363 matches
-
deschiseră larg, dar în secunda următoare, ca și cum nu ar fi înțeles, el se aplecă prostește și privi locul care avea să intre în legendele locale ca „stânca lui Tiberius“. Spuse zâmbind: — Dacă te uiți în jos te ia cu amețeală. Libertul, care se uita nu în jos, ci la el, răspunse iritat: — Să ne întoarcem, se pornește vântul. Astfel, spionii care îl urmăreau îi raportară lui Tiberius că el nu spusese și nu întrebase nimic despre mama și despre fratele său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Ceea ce îndurase răbdător în adolescență devenea de nesuportat acum, când era bărbat. Mintea, glasul, până și mușchii voiau să lase la o parte prudența, asemenea unui taur care stă cu capul plecat în fața unei îngrădituri. Insolența voalată a funcționarilor și liberților îi trezea gânduri criminale și îi venea tot mai greu să ascundă toate acestea în spatele unui surâs al buzelor uscate, cu pleoapele întredeschise. După câteva săptămâni, în octombrie, toți locuitorii din Capri, de la ultimul barcagiu până la Tiberius, aflară deodată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
trei au fost uciși, zise. Sertorius Macro nu-l lăsă să schimbe vorba: — Tiberius e foarte bolnav. Trebuie să pleci de pe insulă cât mai poți. Trebuie să ne apropiem de Roma. Dacă mâine dimineață el nu se mai trezește, iar liberții lui ies din cameră strigând și vestea ajunge ca un fulger la Roma, cine o să se ridice să spună: „Imperium-ul e al meu“? Va fi un război civil? N-o să îngăduim așa ceva. Eu va trebui să fiu la Roma în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
suflare a lui Tiberius, după douăzeci și trei de ani de domnie. Gajus stătea în picioare în anticameră, de când medicii îi șoptiseră lui Sertorius Macro că împăratul nu avea să mai trăiască până la lăsarea nopții. Refuzase neașteptatele atenții ale unor liberți și nu se dusese în pragul camerei împăratului; contemplase doar lunga așteptare a lui Sertorius Macro, care stătea tot în picioare, în prag. Trăsese puțin draperia și privise afară; ziua nu se mai termina, se vedeau fâșii de lumină în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în cameră, își striga ordinele. Și nimeni nu obiecta. Gajus se apropie. Puterea planetară a lui Tiberius se făcuse țăndări, asemenea unui vas căzut pe pardoseală. Intendentului familiei Caesaris Macro îi strigă să-și îndeplinească obligațiile legate de funeralii. „Cheamă liberții, îmbracă în purpură leșul.“ Intendentul, care într-o clipă se trezise prizonier împreună cu întreaga curte, încuviința pierdut. Gajus se îndrepta spre ei; îl văzură și, pentru prima oară, toți îi făcură loc să treacă. Îl văzu și Macro; ochii îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Roma. Gajus Caesar reveni pe terasă. Oriunde s-ar fi întors, în vila păzită acum ca un castrum din ținuturile barbare, toți ochii erau ațintiți asupra lui. Dacă făcea un pas, mișcarea se repercuta asemenea unui val asupra escortei, funcționarilor, liberților și sclavilor. Îl privi pe Macro cum se îndepărta sub norii grei aducători de ploaie, cu steagul său de călăreți credincioși, și cum înghițea milele, căci la capătul acelui drum avea să pună mâna pe putere. Alegerea Macro ajunse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
gravate în bronz, în argint și în aur își aveau originea în nesiguranța cu privire la viitor. „În război, în răzmerițe se distrug biblioteci, plăci comemorative și statui. Mai apoi, istoricii interpretează, rescriu, cenzurează evenimentele. Însă oamenii adună, păstrează și ascund monedele.“ Libertul imperial — În palatele acestea se întâmplă lucruri nemaivăzute, șuieră un înalt funcționar din familia Caesaris. Pe lângă acest tânăr imperator sunt chemați mai mulți foști sclavi străini decât bărbați cu sânge roman, din familii care au fost aici încă din vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
feudă imensă, de la Alexandria până la Philae - începură să ajungă în mâinile lui Callistus și, încet-încet, misivele ce veneau de acolo fură citite și interpretate tot de el, care, cu tainică nerăbdare, aștepta din zi în zi manumissio, eliberarea, importanta funcție de libert imperial. Dar Sertorius Macro spuse că merita mai mult, „inclusiv pentru a-l putea folosi mai bine...“ Propuse să i se dea libertatea prin rara, privilegiata formulă a lanțurilor nu desfăcute, ci sfărâmate pe nicovală, declarându-se astfel că, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
constructorul născut la Velitrae care plătise printr-un exil dezastruos prietenia lui din tinerețe cu Apuleia Varilia cea vioaie. Se întorsese cu bine și vechea lui nenorocire atrăsese atenția și compasiunea Împăratului. În timpul prizonieratului său, depinzând de darurile jignitoare ale liberților Liviei și ai lui Tiberius, adolescentul Gajus Caesar își căutase alinarea în modestele camere care îi fuseseră rezervate, păstrându-le într-o ordine obsesivă, mutând mereu obiectele și mobilele; numai în acel sărăcăcios echilibru estetic se potolise, încet-încet, sfâșietoarea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
încheie scârbit: — Și apoi, cei doi care au fost îngropați acolo erau de neam galic. Aruncă o privire spre oamenii săi, care încuviințară râzând. Helikon nu îndrăzni să răspundă. Și el avusese parte brusc de viața plină de strălucire a libertului imperial, însă nu căutase, nici nu dobândise puterea; rămăsese un paznic tăcut, și de-acum nebăgat în seamă, al singurătății Împăratului în timpul frecventelor sale insomnii. Îl urma peste tot unde putea, mereu tăcut, era pierdut dacă Împăratul se afla departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Alții își aminteau însă că în trecutul tânărului Împărat - care, între timp, începuse să mângâie cu două degete, în fața tuturor, splendidul decolteu al Orestillei - exista un lung șir de morți tineri, uciși fără milă. Și îl vedeau pe Callistus - un libert imperial, prin urmare foarte puternic, rămânând însă tot un fost sclav - vorbindu-i pe un ton glumeț și obraznic, chiar dacă în rafinata limbă greacă, unui membru al uneia dintre cele mai însemnate familii ale Republicii. Iar celălalt asculta în tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lumea va spune că are dreptate. Iar dacă cineva protestează, e destul ca el să bată din palme, și pretorienii invadează piața. Ați văzut cum a sfârșit Sertorius Macro? Se speriau unii pe alții; își închipuiau că aveau să vină liberții însărcinați cu anchete secrete, funcționarii anonimi care cercetau orice posibilă ostilitate sau complot și care erau numiți a cognitionibus, cei care adună informații. Aveau să reapară cuvinte înspăimântătare: delatio, denunțul, delator, denunțătorul, cel care te târăște în proces. De această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
gândi la Milonia și la fetița lor, simți că își dorește cu furie să trăiască. Închis în sine, noaptea hotărî în taină să exercite dreptul de viață și de moarte din cauza căruia îi venise să vomite la Capri, când acel libert sadic îi arătase stâncile din fundul prăpastiei unde Tiberius îi arunca pe condamnați. Porunci ca vinovații să fie arestați în toiul nopții, să fie aduși așa cum erau, pe jumătate dezbrăcați, dincolo de fluviu, în grădinile noului Circus Vaticanus, unde, cu ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cuvânt latinesc, erau mândri de felul cum se terminase noaptea aceea. Urcară pe clivus Palatinus; Împăratul se gândi că era îngrozitor să se înconjoare de străini înarmați când se afla printre ai săi. Asta era puterea? Străbătu sălile unde așteptau liberți, sclavi, funcționari și Augustinieni, epuizați de o veghe plină de spaimă. Nu-i aruncă nici măcar o privire lui Helikon, încremenit într-un colț al atriului. Intră în camera lui și le porunci tuturor să iasă; pentru prima oară, Milonia îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să-l aleagă ei, „din moment ce ne riscăm viața pentru apărarea imperiului“. Și când toți fură suficient de alarmați de acea intervenție - „Roma e în mâinile lor“, șopteau senatorii, la fel de neliniștiți ca și după moartea lui Tiberius -, printr-o mișcare tactică, libertul Callistus rosti numele lui Claudius, bătrânul înspăimântat care purta numele familiei imperiale, dar nu avea și caracterul predecesorilor săi și, prin urmare, având în vedere mediocritatea sa, putea să atragă voturile tuturor senatorilor. Asiaticus, care privise furios acea ultimă mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
hieroglifică fără s-o înțeleagă. Callistus. Istoricii au trecut prea ușor cu vederea acest personaj. Svetonius, care își folosește talentul ca să povestească diverse bârfe, spune doar că acea conspirație a luat naștere non sine conscientia potentissimum libertorum, nu fără ca anumiți liberți foarte puternici s-o știe. Callistus nu a fost altceva decât instrumentul necesar al luptei subterane, însă mortale dintre puterea senatorială și cea imperială. Această luptă avea să dureze multă vreme, lăsând urme devastatoare în cronicile dinastiei Julia Claudia și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mânc]ruri specifice, proclamându-se împotriva abuzului, tratamentelor nepotrivite, exploat]rii etc. a tuturor „creaturilor conștiente care respir], exist] și tr]iesc”. Sunt interdicții legate de r]nirea animalelor, adic] baterea, mutilarea, însemnarea cu fierul roșu, supraînc]rcarea, îngr]direa libert]ții și înfometarea. Consumul de carne este strict interzis deoarece presupune uciderea animalelor. Aceste preocup]ri situeaz] populația Jaina printre primii protagoniști ai „eliber]rii animalelor”, dep]șindu-i pe budiști și hinduși pe aceast] treapt] moral] și în ceea ce privește explicarea vegetarianismului
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
și mai important. Într-adev]r, Socrate reușește doar s] îl conving] la final, demostrându-i - prin mijloace necinstite - c] epitetul „rușinos” trebuie, la rândul s]u, înțeles în același sens. Regulile drept]ții, din aceast] perspectiv], sunt doar o limitare a libert]ții de acțiune, impus] fie de societate, fie, dup] cum spune Thrasymachus în Republică, de oricare guvern ce ajunge la putere, ca un mijloc de a-și proteja interesele pe termen lung. Dac] această pare, si este, o poziție extrem
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
uman] - capacitatea de a acționa în mod autonom - s] nu fie considerat] un aspect al lumii naturale. Cauzalitatea și libertatea intervin în domenii distincte; cunoașterea ține de primă, iar libertatea de cea de-a doua. Soluția dat] de Kant problemei libert]ții și determinismului este tr]s]tură fundamental] cea mai controversat] a filosofiei sale morale și care face diferența între concepția să și majoritatea scrierilor etice ale secolului XX, inclusiv acelea clasificate că „etic] kantian]”. Întrebarea fundamental] în jurul c]reia
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
înseamn] numai voința liber] sau independența fâț] de ceilalți, ci și acel tip de control care ține cont și de statutul moral similar al celorlalți. A fi autonom, în viziunea lui Kant, înseamn] a acționa moral. Etică lui Kant: problemă libert]ții, a religiei și a istoriei Structura concepției kantiene este dezvoltat] în mai multe direcții diferite. Kant argumenteaz] de ce ar trebui s] consider]m imperativul categoric ca principiu rațional obligatoriu și cum se aplic] acesta în situații concrete. El discut
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Kant sunt incoerențe. Teoria să asupra cunoașterii umane conduce la o concepție a ființelor umane că p]rți ale naturii, ale c]ror dorințe, inclinații și acțiuni sunt susceptibile de explicații cauzale obișnuite. În același timp ins], teoria să asupra libert]ții umane vede agenții umani ca fiind capabili de autodeterminare și, mai ales, de determinare în acord cu principiile datoriei. Viziunea lui Kant pare a fi una dual]: suntem ființe determinate cauzal și natural, dar și capabile de autodeterminare. Mulți
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
coerent f]r] aceste dou] puncte de vedere, dar nici nu le putem integra și nici nu putem face mai mult decat s] înțelegem cum sunt ele compatibile. Dintr-o astfel de perspectiv], nu putem p]trunde în profunzimile „mecanicii” libert]ții umane, dar putem înțelege c] f]r] libertate în cunoaștere (care st] la baza oric]ror pretenții de cunoaștere) lumea ordonat] cauzal va r]mane de nep]truns pentru noi. Este deci imposibil s] înl]tur]m libertatea. Acest
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ar num]ra printre multe altele aparținând altor indivizi (aspect ce ține de doctrina consecvențialist]). Dimpotriv], trebuie s] le acord]m o mai mare important] pentru simplul motiv c] sunt ale noastre. Deontologia își extinde toleranță în raport cu acest favoritism. În virtutea libert]ții pesonale, individul are posibilitatea în anumite situații (nu strict extreme) de a-si plasa propriile preocup]ri, planuri sau valori înaintea intereselor celorlalți. Viziunea deontologic] nu numai c] pune un accent mai puternic pe evitarea faptelor greșite - prin acestea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
viața celorlalți, dar, în plus, ne determin] s] acord]m mai mult] atenție propriilor noastre greșeli (în sensul evit]rii acestora) decât greșelilor generale sau ale altora. Recunoașterea importanței evit]rii greșelilor nu îmbrac] forma unei obligații sau a unei libert]ți de a reduce greșelile altora. În consecinț], p]strarea virtuților proprii este cu mult mai important] decât ap]rărea virtuților și chiar a vietii celorlalți. Nu este posibil s] salvezi o viat] prin minciun], chiar dac] aceasta ar împiedica
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
vin din sfera moralei personale, dar aceeași întrebare apare și în sfera instituțional]. S] presupunem c] un guvern liberal ajunge la putere, un guvern care pune accentul pe libertatea oamenilor. Ar trebui un astfel de guvern s] acorde important] formal] libert]ții poporului, evitând orice interferent] care ar aduce ofens] libert]ții? Sau ar trebui s] dispun] de toate m]șurile, inclusiv ofense aduse libert]ții, care s] prejudicieze noțiunea de libertate? Imaginați-v] c] se formeaz] un grup care se
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]