265 matches
-
ea îi mărturisi că era o nimfomană, după care uită brusc de asta ca să amintească de Harpic, și în tot acest timp el făcu eforturi disperate să priceapă cum de ajunsese o doamnă așa grasă și în pielea goală - fiindcă lințoliul tot cădea de pe ea -, o doamnă... nu, în mod cert nu o doamnă, ci o femeie... cum de ajunsese o asemenea femeie, având toate simptomele maniei religioase, tocmai la el în casă. — Asta e tot, fiica mea? bâigui el atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
simt, saxofonistul se prăbuși pe iarbă, lângă portieră. I se păru că marea foaie transparentă a cerului, în care erau încrustate stelele, se distorsionează, că se apropie de el, se mulează pe corpul său și-l înfășoară strâns, ca un lințoliu pestriț, își pierdu cunoștința. Când se trezi, se făcuse ziuă, dar umbra tremurată pe iarbă a Daciei îl ferea de discul topit al soarelui. Era plin de sânge. Se ridică și privi monstrul din mașină. Ciotul de unde retezase acele degete
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ale plămadei, luminată de flacăra prometeică, victoria atârnă de intensitatea acesteia : De arde până la marginile ființei, partea întunecată se topește în lumina credinței în libertate. De arde fără spor, întunericul se abate asupra ei și o stinge, învăluind-o cu lințoliul destinului (III 6). În Oedip salvat, omul triumfă împotriva destinului, tragedia fiind astfel anulată. Într-o scrisoare din 7 octombrie 1951 către Radu Stanca, Ion Negoițescu contestă concepția despre destin din Oedip salvat, diferită de cea exprimată în altă lucrare
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
șiretlic atît de bizantin spre a menține interesul patronului. Totuși, Jausá nu avea nici o Îndoială În privința fidelității rezultatelor. Mai mult, acolo unde alții vedeau forme și umbre, el vedea fantome. Jura că deslușise cum silueta Mariselei se materializa Într-un lințoliu, o umbră care se preschimba În lup și umbla ridicată În două labe. Ricardo Aldaya nu văzu În proiecție altceva decît niște pete, susținînd, În plus, că atît pelicula proiectată, cît și tehnicianul care lucra cu proiectorul duhneau a vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
aminti de tunelele de la metrou. Coridorul era flancat de niște cadre lipsite de uși, dincolo de care se zăreau săli iluminate de lumînări, cu șiruri de paturi rezemate de perete și acoperite cu plase Împotriva țînțarilor ce se ondulau ca niște lințolii. Îndărătul perdelelor se auzeau jeluieli și se Întrezăreau siluete. — Pe aici, indică maica Hortensia, care ținea avanpostul cu cîțiva metri Înaintea noastră. Am pătruns Într-o Încăpere boltită, unde nu mi-a venit prea greu să situez scena Tenebrarium-ului pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nicidecum averea lui, șansele lui de viitor și compania sa, că nu o voia decît pe fiica lui Penélope și că se gîndea s-o ia cît putea el de departe de lumea aceea găunoasă și Înfășurată ca Într-un lințoliu, În care o ținea prizonieră. Lumina zilei Îi risipea curajul. Din cînd În cînd, Julián i se destăinuia Jacintei, care Începea să-l iubească pe băiat mai mult decît și-ar fi dorit. Adesea, Jacinta se despărțea de Penélope și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cum susțineau polițiștii. Manuel se temea că, atunci cînd bătrînelul avea să-l vadă, are să se facă țăndări. Domnul Fortuny spunea Întruna că nu se putea, că Julián al lui nu putea fi mort... Atunci don Manuel a tras deoparte lințoliul care acoperea trupul și cei doi agenți l-au Întrebat, formal, dacă acela era fiul său Julián. — Și? — Domnul Fortuny a rămas mut, contemplînd cadavrul aproape un minut. Apoi s-a răsucit pe călcîie și s-a tot dus. — S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
aceasta în creier, privirea lui întîlni iarăși ochii spânzuratului, în care acuma strălucirea de adineaori, mândră și încrezătoare, se zbuciuma gâtuită de întuneric. Trecură astfel câteva minute. Corpul spânzuratului nu mai mișca de mult. Amurgul acoperea întreg pământul, ca un lințoliu negru... ― Ce facem, doctore? izbucni deodată generalul, ursuz. Nu vezi că s-a întunecat? ― Datoria, excelență, răspunse medicul liniștit, cu ochii la ceas. ― Ce datorie?... Constată! Asta-i datoria dumitale! zise generalul mai îndîrjit. Doctorul ridică din umeri, se apropie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
unde fusese reflectorul, Bologa văzu prin binoclu mulțime de viermișori negri zvîrcolindu-se neputincioși. Iscoada din văzduh însă se stinse repede, și tot atunci tunurile amuțiră singure, fără ordin, sătule parcă și mulțumite. Întunericul și tăcerea înfășurară pe Apostol ca un lințoliu aspru, în vreme ce ochii lui, cu pupilele largi, se chinuiau într-o așteptare fără scop. În fundul sufletului însă simțea clar cum pâlpâie dragostea de lumină, blândă, mângâietoare... Apoi iar auzi, de astă dată chiar la spatele lui, glasul locotenentului de infanterie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aprinseseră niște materiale inflamabile. Podelele erau presărate cu cadavre calcinate și răsucite în poziții grotești: un osuar biomecanic. Mai multe corpuri se prăbușiră și dispărură: acidul scurt din rănile lor săpase o gaură mare în sol. Nimic nu țâșni din lințoliul de fum pentru a smulge armele de pe afeturile lor. Detectorul de mișcare rămase mut. ― Ce dracu' se-ntâmplă? (Hudson modifică reglajele aparatelor lui, descumpănit.) Dar te se-ntâmplă, unde sunt? ― De necrezut, făcu Ripley răsuflând. Au renunțat. Au bătut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Sectorul 2" și, în fine, ultima ușă pe dreapta, față în față cu o altă ușă larg deschisă : " Sectorul 3". Pe unicul pat, sau mai curând postament, înconjurat de fel de fel de aparate, ieșind de sub cerșaful alb ca un lințoliu, apare capul ce pare doar de mărimea unui pumn, capul Dorei împodobit de o cunună albă ca și cerșaful. Gura îi este acoperită de o mică mască transparentă legată cu elastice verzi care se împlântă în obraji. Aparatul de perfuzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de o cunună albă ca și cerșaful. Gura îi este acoperită de o mică mască transparentă legată cu elastice verzi care se împlântă în obraji. Aparatul de perfuzie picură cu hărnicie un lichid transparent. Cabluri de diverse culori ies de sub lințoliu transportând spre ecrane semnalele vieții. Mai doarme încă și probabil va mai dormi până mâine, șoptește vocea infirmierei care îi urmează pe cei doi intruși în lumea tăcerii, a suferinței disimulate de droguri, a vieții afișate pe monitoare. Vorbiți-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
e o ceața ninsă, soarele stă pitit îndărăt. Lumina tăcută străpunge întunericul nopții acum destrămat odată cu zorile. Nimic nu se mișcă, nici iepuri, nici căprioare, nici măcar neașteptatul lup de prerie. Și păsările au amuțit. Nici semn de primăvară. Albul zăpezii, lințoliul pământului, acoperă tot. Acoperă tot. . . Acoperă tot. BABBALUCI Să aduni lujerii melcilor sălbatici țâșnind din buza dealurilor, unde templele și amfiteatrele sunt simboluri ale timpurilor străvechi, când un popor simplu lăsa văile să afle vântul, să atingă izvorul. Acum stăm
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
Ave Maria, de dragul meu te-ai pribegit, la toată lumea te-ai robit, Ave Maria! ! cine-i Acel așa sfințit, să-ți măsure cît ai iubit? Ave Maria, Ave Maria, îndurătoareo, mi-ai privit pe cruce trupul meu sfîrșit, Ave Maria! ! lințoliu moale-ai pregătit și-n trupul tău iar m-ai primit, Ave Maria, Ave Maria, doar suferință-ai suferit, doar cu iubire ai iubit, Ave Maria! ! eu de niciundelea venit, un venitic ce-i pămîntit nu îți las țiia, nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
de altă parte, în universul superstițiilor, al credinței nestrămutate în simbolul calului alb, în întoarcerea morților, în puterea lor asupra celor vii. O înfrângere asumată, al cărei semn este șalul alb pe care îl tricotează și care îi va fi lințoliu atunci când se va sinucide împreună cu Rosmer, aruncându-se de pe același podeț, în același iaz în care își aflase moartea Beate. Iar cel ce va trage învățămintele dramei va fi, nu întâmplător, Brendel, omul pentru care casa familiei Rosmer este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
mândrie, ținând cât mai sus mâinile et caetera. Cele două femei pe care le indicase Ignatius înaintară încet spre masa de croitorie și apucară cu prudență drapelul între degetul mare și arătător, ținându-l la distanță de parcă ar fi fost lințoliul unui lepros. Arată chiar mai impresionant decât mi-am imaginat, spuse Ignatius. — Nu scuturați chestia asta pe sub nasu’ meu, fetelor, le zise cineva celor două femei, stârnind în mulțime un alt val de chicote. Ignatius puse aparatul de filmat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
dacă din contră este a justiției, acela care avea credință o pierde negreșit, deși prin greșeala sa. CEREMONII LA MOARTE. Mahomedanii pun lângă morții lor tămâie aprinsă pentru a goni diavolul, care dă ocol cadavrelor. Înfășură pe mort într-un lințoliu necusut, ca să poată zic ei a sta mai lesne în genunchi, la ziua judecății de apoi. Convoiul este compus din imami (preoți), care merg pe drum, rugându-se. După ei vin rudele și prietenii mortului, iar pe urmă femeile, bocindu
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
o dusese rău alături de mine. Dar poate că soția mea știe ea ce știe. Oare ideea că Susannah încă mai simte ceva pentru mine nu este la fel de absurdă ca și aceea că îl găsise pe Dumnezeu în șase milioane de lințolii? Iar supărarea ei prefăcută e mai deplasată decât faptul că susține o suferință pe care nu a trăit-o niciodată, suferința unor oameni cu care nu a simțit nici o legătură până în ziua în care ei au murit? Nu mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ar fi luat În vârtejul stârnit de zborul lor tot vacarmul și toată mizeria adunate-n Încăpere. Acum, În urma lui se așternuse o liniște aproape mortuară. Ciuciți pe locurile lor de pe bagaje sau pe scaune, călătorii păreau acoperiți de un lințoliu alb ca neaua. Chiar și omul pe care Noimann Îl confundase cu Oliver Își trăsese peste pardesiul său murdar un halat de un alb imaculat. Fâlfând deasupra pasarelei, corbul scoase un cârîit prelung, iar de pe acoperișul vagoanelor staționate În gară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
parcă le mai auzise cândva. Le rostise, mișcându-se În van, aceeași gură. Medicul privi În direcția ginecologului. Pe scaunul pe care stătuse el cândva se afla acum femeia-salcie, Olivia. Aceeași lună nefirească Îi lumina trupul slab, acoperit de un lințoliu, ca un reflector. De pe fața sa, ca dintr-o scorbură, se revărsau În valuri-valuri cohorte de melci, purtând În loc de cochilii zaruri În spinare, răspândindu-se În toate părțile. Piciorul alerga În fața lui Noimann, oprindu-se din loc În loc, chipurile pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
oțel. Corabia aleargă... în negura greoaie, Corabia se-nclină și-aleargă fără țel... Și cel din urmă creștet de munte se scufundă... - Spre care țărm, Stăpâne, spre care Ararat Din bruma depărtării, mă poartă-adînca undă?- S-a coborât pe ape lințoliu-ntunecat. Aud cum se destramă un suflet undeva, Departe, în a ploii acidă melopee... E noapte-n larg... iar Arca te-așteaptă, Jehova, Pe mările din suflet să fereci curcubee. ȚI-AM ÎMPLETIT ... Ți-am împletit suprema cunună de tristețe
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
străzi nu se zărea nici țipenie, iar bezna creată de pana de curent se răspîndi cu un suflu fetid care urca din gurile de scurgere ce se vărsau În sistemul de canalizare. Noaptea deveni opacă și impenetrabilă, iar ploaia - un lințoliu de abur. „Pentru o astfel de femeie, oricine Își poate pierde bunul-simț...“ O luai la goană pe Ramblas În sus, cu un singur gînd În minte: Clara. Bernarda spusese că Barceló era plecat din oraș cu probleme de afaceri. Aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Nu mă-nnebuniți, zise portăreasa. M-am apropiat de cealaltă ușă. N-avea Încuietoare. A cedat la prima atingere, alunecînd spre Înăuntru cu un geamăt ruginit. În centru domnea un pat vechi de palanchin, nefăcut. Așternuturile se Îngălbeniseră ca niște lințolii. Un crucifix atîrna deasupra culcușului. Era o oglinjoară pe o comodă, un vas, un urcior și un scaun. Un dulap Întredeschis odihnea pe perete. Am Înconjurat patul pînă la o măsuță de noapte acoperită cu sticlă, sub care zăceau, presate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
poate îi așa doar o spaimă. Dar părerea că cineva îmi suflă în ceafă nu m-a părăsit, ba a devenit mai puternică. Mi-am rotit privirea în jur, dar nici țipenie. Doar liniștea grea plutea în jurul meu ca un lințoliu...În clipa urmtoare, s-a auzit glasul bătrânului călugăr, care m-a înfiorat : „Îmi place, fiule. Îmi place că nu lași din mână un manuscris până nu-i găsești înțelesul deplin.” „Cine îi de fapt călugărul și de unde a oblicit
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
ei mână și cu scrisul ei, un aviz În care se anunța sfârșitul irevocabil și fără drept de prelungire a unui om, fusese returnat la punctul de plecare, În această sală rece unde autoarea și semnatara scrisorii, așezată, Înfășurată În lințoliul melancolic care Îi este uniformă istorică, cu gluga dată peste cap, meditează la ceea ce s-a Întâmplat, În timp ce oasele degetelor sale, sau degetele sale de oase, bat darabana pe tăblia mesei. Se surprinde un pic dorind ca scrisoarea trimisă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]