292 matches
-
zi, cine știe de unde, prin ploaie și noroi, ger sau arșiță, cum se întâmplă, nu e lucru tocmai ușor pentru omul vrâstnic și greoi.” înșiruirea condițiilor grele pe care le suportă zilnic dascălul bolnav și vârstnic, privite nu ca o lamentare, ci ca o motivare pentru eventualele acuze superficiale de întârziere la desfășurarea activităților potrivit unui orar. 26 Către ION SLAVICI p. 206, r. 8 10 : „nu m-am putut opri de a vărsa lacrămi, văzând nenorocirea ce ne amenință în
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
abilitatea de a recunoaște zonele problematice ale unor abordări pline de subiectivism. 6. Obținerea informației prin manipulare discretă presupune ca în cazul unor discuții cu părinții inhibați să se prezinte un caz sau o problemă comună întregului colectiv de părinți. Lamentarea târzie a cadrului didactic „Mie de ce nu mi-a spus nimeni?” atunci când este pus în fața unei probleme de interes general, reproșată într-un cadru organizat, reclamă din partea acestuia o conduită informațională mai atentă în viitor. 7. Ascultarea afectivă se exprimă
MANAGEMENTUL PARTENERIATULUI ȘCOALĂ - FAMILIE by FLORENTINA DUMITRACHE () [Corola-publishinghouse/Science/1260_a_1935]
-
1, 5-6). Transfigurarea stărilor sufletești pendulează de la exaltare și nostalgie la resemnare și revoltă, dar varietatea motivelor și subiectelor care susțin temele elegiilor sale compensează monotonia lamentației. Th. Burette 35 considera, pe nedrept, că Tristia și Pontica sunt "doar o lamentare cântată în genunchi, cu fruntea în țărână". Evident, este o metaforă, nu o judecată critică. Poetul își descarcă stresul în scris: "Strangulat inclusus dolor atque exaestuat intus / cogitur et vires multiplicare suas" (Tristia V, 1, 63-64) sau "Est aliquid fatale
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
care să includem cazul ovidian, am vrea să aruncăm o privire la cât de dificilă și de delicată era apărarea sa în ochii împăratului: poetul era mereu în situația de a irita involuntar, chiar și mai mult, susceptibilitatea împăratului cu lamentările și insistențele lui. De fapt, dacă și-ar fi recunoscut pe deplin orice vină, ar fi trebuit să admită implicit justețea măsurilor augustiene și nu ar fi avut dreptul să se plângă de acestea; în schimb, dacă ar fi acuzat
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de relegare erau: Rhegium, Massilia, Lugdunum, Vienna, Surrentum, Sidon, Meroe, Cherson, Tarentum, Treverum și insulele: Trimerus, Creta, Pandataria, Cercina, Planasia, Rhodus, Cyprus, Lesbos, Capreae, Sicilia, Lipara. Cum se observă, Tomis nu figurează printre locurile de relegare, fapt ce poate justifica lamentările lui Ovidiu din punct de vedere strict juridic. El declară că Tomis este "impar delicto suo": Tutius exilium pauloque quietius oro, Ut par delicto sit mea poena suo124 și cere, prin urmare, să fie transferat într-un loc "de pedeapsă
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
această speranță. Tomis e atât de odios încât poetul i-ar fi preferat orice alt loc, chiar și în capătul lumii, până și în Infern, afirmă Ovidiu în elocventa sa oratorie poetică 125. Am fi înclinați să credem că permanentele lamentări împotriva locului de relegatio își găsesc o oarecare justificare în condițiile deloc ideale ale orașului grec de la Pontus Euxin, în comparație cu minunățiile Romei, pe care le-a părăsit. Aceste lamentări însă își au de fapt originea în nedreptatea hotărârii, care, în
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
sa oratorie poetică 125. Am fi înclinați să credem că permanentele lamentări împotriva locului de relegatio își găsesc o oarecare justificare în condițiile deloc ideale ale orașului grec de la Pontus Euxin, în comparație cu minunățiile Romei, pe care le-a părăsit. Aceste lamentări însă își au de fapt originea în nedreptatea hotărârii, care, în cazul lui Ovidiu, nu face nicio distincție între pedeapsa la relegatio și cea la exilium, nici măcar din punct de vedere formal. Relegarea sa (formală) era de fapt cel mai
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
să-i ceară fratelui Flaccus informații precise despre condițiile regiunii și despre oameni, unde poetul își ispășește pedeapsa de exil. Așadar, el vrea din partea unei persoane competente, expertă în locurile și oamenii de acolo, o confirmare propriu-zisă a faptului că lamentările lui nu sunt inventate, ci reale 203. Astfel trec prin fața ochilor cititorului câteva incommoda: clima scitică, teroarea pe care i-o inspiră dușmanii care-l înconjoară pe poet cu săgețile lor otrăvite, cu cruzimea lor și inhumanitas, frigul intens care
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Pieridele îi vor da forțele și sulițele lor. Chiar dacă locuiesc în cel mai îndepărtat loc din lume, pe malurile Sciților, și sunt foarte aproape de ochii mei aștrii care se scaldă în Ocean, mesajele noastre vor străbate nenumărate popoare și obiectul lamentărilor mele va fi cunoscut în toate colțurile urbei; tot ceea ce vom spune va merge din Occident până în Orient; Aurora și Hesperia vor fi martorele vocii mele; se va auzi dincolo de pământ, dincolo de întinsele valuri; geamătul meu vă răsuna tot mai
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
-l mai apere pe poet. În sfârșit, în Epist. ex Ponto, II, VII, adresată prietenilor, dar și cu referiri la soție, Ovidiu se arată cu totul disperat de situația în care se află. A obosit să tot repete rugăminți și lamentări tuturor. El cere iertare prietenilor pentru speranțele care și le pune în ei; de-acum înainte va pune capăt acestui defect: să nu se mai spună că își plictisește soția, care, oricât de cinstită ar fi în ceea ce-l privește
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
comentate, se poate spune Dușmanului său465. "Deși eu locuiesc în cel mai îndepărtat colț de lume, pe malurile Sciților și foarte aproape de ochii mei sunt astrele care nu se oglindesc în Ocean, mesajele noastre vor parcurge popoare imense și obiectul lamentării mele va fi cunoscut până la capătul lumii; tot ceea ce vom spune se va răspândi de la Occident la Orient; Aurora și Luceafărul vor fi martorii vocii mele; voi fi auzit dincolo de pământ, dincolo de valuri; ecoul geamătului meu se va duce tot
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
să „guste” violența pharmakon-ului francez: exigența pentru claritate, simțul nuanțelor, acuratețe, rigiditate, exactitate, precizie, paradox, fapt ce l-a determinat să afirme că „nu locuim într-o țară, locuim într-o limbă. Asta înseamnă patrie și nimic altceva”. Lirismului pre-parizian, lamentării valahe i-a urmat o „alchimie internă” ce a presupus autodistrugerea / otrăvirea pentru „a-și face auzite cuvintele”, „pentru a se salva” și a dobăndi o „unitate interioară” cum precizează S. Barsacq. Scriitura-împotriva-sinelui elaborată de Cioran, este cum spune Derrida
De-sine-scrierea cioraniană ca pharmakon. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Cosmin Oproiu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2287]
-
totul pentru muncă, nu? Că nu voi fi nimic altceva pentru ea decît un amărît de servitor, mereu gata să-i torn ceva de băut și să-i aduc o scrumieră? Ieșirea lui John urmează cronologic soneriei din a). Dar lamentările lui John se raportează la trecut, la căsătoria lui de acum cinci ani, la fel ca la întreaga perioadă din momentul căsătoriei și pînă în prezent. Această problemă a nivelelor narative a fost dezbătută în capitolul anterior. Trebuie doar să
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
lauri zice: că Ștefan v-au depus. Din turnul mănăstirei cu fruntea-ncărunțită De patru secoli cântă un glas armonios Și-a lui vibrare dulce de-aramă curățită Prin flăcări întreite, e imn religios. E-a clopotului Buga, suspin și lamentare Ce-a munților ecouri de freamăt le-au împlut. Ah! cântă la mormântul ce astăzi e-n serbare Că glasu-ți pentru lume și cer este făcut. Te leagănă pe vânturi, și-a ta melancolie Misterioasă limbă în inimă lovind, Fă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
uitate meandre visului pasager, incoerent, ratat. Mă străduiesc să deschid seiful inimii prin Cuvânt și să ating taine ascunse înțelepților, dar descoperite profanului. Ciudat nu? Zilnic, aceeași coborâre vie, neostoita, în labirintul imens al eului dur mascat de complezenta. Și lamentarea vine prea târziu. Vai, iar am uitat să aprind Lumina în mine!
Labirintul by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83320_a_84645]
-
pisc Lirica occidentală obișnuiește să divulge motivația subiectivă care Îl determină pe poet să scrie versurile. O face, de obicei, printr-o transparență vădită a intențiilor, prin formulări retorice care nu fac decît să dea o formă protocolară și prețioasă lamentărilor comune. Dintre sute de catarge, de pildă, folosește retorica Întrebărilor fără răspuns, care pun doar pe gînduri și induc starea de dezolare a celui ce se identifică spontan cu catargele și păsările călătoare pierite În imensitatea unor oceane gemene prin
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
condițiile de muncă, "lumea injustă", "legile neaplicate", puterea arbitrară care nu oferă și anumite certitudini... F. Dubet a intervievat mai multe sute de persoane și a constatat că actualmente oamenii sunt mult mai critici față de lumea în care trăiesc, dar lamentările individuale nu ajung la revolte, la mari acțiuni colective organizate. Diversele critici pe care le fac sfârșesc prin a se neutraliza ("de fapt, mie nu-mi merge prea rău", "eu nu mă plâng, dar sunt alții care..."). Unii se plâng
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
mai perpeliți ca pe grătar, Degeaba luați calmante prin speranțe, Atârnă greu, eșecul, la cântar, Când dați autografe pe creanțe. Trăiți degeaba, n-ați făcut nimic, Aceasta este ultima mirare, Doar bunul simț vă este tot mai mic Și vindeți lamentări de fată mare. Considerați că suntem predispuși La o tortură mondializată, Pe vremuri ne vindeați, râzând, la ruși, Iar viața ne era secretizată. Acum avem cu toții pașaport, În spațiul Schengen o să dăm năvală, Ne numărăm, atenți, din mort în mort
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
Remediabilul, în noi, se stinge, Din voi, doar răutatea mă atinge, Și astfel mă consum, prin tot și toate. Eu, obsedant, mă sinucid prin versuri, Același eu revin, la o adică, Îmi fac curaj cu cea mai mare frică, Prin lamentări, proiecte și demersuri. Eu, permanent, refuz să plec grumazul, Deși o spadă grea, constant, mă taie, În schimb, trăiesc la mine în odaie Ca un acar Păun, iubind macazul. Eu, ideal, nici nu plătesc impozit Spre-un stat bolnav, atins
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
sosire nu mai sperau, dar pe care continuau totuși să-l aștepte. Pentru prima oară În viață sesizase atunci, vag, profunzimea stânjenelii camuflate de tăcere care persistase Între ei pe toată durata copilăriei sale. Fără nici un fel de certuri. Fără lamentări. Fără reproșuri. Fără neînțelegeri. O tăcere Îndatoritoare și politicoasă. Se dăduse jos de pe bicicletă și Întrebase timid dacă venise deja timpul să urce În casă. Baruch Îi răspunsese: —Cum vrei. Iar maică-sa nu zisese nimic. Amintirea aceasta trezi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
lor decoltate și mulate pe formele trăsnet. Oricum, nu contează. Asistenta a închis cu hotărâre ușa în spatele nostru, însă zgomotul produs de copiii care urlau în sala de așteptare se auzea în continuare perfect, din când în când presărat cu lamentări care sunau cam așa: „Doar cinci minute, asta-i tot ce vreau“. Nu te înnebunește zgomotul? am întrebat-o curioasă. —Deloc, mi-a răspuns ea. Nici nu-l mai aud. Apoi a început s-o examineze pe Kate. Kate era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
trăiește, întrucât cu mintea încă pricepe că există acel point non-retour, dar tot cu mintea refuzându-și până și aceste gânduri, de parcă ar vrea cu orice preț să-și sporească pedeapsa. Amestecând în mintea lui amintiri, rugăminți, tristețe, duioșie, negură, lamentări, speranță inutilă. De parcă toate n-ar fi fost decît un joc ce se va sfârși într-o zi. De parcă ea avea să revină în ziua următoare și să spună: gata, m-am întors definitiv. Uitând că acel timp dilatat incredibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în călduri Un stol de blonde dezbrăcate; De când nu-i apt de aventuri, Așa se umple de păcate. Mărturisire la vârsta a treia Eu nu roșesc în fața damei Ce azi detestă impotentul, Fiindcă muza epigramei O satisfac doar cu talentul. Lamentare (Creatorului) Când mi-ai croit din coastă-o soață, Și carne mai aveam pe oase, Dar Eva-mi face-așa o viață, Că-mi numeri coastele rămase. Păcatul lui Adam Iar când efortu-ndelungat Vigoarea i-o secătui, Îi spuse Eva
ION DIVIZA by ION DIVIZA () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83938_a_85263]
-
4). Orațiunea corespunde Cultului iar predicarea, instruirii. 114 Dovedesc acest lucru temerile pe care le manifestă în scrierile lor Sf. Grigore și alți Episcopi, care au fost primii care au trebuit să se angajeze în treburile seculare. Aceste temeri și lamentări părăsesc încet, încet Biserica, simptom al afecțiunii care cuprindea Clerul, împingînd spre averile trecătoare. 115 Se poate găsi probabil o excepție de la această lege numai în primele șase secole. În acestea a acționat numai forța organizatorică, dar nu lipsea antagonismul
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
limbă-umflată", în timpul Eliberării, fără frații mai mari, dispăruți în vâlvorile de foc ale războiului, crescuse, între spinăriile de pe coasta Baisei, mândră și gingașă, ca o floare roșie. În ochii ei, ca două medalii aurii, jalonați de o melancolică și necurmată lamentare, Nicanor se simțea tot așa de caraghios, ca atunci când plecase, chiuind falnic, în căruțe, cu alți recruți de un contingent, spre centrul de tras sorții la militărie. Iar acolo, la oraș, o comisie de ochelariști, năsoși și rotofei, așezați la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]