1,124 matches
-
ar fi bine să mă primească imediat. Menajera mi-a aruncat o privire și s-a dus sus. Am așteptat. Holul era larg și avea gresie albă și neagră dispusă într-un model diagonal. Lângă mine se afla o masă lustruită; pe ea se vedea un aranjament floral elaborat, într-o vază de porțelan, încadrat de două sfeșnice aurii, în care erau două lumânări perfect albe, neîncepute. Probabil erau schimbate și dacă erau aprinse măcar o dată. Deasupra mesei stătea atârnată o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
un aranjament floral elaborat, într-o vază de porțelan, încadrat de două sfeșnice aurii, în care erau două lumânări perfect albe, neîncepute. Probabil erau schimbate și dacă erau aprinse măcar o dată. Deasupra mesei stătea atârnată o oglindă uriașă, sculptată și lustruită cu migală. Din centrul holului începea o scară cu o balustradă minuțios lucrată, cu treptele îmbrăcate în bucăți mari de mochetă neagră. Marginile treptelor erau vopsite în alb. Holul avea trei uși. Două erau închise. A treia, pe jumătate deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Mă mai gândeam la metamorfoza tatălui meu, la plecarea lui grăbită - când se aruncase în gol, dezechilibrând armonia legilor naturii în el, făcându-și rău. Bunica și mama înțeleseseră procesele naturii mai bine - blânde și puternice ca niște mierle, își lustruiseră corpurile, șlefuindu-le prin multe boli. Deveniseră atât de răbdătoare, încât atinseseră legeritatea penelor, pregătite pentru marea ieșire din lume grea a materiei. Mă tot întrebam dacă Sucki era conștient de ce se întâmpla cu trupul său, dacă știa ceva despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pe care toți locatarii o aruncaseră acolo, grădinița pare mai înaltă decât curtea, și copacii mai scurți. În această zăpadă stau aruncate în dezordine niște scânduri negre, în care cu un efort de imaginație poți recunoaște spetezele unor bănci. Matei lustruiește cu cretă minerul ușii, făcând cu mâna liberă mișcările pe care le execută mâna ocupată; când am ajuns în dreptul lui, a început să sune telefonul, și el a intrat în cabină. Am urcat scara și am descuiat ușa de la apartamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
oprise în spatele său. Să trăiți! spuse el, ștergându-se cu cârpa pe care o ținea în mână. Plec imediat se grăbi să-l asigure pe șef, nu mai stau mult. Doar să-i mai dau puțin lustru. Ce să mai lustruiești, măi băiete? Mașina asta arată excelent, numai un strat de vopsea îi lipsește. În rest, ai făcut-o ca nouă. Te urmăresc îndeaproape și văd că ești gospodar, îmi place! Mâine nu urci în munte, ești liber, nu vii la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pusese acolo fabricantul nu se afla acolo. Doar în compartimentul pentru ochelari de sub aparatul de radio era o cutiuță cu un odorizant auto care răspândea un miros plăcut de citrice. Părțile din material plastic sclipeau din cauza siliconului cu care fuseseră lustruite. Deschise capacul torpedoului și privi înăuntru. În afară de o folie din țiplă în care era talonul mașinii era gol. Chestia aia... se întoarse el spre Traian Voicu care rămă sese lângă portieră și îl privea curios, se potrivește și la contact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
împuținase la trup, se vedea că e bine clădit și fusese un bărbat puternic la viața lui. Purta haine din pânză de in țesută în casă și, atârnată de gât, avea o traistă mare. Moșneagul se sprijinea într-un toiag lustruit de atâta purtat în mâini. Bătrânul, care îi văzuse și el, ridicase toiagul deasupra capu lui, apropiindu-se de ei. Prinsese să vorbească cu un glas puternic, proferând amenințări și blesteme. Minerii se strânseseră unul în altul în lada camionului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
întoarse în dormitor și se trânti pe pat strigându-i numele: — Blanche! Blanche! Gândul la suferința ei era insuportabil. Parcă o văzu stând în bucătărie - o încăpere puțin mai mare decât un dulap -, spălând farfuriile și paharele, furculițele și lingurile, lustruind repede cuțitele pe fundul de lemn. Apoi punând toate lucrurile la loc, frecând chiuveta și atârnând cârpa de vase să se usuce - era încă și acum acolo, o zdreanță cenușie. Apoi uitându-se de jur împrejur ca să se asigure că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
vechi coleg plecat să cultive varză în ținutul Caux și să aibă grijă de o femeie țintuită într-un scaun cu rotile. Era o mică bijuterie pentru doamne carabina asta cu o singură țeavă care strălucea ca o monedă bine lustruită de douăzeci de centime, iar pe patul puștii din lemn de cireș sălbatic, Gachentard gravase o propoziție în engleză: „Nu vei simți nimic“. Era ceva la adresa vânatului, dar lui Gachentard i-a fost teamă să nu se potrivească și soției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
vechi combatant, eu care nu am făcut războiul. M-am așezat pe mormântul lui Clămence, și i-am povestit despre accidentul meu, despre teama de a nu o răni, somnul meu cel lung și ușor și despre trezirea decepționantă. Am lustruit marmura, am smuls trifoiul care creștea de-a lungul dalelor, am dat la o parte cu palma lichenii de pe cruce. Apoi i-am trimis o bezea prin aerul care mirosea a pământ și a iarbă jilavă. Mormântul lui Destinat dispărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
doi, care‑l îngrozesc; pe timpuri nu vedeai asemenea copii, în zilele noastre se pare că există destui. Nevasta amestecă terciul, ceea ce nu‑l face însă mai bun. Domnul Witkowski se îndreaptă spre pistol ca să‑l curețe și să‑l lustruiască; chiar dacă nu‑l folosește acum, lucrurile astea trebuie făcute. Trebuie să fii pregătit. Oțelul atârnă rece în mâna domnului Witkowski. În cutie se află fotografiile lui preferate cu Gretl: Gretl în poziție ginecologică - o fotografie care ar trebui făcută în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
sale. Probabil că a ales să fie un vagabond ca reacție la ceva anume. Nu știu ce-ar putea fi acest ceva. Însă atâta timp cât Îl știu Încă În viață, nu-mi pasă dacă Maestrul e un vagabond; poate să și lustruiască pantofi, că totuna mi-e. Reiko era cea față de care reacționase Yazaki și ea nici măcar nu-și dădea seama. Yazaki devenise un vagabond ca reacție la Reiko. Poate aveau dreptate cei doi asistenți sociali din New York când spuseseră că Yazaki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
absurd, i-am zis. Katia oftă și își clătină capul: — I-am spus asta, Bernie. Da’ nu vrea să asculte. În drum spre ieșire am zăbovit în dreptul ușii băiatului, ascultându-i vocea tânără și puternică: „Încărcați-vă armele goale, / Și lustruiți-vă cuțitele, / Să-i omorâm pe evreii nenorociți, / Care ne otrăvesc tuturor viața“. Pentru o clipă, am fost tentat să deschid ușa și să-l pocnesc peste bot pe puștanul dornic de violență. Dar ce rost avea să fac orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
relaxăm un pic, dacă înțelegeți ce vreau să zic. Beți ceva, luați lucrurile încet. Purtați-vă ca și cum nu ne-am grăbi. În clipa în care începem să ne purtăm ca doi oficiali țepeni, va trage obloanele și va începe să lustruiască oglinzile din dormitoare. — Ei, sunt o mulțime de astfel de oameni în vremurile astea. Așa cum zic eu mereu, oamenii n-o să vrea să-și pună degetele lângă sobă dacă se prind că ai ciorba la fiert pe ea. Evona Wylezynska
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
că sună a naivitate lipsită de speranță: — Cuiva trebuie să-i pese, altfel nici noi înșine nu suntem cu nimic mai buni decât criminalii. Nu-i pot împiedica pe alți oameni să poarte pantofi murdari, dar pot să mi-i lustruiesc pe-ai mei. Chiar de la început ai știut că așa vreau să meargă lucrurile. Dar tu a trebuit să faci în felul tău, în felul Gestapoului, și să zici că o femeie este vrăjitoare dacă plutește și nevinovată dacă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
excepție notabilă. — Exact de-asta mi-era teamă. Joi, 29 septembrie Chamberlain reveni la München. Dorea să negocieze din nou. Șeriful veni și el, dar se părea că avea doar să privească în altă direcție atunci când începeau împușcăturile. Mussolini își lustrui cureaua și capul și își făcu și el apariția pentru a-și oferi ajutorul aliatului său spiritual. În timp ce acești bărbați importanți veneau și plecau, o tânără fată, având o importanță mică sau chiar deloc în schema generală a lucrurilor, dispăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
pentru băiat, ce săi fac dacă s-a nascut față “. Cu ea ne-am jucat, precum o păpușe. Tot nu aveam noi păpuși. Era grasă și frumoasă, cu gropite în obraji. Ne jucăm ”pietricele “ pe drum. Luăm cinci pietricele, le lustruiam și ne jucăm: puneam patru jos, în formă de pătrat și cu una în mână, pe care o aruncăm în sus, în acel timp le ridicăm pe cele de jos. Aceasta se numea clasa întâi. Apoi puneam două câte două
POVESTEA UNEI FETE CARE TREBUIA SĂ SE NASCĂ BĂIAT, POVESTIRE DE TITINA NICA ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364478_a_365807]
-
noua situație. Primiră niște pumni, o găleată și vestitele „pisici” adică mop-uri în limbaj marinăresc. Spre dimineață încurajați și de privirile unui tip de dimensiunea unui dulap, care părea destul de post dispus și părea că mestecă nisip, terminară de lustruit puntea apoi trecură spre cale. Prilej cu care aflară că nava transporta cherestea, destul de ciudat ambalată în lăzi cu însemne indescifrabile. Mai pe la prânz când tocmai luau hotărârea să se arunce în mare fură invitați la masă, unde criminalul de
NOROCOSUL TITI de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364489_a_365818]
-
Florin Țene Publicat în: Ediția nr. 333 din 29 noiembrie 2011 Toate Articolele Autorului POEM de Al.Florin ȚENE Terra incognita Ziua totuși nu e o vrabie care ciripește în zarzăr și dispare în înțelegerea auditivă a cuiva ce-și lustruiește în soare o sabie. Nu, ea nu e vrabia aceea cu aripi neliniștite și cenușii de la care învăț să zbor pentru a trece peste râul clipelor târzii în terra incognita altui dor. Noaptea nu știu unde dorm păsările, se fac una cu
TERRA INCOGNITA de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364560_a_365889]
-
în munca lor de o necesară și onorabilă umilință : căram lemne și cărbuni din magazie în clase și cancelarie (iarna), ștergeam praful, aliniam băncile pe rânduri și simetric catedra față de acestea, udam florile, ștergeam tabla după ce udam buretele sau cârpa, lustruiam ramele și potriveam tablourile de pe pereți ale „tovarășilor” care ne conduceau și ne dădeau pâinea zilnică „... și ne-o dă și mâine!” - ne învățau unii dascăli să spunem mereu în gând, dar și cu voce tare dacă ne „vine vreo
PIANUL ŞCOLII de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 354 din 20 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361363_a_362692]
-
atitudini „de salon” pe care le adoptase până mai ieri și care confereau distincție și elevată punere în temă asupra compatibilității „contrariilor doctrinare”, motiv de râcă și contondente aplicațiuni pe modelul fizic al oponenților. „Ciomăgarii” erau în maximă alertă, își lustruiau și ungeau de zor tacticile și ustensilele pregătite să intre în joc la primul semnal... „Când într-o țară, expunea el cu un reproș subînțeles și cu trimitere la nenumărate „prezumții istorice” care toate începeau cu „dacă și cu parcă
RETORICĂ PATRIOTARDĂ !... de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361407_a_362736]
-
Autorului Corsar să fiu să-ncerc să fur o mare talaz să fiu și valuri să înfrunt să fiu doar doc iubirii la plecare și fir de-argint în părul tău cărunt un aisberg eșuat pe o furtună pe puntea lustruită de-un matrod sau pe poteci bătătorind o dună un beduin ajuns la Polul Nord o caravană c-urși polari în turmă banchize în derivă în aval sănii cu reni alunecând în urmă și coborând spre sud să ies la mal-
IPOSTAZE ŞI ITINERARII IMPOSIBILE de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 241 din 29 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361529_a_362858]
-
truda muncii tale. Asemenea arheologilor pătimași și îndrăgostiți de meseria lor, Floarea Cărbune a adunat cu migală cioburi răvășite prin colțuri de memorie, răscolind și alungând colbul de pe filele amintirilor mai mult sau mai puțin îndepărtate. A căutat și a lustruit, cu migala bijutierului, palide gânduri cât și emoții sufletești acoperite de zgura timpului sau refulate în subconștient, pe care, apoi, cu dragoste și talent le-a inserat între filele cărții „Rădăcini”. Spun toate acestea deoarece, fiind un copil născut la
LOCUL MAGIC AL COPILĂRIEI de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 915 din 03 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363896_a_365225]
-
Poeme > Antologie > CORSETUL IERNII Autor: Cristina Mariana Bălășoiu Publicat în: Ediția nr. 2020 din 12 iulie 2016 Toate Articolele Autorului Pomii sunt îmbrăcați în gheață, iarba plânge cu lacrimi albe. Fluieră tare viscolul în noapte. Dinții de ferestrău sub streșini lustruiesc cizmele albe ale dimineții. Crăiasa Zăpezii stă mândră pe geamuri. În gerul aprig doar coșurile caselor mai fac clăbuci în aer. Iarnă grea fulgii de nea îmi ondulează părul în bucle argintii fixându-le în agrafe. Lacul roșu din unghii
CORSETUL IERNII de CRISTINA MARIANA BĂLĂȘOIU în ediţia nr. 2020 din 12 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362795_a_364124]
-
GHEORGHE ANDREI NEAGU - GENERALUL ȘI BICLA, de Gheorghe Neagu, publicat în Ediția nr. 2110 din 10 octombrie 2016. Când a aflat după un secol de lâncezeală că urma să aibă vizitatori, s-a bucurat. A ieșit din cavou și-a lustruit cizmele și s-a uitat la bicicleta pe care o capturase de la Johannes von Eben. Rușii se bolunjiseră cu totul. Voiau revoluție. Nu mai ascultau de ofițeri. - Măi generale, îi zise căpitanul Ignat cu o nedisimulată răceală, parcă ne spuneai
GHEORGHE NEAGU [Corola-blog/BlogPost/362735_a_364064]