275 matches
-
de oră. Există oare vreun loc mai liniștitor decât o toaletă veche, instituțională, antebelică? Genul de baie care se construia În America pe când țara era În dezvoltare. Toaleta din subsol de la Baker & Inglis era decorată ca o lojă de la operă. Lustre edwardiene străluceau deasupra capului. Chiuvetele erau cuve albe, adânci, Încastrate În plăci albastre. Când te aplecai să te speli pe față, vedeai crăpături mititele În porțelan, ca Într-un vas Ming. Dopurile de la chiuvete atârnau de lanțuri aurii. Sub robinete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
gingiile, să se prostească, să scoată limba. Am luat-o pe o străduță laterală, cu mașini parcate pe ambele borduri, și am ajuns în fine acasă la Mera. Stătea într-un apartament modern, cu mobilă de lemn și aluminiu, cu lustre de sticlă mată, gălbuie. Biblioteca ocupa un perete întreg si, într-un spațiu special, avea un superb pick-up japonez, cu plăcuțe de metal pe marginea tamburului și cu o mulțime de potențiometre nichelate și de luminițe. Ne-am așezat pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
văd în întreaga sa desfășurare, cu formele sale de relief, craterele și seismele sale. Stau cocoțat pe raftul cel mai de sus al bibliotecii, frecîndu-mi burta de: Muzeul negru al lui Mandiargues. Îmi agit stângaci lăbuțele, care-mi ajung până la lustră, îmi văd victima înțepată, paralizată, deja incapabilă de orice rezistență. Totuși vie, cu memoria întreagă, gelatinoasă, numai bună să fie ingerată. La sfârșitul nopții, din această femeie care acum are fața contractată de plăcere (sau paralizată de suferință?) va mai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
scară largă, albă și luminoasă, dispusă în semicerc: deasupra scării, în loc de acoperiș, era un luminator. Urcam într-o tăcere gravă care mă umplea de rușine. Iag ne conduse spre camera lui printr-o sală mare, în care fotoliile, pianul și lustra stăteau acoperite cu huse albe. Afară era încă lumină, dar în camera lui Iag cu ferestrele care dădeau spre răsărit începea să se lase întunericul. Prin ușa deschisă de la balcon, se vedeau coloanele curbate ale grilajului conturate în reflexe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
spre „salon“. În acest salon cu tapet din hârtie albastru-închis, curat și cu unele pretenții, adică cu o masă rotundă și o canapea, cu un ceas de bronz cu cupolă, cu o oglindă îngustă între uși și cu o mică lustră străveche cu plăcuțe de sticlă, care era atârnată de tavan cu un lanț de bronz, stătea în picioare domnul Lebedev în persoană, cu spatele la prințul care intra, în vestă, dar fără haină, pentru că era vară, și, bătându-se în piept, ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de sticlă și tencuială căzută sau de mucegai - lemnul cu o Înfloritură care Începea să se umfle. Și candelabrul! strigă ea ușor, ridicîndu-și privirea. Da, ai grijă pe unde calci, zise Julia, venind lîngă ea și atingîndu-i brațul. Jumătate din lustre au căzut și s-au făcut țăndări. — Din ce mi-ai spus, credeam că locul este aproape gol. De ce oare proprietarii nu vin să-l repare sau să-și ia lucrurile? — Cred că n-are rost, zise Julia, de vreme ce jumate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de el în uniforma călcată impecabil, croită parcă pentru un manechin de la casa de modă Poiret. Războiul îl făcea lângă o sobă de fontă, așezat într-un fotoliu confortabil de catifea, și când se lăsa seara, sub lambriuri aurite și lustre de cristal, le povestea despre război fetelor în rochii de bal, cu un pahar de șampanie în mână, printre acordurile vioaie ale orchestrei de cameră. Cu pălăria Cronstadt și cu aspectul său de ins ghiftuit cu bucate alese, judecătorul Mierck
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
dansul care aducea cu o pavană atroce. Gulerul rochiei tinerei fete, puțin desfăcut, lăsa să se vadă pe pielea gâtului o urmă profundă, de un roșu ce se apropia de negru. Procurorul mi-a arătat din ochi pe tavan o lustră de porțelan albastru, complicată, având alături o contragreutate de forma globului terestru, de cupru strălucitor, cu cele cinci continente, mări și oceane, apoi a scos din buzunar o cingătoare subțire de piele împletită, cu motive de margarete și mimoze, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
a tatălui meu, ca o reînviere grotescă. Într-un colț, un câine mare de ceramică stătea mândru, cu gura larg deschisă, cu colții dintr-un email strălucitor, cu limba groasă și roșie. Din tavan, foarte înalt și aproape de nebănuit, o lustră de cel puțin trei tone sporea sentimentul de neliniște al celui care se găsea dedesubtul ei. Pe perete, cum intrai, un tablou mare și înalt, în nuanțe de crem, argintiu și albastru, înfățișa o femeie tânără, în ținută de bal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care intrase fără voia ei. Nu a avut timp să ia o hotărâre. Relu a prins-o de braț și a Marian Malciu readus-o cu forța în acea încăpere, mai mult târând-o. I-a aruncat poșeta pe o lustră de perete și a forțat-o să danseze cu el. Celelalte fete chicoteau în larma generală și nu se mai auzeau cuvinte întregi. De altfel, abia acum a observat Iuliana că dansau toate fără sutiene, iar o parte din băieți
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
singură de-a lungul holului, pe drumul bine știut. Era praf și mirosea a igrasie stârnită. Toate obiectele din casa familiei Alexe arătau ca după un cataclism natural. Teancuri de cărți, ziare, scaune răsturnate acoperite cu hârtie de sac, o lustră, sticle, canapeaua întoarsă cu două arcuri sărite, un vas de faianță fără capac pe care scria zahăr, un dulap mic, o tavă, un pahar pe jumătate golit, un sul de hârtie igienică, un prosop transformat în spălător, saci burdușiți din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dovedit că era departe de a fi cazul de așa ceva. Un loc de Întâlnire extrem de popular pentru intelectualii și artiștii orașului, Fereastra Oblică era orice altceva În afară de un restaurant drăguț și romantic. Era un depozit ciudat cu tavane Înalte, cu lustre suspendate, În stil art deco, și pereți pe care străluceau exemple de artă abstractă contemporană. Îmbrăcați din cap până-n picioare În negru, chelnerii se grăbeau Încoace și-ncolo ca o colonie de furnici care tocmai descoperiseră o grămăjoară de zahăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
spoiești pereții? Ești așa de treabă, ce zici să-mi cureți closetu’ și să-mi lustruiești pantofii?“ Și tu ai zice: „Da, doamna, da, doamna. S’t cuminte.“ Și ți-ai rupe fundu’ căzân’ cân’ ștergi prafu’ de p-o lustră și cân’ altă curvă de pretenă de-a ei vine să vadă prețurile și Lee-ncepe să-ț’ arunce niște mărunțiș la picioare, îți zice: „Uite ce, băiete, mie nu-mi place ce to’ faci acolo. Dă banii ’napoi, până nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
radio cu consolă era o sticlă plină aproape pe jumătate cu whisky Early Times și șase cutii de carton cu Seven-Up. Patefonul, pe care îl împrumutase de la nepoata ei, stătea pe linoleumul bine șters, în mijlocul camerei, cu firul ridicat până la lustră, unde fusese băgat în priză. Două pungi gigantice cu cartofi crocanți se odihneau în cele două colțuri ale sofalei acoperite cu pluș roșu. O furculiță ieșea din borcanul cu măsline, deschis și așezat pe o tavă de tablă pusă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
lui rămâneau complet nepăzite. Încuie cu deosebită atenție poarta de fier forjat. Apoi se reîntoarse în apartament ca să curețe mizeria rămasă în urma reuniunii de start. Fusese cea mai fabuloasă petrecere din cariera lui: în punctul culminant, Timmy căzuse de pe o lustră și își scrântise glezna. Dorian ridică o cizmă de cowboy al cărei toc fusese rupt și o aruncă în coșul de gunoi, întrebându-se dacă acel insuportabil Ignatius J. Reilly n-o fi pățit nimic. Unii oameni erau pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
om? Berea părea un acid care îi cobora gâlgâind în intestine. Era plină de gaze. Valva plumbuită le închidea cum face gura strânsă a unui balon. Râgâieli formidabile îi ieșeau din gât, înălțându-se spre globul plin de gunoi al lustrei de sticlă mată. O dată ce i se ceruse unei persoane să pășească în secolul acesta brutal, orice i se putea întâmpla. Peste tot stăteau la pândă capcane ascunse ca Abelman, luptători insipizi pentru demnitatea maură, cretini ca Mancuso, alde Dorian Greene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Prytania. După ce cinematograful se va fi închis, avea să treacă pe Constantinopole Street ca să vadă dacă mama lui se întorsese acasă. Înnebunit, începu să se îmbrace în graba mare. Cămașa de noapte din flanelă roșie zbură și rămase atârnată de lustră. Își îngrămădi picioarele în cizme și apoi își îmbrăcă țopăind pantalonii de tweed, pe care abia mai putea să-i încheie la talie. Cămașă, șapcă, pardesiu, Ignatius și le puse pe el orbește, în antreu, lovindu-se de pereții înguști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
a apărut un bărbat ce zicea pe un ton plăcut, dar arogant: „And now when the night was senescent“ (zice el) „And the star dials pointed to morn At the end of the path a liquescent“ (zice el) „And nebulous lustre was born.“ - Așa că am privit pe deasupra tufei, dar tu o luaseși la goană, dintr-un motiv necunoscut, deci n-am văzut decât ceafa capului tău minunat. „Oh“, zic eu, „iată bărbatul după care multe vom suspina“ și am continuat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și nici n-avea s-o cunoască până la moarte. Și dori deodată să stea chiar În clipa asta În camera lui sau, din contră, În salonul elegant din apartamentul tatălui său, În cartierul Rehavia, printre mobilele lăcuite și covoarele și lustrele din Europa Centrală, Înconjurat de cărți și obiecte din cristal și porțelan, concentrat În sfârșit asupra esențialului. Dar care era esențialul? Pentru numele lui Dumnezeu, care era? Poate că e următorul: să șteargă dintr-o singură mișcare, Începând de azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
pianul Bechstein strălucitor. Alese o cupă de cristal și Își turnă puțin din coniacul franțuzesc al tatălui său. Ridică paharul către cele șase vaze pline cu gladiole Înalte. Desfăcu celofanul cutiei cu ciocolată elvețiană fină și moale și gustă. Gâdilă lustrele de cristal cu penele de struț colorate pe care le găsise pe birou. Scoase cu mare grijă sunete delicate, plăcute, din serviciul fin de masă, din porțelan Rosenthal. Aruncă o privire peste grămezile de șervete brodate, batiste ușor parfumate, șaluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
-i invita pe copii să coboare la joacă în parcul de-alături. Silvica-nevasta era în tura de noapte, așa că nimic nu îl stânjenea să mai facă și el încă o noapte albă. A început cu camera copiilor prin a demonta lustra pe care a verificat-o cu cea mai mare atenție, fiecare braț în parte, fiecare dulie, toate sârmulițele, inclusiv cele de wolfram de la becuri, apoi cablurile de contact și cârligul de susținere, fără să identifice vreun fir în plus sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
alge marine. Schițând un zâmbet abia perceptibil, Noimann-cinicul Își aprinse o țigară de foi. Fumul Îi invadă gâtlejul. Rotocoale de fum ieșiră printre buzele sale moi și nările transparente, Învălmășindu-se printre rămășițele zodiilor, ce străluceau acum, rotindu-se În jurul lustrei cu trei brațe... Noimann-penitentul, Îmbrăcat În rochia Mathildei, se târa În genunchi la picioarele sale, cerșind din ochi o țigară. Cinicul Își scoase trabucul dintre dinți și i-l lipi de frunte... Penitentul jubila. „Așa, așa”, făcu el. „Acum eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ordinele legate cu panglică tricoloră primite de la fabrică, le scoate din cutiuțe, le lustruiește cu mâneca, „muncă, tată, muncă, nu glumă, că altfel n-aveam eu de toate în casă, nici frigider, câți mai au?, nici covor, nici somieră, nici lustră cu brațe și cinci becuri și tapet... Cu palmele astea țin casa, n-am avut nimic decât palmele astea, am plecat de-acasă numai c-o bocceluță... dar munca e muncă, mi-am dus nevasta la Sinaia prin sindicat... Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
au cărat pumni și picioare, „bă, nu-i moșia lu’ tac-tu să filmezi tu! Dispari, în morții mă-tii...”. Era evident că, din partea lor, putea să mănânce și inima chelneriței servită pe tavă de smarald, să stea agățat de lustră și să declame din Marx în nemțește, să se autoflageleze ca penitenții în vremea ciumei, să-și înfigă bețe de bambus în limbă și-n urechi, tot nu i-ar fi mișcat reprezentația. Încet-încet, amicul meu s-a dezumflat, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
brațe să nu se păteze... - Da, a mirosit casa a doagă toată iarna și se umflaseră scândurile... - Plod de Voievod... dă-mi și mie un BT. Măcar Vlad a avut bunul-simț să se sinucidă. Bun, nu cu sfoară legată de lustră, vene tăiate în cadă cu lama de ras, cap băgat în cuptor sau curea prinsă de balustrada balconului sau de calorifer, n-a înghițit pastile, dar tot sinucidere a fost. În doi ani, turnând în el toate spirturile posibile. - Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]