1,901 matches
-
recente ale acestei prepoziții, inclusiv unele legate de clișeele menționate de noi, vezi Croitor, în acest volum. 9 Șuteu 1966. 10 Avram 1987a: 236. 11 Guțu Romalo 2000: 209. 12 Avram 1997a: 277. 13 Motiv pentru care vom menționa numele locutorilor care au emis exemplele următoare. 14 Vezi și GALR 2008, II: 726. 15 Astfel de exemple apar și în limbajul jurnaliștilor: Mergem la Cornel Nistorescu și-l întreb foarte clar: "De ce este ocolit răspunsul la problema gripei aviare?" (Realitatea TV
[Corola-publishinghouse/Science/85023_a_85809]
-
bien, ¿sabes? și fr. Savez-vous combien j'ai eu de patients aujourd'hui? Quatre-vingt deux. Româna folosește și ea astfel de elemente fatice (știi?, înțelegi?, auzi?, îți dai seama? etc.), cf. Ionescu-Ruxăndoiu 1999: 40. 25 Thom 1993: 69-70. 26 Dacă locutorul ține să se exprime mai puțin vag, limba română acceptă construcții în care poate fi precizat subiectul logic al verbului (având funcția sintactică de complement de agent), chiar dacă verbul se află la pasivul reflexiv: Nu s-a vrut de către Guvern
[Corola-publishinghouse/Science/85023_a_85809]
-
în funcție de conturul intonațional cu care este rostită secvența care le conține: Eu sunt cam reticent cu modelingul ăsta (Verba). Însoțind un nume propriu, demonstrativul de apropiere poate primi interpretări diferite 6. În unele contexte exprimă o atitudine de distanțare dintre locutor și referent: Zenga ăsta eu cred cî-i un tip foarte labil așa (CLR) Eu care nu am decat un simplu curs de jurnalism de 5 zile pe undeva aș putea să scriu ceva mai bun decât Andreea asta (www.prosport
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
sau plăși. Activitatea administrativă a comunelor rurale este coordonată de un primar ales pentru o perioadă de 2 ani, sprijinit în munca sa de un consiliu comunal, format din 3 persoane. Atât primarul cât și consiliul comunal se alegeau de locutorii comunei și se aprobau de prefect. Lucrările de cancelarie erau realizate de un scriitor comunal numit secretar. Comuna era satul sau satele care aveau 100 de familii sau 500 de suflete. Primarul era însărcinat cu menținerea ordinii publice, privegherea poliției
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
definire a limbii domeniului lor, școala fonologică -ai cărei reprezentanți au fost: R. Jakobson, S. Karcevsky și N. S. Trubețkoy - decelează între toate manifestările fonice ocazionate de vorbire numai pe cele care contribuie la orientarea auditoriului spre semnificația vizată de locutor, adică numai diferențele fonice care au valoare informativă. Delimitat și redus astfel la diferențele distributive, obiectul cercetării fonologilor evidențiază o organizare riguroasă, indiscefnabilă în materia fonică brută. Se poate vorbi despre un spațiu fonologie comportând un număr destul de mic de
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
spre ideogramele kanji, de origine chineză, ce oferă esențialul sensului și permit efectuarea unor lecturi transversale foarte rapide. În Japonia, se utilizează simultan și combinat patru forme de scriere. Kanji, ideograme purtătoare ale unui sens abstract ce trebuie adaptat În funcție de locutori, de relații și de contextele de utilizare, constituie caracterele cele mai complicate și mai bogate. Două moduri de scriere simplificate, hiragana și katakana, permit o pronunțare fonetică, În special pentru transcrierea cuvintelor străine. În sfârșit, ceea ce este calificat În Japonia
[Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
legătură cu o situație problematică este aceea de a considera că persoana care este victima unei probleme sau suferințe se află la originea acesteia sau este responsabilă de ceea ce trăiește. Datele par să trimită spre o logică inversă atunci cînd locutorii au o oarecare experiență în ajutorarea săracilor. Aceste cifre sînt confirmate de indici precum frecvența temei: "responsabili atunci cînd nu răspund criteriilor de rentabilitate a sistemului de concurență în întreprindere", care este menționată de către 5 subiecți din 30 neimplicați vs.
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
generează astfel structurarea verbală a textului și se asigură constituirea, transmiterea și receptarea de mesaje, în actul lingvistic concret. CUVÂNTUL ȘI ENUNȚUL,TC "CUVÎNTUL {I ENUN}UL," UNITĂȚI LINGVISTICE FUNDAMENTALETC "UNIT|}I LINGVISTICE FUNDAMENTALE" Înscriși în procesul de comunicare lingvistică, locutorul și interlocutorul său raportează în permanență limba la lume și lumea la limbă, concomitent cu propria lor implicare, în mod conștient sau în mod subconștient, în desfășurarea acestui raport, care guvernează structura și funcționarea textului lingvistic, în relativă autonomie și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lingvistic și elemente care se situează în sfera obiectului comunicării. Verbului îi sunt specifice o serie de categorii gramaticale, timpul și persoana în primul rând, diateza, modul și aspectul, care se definesc din perspective deictice. Interjecția se definește din perspectiva locutorului. Prepoziția și conjuncția rămân exterioare cadrului deictic, fiind condiționate exclusiv de structura textului, pe care, de altfel, o și condiționează. Din punct de vedere semantic, clasele lexico-gramaticale își definesc individualitatea în interiorul raportului limbă-gândire în interpretarea realității extralingvistice. Din această perspectivă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tipul: bicicletă (Andrei își dorea de multă vreme bicicletă.) - determinare Ø o bicicletă (Ne-am uitat la o bicicletă.) - determ. indefinită bicicleta (Nu i-am mai putut cumpăra bicicleta.) - determ. definită prin care obiectul denumit de substantiv și despre care locutorul comunică prin intermediul unui text lingvistic este cunoscut ca obiect distinct, detașat din clasa de obiecte din care face parte: „Lacul codrilor albastru/Nuferi galbeni îl încarcă.” (M. Eminescu, I, p. 74), detașat dintre ceilalți constituenți ai clasei dar fără a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i (frumoase-i) și unei, caracterizând sintagma global, caracterizează de fapt, în primul rând, substantivul, centrul ei. Când substantivul este determinat de adjective pronominale: acestei studente, oricărei studente etc., determinarea se realizează prin intermediul adjectivului pronominal: această studentă = studenta din vecinătatea locutorului. Determinarea minimă se exprimă prin articolul nehotărât, morfem liber, totdeauna proclitic, variabil în funcție de gen, număr și caz; variabilitatea după genul substantivului caracterizează numai singularul: Singular Masculin + Neutru Feminin N.Ac. - un student, popor o studentă G.D. - unui student, popor unei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu, I, p.187); • superlativul negativ; însușirea se manifestă într-un grad minim de intensitate: „El este cel mai puțin pregătit dintre toți.” B. Conținutul categoriei intensității subiective rezultă din interpretarea lingvistică a intensității unor însușiri din perspectiva aprecierilor subiectului locutor. Opoziția internă a categoriei intensității subiective se realizează în doi termeni corelativi purtători de sensuri gramaticale: intensitatea relativă, intensitatea superlativă și un termen neutru, pozitivul. Intensitatea relativă 6; subiectul vorbitor aproximează manifestarea unui caracter relativ scăzut sau relativ ridicat de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
te simți neliber, mic,/ Să vezi marile-aspirații că-s reduse la nimic.” (M. Eminescu, I, p. 52) III. PRONUMELEtc "III. PRONUMELE" Pronumele este o clasă lexico-gramaticală preponderent deictică, de natură discursivă. Fixează identitatea constituenților principali ai actului lingvistic (protagoniștii comunicării: locutorul și interlocutorul său) și modelează identitatea constituenților complementari (obiectul comunicării) în funcție de aceștia. Această poziție funcțională a pronumelui în actul lingvistic concret determină specificul său semantic, morfologic și sintactic. Specificul semantic este sugerat de denumirea clasei; cuprinde unități lexicale care stau
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
determină și specificul constantei semantice a pronumelor: suprapunerea, la unele pronume, până la confundare, a sensului lexical cu sensul gramatical sau numai cu unele categorii de sensuri gramaticale. Sensul lexical al pronumelui eu, de exemplu, își are originea în raportarea la locutor, dar același raport generează și sensul gramatical de ‘persoana I’, sens gramatical care se impune în constanta definitorie a pronumelui. Sensul „lexical” concret variază în funcție de cadrul deictic concret, în timp ce sensul gramatical rămâne invariabil. Pronumele aceasta, pe lângă sensurile concrete, variabile în funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
constanta definitorie a pronumelui. Sensul „lexical” concret variază în funcție de cadrul deictic concret, în timp ce sensul gramatical rămâne invariabil. Pronumele aceasta, pe lângă sensurile concrete, variabile în funcție de contextul sintactic, se caracterizează și printr-o componentă semantică abstractă, proprie, constantă - sensul lexico-gramatical ‘apropierea de locutor’:„Ceea ce am nemijlocit este simpatia... aceasta o ai întreagă.”( M. Eminescu, Proză literară, p. 90) Sub aspect morfologic, identitatea specifică a pronumelui, la nivelul întregii clase, nu numai la nivelul unor subclase de pronume, este marcată de patru factori: 1
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și pe care îl „reprezintă” în textul lingvistic. Caracterul de clasă închisă stă în legătură cu natura predominant gramaticală a pronumelui și este impus de specificitatea lui sub aspect semantic: a. câmpul deictic cuprinde un număr determinat și foarte redus de componenți (locutor, interlocutor, obiectul comunicării); b. gradul de abstractizare a sferei semantice a termenilor pronominali este maxim, dată fiind variabilitatea infinită a raportului semantic cu o referință „lexicală” mereu variabilă, dar cu o „referință deictică” în permanență aceeași. 2. Pronumele este o
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și parțială la pronumele el, ea (ei, ele). Pronumele personal indică 1 pe protagoniștii actului lingvistic (eu, tu) sau substituie numele subiectului comunicării lingvistice (el, ea, ele) și concomitent intră în sistemul opozițiilor de persoană: eu este expresia lingvistică a locutorului și ca atare semnifică persoana I, în interiorul opoziției gramaticale cu pronumele tu, persoana a II-a, expresie a interlocutorului: „Au nu-nțelegi tu oare,/Cum că eu sunt nemuritor/ Și tu ești muritoare?” (Ibidem, p. 172) Expresie-denominativă a protagoniștilor procesului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și pronumele de persoana a III-a, când sensul lor este mediat de substantive din câmpul semantic al umanului. În aceste cazuri, pronumele el și ea, devenind compatibile, prin trecerea de la desfășurarea narativă a comunicării la desfășurarea dialogală, cu pozițiile locutor și interlocutor, se caracterizează prin suprapunerea sensului lexical cu sensul gramatical de persoană. Astfel, pronumele ea și el din poemul eminescian Luceafărul: „Ea trebui de el în somn/Aminte să-și aducă.” (Ibidem, p. 171) devin tu și eu, în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tu$$ cântă. Conținutul semantic categorial se suprapune cu conținutul semantic lexical, ceea ce face din persoană o categorie semantică și gramaticală totodată; fiecărui sens categorial îi corespunde un anumit pronume, caracterizat printr-un anumit sens lexical: eu este pronume care desemnează locutorul și termen semnificând ‘persoana I’; tu desemnează interlocutorul și semnifică ‘persoana a II-a’; el desemnează un „obiect” care nu este nici locutorul nici interlocutorul și semnifică ‘persoana a III-a’. Acestui sistem de variație din plan semantic îi corespunde
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
categorial îi corespunde un anumit pronume, caracterizat printr-un anumit sens lexical: eu este pronume care desemnează locutorul și termen semnificând ‘persoana I’; tu desemnează interlocutorul și semnifică ‘persoana a II-a’; el desemnează un „obiect” care nu este nici locutorul nici interlocutorul și semnifică ‘persoana a III-a’. Acestui sistem de variație din plan semantic îi corespunde un sistem similar în planul expresiei; pronumele realizează opoziția de persoană prin forme supletive: eu/tu/el, noi/voi/ei. Observații: În limbajul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Creangă, p. 14) În stilul conversației (mai ales în limbajul popular) și în stilul beletristic, pronumele își depășește adesea sensul obiectiv prin dezvoltarea altui raport semantic; pronumele tu, de exemplu, poate exprima sensul de persoana I, dacă se raportează la locutor: „Apoi lasă-ți, băiete, satul cu tot farmecul frumuseților lui... dacă te lasă pârdalnica de inimă.” (I. Creangă, p. 77) Categoria gramaticală a număruluitc "Categoria gramatical\ a num\rului" Opoziția de număr prezintă trăsături distinctive și sub aspect semantic și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a multiplicității. Corespondența este, însă, și la aceste persoane, parțială, întrucât caracterizează în mod absolut numai formele de feminin. La pronumele de persoana I, conținutul de plural dezvoltă trei variante: • termen corelativ al singularului, ca în flexiunea nominală, expresie a locutorului considerat ca pluralitate, deosebit de interlocutor și de „obiectul”-subiect al mesajului lingvistic; este ceea ce a fost numit pluralul exclusiv sau pluralul separativ: „Noi suntem iarăși trecutul, fără inimi, trist și rece;/ Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Dar piară oamenii cu toți,/S-ar naște iarăși oameni./ Ei doar au stele cu noroc/ Și prigoniri de soarte,/ Noi nu avem nici timp, nici loc/Și nu cunoaștem moarte.” (Ibidem, p. 177); • termen-sinteză al înglobării tuturor factorilor comunicării: locutorul, interlocutorul și ‘obiectul’ de persoana a III-a, dacă aparține domeniului uman (noi ¬ eu, tu și el): „Noi trei, eu, tu și Mona mergem la gimnastică.” La pronumele de persoana a II-a, conținutul semantic de plural dezvoltă două variante
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dacă aparține domeniului uman (noi ¬ eu, tu și el): „Noi trei, eu, tu și Mona mergem la gimnastică.” La pronumele de persoana a II-a, conținutul semantic de plural dezvoltă două variante: a. termen corelativ al singularului tu, expresie a locutorului caracterizat prin pluralitate; este pluralul exclusiv, separativ, al persoanei a II-a: „Voi urmați cu răpejune cugetările regine,/ Când plutind pe aripi sunte printre stelele senine/ Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergeți.” (Ibidem, p. 35); b. termen-sinteză al
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi și expresie-sinteză a unui singular masculin coordonat cu un singular feminin: el, dânsul (studentul) și ea, dânsa (studenta) ® ei, dânșii. Observații: Pronumele noi dezvoltă o serie de valori stilistice prin care își depășește conținutul semantic obiectiv, de expresie a locutorului considerat ca pluralitate. În stilul științific, se întrebuințează ca plural al autorului: „Pentru noi conceptul de mit poate fi lămurit pe mai multe căi...” (R. Vulcănescu, p. 26), în stilul administrativ se constituie în plural al autorității: „Noi, primarul urbei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]