327 matches
-
personalitatea? unica religie!, Dumnezeu este Omul!, nu renunța!, da, adaptarea..., trăiește-ți clipa!, Goethe?, nu aștepta sfârșitul: vine oricum... Sfârșitul... Hm! Mă trezesc vorbind de unul singur... Semn rău! „Care sfârșit, tovarășu' Guță? Cel de încoronează opera? Parcă te dădeai latinist?! Frânge un vers din Horațiu și ia de colea o vodcă apostolicinaia! Noroc!” Un șip cu binecuvântata etichetă îmi poposește în dreptul gurii, o mână având un ghiul masiv pe degetul mic, un inel bărbătesc vasăzică... De unde a răsărit Pandelică așa
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
iar prietenia lui cu Diego Alatriste era veche și se baza pe Încredere. — Pe cuvânt că ăsta-i un mare adevăr, se pronunțase vesel, făcându-mi cu ochiul. Pana, Íñigo, e mai rentabilă decât spada. — Longa manus calami, comentă și latinistul Dómine. Principiu cu care toți se declarară de acord, fie din unanimitate, fie ca să-și ascundă neștiința latinei. Așa că a doua zi Licențiatul Îmi adusese material de scris, subtilizat desigur cu abilitate de prin tribunalele unde Își câștiga o pâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cuvine s-o contrasemnăm, ci intrarea în istorie, pentru a scăpa de "acest prezent mediocru" prin băltire, în care "suportăm toate nimicurile", în care ne complacem precum într-o "mîzgă", precum într-un "zaț". Caracteristica Școlii Ardelene ca și a latiniștilor ce i-au succedat a fost foamea de istorie. Traian Ștef preia dispoziția lor, osîndind prezentul pasiv, alipindu-se unui "curent critic față de situația culturală de astăzi", care constituie instrumentul cel mai eficace al deblocării societății românești, al repunerii sale
Mimarea istoriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6668_a_7993]
-
D. Cantemir explică prin substrat unele cuvinte românești (stejar). Reprezentanții Școlii Ardelene fac un mare salt înainte în cercetarea etimologică, fiindcă folosesc principiile utilizate în Europa. Lucrarea cea mai reprezentativă este Lexiconul de la Buda (1825), care are și multe exagerări latiniste inacceptabile (babă, cuvânt slav, este dat ca provenind din it. babbo). Primul dicționar etimologic complet este semnat de A. de Cihac (1870-1879). Poate fi consultat pentru cuvintele latine moștenite și pentru împrumuturile din turcă; celelalte cuvinte au etimologii depășite. B.
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Administrative/1361_a_2705]
-
fost concurat de sinonimul vultur < lat. vultur, -uris, existent și în dialectele sud dunărene (ar. vultur, megl. văltur). Sextil Pușcariu explică dispariția cuvântului prin absența derivatelor, care să-i fi creat o familie. Neologismul acvilă este un împrumut făcut de latiniști, din același lat. aquila. iepure Lat. lepus, -oris „iepure“, termen de origine mediteraneeană, s-a transmis tuturor limbilor romanice (it. lebra, fr. lièvre, sp. liebre), deci îl putem considera panromanic. O astfel de afirmație este incompletă, dacă nu ținem seama
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Administrative/1361_a_2705]
-
tentă fanariotă, ele au intrat adânc în epoca burgheză, înlocuind finețurile orientale (deși ambianța rămâne bizantină și balcanică) cu cele occidental intelectuale, depășind deci geografia și pitorescul acela, pentru culoarea și decorul acesta. În fond, sunt fanarioți trecuți prin școala latinistă, lucru atestat de limba pe care o vorbesc și care e chiar limba lui G. Călinescu. Ion NEGOIȚESCU, Istoria literaturii române, București, Editura Minerva, 1991, p. 186. Ceea ce Felix Sima (și, înaintea lui, Jim Marinescu, în Cartea nunții) prefigurează devine
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vorbe. Acum o să vă citesc numele și voi o să-mi spuneți tare moderne sau clasice, după cum ați ales. Citi din nou lista cu nume. Thaw era deprimat că toți pe care-i cunoștea alegeau latina. Alese și el latina. Elevii latiniști făcură rînd la ușa unei alte clase care dădea în hol. Fetele care aleseseră latina erau deja acolo, chicotind și șușotind. Doar o clipă îi trebui lui Thaw să o observe și să se îndrăgostească de cea mai frumoasă dintr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dintre elevi Își vor schimba numele, chiar În cursul primului an școlar. Așa, bunăoară, Gheorghe Gumă Își va spune Jac Goma. În septembrie 1865, spre sfârșitul lunii, Școala Aromână din cadrul Mănăstirii Sfinții Apostoli, condusă de părintele Averchie și de savantul latinist Ioan C. Masim (membru, din 1867, al Academiei Române), a putut să deschidă primul an de Învățământ. Numărul elevilor, de la 10, la Început, a crescut, chiar În cursul Întâiului an școlar, la 16, ajungând până În 1870 la 33. La sfârșitul anului
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
originală a lui B.P. Hasdeu intitulată Trei crai de la răsărit. Comedia are mult succes, critica o compară cu Les Précieuses Ridicules a lui Molière. Această piesă este o satiră împotriva celor cari poceau limba română. Musiu Jorj, franțuzitul, Numa Consule, latinistul și Petrică, băiatul de prăvălie care vorbește românește pe șleau. Piesa se încheie cu o tiradă în versuri, spusă de Petrică, și care se termină astfel: Sucind limba românească, Stricând graiul strămoșesc, După moda franțuzească Sau cu modul letinesc, Ne-
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1328_a_2730]
-
Germanistul, latinistul, idișistul, stăpânul limbii lui Dumas, melomanul, inginerul, gânditorul de mamuți industriali, omul de lume, îndrăgostit de frumos, călătorul de jur împrejurul planetei Pământ și îndureratul ce asistă astăzi la spulberarea visurilor mărețe de îmbelșugare a României, în care se investise atâtea speranțe
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93031]
-
micii boierimi scăpătate (Macedonski, Anghel, Ion Vinea), de provinciali eșuați în boemă (Mircea Demetriade, Iuliu Cezar Săvescu), de amploaiați bucureșteni bine situați, neofili formați în atmosfera boemei pariziene (Ion Minulescu), de profesori gimnaziști francofili (Bonifaciu Florescu, I.M. Rașcu) de universitari latiniști cu bovarisme poetice moderne (Ovid Densusianu-Ervin ș.a.), de amatori de artă rafinați, cu situație socială bună (Eugeniu Ștefănescu-Est, Ion Pillat). O utilă schiță sociologică în acest sens găsim în Poezia simbolistă românească, Antologie, prefață, postfață, tabel cronologic, note, comentarii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
italian nu ar fi fost posibil fără influența lui Rimbaud, dar și a unor autori catolici precum Peguy sau Claudel... De fapt, inaderența lui Densusianu în perceperea curentelor postsimboliste radicale este o consecință directă a concepției sale clasicizante, raționaliste și „latiniste”, dublată de o sensibilitate poetică minor-elegiacă, livrescă și retractilă. Armonia integratoare, „solară” intra în violentă contradicție cu unilateralizarea dizarmonică și agresivă a futurismului. În fața agresivității insurgente și anarhice, mentorul Vieții noi, alias poetul Ervin, se retrage — definitiv — în zona calmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din citadela universitară, „anarhismul” avangardist intra timid pe fereastră. Abordarea de tip „clasificator” se asociază, în studiul semnat de Const. I. Emilian, cu o aplicare polemică și procustiană a grilei ideo-estetice. Conservatorismul autorului este - faptul merită subliniat - unul de sursă „latinistă” și clasicizantă. Citarea reverențioasă a unor critici moderni precum Ovid Densusianu (adversar al ofensivei „barbare” asupra spiritului latin în cultură) sau E. Lovinescu, în pofida unor rezerve și „nedumeriri” legate de opțiunile acestuia din urmă, este de fapt o reverență la adresa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
câte o sută de vodcă, vă rugăm. Prin analogie cu celebrul Salon al Refuzaților de la Paris, micuța Universitate „Petru Maior” era numită Universitatea Refuzaților. Miopia anilor '60 va fi cu siguranță aspru sancționată de Istorie. Așteptând acest moment filozoful și latinistul ciocneau, a câta oară, paharele cu votcă. Petru avea un singur motiv de a rămâne singur: presimțea apariției ei. Și ea apăru. Așa cum o știa: aceeași și totuși... O lumină nemaivăzută până atunci Îi lumina făptura. Ca și cum cineva ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
atent În jur, nu pentru a se familiariza cu locul, ci pentru a se convinge că nimic nu se schimbase, că totul era ca Înainte. Înclină ușor capul când privirile sale se Încrucișară cu ale filozofului. O secundă mai târziu, latinistul făcu și el același lucru. Iolanda nu avea ochi decât pentru animația străzii și pentru degetele ei pătate cu tuș, iar Petru nu avea ochi decât pentru Iolanda. Se consola cu gândul că știa ce mărci de desuuri poartă, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu teamă dacă aceste amănunte mai contau acum, odată cu apariția acestui arhanghel miop și suficient de aiurit pentru a trezi, fie și pentru o clipă, interesul ei. 16. Nu se schimbase nimic, dar nimic nu era ca odinioară. Filozoful și latinistul erau de acum bătrâni, iar Arpi bácsi murise de câțiva ani. Intrase acolo pentru prima oară Împreună cu Grațian. Se Însera când Grațian Încercă să-și Îndrepte oasele de teamă că ar putea descoperi te miri ce fractură. Avusese noroc: era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cea din '56. Cum de nu se gândise nimeni la așa ceva? Noroc cu domnul Majdik! Lui nu-i scapă nimic. Merita și el 50 de Martell, coniacul oamenilor subțiri. Subțiri cât se mai poate, domnule Arpi, hic et nunc, zicea latinistul, socotindu-se și el cu modestie printre aceștia, chiar dacă băutura preferată era vodca Krepkaia. Sucul era natural, chiar foarte natural, judecând după pulpa de portocală ce i se lipea de dinți. Vedea și el cum arată un bar adevărat, select
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
printre aceștia, chiar dacă băutura preferată era vodca Krepkaia. Sucul era natural, chiar foarte natural, judecând după pulpa de portocală ce i se lipea de dinți. Vedea și el cum arată un bar adevărat, select. Rivaliza după părerea filozofului și a latinistului, cu cel de la Melody sau Conti, În vremurile bune ale Clujului lui Zoli Ivansuc, Marcu, Mateianu. Ce vremuri, ce fotbaliști! Și ce deschidere În '64, odată cu nașterea sa. O deschidere care nu a ținut cine știe cât și care nici nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
temperamentului artistic, sunt În sine niște modalități de limitare. Pentru cei preocupați de frumusețea formei, nimic altceva nu pare mai important. Totuși, există multe excepții de la această regulă. Rubens a fost ambasador și Goethe consilier de stat, iar Milton - secretar latinist al lui Cromwell. Sofocle a avut o slujbă civică În cetatea sa; s-ar spune că umoriștii, eseiștii și romancierii Americii moderne nu-și doresc ceva mai bun decât să devină reprezentanții diplomatici ai țării lor; cât despre prietenul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de dorința «întârzierii la nesfârșit în bucuria simțuriloră (vorbele Teodorei), ca să regăsesc în tine «bărbatul superioră pe care mi l-am dorit?” În loc de răspuns, Domnul R. i-a sărutat fruntea și mâna. Sosise ora despărțirii. „Ne revedem vineri!” Da, Profesorul (latinistul!) avea să o revadă vineri nu pe Venera sa cea fermecătoare (și vindecătoare: farmec înseamnă și leac, medicament), ci pe Venus genitrix, zeița născătoare de viață. Care îl ajută, iată, să se vindece de boli sufletești pe care nu știa
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
era un strigăt de alarmă și protest împotriva pretențiilor nerealiste ale erudiților români, de la începutul secolului al XIX-lea, de a fi continuatori "curați" ai romanilor. Aceste pretenții exagerate, disproporționate, au iritat, pe bună dreptate, pe adversarii Școlii ardelene, ai latiniștilor, ceea ce i-a provocat să pună din nou în circulație ideile lui Sulzer. Aceste idei au fost elaborate într-un sistem nou, bine închegat, cu adăugarea de noi amănunte, de către Robert Roesler (1836-1874), filolog și istoric german. Lucrarea sa principală
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
să ocupe sălile primăriei. Grupul provoacă imediat o oarecare nemulțumire în oraș. Atmosfera nu este favorabilă pentru critică, ci pentru mobilizarea patriotică în jurul ideii de națiune, de latinitate a ei, în jurul idealurilor Școlii Ardelene. La Iași, reprezentantul acestei școli patriotice, latiniste și pașoptiste este profesorul Bărnuțiu care vine din Transilvania, fiind aureolat de trecutul său pașoptist. El predă filosofia și este un profet pentru studenții săi discipoli care îl urmează și îl imită cu fanatism așa cum vor afirma junimiștii. Demersul inițial
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
de sursă latină. Extrapolarea demersurilor pentru învederarea caracterului latin a dus, prin exponenți din a doua generație ai Ș.A. - Timotei Cipariu, August Treboniu Laurian, Ioan Massim, cărora, de altfel, le revin merite importante în întemeierea lingvisticii românești -, la apariția curentului latinist, ce urmărea crearea unei limbi artificiale, curent combătut de personalități proeminente ale culturii naționale, ca Alecu Russo, Vasile Alecsandri, A. I. Odobescu, B. P. Hasdeu, Titu Maiorescu. Esențial pentru aprecierea corectă a Ș.A. este a ține seama de angajarea ei totală
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289563_a_290892]
-
narație și explicitând în note de subsol idei filosofice, sociologice, masiva operă formulează, în grai ardelenesc, principii ale iluminismului lansate de Voltaire, Montesquieu, D’Holbach, Rousseau. Repere bibliografice: Iorga, Ist. lit. XVIII, II, 130-222, 230-261, 377-391; Mario Ruffini, La scuola latinista rumena, Roma, 1941; D. Popovici, La Littérature roumaine à l’époque des Lumières, Sibiu, 1945; ed. (Literatura română în epoca Luminilor), în Popovici, Studii, I, 90-140, 193-316, passim; Romul Munteanu, Contribuția Școlii Ardelene la culturalizarea maselor, București, 1962; Al. Piru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289563_a_290892]
-
care ține Preoteasca la care ține mult grațioasa Popeasca... Din categoria xenismelor, Caragiale mînuiește cu mare efect nu numai grecismele ci și latinismele care invadaseră onomastica în Ardeal și deveniseră amenințătoare și în Muntenia și ca urmare a influenței școlii latiniste și a curentului latinizant care edificase un adevărat mit sub stindardul formulei Noi suntem urmașii Romei! În Despre cometă ne întîmpină Marius Chicoș Rostogan, distinsul nostru pedagog și director al școalei model "Ulpiu Traian", distinsa matroană română din Bacalaureat are
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]