343 matches
-
În mînă o crenguță. „Somn lung, profund și odihnitor“, se gîndi, coborînd din Mercury. Îi veni din nou să caște. Din fericire soneria bătută În peretele galben și rece, mîncat de igrasie, reuși să-l sperie puțintel. Se uită cu luare-aminte, apasă pe buton și se convinse că vizita Începuse și că soneria lui Cano mergea. Nu trebuia să adoarmă sprijinit de catul ușii fiindcă ar fi putut veni bunicuța să deschidă și ar crede că sînt mort și moare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
apropiindu-se brigadierul Niță de noi, Humulescu Îi raportează situația (cu sângele În urină) și brigadierul, daca nu crede, este invitat la closet să-i arate... faptul reclamat, mai ales că În colonie nu există dispensar; Niță asculta cu multă luare-aminte și-i spune lui Humulescu că și el a pățit mai zilele trecute la fel, dar band multă apă i-a trecut; În consecință, i-a recomandat colegului meu de „echipa” să bea mai multă apă, chiar pe stomacul gol
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
adresăm Senatului? Asinius Gallus răsuflă ostenit. I-a explicat doar. Este prea târziu. — Ne rămâne calea apelului. Surâde în fața figurii buimăcite a celuilalt. — Îi lăsăm să-și facă mendrele și ne adresăm apoi justiției criminale a împăratului. Ridică mâna a luare-aminte. Dar mai întâi... — Ce? întreabă celălalt cu sufletul la gură. — Am să-ți compun o sesizare către Marele Pontif, face sec Gallus. N-a discutat asta cu Augustus. Dar o să fie de acord. E o găselniță nemaipomenită. Acum i-a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Pusio privește fascinat, incapabil să vorbească. Rufus însă se scobește indiferent cu unghia între dinți. — Eu am îmblânzit-o, explică Thaos cu mândrie. Arată cu degetul spre cușca următoare: — Înhămată cu pantera de colo trage o șaretă. Ridică degetul a luare-aminte. — Și fac exact atâtea ture câte le ceri. Se uită spre Rufus, care surâde neîncrezător. — Niciodată la fel, rostește cu hotărâre. Își împreunează apoi liniștit mâinile pe piept, iar puzderia de stele de pe chenarul mantiei scânteiază scurt, aruncând lumini vii
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
surpriză de proporții, gândi Bell, dacă cel acuzat de tentativă de omor la adresa lui Grady se dovedea a fi singurul în stare să afle unde se găsea adevăratul suspect. Privea în continuare în interiorul mașinilor pe lângă care trecea, al camioanelor, privea cu luare-aminte aleile, cu armele pregătite la centură. Bell se hotărâse că ipoteza cea mai logică era ca Grady să fie atacat aici, pe stradă, înainte de a intra în clădire, unde șansele de a scăpa teafăr erau mult mai mari. Avea îndoieli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
dezertare la dușman. Glasul îi suna gol și prefăcut, de două ori se încurcă, drept care generalul îi aruncă două priviri scrutătoare, iar la sfârșit răguși, parc-ar fi răcnit din răsputeri o zi întreagă. Apostol Bologa se făcu roșu de luare-aminte și privirea i se lipise pe fața condamnatului. Își auzea bătăile inimii, ca niște ciocane, și casca îi strângea țeasta ca și când i-ar fi fost mult prea strâmtă și îndesată cu sila. O mirare neînțeleasă îi clocotea în creieri, căci
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să-l vadă, să-l mângâie... Dar Apostol părea acuma vesel și mulțumit. Cartea îl pasiona. La sfârșitul anului școlar, mergând acasă în vacanță, prezentă cu bucurie tatălui său un certificat strălucit. ― Te felicit! îi zise Bologa, după ce citi cu luare-aminte, strîngîndu-i mâna ca unui prieten. Strângerea aceasta de mână îi făcu o impresie curioasă. Pentru întîia oară simțea că tatăl său îl iubește. Până atunci i se păruse că dragostea trebuie să fie neapărat cu lacrimi și rîzgăieri. Acuma înțelese
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
militărește, cum a distrus reflectorul. Vorbind însă, băgă de seamă că nările generalului sunt înfundate cu păr și se gândi că trebuie să sforăie urât noaptea și că nu l-a mai văzut de la execuția cehului. Karg îl ascultă cu luare-aminte, dând din cap și măsurîndu-i uneori, cu priviri mulțumite, de sus până jos; apoi, la sfârșit, îl bătu prietenește pe umăr, murmurînd: ― Te-am propus pentru medalia de aur... Fii sigur că vei avea-o!... Soldați ca d-ta ne
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
schimbat era acum glasul preotului, și în înfățifarea lui citi limpede o îndîrjire care-l spăimântă. Casca de oțel o pusese pe masă; întinse mâna mașinal și o apucă de curelușă. Pe urmă și-o potrivi în cap, încet, cu luare-aminte, murmurând pierdut: ― Bine zici, Constantine... foarte bine... bine... Și ieși din odaie cu pași de înmormîntare, lăsând ușa deschisă, coborî treptele cerdacului, trecu prin ogradă, unde copiii, veseli și gălăgioși, își urmau jocul. Boteanu, văzîndu-l că pleacă, făcu doi pași
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
băiatul e tânăr, și tinerețea-i năbădăioasă: cine știe ce i s-o fi năzărit lui și, pentru o copilărie, ar fi păcat să se despartă o pereche așa de potrivită... A venit deci să afle cauzele "gestului" și să-i atragă luarea-aminte asupra gravității unei hotărâri neîndreptățite, când e în joc onoarea unei domnișoare... ― Hotărârea mea e nestrămutată, domnule Domșa, îi răspunse Apostol cu același calm imperturbabil, după ce, în vremea cât vorbise avocatul, mâncase tacticos, ciugulind cu mare băgare de seamă toate
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
munca și necazurile, ce crezi că-i nimic? Că doar avem și noi niște pământuri, ca oamenii de treabă, și trebuie să muncim cum putem dacă vrem să trăim... Numai Dumnezeu știe... Apostol o privea și o asculta cu mare luare-aminte și totuși nu pricepea nimic. Glasul ei însă, cu undulările aspre ca un cântec sălbatic, i se prelingea în suflet prin toți porii, îi alina toți nervii. Și în aceeași vreme ochii lui se odihneau pe buzele ei, puțin cărnoase
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un mic chioșc de bârne, cu o ușă și un geam, cu coridor în față și cu trei trepte de scânduri, lipit de casa din dreapta. ― Crezi că aș încăpea eu în coliba aceea? zise Apostol, cercetând din ochi chioșcul cu luare-aminte. ― Cum nu!... La nevoie omul încape și în gură de șarpe, urmă primarul blând. Am făcut-o, acu-s vreo șapte ani, în glumă, fiindcă mă tot ruga nepoata-mea, care nu-i aici acuma și a crescut fată mare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
clipă, se simți mulțumit și se uită împrejur, întrebîndu-se nedumerit: "Ce caut eu aici?" Văzu pe aghiotant în fața multiplului telefonic, și pe Varga, alături, îndoit de șale, plecat puțin înainte, trăgând cu urechea. Apoi auzi strigătele aghiotantului și ascultă cu luare-aminte. ― O patrulă de ofițeri... comandată de ofițer, firește... a prins un locotenent de artilerie care încerca să dezerteze la inamic... Cum? Cum îl cheamă? Locotenent Varga, comandantul escadronului al treilea... A, pe prizonier?... Cum îl cheamă pe prizonier, Varga? ― Bologa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
răsună glasul colonelului, tremurat, parcă o mână nevăzută i-ar fi strâns beregata: ― Răspunde la întrebarea mea, locotenent Bologa... Și, după o tăcere mai grea și amenințătoare, glasul urmă, tot șovăitor: ― Vina e covârșitoare, desigur, dar Curtea va asculta cu luare-aminte apărarea d-tale... Prin urmare, vorbește... O mișcare grăbită umplu o pauză scurtă. Pe urmă țâșni, ca un glonț, glasul pretorului, revoltat, rotunjind cuvinte care se înălțau până-n tavan, se izbeau de pereți și plesneau capetele tuturor ca niște palme
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
picior de povestitor. Așa ceva, mai rar! Episodul 26 îN CARE APAR NOI ȘI NOI PERSONAJE Și cum stăteau ei acolo lângă foc și se desfătau într-ale vorbii, numai ce povestitorul numit Parnasie se săltă într-un genunche, privi cu luare-aminte peste capetele celorlalți și le făcu semn gata, mucles. Ce e, mă? - întrebă nedumerit Surduc. — Vine patroana! - șopti Parnasie. — Ce patroană? - întrebă și Metodiu. — Hangița, Stăniloaia, preacuvioase - zise Parnasie. E cu Buhuș. întoarseră toți capetele. Adevărat era, cine voia, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
rășchiratul Iovănuț, pășind cu tristețe peste hotarele Moldovei și luând-o ocolit spre Râm, prin deluroasele ținuturi polace. De ce pe-aici? O vom afla mai încolo. Era o zi cu soare. Stârnind în mod pașnic colbul drumului și ascultând cu luare-aminte apelurile impetuoase prin care sub forma unor sunete laice, stomahurile lor solicitau să fie degrab’ umplute, cei doi slujitori ai Domnului pășeau repejor, cu capetele plecate și rasele suflecate. Deodată, Metodiu, ce mergea în frunte, ridică privirea și zări un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
taină; În miezul lui, o insulă; În buricul insulei, un sanctuar; În sanctuar strălucește idolul Zeiței; iar În diadema idolului, talismanul. Nu mă Încumet să zugrăvesc juvaerul care Își are sălașul Între cele patru ziduri. Am să vă atrag doar luarea-aminte că el e tăiat În jad și e cu totul transparent, are forma concisă a nucii, iar harurile lui de căpetenie sunt Înțelepciunea și magia. Trăiesc pe lume anume spirite perverti misionari, care se prefac că nu dau crezare unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
l-a pălit damblaua. —Da-da, de bună-samă! mormăi popa. Alte capete se arătară în cadrul ușii. Sărutăm dreapta, părinte! —Domnul cu voi... Domnul cu voi... împroșcă popa. Oamenii intrară, se strânseră împrejurul celui căzut. Se plecau și se uitau cu luare-aminte la el. —Aista-i cel cu calul, băgă de samă unul. — Da, e cel cu calul... răspunse altul. După un răstimp de tăcere, Neculai zise: —Părinte, oare n-ar fi bine să aprindem lamba și să ducem omul pe-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nasul înfocat. —Bun rachiu; are bun rachiu Petrache! vorbi el. — Care nu se mai află, părinte... răspunse Neculai, tușind cu înțeles. Părintele se opri înaintea necunoscutului, își puse cu grijă cârja dinainte și începu să se uite la el cu luare-aminte, cumpănindu-se ușor. —Săracul! grăi badea Neculai, nimenea nu-l cunoaște, nimenea nu știe de unde-i! Dacă moare aici? Poate rămâne pe urma lui nevastă cu copii... Se publică, se publică! împroșcă repede popa, cumpănindu-se. — Se poblică! Dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cunoaște nimeni! răspunse Neculai. —Ce-i de făcut? Tocmai atunci intră și baba Catinca, uscată și adusă de șele, dar voinică încă. Sărăcuțul de el! vorbi ea, cu glas moale, după ce pipăi pe bolnav și se uită la el cu luare-aminte; necuratul, dragul mătușii, necuratul, el i-a luat mânile, și picioarele, și glasul! Alt chip nu-i: să-i cetească părintele... Am adus cartea, părinte! strigă Petrache uluit, răzbătând printre oameni, spăriat și dând popii psaltirea. —Cetesc, cetesc... murmură popa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Poate-l chema Vasile, poate-l chema Dumitru... cine știe!... chiar-chiar de bună-samă... numai Dumnezeu știe! Da! întări primarele, numai Dumnezeu! Și se despărțiră. Popa apucă, pe gânduri, pe o hudiță. Era îngrijat: se oprea în mijlocul drumului, se uita cu luare-aminte în pământ, apoi, deodată, pornea spre șanțul din dreapta; acolo se oprea scurt, înălța cârja și se cumpănea cu capu-n piept. Pornea apoi domol spre șanțul din stânga, se repezea câțiva pași, înălța iar cârja și se certa supărat: De bună-samă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
privea gânditoare la rarii trecători; cucoana Adela era în balcon; cucoana Caliopi la poartă, privind în lungul drumului și așteptându-și odrasla cea mai mare, trimeasă la pitărie după pâne. Băiatul, Costică, venea încet cu pânea la subsuoară, privind cu luare-aminte pulberea pe care o stârnea valuri, târându-și botinele. Din balcon, cucoana Adela își înălța nasul și întrebă: —Ai mai ieșit la poartă, soro? Da, dragă. Aștept să-mi vie diavolul de băiet cu pânea. Acuși trebuie să pice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tremura ca o suflare de vânt pe vale. Iar merseră o vreme, și iar se opriră. Cânii trăgeau de lanțuguri, neliniștiți. Vasile se plecă asupra hleiului jilav. — Iaca, se cunoaște, urmă proaspătă... Cuconu Grigoriță se plecă și el, privind cu luare-aminte. Își așeză după aceea torba în stânga, cuțitul de vânătoare în dreapta, își îndesă pălăria în cap și-și pregăti pușca. Hai, Osman! vorbi pădurarul cătră câni. Puneți botul... Hai și tu, Frișcă!... Ce? nu simți putoarea caprei?... Copoii, eliberați, dintrodată porniră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
prăjina lungă cu vârf de fier la capăt, o puse pe umăr și porni cu pași îndesați pe malul năsipos, în susul apei. Înțelesese în urmă și grădinarul despre ce e vorba. Ridicându-și șalvarii cafenii și opincile mari, pășea cu luare-aminte peste straturi și venea după noi. Dintr-o înfundătură de mal, din când în când, doi flăcăuași ridicau până la piept trupurile. Ne făceau semne cu mâna, își tot întorceau capetele spre apă; dispăreau și iar se arătau. La malul celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
domol înecatul, la linia undelor. Ne duceam încolo, la vale, zise repede unul din flăcăuandri, și l-am văzut că vine... Moș Gheorghe Cucu nu zise nimic. Păși repede la marginea apei și întinse prăjina. Cu gheara de fier, cu luare-aminte, întoarse în apă pe înecat, până ce apucă subsuoara. Atunci începu a trage - pe când noi priveam neliniștiți îndărătul lui. La țărm se opri un trup vânăt, umflat de apă. Fața bugedă stă întoarsă spre noi, cu ochii pe jumătate deschiși, sticloși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]