413 matches
-
poate fi nici cântărit, nici evaluat. Când amintirile plăcute dau năvală peste noi și le retrăim cu nostalgie, chiar prinși de griji ori de nevoi, le întâmpinăm cu bucurie. Trebuința de optimism Chiar dacă viața a intrat pe panta coborâtoare și lunecoasă a senectuții, Chiar dacă speranțele sunt tot mai palide și mai puține, Chiar dacă sănătatea este șubredă iar neputințele se adună, Chiar dacă singurătatea este însoțită de deprimare și izolare, Chiar dacă lehamitea te cuprinde și tonusul psihic scade mereu, Chiar dacă orizontul vieții capătă
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
despre asta și, cumva, ajung afară, într-un loc fără nici un semn doar cu un clopoțel în dreptul căruia scrie Mother Taylor’s, și fetele au dispărut, odată cu portofelul și pălăria lui Paul și orice altceva, lumea se scurge pe străzile lunecoase ca sângele dintr-o rană. Gertler strigă la naiba, la naiba cu voi toți! uitându-se în sus spre ferestrele de pe St. James, cu siguranță vor fi arestați dacă Jonathan, care a băut mai puțin, nu-l convinge că trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
între scaun și masă, să apuce receptorul. — Toma. Toma e numele meu... Glas ezitant, apoi tăcere. Da, își amintea vocea, își amintea și numele celui care încercase de câteva ori să intre în vorbă cu el. Un tânăr politicos și lunecos. Toma. Auzi, noul administrator al blocului! De parcă nu s-ar ști cine sunt și pentru cine lucrează acești funcționari cu duble funcții... Apăruse la ușă într-o dimineață, așa, dintr-odată. O mutră cumsecade, o voce plăcută, până te trezești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
care intra luna. O trase spre el, nerăbdător, neîndemânatic, lasă-mă, mă dezbrac singură, blugii lunecaseră, călcați în picioare, subțiri burlane de tablă,, peste ei jacheta pisică albă. Rămase într-un lung maiou cafeniu, de balerină. Un trup mic, simplu, lunecos... nu așa, lasă-mă... pielea ardea. Se pierduse, grăbit, în trupul îngust, electrizat de lumina rea a lunii. Timid vârtej stângace. Ira, cu picioarele strânse sub ea, parțial acoperită cu pătura groasă, își aprinsese a doua țigară. Bărbatul privea nicăieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
adormit copiii. S-o luăm altfel: în dumneavoastră există un idealist? Un rebel, un credincios? Ați fi un combatant, să zicem? — N-am destule calități, nici destule... defecte. N-aș râvni la onoarea care... — Dar reversul? Cel neatins de nimic? Lunecosul care fluieră și țopăie? — Nu, nici vorbă, nu sunt destul de... — Păi, spuneați că în fiecare există de toate. Oamenii sunt diferiți, adesea opuși, dar fiecare are în el, potențial, și alți indivizi. Intr-o anume împrejurare, parol, ar putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
hipnotizeze cheile de pe panoul hotelului TRANZIT. Ora 11,51 minute, 13 secunde. Impenetrabil, în fața mesajului elegant, din Argentina. Ca și cum nu l-ar privi, ca și cum nu el fusese cel care lăsase anume plicul la vedere, pe pupitru. Degeaba se tot sucește lunecoasa colegă Gina, atingând din greșeală registrele, pardon, atingând din greșeală clovnul, electrică atingere, scuză-mă, vai, cotul fragil, sticlos, oh, scuze. Eroare, zadarnică atingere, zadarnica. Privirea ei sfidătoare, șmecheroasă, doar doar va afla ceva, orice. Nici o șansă, scumpi urmăritori! Prada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Evoluția psihică încetinită. Criteriile de apreciere împuținate și superficiale. Limbajul mimico-gesticular impune îngrădiri. Lipsa limbajului accentuează rigiditatea și manifestările negativiste. Invidia, gelozia, rigiditatea. Grupați într-o organizație cu reguli stricte și simple, handicapații pot dovedi, însă, excelente calități de subordonare.“ Lunecoasa Gina stătea cu gura căscată. Repeta, zăpăcită, cuvintele pe care le auzea. Parcă pregăteau o piesă de teatru sau o expediție în junglă, printre marțieni. „Instructajul trebuie să respecte minime reguli de comunicare. Să li se vorbească, ca și cum ar auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de la Rond și așteaptă tramvaiul. Tramvaiul nu vine, călătorul așteaptă, așteaptă. Tramvaiul vine: încărcat, nu e loc nici pentru o muscă. Așteptăm altul, așteptăm, până ni se albesc ochii în cap. Tramvaiul vine, călătorul izbutește să se agațe de scara lunecoasă. La prima stație avansează o treaptă, viitorul e aproape, o treaptă, încă o treaptă, iată paradisul, te afli deja în fața ușii, simți umărul și cotul și genunchiul și gâfâiala vecinului, asta da, conectare, cot la cot, umăr la umăr. Buun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
masa de nimicuri vibratile. Pașii pornesc greu și anapoda. Urcă într-un autobuz, într-un tramvai, în alt tramvai, alt autobuz. Ajunge în fața unui bloc cariat, cenușiu. În fața unei scări întunecoase, în fața unei uși negre. Și iar înapoi, traseu cețos, lunecos. Din când în când, se trezește, își privește ceasul, confirmarea. Regăsește vinerea, ora ce există și aleargă și se spulberă pe cadranul indiferent. De ce nu suprapopulăm noi, instantaneu, închisorile, de ce ne ferim noi, supraferim, bombăne liceanul Vancea, până își aduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
unui chioșc ce părea real, pe care scria, de necrezut, Plăcintărie, unde se vindeau, firește, înlocuitori. Bizare tartine: două felii de cauciuc numite pâine, prăjite la un simulator, între care flutura, ca o subțire limbăroșie de pisică, o foiță lucioasă lunecoasă de înlocuitor. Fostul coleg de liceu Ștefan Olaru esteînlocuit astăzi de un domn sever, înalt, atemporal. Teabordează prompt și te copleșește relaxat, cu verdictele sale precise. Din când în când, își freacă palmele uriașe una de alta, pentru a le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să-ți povestesc când o veni vremea... Până acolo sunt în altă bolgie. O haită de câini nemâncați își cască boturile negre spre trupul meu semiîmbrăcat, răstignit în vârf de pari. După vreo douăzeci de metri de echilibristică printre capetele lunecoase ale pepenilor, care dimineața, cu vederea încă netrezită bine, mi-apar totdeauna surprinzător în cale, începe satul, de unde mă latră câinii, făcându-se parcă tot mai mulți. Un cal costeliv, lăsat liber să pască, se apropie indecent de aproape să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
-l fèrè sè-i impunè, fècându-l s-o urmeze, ademenindu-l în ținuturi de întuneric cald și umed, Matei pètrunzând fèrè teamè, plin de dorințè, croindu-și drum cu ușurințè, de parcè ar alunecă pe valuri, sfâșiind somnul misterios ai pereților lunecoși de carne care se deschid înaintea lui înflorind în mii de petale, fècând interiorul mètèsos sè-l cuprindè într-un ritm ondulatoriu și magic, Matei pètrunzând tot mai adânc în țèrile insondabile și intime ale femeii, exercitându-și puterea dominantè a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
acolo, să nu ne pierdem unii de alții și ei să nu rămână, pentru totdeauna, În frig, În beznă. — Al cui ești? Al cui ești? Al cui ești? Al cui ești? Cine?... m-ar Întreba Caron, lovind cu vâslele reci, lunecoase, apa atât de Întunecată, Încât nu se oglindește În ea nici o umbră. În beznă, aș auzi doar clipocitul râului fumuriu, sub cerul greu și jos, de plumb, al subpământului. Aș clipi mut, orbit de bezna ca smoala, nu i-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și jalnica lor țară? Mirosul greu, umed al băii peste care s-a pulverizat În grabă un deodorant ieftin. Fața străină, miraculos Întinerită, pentru că fără ochelari că o vede Încețoșată În oglinda de proastă calitate. Bideul fără dop, gresia prea lunecoasă, pe care i-a fugit piciorul. Cu ce le sunt eu dator, de fapt? m-am Întrebat atunci. Cât am fost, zeci de ani, singur și sărac, când eram un paria, un nimeni, când am Îndurat nesiguranța, umilința și foamea-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
timp blând și ademenitor, frate geamăn cu visul. Deasupra ciorchinilor de căline roșii creșteau deodată coarnele vreunui cerb singuratic. Ochiul unui animal nevăzut cerceta o clipă cuprinsul pădurii, ca să dispară apoi fără urmă. Când și când, puzderii de gâze, șerpi lunecoși, iezi rătăciți și iepuri fugari se ițeau din iarba înaltă și piereau dintr-odată, ca mistuiți de un pântec magic. Cu siguranță, cumanii care intraseră cândva în această pădure experimentaseră pentru prima oară vraja sau extazul. O numiseră Deli Orman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Îți pui o barbă falsă ca să nu fii recunoscut), dar În acea răsturnare de la Începutul anilor ’70 te puteai camufla În spatele unei bărbi adevărate. Se putea minți spunând adevărul, ba chiar se putea face ca adevărul să devină enigmatic și lunecos, pentru că În fața unei bărbi nu se mai putea argumenta ideologia bărbosului. Dar În seara aceea barba strălucea și pe fețele spâne ale celor care, fiindcă nu o purtau, lăsau să se Înțeleagă că ar fi putut s-o cultive și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de vorbă! surâse Nadina. Deși nu-mi place să fac afaceri cu rudele, dar tăicuțul drag merită o excepție. Vrei o arvună de la mine? Uite! Îl sărută pe amândoi obrajii. Bătrânul îi luă capul în mâini, o privi în ochii lunecoși: ― E foarte serios, Nadino! ― Evident! confirmă ea cu același surâs indiferent. Miron Iuga nu era tocmai mulțumit cu răspunsurile ei. I se părea că prea a luat în glumă propunerea lui. Poate că pentru ea vânzarea unei moșii n-are
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Spun doar că tu ar trebui să te schimbi, ca să nu mai ai deziluzii... Cam aceasta va fi încheierea... îi aude glasul zeflemitor și acea veche, foarte veche umbră de tandrețe în ironie. Totuși, tandrețe. Oricât ar fi Niki de lunecos, aici nu poate să se înșele... Ceva ce nu s-ar putea altfel numi decât tandrețe... îl va asculta deci, ca de fiecare dată, cu un sentiment de triumf ; a reușit, în fine, să-l aducă pe acest teren bine
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mai fi aici nici măcar Tudor, a cărui simplă prezență mai ținea situația în echilibru. Nu va mai fi, după o vreme, nici Muti, ce și-a folosit totdeauna cu tact ascendentul. Va rămâne doar ea cu acest bărbat egoist și lunecos, lângă care, din păcate, va trebui nu doar să trăiască, dar și să moară. Va fi nevoie să decidă de-acum ea în toate, și pe el doar să l consulte. În rest, să-și ducă împreună cu el traiul - independent
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ba nu-i aici... Altfel, de ce să ții o pătură de cele patru colțuri și să vâri un om în ea ? Și cum să-l pui înăuntru, cu asemenea gesturi firești - când pleoapele lui deja s-au lipit, moi, aproape lunecoase, la fel și buzele s-au lipit... — Numa să ție covertura, zice unul. Nu numai lui, la toți le este teamă că n-o să țină sub trupul uriaș și greu pe care îl târâie în cearșaf până la muchia patului și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
doamna Chivu, abia atingând banca. Își simțea și acum voința anihilată. Se trezea cu obrajii prinși între palmele ferme ale doamnei Chivu. Capul îi era răsucit și bărbia îi era ridicată către fața ei. Simți bețigașul de ruj trecându-i lunecos și gras peste buze, necurat, mirosind ciudat a ceva putred și dulce. De sub pleoapele coborâte, privirea ei îi fixa buzele căutând vreun retuș de făcut. Dar era agitată și în criză de timp și pe moment nu găsea nimic de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de luminile scenei. Dar ea trebuie că se uita la Călin sorbindu-l din ochi. Sau urmărea spectacolul în toate amănuntele lui. În poală ținea poșeta, iar în poșetă Lucian știa că se ascunde bețigașul de ruj, roșu, gras și lunecos. Acel bețigaș trebuia să-l uite. Se mustră că lăsase privirea-i să zăbovească pe chipul ei și repede și-o îndreptă către rândurile îndepărtate unde lucirile ochilor nu se mai deslușeau în ceața de întuneric. ASFALT AL COPILĂRIEI Avantajul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
vorbești în șoaptă, asta înțelegea Dragoș. Doamna Melinescu pronunța un cuvânt ciudat, autopsie. Dar cobora vocea și își lua o mină conspirativă, deși nu reușea să-și ascundă spaima. Auto mai suna cum suna. Dar psie... psie suna amenințător și lunecos ca un șarpe. Oricum, n-avea să dureze foarte mult. Lumânarea, vizibilă pe ușa deschisă a casei din fund, departe, rămânea să ardă toată noaptea. Dar pălea peste ore, în lumina zilei. Și pălea în lumina prietenoasă și mângâietoare a
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Pe măsură ce coboram, simțeam un aer rece, de grotă sau de pivniță. Jos, începea un fel de culoar. M-au împins pe el și am bănuit că pătrundeam într-o peșteră. Când mă atingeam de pereții de piatră, îi simțeam umezi, lunecoși și parcă auzeam apropiindu-se un susur de apă. După o vreme, coridorul s-a lărgit și nu mai trebuia să mergem ghemuiți. Torța a luminat un perete în care era săpată o ușă, tot de piatră, barată cu un
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cumpănă de viață și moarte? * După lecții am plecat pe jos, cale de 12 kilometri, la Ismail. Am luat vaccinul și bucuros, pe lumină încă, am pornit spre casă. Se dezgheța și picioarele intrau adânc în zăpadă, până la atingerea noroiului lunecos de dedesubt. Fiecare pas, o mică victorie. Între Motrosca și Lărgeanca era un fel de canal care aștepta de mult timp să primească și un pod. Tocmai în acel loc era îngămădită sumedenie de zăpadă, derdeluș cuminte sub care nimeni
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]