1,741 matches
-
am lăsat cheia de la casă. — L-aș ține eu, dar mi-e frică să n-o latre. Să n-o sperie. Liftul vine. Liliane îl ia și coboară. Lionel vede ce oră e și strigă în casa scării: — Madame Agnès! Madame Agnès! Portăreasa, care se uita la televizorul primit de pomană și chiar se mira că inginerul ieșise din cadru, îl aude. Iese în casa scării: — Da, Lionel. — Vrei să urci până sus? — O clipă, să pun ceva pe mine. Agnès
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
nu mi-a făcut o ieșire din scenă care să se țină minte. Îl iert. Pentru seara de vineri. A fost grozav de discret. Cât să înflăcăreze imaginația tuturor cititorilor dincolo de ce-am făcut noi. Adriane, te pupic! Părerea lui madame Agnès Nu e ușor să fii văduvă. Mai ales văduva unui bețiv. Cu pensia mea și cu salariul de portăreasă, de-abia mă descurc de la o lună la alta. Credeți că mă dau în vânt după cușcuș? Dar la cât
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
laba pe inimă că secvența de la Duc d’Anjou a fost cea mai bună parte a acestui roman. Îmi pare sincer rău că se termină și că trebuie să mă-ntorc la viața mea de câine. Urăsc plimbările matinale cu madame Agnès și, dacă n-ar mirosi dezgustător a cușcuș, aș mușca-o de nu s-ar vedea. Părerea lui Esmé Esmé a refuzat categoric să-și dea cu părerea. S-a oferit, în schimb, să-i prezică autorului, pe gratis
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
și Îmi traducea printre hlizeli tot ceea ce eu Îi ceream. Îmi plăcea Lili - era Întotdeauna veselă și băiețoasă. Conturul feței, care adăpostea ca un cuib oval ochii ei de cer, arcuiți ca niște ape crescute În relief, Îmi amintea de “ Madame Pogany”, sculptura brâncușiană care mă fascina de când o descoperisem reprodusă În cartea de istorie. “ Fata te iubește!” Îmi șoptea tremurat Mirel, colegul meu slăbănog și cu nas interminabil, privindu-mă conspirativ. Bietul Pinochio (așa-l strigau toți) Îmi spunea adevărul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
în 1936, într-un tiraj confidențial (50 de exemplare policopiate), provocând un mare scandal în Iran - marile opere pătrund câteodată cu violență în conștiința publică, modificând structural orizontul de așteptare, de obicei conservator, al cititorilor (să ne amintim doar de Madame Bovary sau Les Fleurs du Mal...). Abia în 1941, după schimbarea regimului și ocuparea Iranului de către aliați, au apărut condiții favorabile pentru îndrăzneața școală literară a tinerilor. Chiar în această conjunctură, a doua ediție a fost acceptată cu mare dificultate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ținut de foame bunu' simț. Cu obrazu' și îndelicatețile te mănâncă câinii. Mai trebuie să mai ai și un pic de tupeu în tine." " După cum vorbești, cred că te străduiești ceva cu ea", face cu o ironie ascunsă dom' profesor. Madama era însă prea pătrunsă de exercițiile ei pedagogico-sufletiste ca să-i observe maliția și, oricum, subtilitatea nu e vreuna dintre calitățile ei, ce-i drept, puțintele. "Mă străduiesc, Cornele, mă străduiesc, da' tot degeaba. Nimic nu se lipește de ea, zău
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
el, ce mă amestec eu? Dacă o fi cu adevărat o problemă reală, atunci există organe abilitate pentru asta, nu?" Corect, corect! Că bine spui, că bine gândești! Or exista, nu zic nu. Da' ar trebui anunțate și alea...", face madama, țuguiindu-și buzele, nemaiputând de atâta preocupare vizavi de soarta mea. "Și cum adică? Pentru faptul că băiatul ăsta a absentat o zi de la școală să anunț poliția? E un gest exagerat, ce naiba!" Păi, nu? E la mintea cocoșului. Dar găina
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
rog, cel puțin pentru tine, că ești tânără și n-ai problemele mele de sănătate. Da' eu, cu ficatu' meu, nu mai suport..." Asistenta o privi cu un aer resemnat: "Vreți să țin eu seminarul?". "Te-aș ruga!", se miorlăie madama. Adaugă cu un gest repezit: În fond, nici nu-i cine știe ce pentru tine. Doar ai mai ținut tu o grămadă..." "Bine, nu-i nicio problemă!", acceptă supusă Milena. Se ridică, explicând: "Mă duc să-mi aranjez cursurile și să mă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
noastră de demult. Cât despre boson, a ridicat din umeri și mi-a spus că-l mâncase, iar apoi m-a rugat să mă dau la o parte din fața televizorului. game over Erau doi, dacă n-o socotesc și pe madame Kropotkina, al cărei cap Încărcat de bigudiuri se ițea prin deschizătura ușii de la intrare. Primul: un gnom minuscul, răspândind un miros sulfuros de transpirație, motivul probabil al trezirii mele din somnul În care o sticlă de vodcă mă cufundase cu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
hârâit de Moskvich introdus brutal În treapta a doua. — Igor Kravșiuk, diediectiv jienietic? Am coborât din pleoape afirmativ, ridicând sticla În dreptul ochilor, pentru a constata că, din păcate, era goală. — Șiniva important vria sî-ți spunî vro doo vorbulițî. Tocmai atunci, madame Kropotkina a Început să-și agite capul aflat În intervalul Îngust dintre ușa de la intrare și toc. — Domnu’ Igor, domnii a spus că sunt verii lu’ matale... Stați liniștită, i-am răspuns. Îi dau afară imediat, că strâng muște. Auzindu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Întrieg sau tie diezasamblăm? M-au luat Întreg, aș putea spune, dar, având În vedere că un sfert de cap a trebuit recuperat din spatele șifonierului, iar un alt sfert din frigider, putem vorbi și de o oarecare asamblare. În dreptul liftului, madame Kropotkina se Învârtea ca o muscă prinsă În borcan, prefăcându-se că uda rododendronul artificial din hol. — Domnu’ Igor, e frumos că țineți legătura cu rudele. — Verii mei au venit cu unda de șoc de la Cernobîl... Ghiontul haidamacului m-a
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
prinsă În borcan, prefăcându-se că uda rododendronul artificial din hol. — Domnu’ Igor, e frumos că țineți legătura cu rudele. — Verii mei au venit cu unda de șoc de la Cernobîl... Ghiontul haidamacului m-a aruncat În lift, lăsând-o pe madame Kropotkina cu ochii cât cepele. „Sunt gemeni!“ i-am strigat vesel, când liftul Începuse să coboare. În stradă ne aștepta o limuzină neagră, cu geamurile fumurii. Din fericire, furunculul uman s-a urcat În față, lângă șofer, și a coborât
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
și Barney În varianta horror. Am mers la bluf și am trimis un salut larg În direcția parbrizului negru, scărpinându-mi apoi, ca din Întâmplare, creștetul, acolo unde bănuiam că malacul purta un bandaj cât o farfurie zburătoare. Pe hol, madame Kropotkina m-a interceptat, zâmbind cu toată claviatura. — Vai, domnu’ Igor, n-am știut ce familie numeroasă aveți. Au venit și cele trei verișoare gemene. Vai, dar sunt frumoase de pică! Le-am servit cu cornulețe. Când am intrat În
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
avusese dreptate. Niciodată nu știi ce surprize ascunde o foaie de hârtie. Pe aceasta, de pildă, atât cât se mai putea citi, fiindcă partea de jos fusese smulsă, stăteau scrise următoarele rânduri: „Erau doi, dacă n-o socotesc și pe madame Kropotkina, al cărei cap Încărcat de bigudiuri se ițea prin deschizătura ușii de la intrare. Primul: un gnom minuscul, răspândind un miros sulfuros de transpirație, motivul probabil al trezirii mele din somnul În care o sticlă de vodcă mă cufundase cu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
afară din sindicat? Sunt chiar voci care cer să te-nlocuim cu Stepa Chiorul. Nu-mi pasă. — Dar la noi nu te gândești? Cum să fac glume cu unul care nu-și nimerește nici paharul de vodcă? Știi că pe madame Kropotkina a pedepsit-o să stea-n casă toată ziua cu televizorul Închis pentru că te-a scăpat de sub supraveghere? — Am găsit o cale să scap de Kuznețov. Poți să vii cu mine, dacă vrei. Nu fi tâmpit! a șuierat blândul
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
grabă la bibliotecă, mai găsise aluzii la un alt ipotetic continent, inventat de zoologul englez P.L. Sclater și situat undeva Între coasta de sud a Asiei și arhipelagul malaiezian. Se numea Lemuria, deoarece acolo trăiseră predecesorii atlanților, lemurii, socotiți de Madame Blavatsky drept cea de-a treia rasă străbună, care arătau ca niște maimuțe gigantice și comunicau telepatic. Desigur, aceste continente aveau o legătură directă, chiar dacă nu pe deplin elucidată, cu Atlantida lui Platon, despre care domnii și doamnele care le
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
britanic, am folosit chiar și apelativul „lady“. Totuși, din cauza acelui m molatec de la Începutul și sfârșitul cuvântului, lung ca plăcerea dublată, și cele două a-uri suspendate, deschizându-se pe ambele părți ale d-ului pronunțat de o limbă erectă, „madame“ era cu siguranță cel mai potrivit termen. Se potrivea până și e-ul neaccentuat de la sfârșit, pentru că Îi dădea cuvântului un aer franțuz, oarecum decorativ - ca o pală de aer Înghețat. Așadar, i-am spus femeii din camera 202 „madame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
madame“ era cu siguranță cel mai potrivit termen. Se potrivea până și e-ul neaccentuat de la sfârșit, pentru că Îi dădea cuvântului un aer franțuz, oarecum decorativ - ca o pală de aer Înghețat. Așadar, i-am spus femeii din camera 202 „madame Dora“ sau, pur și simplu, „madame“ mai bine de șase luni - până când lucrurile au evoluat Într-o anumită direcție, sfârșind cu această Întâmplare nefericită din vara anului 1928, numită „spectaculoasă“ În toate ziarele. Dora așteptă să termin cu scuzele, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
potrivit termen. Se potrivea până și e-ul neaccentuat de la sfârșit, pentru că Îi dădea cuvântului un aer franțuz, oarecum decorativ - ca o pală de aer Înghețat. Așadar, i-am spus femeii din camera 202 „madame Dora“ sau, pur și simplu, „madame“ mai bine de șase luni - până când lucrurile au evoluat Într-o anumită direcție, sfârșind cu această Întâmplare nefericită din vara anului 1928, numită „spectaculoasă“ În toate ziarele. Dora așteptă să termin cu scuzele, apoi se ridică și sugeră să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
nu prea mai conta. Având În vedere contextul tâmpit, aș putea la fel de bine să-i povestesc lui Anton despre cele Întâmplate. — De fapt, Într-un hotel, am adăugat, ridicând tonul. Dora era mai specială. Mult timp i-am spus doar „Madame“. — E una din aia cu biciul În mână? Mamă, omul mai află și lucruri noi despre tine. Am privit În jur, dar se pare că nu-l auzise nimeni. — E bun pentru Sitzfleisch, presupun. Îl Înroșește un pic, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
răspunsul. Dar după un minut, m-am rățoit la el cu soluția. Mai Întâi tăcu, apoi schiță un gest de mulțumire, după care mută câteva cabluri. Niște semnale gâjâinde reușiră să răzbată prin cabluri, după care ridică Încă un receptor. — Madame? — Depinde cine Întreabă. — Sunt... Anton. Am fost pe la dumneavoastră cu ceva timp În urmă. Nu că mi-aș aminti. — Eu da. Și mi-ar face plăcere să... vreau să spun, ar fi frumos să ne vedem din nou, mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
A moștenit-o de la tatăl lui și cânta deseori când se Îmbăta. La bar Rigoberto se strâmbă. — Minette sună mai bine. Sincer, Îmi vine greu să te imaginez cu călușul În gură și cu o coadă Înfiptă-n fund. În timp ce madame Își dresează... Drace, cum să-i spun? Poneiul. Sau, În rol de guvernantă, să-ți spună să te Întinzi pe un scaun și să numeri cu voce tare, timp În care ea ține o coală lipită de fundul tău, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
e să lucrezi singur. Deși, dacă era cineva În care avea Încredere - nu așa... Și Anton Își frecă degetele arătătoare. Mai degrabă așa... Acum le Încleștă. N-ar strica să vorbești cu ea. Poate știe ceva? Eu, personal, cred că madame asta a ta avea ceva prețios care i-ar fi trebuit vizitatorului. Și dacă n-a fost fetița din dulap, doar o prietenă ar fi putut... Restul dispăru, amestecându-se cu sunetul lin, ritmat făcut de Konrad care mătura pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În proiector, costându-ne o mică avere. Probabil că filmele personale ale lui Stegemann erau complet distruse. Până la urmă a aprins luminile din sală și a anunțat că spectatorii vor rata sfârșitul. Dacă-mi amintesc bine, În seara aceea proiectam Madame Dubarry. Stegemann promisese spectatorilor returnarea la ieșire a jumătate din valoarea biletului. „În schimbul unui tichet valabil, desigur. La urma urmei, suntem În Germania. “ Eram recunoscător pentru această ultimă observație: urma să fiu plătit doar după ce recuperam banii pierduți - ceea ce, desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
care Dora trebuie să-l fi descoperit. Jumătate de oră mai târziu, mi-am verificat peruca Într-o vitrină și am simțit că pulsul Începe să-mi bată din ce În ce mai tare - nu la fel ca mai demult, când mă Îndreptam spre Madame cu inima Încărcată, aproape sărindu-mi din piept, ci mai degrabă lin și făcându-mă să transpir, simțind Înțepătura clară a fricii. Apoi am traversat strada și am intrat În Hotelul Kreuzer. Toate arătau la fel cum Îmi aminteam: covoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]