212 matches
-
se poate conchide că respectivii ar fi părăsit Normandia cândva între ianuarie și aprilie ale acelui an. În 9 mai 1009, o insurecție a izbucnit în Bari împotriva catepanatului de Italia, autoritatea bizantină în regiune. Sub conducerea lui Melus, un longobard local având o poziție înaltă, răscoala s-a răspândit rapid în alte orașe. La sfârșitul acelui an sau la începutul lui 1010, catepanul în funcție, Ioan Curcuas, a fost ucis în luptă. În martie 1010, succesorul acestuia, Vasile Mesardonites, a
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
i-a acordat noului conte mâna surorii sale. Totuși, în 1034, sora lui Sergiu a ]ncetat din viață, iar Rainulf a revenit în tabăra lui Pandulf. Potrivit lui Amato de Montecassino: Pentru că normanzii nu și-au dorit niciodată ca vreunul dintre longobarzi să obțină o victorie decisivă, în cazul în care aceasta ar fi fost spre dezavantajul lor. Însă acum, sprijinind pe unul și apoi ajutând pe celălalt, ei luatu măsuri de precauție față de completa ruină a vreunuia. Întăririle normande și adeziunile
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
cuceririle din zona Capuei s-au oprit. În 1090, Iordan a murit, iar tânărul său fiu, Richard al II-lea și regenții săi nu au fost capabili să mențină însăși Capua. Ei au fost siliți să părăsească orașul în fața unui longobard pe nume Lando, care a guvernat-o apoi cu sprijinul cetățenilor, până când a fost nevoit să se retragă în fața forțelor combinate ale familiei Hauteville în cadrul asediului Capuei din 1098. Momentul a marcat definitva îndepărtare a puterii longobarde în Italia. În
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
Dat fiind că ocuparea Siciliei a fost întreprinsă sub o comandă deja unificată, autoritatea lui Roger Bosso nu a fost împiedicată de alți cuceritori, iar el și-a menținut o putere de netăgăduit asupra vasalilor și supușilor săi greci, arabi, longobarzi li normanzi. Biserica Romano-Catolică a fost introdusă în insulă, iar organizarea ecleziastică a fost supravegheată de Roger, cu aprobarea papală. Dioceze au fost întemeiate la Palermo (cu autoritate metropolitană), Siracusa și Agrigento. După promovarea la rangul de regat în 1130
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
Calabria în 1085, iar în 1091 a făcut același lucru cu moștenirea sa asupra Palermo. Domnia lui Roger în Sicilia a devenit mai absolută decât cea a lui Robert Guiscard în Italia de sud. În același timp, datorită imigrației de longobarzi și normanzi, creștinătatea latină a înlocuit treptat tradiția greco-bizantină din Sicilia. În procesul de înfeudare dintre 1072 și 1092, nu s-au creat mari fiefuri nedivizate. Vasalii, fie că erau normanzi, francezi sau italieni, își datorau beneficiile direct către conte
Roger I al Siciliei () [Corola-website/Science/328225_a_329554]
-
în Apulia acelei vremi, iar Guiscard nu se putea aștepta să primească mare lucru din partea fratelui său vitreg Drogo, aflat atunci la conducere, dat fiind că Umfredo tocmai primise propriul său comitat de Lavello. Guiscard s-a alăturat curând principelui longobard Pandulf al IV-lea de Capua, în contextul neîntreruptelor războaie ale acestuia cu principele Guaimar al IV-lea de Salerno (1048). În anul următor însă, Guiscard l-a abandonat pe Pandulf, potrivit cronicii lui Amato de Montecassino, din cauză că acesta because
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
conducerea lui Umfredo. Umfredo a comandat trupele din centru, opunându-se trupelor din Suabia trimise în ajutorul papei. La începutul bătăliei, contele Richard de Aversa (din familia normandă Drengot), aflat la comanda flancului drept, i-a pus pe fugă pe longobarzi și i-a urmărit, după care a revenit pentru a da sprijini înfrângerea totală a trupelor din Suabia. Guiscard, la rândul său, a străbătut tot drumul dinspre Calabria, pentru a primi conducerea aripii stângi a armatei normande. Trupele sale au
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
trei ani, iar forțele bizantine au fost astfel alungate definitiv din Italia de sud. Teritoriul principatului salernitan era și el deja în puterea lui Guiscard; în decembrie 1076, conducătorul normand a preluat și controlul asupra orașului, expulzându-l pe principe longobard Gisulf, cu a cărui soră Sichelgaita se căsătorise. Atacurile normande asupra Benevento, un fiel al Papalității, au alarmat și au atras mânia papei Grigore al VII-lea, însă, puternic presat de către împăratul Henric al IV-lea, suveranul pontif a fost
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
au obținut mai multe succese alături de Melus, până în momentul confruntării de la Cannae din 1018. În continuare, împăratul Henric al II-lea a pătruns în Italia de sud în 1022 și a pacificat regiunea, menținând "status quo ante" dintre greci și longobarzi și donând unui nepot al lui Melus unele pământuri în comitatul de Comino, în valea râului Garigliano. Acest nepot de frate al lui Melus a adus cu sine pe mulți dintre mercenarii normanzi, inclusiv pe cei din familia Drengot, cu excepția
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
a inventariat în deceniul al cincilea al secolului al X-lea, sunt cuprinse în capitolele 12-40. Aceste tratate conțin sursele tradiționale și legendele cu privire la ocuparea în trecut a teritoriilor din jurul imperiului de către popoarele care le locuiau în timpul editării manuscrisului (sarazini, longobarzi, veneti, sârbi, croați, maghiari, pecenegi). Capitolele 1-8 și 10-12 explică politica imperială față de pecenegi și popoarele turcice. Capitolul 13 este privire generală a politicii externe din punctul de vedere al împăratului. Capitolele 43-46 tratează politica externă față de regiunile din nord-estul
De Administrando Imperio () [Corola-website/Science/328661_a_329990]
-
a desfășurat la inițiativa papei Adrian I, care i-a cerut ajutorul regelui franc deoarece longobarzii i-au invadat teritoriul. Acest conflict a avut însă și alte cauze: văduva lui Carloman, împreună cu fiii acesteia se afla la curtea lui regelui longobard Desiderius și dorea să revendice pentru fiii ei moștenirea regelui mort, de asemenea, Carol cel Mare a alungat-o pe prima lui soție, fiica lui Desiderius, pentru că nu i-a putut dărui urmași. Războiul purtat cu longobarzii a fost atât
Carol cel Mare: asasin, creștin, învingător - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102096_a_103388]
-
regelui herulilor, cu care a avut un fiu numit Waltari, care și-a succedat tatăl. Waltari a domnit timp de șapte ani. Farigaidus a fost ultimul din linia de Lethuc. După Waltari a urmat Auduin, care i-a condus pe longobarzi în Panonia. Alboin, fiul lui Auduin, a fost următorul la tron, a luptat și l-a ucis pe Cunimund, rege al gepizilor. Alboin a luat-o de soție pe Rosemunda, fiica lui Cunimund. După ce longobarzii au stat în Panonia timp
Origo Gentis Langobardorum () [Corola-website/Science/336796_a_338125]