333 matches
-
prin apă și prin foc.300 La huțulii din Bucovina 301, la pețitul miresei (stárosti), gazda stă pe "colnicul prichiciului" (pe vatră), crezându-se că așa cum e "legat căminul, așa să se lege cuibul conjugal" ; "cneazul" (mirele) se așează pe laviță, sub fereastră (sau între ferestre), sub grinda mediană, pentru "întări însoțirea novicilor aidoma grinzii". Când intră în casa mirelui, mirii nu au voie să se uite la cuptor, în vatră, "ca să nu le fie viața neagră ca tăciunii", se uită
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
viu sau mort) avea o mare datorie de plătit. Între cei doi frați se încinge o luptă crâncenă, hangiul este legat și în lumina unei lumânări, cu mințile pierdute, începe să cânte popește, în timp ce fratele său îl privește lung de pe laviță și se clatină în ritmul cântecului. Considerat "scriitorul cel mai zolist, naturalistul nostru prin excelență", I.L. Caragiale, în nuvela În vreme de război înfățișează un domeniu "curat psihologic" ( G. Călinescu ). Tema acestei nuvele este obsesia (Șerban Cioculescu) și urmărește alienarea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
țiganca ține o mână în șold și are corpul întors în semiprofil. În alt tablou, Țigancă culcată (P.N. 1291, Ulei pe lemn, 0,248 x 0,136 cm, 1909), Vermont alege clasica atitudine a odaliscei, țiganca stă întinsă pe o laviță, dar nu pentru a se odihni, ea își ține o mână sub cap și una pe mijloc și își expune corpul, conștientă de farmecul ei. Brâul roșu îi subliniază linia corpului și adaugă un plus de atracție. Picturile de țigănci
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
frumos în fața judecătorului și prin a cărei cuminție scăpase soțu-său de primejdia în care se afla. Un Lică salvator și prietenos îl înlocuiește treptat în ochii și inima femeii pe Lică cel fioros și primejdios. De pe cal, sămădăul coboară pe laviță alături de Ana și o ajută, plin de solicitudine, să împletească un bici pentru Petrișor, băiatul cel mare al lui Ghiță. Femeia abia își mai amintește, privind ochii săi verzi care acum se mișcă cu atâta vioiciune sau buzele care rosteau
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
întrebări despre calitatea de creator intelectual a acestuia. Imaginea scriitorului-artist165 atent la toate detaliile operei sale de sorginte populară nu s-a impus cu ușurință. Cititorul era convins că are în față paginile unui povestitor humuleștean care șade pe o laviță și deapănă povești. Lucrurile nu stăteau diferit în cazul nuvelisticii lui Slavici. Privirea atentă a naratorului desprins din gura satului a fost adesea confundată cu perspectiva scriitorului șirian, fie doar din cauza apartenenței regionale comune a acestora. Lectorul trecea complet cu
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
și odoarele, strigă Papa către cei care-l puteau auzi. Îl văzu în clipa aceea pe taică-său, descumpănit, cu două icoane în brațe, și strigă: — Și icoanele, și talgerele de argint... Atât. Grăbiți-vă! Țigăncile așezară pruncii pe o laviță înaltă și porniră să i îmbrace. Jupâneasa Stanca ieși, începând să poruncească cele spuse de bărbatul său. Papa dispăru pe ușa ce dădea în cerdac și coborî în curte. Lepădase caftanul boieresc iar cojocelul strâns pe trup îl făcea să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pe ușa ce dădea în cerdac și coborî în curte. Lepădase caftanul boieresc iar cojocelul strâns pe trup îl făcea să pară și mai arătos. Avea de gând să deschidă poarta din spate, de puțini știută. Zamfira se așeză pe laviță și, lăsând băiețelul ei, începu să-l alinte pe Constantin, apoi, fără ca pruncul să-i ceară, își scoase țâța doldora de lapte și-i băgă sfârcul în gură. Zâmbind, copilul începu să sugă cu seriozitate, în timp ce ochișorii lui se topeau
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
spunea el că este odaia lui de reculegere. O cameră spațioasă, întunecoasă din cauza lambriurilor de lemn de nuc, cu covor de Ispahan pe dușumele, jilțuri, firide cu cărți, una spre răsărit cu un triptic sculptat în fildeș, un pupitru, o laviță mare din lemn bine lustruit cu multe perne pe ea. Umbla vorba că Șerban Vodă stă întins acolo când îl doare inima. Spătarul se opri în dreptul unui cufăr de piele de Cordova cu încuietori meșteșugite de argint aurit. Vodă îi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
tocmai povestea asta? — Uite-așa, îi ridică bărbia și o sărută lung pe buze, apoi înlănțuiți pășiră spre iatacul unde dormeau copiii, Constantin cuminte în patul lui, Ștefan în leagăn pe spate, cu brațele în sus sugând prin somn, pe laviță la perete, lângă pruncul ei, doica lui Ștefan; apoi trecură prin perdeaua grea de lână - de fapt o scoarță țesută la gherghef -, în cealaltă încăpere în care la lumina candelei, bucălate și gătite în dantele, dormeau fetele, minunea lumii, mândria
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
perdeaua grea de lână - de fapt o scoarță țesută la gherghef -, în cealaltă încăpere în care la lumina candelei, bucălate și gătite în dantele, dormeau fetele, minunea lumii, mândria Brâncoveanului: Stanca și Ilinca într-un pat mare și Maria pe lavița de sub fereastră. Se furișară înapoi după ce închinară copiii și, închizând ușa, Constantin îi șopti Maricăi: — Abia acum înțelesei ce-mi veni cu povestea aia. Cred că este într-un fel o dorință de firesc, aș vrea ca lumea cu intrigile
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ta... Șerban Vodă se opri din mersul neîntrerupt și se uită atent la mitropolit. Un spasm așternu pe fața domnitorului o grimasă de durere și prelatul se ridică repede și-l susținu de un braț. — Culcă-te, măria ta, pe laviță. Așa... — Sfinția ta, rogu-te, poruncește să-mi aducă leacurile. Ar fi bine să mâncăm ceva împreună, că uite mi-e foame. Hai să mâncăm aici, pe furiș, să sărim peste toată eticheta. Cheamă te rog, dorobanțul, să-i poruncesc
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pe furiș, să sărim peste toată eticheta. Cheamă te rog, dorobanțul, să-i poruncesc. Lasă că poruncesc eu și, cum o să spun, așa o să fie bine. Mitropolitul ieși câteva clipe pe sală și după ce se întoarse își apropie jilțul spre lavița pe care era întins vodă, îi trase și îi netezi frumos caftanul peste picioare și îi luă mâna în ale sale. O mângâie stângaci dinspre degete spre podul palmei. Se opri, se ridică în picioare, căută icoana și se închină
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
se cam speriase de slut... Între timp slugile aduseseră o masă lungă și îngustă, pe care o acoperiră cu un ștergar, și începură să înșire felurile de mâncare. Vodă își recăpătase buna dispoziție și pofta de mâncare. Se ridicase de pe laviță, ceruse să se aprindă lumânările și se așeză la masă voios. Mitropolitul mânca și el, dar cumpătat, iar vinul rămânea întreg în paharul lui. Se simțea fericit că răul de care suferise domnitorul trecuse, probabil și toana cu frica de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nu putea să nu-și aducă aminte cum îi pregăteau zestrea ei tot aci, cu meșteri, cu țigănci scărmănând lână, acum doi ani când s-a măritat. Atunci era toamnă, mirosea a frunză și a fum iute. Tot așa, pe lavițe se aeriseau dulamele de serasir și de canavăț, rochiile de atlas de Veneția și de belacoasă. Tot așa, doar că ea atunci broda liniștită la fața de masă din pânză de in, în timp ce Maria țipa și plângea: — Totul pentru Stanca
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
că își câștigase dreptul de a domni, învingându-și spaima de a se confrunta cu perfidia și arghirofilia tuturor dregătorilor Înaltei Porți. Se întoarse cu fața spre odaie și se arătă surprins când îi văzu pe cei invitați așezați pe lavițele neprietenoase dimprejurul zidurilor. Pe peretele opus ferestrelor, sub icoana Maicii Domnului ardea candela. Doamne, iartă-mă că o să stric pacea sfântă a acestei seri, se rugă Brâncoveanu în gând. Începu amabil conversația, întrebându-l curtenitor pe marele stolnic despre cum
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
odaia lui. Kuciuk Selin intră să raporteze că paza conacului va fi trează toată noaptea și că beiul poate dormi liniștit. Rămase surprins că Brâncoveanu închise în urma lui ușile și-l invită pe Selin să se așeze pe una din lavițele din jurul pereților. Bătând apoi din palme, porunci unui fecior să aducă alte șerbeturi, apă rece și cafele, iar mirării din ochii ienicerului îi puse capăt explicând scurt: — Întunericul nopții ne face să pierdem amănuntele faptelor și să vedem ca pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de argint ciocănit, lanțurile nefiind alcătuite din zale separate, ci dintr-un fel de împletitură de frunze, tulpini și mărăcini imaginând cununa de spini a lui Iisus. — Ia loc, spătare Mihai, și prelatul arată spre jilț, eu o să stau pe laviță; doar o clipă, să-mi iau rucodelia: asta este lucrul de mână recomandat de sfinții părinți pentru călugări. Munca la cărți are prea multe ispite și nu lasă libertate sufletului să se roage... Rucodelia aduce multă împăcare. Sfinția sa luă dintr-
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Sfinția sa luă dintr-o firidă un sipețel pe care, deschizându-l, scoase din el o pânză pe jumătate brodată cu fire de mătase, sârmă de aur și argint și mărgeluțe din pietre semiprețioase și mărgăritare. Luându-și în drum spre laviță ochelarii de pe masa de tâmplărie, exclamă cu glas plăcut: — Vitreos ad oculis ad legendum - adică sticle de ochi pentru citit -, darul domniei tale când te-ai întors din țările italienilor. De fiecare dată când îi pun la ochi, mă rog
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
minuscul în inul pânzei cu atâta îndemânare exact pe urmele desenate de creionul cu plumb, încât spătarul Mihai nu-și putea crede ochilor. — Și ce o să fie rucodelia sfinției voastre? întrebă el fascinat. Mitropolitul se ridică și desfășură pânza pe laviță, compoziția broderiei era atât de clară încât Cantacuzinului îi păru rău că întrebase. — O să fie Sfânt Epitaf pentru mânăstirea ctitorită de noi; cu acesta și cu sfânta catapeteasmă o să-mi răscumpăr greșelile față de judecătorul pământesc... — Față de cine? Greșelile, care greșeli
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
se repezi să-l ajute și amândoi, susținându-l, îl așezară într-un jilț. Bătrânul respira greu, fără să poată scoate nici un cuvânt, fața îi era roșie vineție, iar buzele palide tremurau sacadat. — Neică Mihai, să-l tragem colo spre laviță, să-l întindem pe spate. Aș, nu, ajută-mă să-i țin capul așa în sus, să i se scurgă sângele în jos, că dacă nu i se liniștesc vinele damblagește. Măria ta, cheamă slugile să aducă un doftor să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pe toate patru laturile ziduri comune cu odăile și culoarele reședinței solilor Țării Românești, își primea lumina slabă doar printr-un fel de vitralii din tavan. Zăpușeala de afară nu putea pătrunde și nici zgomotul orașului. Pe pardoseală și pe lavițele largi din jurul pereților erau covoare mătăsoase de Tabriz și Ispahan, pe mesuțele joase, stranii lămpi arăbești aducând cu opaițele, pe pereții văruiți panoplii cu arme turcești, iatagane, sulițe și pumnale, pistoale cu țeava de argint neînchipuit de lungă și scuturi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
rănile picioarelor și mâinilor beizadelei Constantin. — Nu-i nevoie să le ardem cu fierul înroșit, raportă el când îl zări pe monah. Domnia sa este tânăr și este bun de carne. Gherasim trecu pe lângă ei ca o umbră, se îndreptă spre lavița pe care sta Ștefan, se aplecă în fața lui și-l sărută pe frunte. Ieși spre cuhnie. O întâlni pe doamna Marica, o binecuvântă, încercă să o liniștească spunându-i că vodă se odihnește, așa stând în jilț, pentru că rănile se
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
dar, după ce deschise gura, își luă seama și păși brusc în tindă. Nu găsi ușa odăii și se înfurie: "El cântă în loc să..." în odaie, pe o masă, ardea lampa cu flacăra gâtuită, cu sticla funinginită. Bologa își așeză casca pe laviță, pe urmă se trânti pe pat și rămase întins, cu mâinile pe piept, cu ochii în tavanul cu grinzi negre și crăpate. Se simțea frânt, ca după o muncă istovitoare. " Pînă la masă am să mă odihnesc puțin, să-mi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
câteva clipe cu ochii la Petre, ca și cum n-ar fi îndrăznit s-o citească. " Iată, mi-e frică și de slova mamei, se gândi cu amărăciune. Atâta m-a făcut de laș execuția unui trădător!" Apoi se așeză mânios pe laviță, trase lampa mai aproape, rupse plicul și citi pe nerăsuflate: " Dragul mamei mult dorit. Tare-mi tremură inima de grija ta, că de o săptămână n-am primit nici o știre și pe aici geme pământul de oaste și cătane, de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
stătea lângă pat, neștiind ce să facă cu mâinile, uitîndu-se la Apostol cu o curiozitate înfricoșată și mai ales așteptând din clipă în clipă să se întîmple o minune. În sfârșit, după o tăcere apăsătoare, Apostol Bologa se așeză pe laviță, între ferestrele dinspre uliță, și vorbi deodată cu glas rece și străin, cum ar fi vorbit cu un soldat oarecare: ― Dar tatăl tău ce-a mai dres de când am plecat? Ilona se repezi asupra întrebării parc-ar fi fost chiar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]