972 matches
-
Costin, că Țările române erau spoliate de califat, care era întruchipat în epocă de Imperiul otoman. Cantemir vorbește despre "un tribut de 4000 de ducați", pe care Bogdan s-a angajat să-l plătească turcilor. Emil Boldan, în prefața la "Letopiseț" spune că ""epoca descrisă de acesta este plină de groază pentru Țările Românești, jugul otoman fiind din ce în ce mai apăsător, costisitoarele expediții războincie ale statului turc făcându-se pe cheltuiala popoarelor subjugate, [...] turcii nemulțumindu-se numai să stoarcă Țările Românești de bani
Jizia () [Corola-website/Science/308554_a_309883]
-
cetate cu mare alai și fără a întâmpina rezistență. Sultanul numește ca domn pe Ștefan Lăcustă (1538-1540), un nepot al lui Ștefan cel Mare și timp de câteva zile, turcii și tătarii jefuiesc crunt Moldova. După cum menționează cronicarul Macarie în letopisețul său: ""Oastea barbarilor purta război crunt cu Moldovlahia, prădând casele și înveselindu-se cu prăzi. Atunci și preafrumoasa cetate a Sucevei s-a supus turcilor și ca o mireasă împodobită, ca o roabă au rușinat-o... Turcii au pus mâna
Cetatea de Scaun a Sucevei () [Corola-website/Science/300020_a_301349]
-
capitala la București și să dărâme din temelii reședința domnească din Târgoviște precum și toate mănăstirile fortificate care o înconjurau. Mănăstirea Plătărești avea să cadă pradă și să fie devastată de către o trupă de tătari chemați în ajutor de către Gheorghe Ghica. Letopisețul Cantacuzinesc arată că „"turcii și tătarii intrară în țară de o robiră și o prădară foarte rău"”, jefuind în această regiune nu numai Bucureștii dar și împrejurimile. Ctitoria lui Matei Basarab de la Plătărești a căzut pradă jafului năvălitorilor, care au
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
Vladimir Monomahul era patronul satului Vidubici, unde se afla mănăstirea condusă de Silvestru, noua ediție a fost centrată pe personalitatea cneazului și a făcut din acesta figura centrală a narațiunii. A doua versiune a Cronicii lu Nestor este păstrată în Letopisețul Laurențian. A treia ediție a fost scrisă doi ani mai târziu fiind centrată pe persoana fiului lui Vladimir, Mstislav. Autorul acestei ultime revizuiri se poate să fi fost un grec, dat fiind faptul că numeroase date legate de istoria bizantină
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
ani mai târziu fiind centrată pe persoana fiului lui Vladimir, Mstislav. Autorul acestei ultime revizuiri se poate să fi fost un grec, dat fiind faptul că numeroase date legate de istoria bizantină au fost actualizate. Această versiune se păstrează în Letopisețul Ipatiev. Dat fiind faptul că textul original a cronicii, ca și primele copii ale acestuia au fost pierdute, este dificil să se stabilească conținutul original al manuscrisului. Principalele surse cunoscute în prezent sunt letopisețele Laurențian și Ipatiev. Letopisețul Laurențian a
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
actualizate. Această versiune se păstrează în Letopisețul Ipatiev. Dat fiind faptul că textul original a cronicii, ca și primele copii ale acestuia au fost pierdute, este dificil să se stabilească conținutul original al manuscrisului. Principalele surse cunoscute în prezent sunt letopisețele Laurențian și Ipatiev. Letopisețul Laurențian a fost scris de către călugărul novgorodean Laurentius pentru cneazul Dimitrie Constantinovici în 1377. Textul original folosit a fost o cronică scrisă pentru marele cneaz Mihail Iaroslavici în 1305. Manuscrisul prezintă istoria de până la 1305, dar
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
păstrează în Letopisețul Ipatiev. Dat fiind faptul că textul original a cronicii, ca și primele copii ale acestuia au fost pierdute, este dificil să se stabilească conținutul original al manuscrisului. Principalele surse cunoscute în prezent sunt letopisețele Laurențian și Ipatiev. Letopisețul Laurențian a fost scris de către călugărul novgorodean Laurentius pentru cneazul Dimitrie Constantinovici în 1377. Textul original folosit a fost o cronică scrisă pentru marele cneaz Mihail Iaroslavici în 1305. Manuscrisul prezintă istoria de până la 1305, dar din motive necunoscute perioadele
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
Manuscrisul prezintă istoria de până la 1305, dar din motive necunoscute perioadele 898-922, 1263-1283 și 1288-1294 sunt omise. Manuscrisul a fost găsit și achiziționat de contele Alexei Musin-Pușkin în 1792 și oferit mai apoi Bibliotecii Naționale a Rusiei din Sankt Petersburg. Letopisețul Ipatiev datează din secolul al XV-lea. El incorporează numeroase informații din cronici kievene și galițiene din secolul al XII-lea, pierdute în prezent. Letopisețul este scris în dialectul estic al limbii slavone. Dacă textul laurențian (moscovit) trasează moștenirea kieveană
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
Alexei Musin-Pușkin în 1792 și oferit mai apoi Bibliotecii Naționale a Rusiei din Sankt Petersburg. Letopisețul Ipatiev datează din secolul al XV-lea. El incorporează numeroase informații din cronici kievene și galițiene din secolul al XII-lea, pierdute în prezent. Letopisețul este scris în dialectul estic al limbii slavone. Dacă textul laurențian (moscovit) trasează moștenirea kieveană prin cnejii moscoviți, cel de-al doilea urmărește aceeași moștenire prin cnejii galițieni. Letopisețul Ipatiev a fost redescoperit la Kiev la începutul secolului al XVII
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
kievene și galițiene din secolul al XII-lea, pierdute în prezent. Letopisețul este scris în dialectul estic al limbii slavone. Dacă textul laurențian (moscovit) trasează moștenirea kieveană prin cnejii moscoviți, cel de-al doilea urmărește aceeași moștenire prin cnejii galițieni. Letopisețul Ipatiev a fost redescoperit la Kiev la începutul secolului al XVII-lea, iar prințul Constantin Ostrojski a primit o copie a acestuia. În secolul al XVIII-lea, istoricul rus Nikolai Karamzin a găsit o copie a aceluiaș manuscris în Mănăstirea
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
găsit o copie a aceluiaș manuscris în Mănăstirea Ipatiev din Kostroma. De-a lungul timpului au fost publicate mai multe monografii și versiuni ale cronicii, cea mai veche datând din 1767. Alexei Șahmatov a publicat prima analiză lingvistică pe textul letopisețului în 1908. Dmitri Lihaciov și alți oameni de știință sovietici au preluat și revizuit analiza inițială. Ei au încercat să refacă letopisețul prenestorian, compilat la curtea lui Iaroslav I cel Înțelept pe la mijlocul secolului al XI-lea. „” este unicul document care
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
versiuni ale cronicii, cea mai veche datând din 1767. Alexei Șahmatov a publicat prima analiză lingvistică pe textul letopisețului în 1908. Dmitri Lihaciov și alți oameni de știință sovietici au preluat și revizuit analiza inițială. Ei au încercat să refacă letopisețul prenestorian, compilat la curtea lui Iaroslav I cel Înțelept pe la mijlocul secolului al XI-lea. „” este unicul document care prezintă istoria timpurie a slavilor de răsărit. Relatarea sa cuprinzătoare a istoriei Rusiei Kievene nu este găsită în alte surse, deși trebuie
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
Iaroslav I cel Înțelept pe la mijlocul secolului al XI-lea. „” este unicul document care prezintă istoria timpurie a slavilor de răsărit. Relatarea sa cuprinzătoare a istoriei Rusiei Kievene nu este găsită în alte surse, deși trebuie spus că o altă cronică, Letopisețul Novgorodului, a adus corecții importante a datelor și faptelor. Această cronică este importantă și ca prim exemplu al literaturii slavone. Cronica menționează prezența românilor (vlahilor) în Transilvania și Panonia (sec. al X-lea) în momentul năvălirii nomazilor maghiari De asemenea
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
arc) și sufixul de profesie "-ász/-ész" care dă spre ex. și cuvintele "kertész" ('grădinar'), "halász" ('pescar') etc. În Cronica lui Nestor orașul apare menționat cu numele Askâi Torg, și este înscris în „Lista orașelor rusești îndepărtate și apropiate” din Letopisețul Novgorodului . Cercetările arheologice au dus descoperirea unor amfore romane în strada Ciurchi, în zona viilor din Copou și la câțiva km de Iași, la Holboca. De asemenea s-au descoperit monede imperiale romane lângă Dealul Cetățuia. La Valea Lupului (lângă
Iași () [Corola-website/Science/296948_a_298277]
-
perioadă de timp s-a crezut că această biserică a fost construită după Bătălia de la Podu Înalt din 10 ianuarie 1475, când oștile moldovenești ale lui Ștefan cel Mare le-au înfrânt pe cele turcești. Această confuzie a plecat de la letopisețul lui Grigore Ureche, în care cronicarul sus-menționat a scris următoarele: Și într-acéia laudă și bucurie au ziditu bisérica în târgu în Vasluiu, dându laudă lui Dumnezeu de biruință ce a făcut."" , iar Misail Călugărul a completat că ""Mărgândŭ Ștefan vodă
Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul din Vaslui () [Corola-website/Science/311597_a_312926]
-
Moldavie partium seu nationis Wlachie". Cronicarul polonez Jan Długosz afirma în 1476 că moldovenii și valahii „au aceleași limbă și obiceiuri”. Trimiteri la o așa-numită „limbă moldovenească” pot fi găsite în lucrări timpurii precum cea a lui Grigore Ureche "Letopisețul Țării Moldovei", unde autorul notează că de fapt această limbă este vorbită de moldoveni, valahi și vlahii transilvăneni. Miron Costin, în lucrarea sa "De neamul moldovenilor", afirmă că națiunea română trăiește în Moldova, Muntenia și ținuturile ungurești și mai notează
Rusificarea românilor () [Corola-website/Science/323488_a_324817]
-
reușește să finalizeze întregul complex mănăstiresc până la sfârșitul primei sale domnii. În cea de-a doua domnie a sa dintre 1621-1623, sunt construite zidurile împrejmuitoare cu cele patru turnuri de sprijin din fiecare colț, stăreția și chiliile pentru călugări. Conform letopisețului lui Miron Costin, Mănăstirea Solca este finalizată în anul 1622. În acest lăcaș de cult, cărturarul Vartolomei Măzăreanul (n. circa 1710 - d. 1779) a fost stareț, a scris și a tradus mai multe cărți de cult și a alcătuit în
Solca () [Corola-website/Science/297214_a_298543]
-
Costin, Mănăstirea Solca este finalizată în anul 1622. În acest lăcaș de cult, cărturarul Vartolomei Măzăreanul (n. circa 1710 - d. 1779) a fost stareț, a scris și a tradus mai multe cărți de cult și a alcătuit în 1773 un letopiseț al Țării Moldovei, o compilație după letopisețele lui Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Costin și Ion Neculce. În anul 1774, împreună cu restul Bucovinei, Solca trece sub stăpânirea monarhiei habsburgice și devine parte a Austro-Ungariei. Ca urmare, numeroase familii de germani
Solca () [Corola-website/Science/297214_a_298543]
-
1622. În acest lăcaș de cult, cărturarul Vartolomei Măzăreanul (n. circa 1710 - d. 1779) a fost stareț, a scris și a tradus mai multe cărți de cult și a alcătuit în 1773 un letopiseț al Țării Moldovei, o compilație după letopisețele lui Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Costin și Ion Neculce. În anul 1774, împreună cu restul Bucovinei, Solca trece sub stăpânirea monarhiei habsburgice și devine parte a Austro-Ungariei. Ca urmare, numeroase familii de germani, polonezi și evrei se stabilesc în mica
Solca () [Corola-website/Science/297214_a_298543]
-
a reușit să pună pe picioare doar o armată de 12.000 de oșteni, așa încât tactica sa a fost aceea de a da lupte mai mici, pentru întârzierea înaintării armatei regale ungare. Estimarea de 40.000 de oșteni provine din letopisețul oficial al Moldovei. Este probabil ca cifra să fie exagerată. Rămâne certă superioritatea numerică a armatei ungare, estimată de cercetătorii moderni între 15.000-20.000 de soldați. Ștefan a adoptat o strategie defensivă permițând ungurilor să înainteze. În 19 noiembrie
Bătălia de la Baia () [Corola-website/Science/320819_a_322148]
-
lui Ștefan a atacat pe neașteptate orașul Baia, dând foc palisadelor din lemn ale orașului, ceea ce a luat prin surprindere armata regală, având loc crâncene lupte stradale de noapte, soldate cu mari pierderi omenești pe ambele părți. Grigore Ureche, autorul letopisețului Țării Moldovei relatează că incendiul pus noaptea de moldoveni a creat o mare învălmășeală, în care au fost tăiați cu săbiile aproape jumătate din soldații regelui Matia. El însuși ar fi fost rănit cu trei săgeți și cu o lovitură
Bătălia de la Baia () [Corola-website/Science/320819_a_322148]
-
al Moldovei între 1399 - 1400, fiind al doilea fiu al lui Roman I. Conform anumitor surse istorice, acesta ar fi domnit pentru câteva luni. Conform altor surse, Iuga ar fi domnit timp de doi ani. Porecla „Ologul” apare numai în Letopisețul de la Putna, întocmit în secolul XVI-lea. Motivele pentru care a rămas în istorie cu această poreclă nu sunt cunoscute cu precizie (probabil că suferea de o boală care îi îngreuna deplasarea). În sursele istorice există o confuzie între și
Iuga Ologul () [Corola-website/Science/299111_a_300440]
-
acolo și banii să trimită la egumen, ca să aibă a trimite la sfânta marea biserică din Ierusalim". În prezent, manuscrisul original se află în inventarul Complexului Muzeal Bucovina din municipiul Suceava. Aceste danii sunt confirmate de cronicarul Miron Costin în letopisețul său: În iulie 1629, domnitorul Miron Barnovschi-Movilă a trebuit să plece din țară, fugind în Polonia, astfel că lucrările de construcție ale mănăstirii din Iași au fost încetinite sau chiar oprite. A fost chemat la Istanbul la 27 aprilie 1633
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
de Constantin vodă. A fost ales de boierii mari ca domn pentru că întrunea toate calitățile cerute unui instrument docil al oligarhiei boierești: era bătrân, fără carte, fără avere și moșii , fără sprijin la rude de neam mare Ion Neculce, în Letopisețul țării Moldovei se exprimă astfel despre alegerea ca domn a lui Constantin vodă de către boieri: Au socotit cu toții pre Constantin Cantemir cliuceriul, fiind om bătrân, ca de șaptedzăci de ani și om prost, mai de gios, că nice carte nu
Constantin Cantemir () [Corola-website/Science/299479_a_300808]
-
din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (80,23%), cu o minoritate de romano-catolici (10,48%). Pentru 7,95% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Primele mențiuni le găsim în Letopisețul Novgorodului, datat în jurul anului 1387 si in cronica lui Nestor. Primul document intern este un hrisov de danie din 30 martie 1392. Se apreciază că numele orașului a fost preluat de la Roman I Mușat, considerat întemeietorul orașului. Romanul a fost
Roman, România () [Corola-website/Science/296969_a_298298]