522 matches
-
XIX, "formele fără fond" și logica generală a imitației programatice. În acest context, E. Lovinescu ar fi avut mai multă noimă. V. N.: Așa este. Lovinescu, către sfârșitul vieții, a ieșit cu cărțile pe față, scriind despre junimism, despre generațiile maioresciene și postmaioresciene acolo e el foarte interesant. Cărțile astea nu sunt citite cu destulă atenție; el sublinia figuri foarte interesante printre filozofii români interbelici: P.P. Negulescu, om extraordinar de serios, după mine mult mai serios și mai substanțial ca profesor
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
Premiul „Bogdan Petriceicu Hasdeu” al Academiei Române) și De la Eminescu la Lucian Blaga și alte studii literare și estetice. După ce în 1963 avusese temeritatea și meritul de a declanșa, printr-o temeinic argumentată pledoarie, procesul de reconsiderare și reabilitare a lecției maioresciene, R. va continua să închine multe pagini marelui predecesor, privitoare la cele mai diverse aspecte ale personalității și operei acestuia: jurnalul, doctoratul, izvoarele filosofice etc., polemizând totodată cu adversarii sau comentatorii criticului de pe pozițiile unei obiectivități câteodată cam rigide, dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289410_a_290739]
-
privește istoria folclorului românesc, este interesantă informația, extrasă din însemnările de călătorie ale unui sol suedez, că la Curtea domnească a Moldovei străinii erau întâmpinați, la 1632, cu „cântece naționale”. În sfârșit, revista adăpostește în paginile sale replica dată criticilor maioresciene de I. Micu Moldovanu. Acesta admite necesitatea de a critica pentru a înrâuri pozitiv evoluția culturii și a literaturii, dar contestă poziția criticului junimist, mai ales în legătură cu activitatea culturală a lui Gh. Șincai și P. Maior. Între octombrie 1870 și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285425_a_286754]
-
ceea ce îi confer statutul exclusiv de pur ficțiune. Iar ficțiunile artistice permit suspendarea urgenței vitale, eliberându-ne de preocuprile și interesele practice și dându-ne, în acest fel, o stare de securitate, de liniște și senintate, întocmai ca în teoria maiorescian a, ficțiunii ideale, pe care, deși Ralea, bineînțeles, nu o menționeaz, o implic totuși inevitabil, citându-l pe Schopenhauer cu ideea anihilrii voinței, fenomenul tipic de afirmare a vieții. Dezlegat de preocuparea pentru obiectul și utilitatea sa, emoția estetic se
Elemente de antropologie filosofica in opera lui Mihai Ralea by Rodica Havirneanu, Ioana Olga Adamescu () [Corola-publishinghouse/Science/1282_a_2114]
-
56, pe care, negăsindu-l, a trebuit să-l caute în lumea cugetării și a poeziei 57, el nu a demonstrat altceva decât sincera vocație platonizantă care e înrădăcinată în natura lui profundă 58. Păstrând ca pe un memento ideea maioresciană, se constată că poetul o ridica ideatic la un fel de plinătate a simțământului, cu totul nemijlocită, antică, tocmai pentru că ceva din mine îmi spune că eu iubesc altfel decât alții 59. Într-o însemnare din manuscrisul 2257 se pune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
reproșează revoluției de la 1848 o vină pe care, de fapt, o poartă monstruoasa coaliție burghezo-moșierească. De la adevărul relativ pe care îl conținea critica Junimii se aluneca ușor spre minciuna fățarnică de clasă: cu atât mai ușor cu cât organizarea tezelor maioresciene era, după cum am văzut, destul de abil măsluită [...]. De altfel Gherea însuși avea să primească mai mult decât se cuvenea din tezele lui Maiorescu. Va trebui să stabilim acest hotar, dacă vrem să ne lămurim nouă înșine și pentru folosul nostru
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
un titlu care a făcut cariera în epocă („Fantoma lui Maiorescu”), gazdă fiind tot o revistă a scriitorilor (Gazeta literară, nr. 25-30, 1958). Tonul este unul degajat, pe deplin încrezător în biruința noilor idei: „Astăzi când, în perspectiva istorică, direcția maioresciană apare definitiv învinsă, în fața aceleia a ideologiei revoluționare, biruitoare a marxism-leninismului, fantoma lui Maiorescu se zbuciumă inutil”. Manualele școlare păstrează același ton: „Țelul protagoniștilor ei [Junimii] era să transforme cultura românească într-un stâlp ideologic al claselor exploatatoare”. în ciuda acestui
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
să judece orice părere emisă despre criticul „Junimii”, chiar și cele favorabile, profesorul clujean fiind exasperat și de iconodulia care începea să capete contur. Orgoliul său a fost atât de mare, încât, aproape concomitent cu P. Georgescu, prefațează o ediție maioresciană ce poartă titlul Din Critice. în tratatul de istorie din 1964, prima sinteză colectivă de mare amploare din istoriografia română, nu este deloc înregistrată dezbaterea din presa literară. Este posibil să fi fost dat la tipar înainte de a fi receptate
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
ai lui Savin Bratu, unii speculând că acesta ar putea fi autorul sau inspiratorul articolului din sinteză. Astfel, T. Maiorescu „a urât socialismul și a susținut necesitatea reprimării răscoalelor țărănești din 1907 [...]. Bolliac a demascat semnificația reacționară a doctrinei estetice maioresciene chiar de la apariția revistei Convorbiri literare [...], însuși Xenopol va înfiera cosmopolitismul ideologic al lui Maiorescu”. Tratatul de filosofie apărut în același an (Istoria gândirii sociale și filosofice în România, Academia R.P.R., București, 1964) nu se ridică nici măcar la nivelul celui
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
încumetat să abordeze activitatea „Junimii” în perioada comunistă, fără a face concesii discursului oficial, pot fi considerate adevărate modele. Z. Ornea a avut un rol important în publicarea unei părți din corespondența lui Maiorescu (T. Maiorescu și prima generație de maiorescieni. Corespondență, Editura Minerva, București, 1978), iar cercetătorul ieșean Dan Mănucă s-a ocupat de „Junimea” și T. Maiorescu în studii și cărți, o mențiune aparte meritând Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900 (Editura Academiei R.S.R., București, 1979), cu articole
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
restabilește „funcțiunea creatoare a provinciei”. Volumul Oameni din Ardeal (1973) reia și adaugă la mai vechile preocupări noi studii literare, portrete și amintiri. La Ioan Micu Moldovanu, interpretat acum și cu argumente ce țin de ideologia literară, disputa în jurul teoriei maioresciene a „formelor fără fond” anticipează idei din E. Lovinescu. „Figuri universitare” clujene pe care B. le-a cunoscut sunt Gh. Bogdan-Duică, Sextil Pușcariu, I. Breazu. Capitole importante le sunt dedicate lui I. Agârbiceanu, apreciat ca povestitor spontan și fecund, și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285866_a_287195]
-
Istoria civilizației române moderne, pref. edit., București, 1972, T. Maiorescu și contemporanii lui, I-II, pref. edit., București, 1974 (în colaborare cu Maria Simionescu); C. Dobrogeanu-Gherea, Studii critice, I-II, pref. edit., București, 1976; T. Maiorescu și prima generație de maiorescieni. Corespondență, pref. edit., București, 1978 (în colaborare cu Filofteia Mihai și Rodica Bichiș); C. Stere, Scrieri, pref. edit., București, 1979; P.P. Negulescu, Geneza formelor culturii, pref. edit., București, 1984. Repere bibliografice: Dan Mănucă, „Trei esteticieni...”, IL, 1968, 9; Tomuș, Carnet
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288593_a_289922]
-
și europene din cultura noastră actuală sunt adesea parazitate de elemente premoderne, uneori chiar de impulsuri fundamentaliste. În opoziție cu această proliferare a „simulacrelor” ideologice, Ș. pledează, în eseul central al cărții, Maiorescu și românii, pentru o întoarcere la modelul maiorescian, nu înainte de a întreprinde el însuși o amplă reconstrucție/reactualizare a proiectului cultural inițiat de mentorul junimist. Altfel spus, urmărește să substituie decupajele conceptuale anterioare ale proiectului maiorescian - polarizate sub forma opoziției dintre „vechi” și „nou” (conservatori/liberali, tradiționaliști/moderniști
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289712_a_291041]
-
eseul central al cărții, Maiorescu și românii, pentru o întoarcere la modelul maiorescian, nu înainte de a întreprinde el însuși o amplă reconstrucție/reactualizare a proiectului cultural inițiat de mentorul junimist. Altfel spus, urmărește să substituie decupajele conceptuale anterioare ale proiectului maiorescian - polarizate sub forma opoziției dintre „vechi” și „nou” (conservatori/liberali, tradiționaliști/moderniști, naționaliști/ europeniști etc.) - prin antagonismul dintre „pragmatism” (Maiorescu) și „ideologie” („formele fără fond”). Din unghiul acestui „pragmatism” evaluează Ș. nu numai succesul doctrinei maioresciene, ci și eșecurile „ideologiilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289712_a_291041]
-
conceptuale anterioare ale proiectului maiorescian - polarizate sub forma opoziției dintre „vechi” și „nou” (conservatori/liberali, tradiționaliști/moderniști, naționaliști/ europeniști etc.) - prin antagonismul dintre „pragmatism” (Maiorescu) și „ideologie” („formele fără fond”). Din unghiul acestui „pragmatism” evaluează Ș. nu numai succesul doctrinei maioresciene, ci și eșecurile „ideologiilor” contemporane. SCRIERI: Ciprian Șiulea, Retori, simulacre, imposturi. Cultură și ideologii în România, București, 2003. Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, Adevăratul Maiorescu, RL, 2003, 22; Iulia Popovici, Exigențele spiritului critic, RL, 2003, 24; Raluca Dună, Un tânăr Maiorescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289712_a_291041]
-
simulacre, imposturi. Cultură și ideologii în România, București, 2003. Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, Adevăratul Maiorescu, RL, 2003, 22; Iulia Popovici, Exigențele spiritului critic, RL, 2003, 24; Raluca Dună, Un tânăr Maiorescu și contradicțiile lui, LCF, 2003, 25; Nicoleta Cliveț, Un maiorescian consecvent, ALA, 2003, 679; Andrei Terian, Critică și ideologie, „Euphorion”, 2003, 7-8; Mircea Morariu, Un simulacru de polemică, F, 2003, 9; Daniel Cristea-Enache, Realitate și ideologie, ALA, 2003, 696, 697. A. Tr.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289712_a_291041]
-
discuție despre snobism ca modalitate de receptare a fenomenului artistic (Snobism literar și artistic, 1925) îl aduce pe Cezar Petrescu pe același teren al acuzei la adresa imitației motivate teoretic de „școală”, a „rețetarului” aplicat mecanic, autorul reluând cu vehemență teoria maioresciană a formei fără fond. Încă din primul număr, Pamfil Șeicaru are în vedere, în articolul Clasicismul proletariatului, cartea cu același titlu a lui H. Sanielevici, dedicată lui Panait Istrati. Conservatorismul de la C.l. și a. este evident în acest articol, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286619_a_287948]
-
un "naționalist fanatic", trebuie să li se răspundă că poetul a fost atât de profund în problemele naționale fiindcă a judecat deopotrivă cu inima și cu mintea, normă pe care el o formulează în varii contexte, după principiul, devenit și maiorescian, al naționalității în marginile adevărului 16. Iată ce spune chiar în amintita conferință din 1876: "Dar tocmai fiindcă influența austriacă se prezintă ca o țesătură foarte complicată de cauze și efecte, încât fiecare individ din țara noastră trăiește sub presiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
mai primejdioasă decât I.A. Cantacuzino, căci se lasă ispitit de meseria lui de avocat, pactizând, din acest punct de vedere, cu profitorii din rândurile "aliatului"-ocupant! Subliniez, de aceea, o diferență esențială dintre geniul politic eminescian și strălucitoarea inteligență maioresciană, care, în raționalismul ei cartezian, a decis în favoarea pragmatismului imediat, chit că filosofia lui de viață coincidea cu cinismul Marelui Inchizitor dostoievskian, cinism pe care tocmai îl dezvăluia geniul lui Dostoievski concepând, în acei ani, romanul Frații Karamazov. Altfel spus
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
dostoievskian, cinism pe care tocmai îl dezvăluia geniul lui Dostoievski concepând, în acei ani, romanul Frații Karamazov. Altfel spus, calea adevărului, urmată de Eminescu, nu putea duce decât la sărăcie și la stabilimentul doctorului Alexandru Șuțu, pe când calea raționalismului lucrativ maiorescian direct spre glorie, spre poziție socială înaltă și bogăție. De acolo, din Empireu, Maiorescu putea să noteze în Însemnări zilnice, iarăși cu dispreț cinic, despre "boema română", vizându-l și pe Eminescu. În luciditatea lui amară, poetul știa că drumul
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
se atinge de „individualitatea scriitorului”, nu-i prescrie „idei preconcepute, tendințe, imagini, sentimente streine de atmosfera lui sufletească”, ci doar contribuie ca opera „să ajungă la o expresie cât mai limpede și mai firească”. Scriitori de la „Sămănătorul” și „Făt-Frumos”, macedonskieni, maiorescieni, „începători de talent” aderă, zice esteticianul, la metoda „criticii active”. Când vine de la Berlin, I.L. Caragiale „își face o plăcere de patriarh venerat să viziteze seratele noii «școale»” (De la misticism la raționalism). Ca exemple de colaborare dintre critic și autor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286857_a_288186]
-
dovedește nu numai aptitudinea criticului de a urmări, în evoluția lui, fenomenul contemporan, dar și comprehensiunea față de marea varietate a formelor epice și ambiția de a le sistematiza într-o veritabilă istorie a prozei românești postbelice. Spirit lovinescian și, implicit, maiorescian, D. e mereu atent la scara de valori, fiind puțini poeții și mai ales prozatorii și criticii despre care să nu fi scris. Atenția lui se îndreaptă cu precădere spre deceniul șapte, când și-a conturat el însuși personalitatea. După
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286771_a_288100]
-
Damian, D. Micu, Mircea Tomuș, Lucian Raicu, Valeriu Cristea, Mircea Iorgulescu, Mihai Ungheanu, Mircea Martin, Ion Pop ș.a. Criticul literar a avut câteva „repere”, iar o carte a sa din 1990 se și intitulează astfel, fiind închinată spiritului junimist și maiorescian, de la care D. se revendică și pe care-l identifică la Pompiliu Constantinescu, Șerban Cioculescu, Perpessicius și Vladimir Streinu. Volumul este plin de substanță, conținând patru portrete critice profund individualizate. Pompiliu Constantinescu, cronicar al operelor la zi, diagnostician aproape fără
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286771_a_288100]
-
în jurul lui un adevărat cult..." . Cea de-a doua generație post-maioresciană cuprinde pe E. Lovinescu însuși, I. Petrovici, Paul Zarifopol, D. Caracostea. Reacțiunea poporanistă vine, desigur, din partea lui G. Ibrăileanu. "Odată cu generația a doua postmaioresciană începe critica... criticei și atitudinii maioresciene.(...Ă Literatura apologetică scade sau dispare; începe examenul critic al omului și al operei, examen pe care îl trec toate marile personalități în fața generațiilor succesive." În sfârșit, în cea de-a treia generație postmaioresciană se cuprind: G. Călinescu, Șerban Cioculescu
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
se îndreaptă vizibil către această generație, care și-a exercitat mandatul în perioada interbelică, menținându-se pe linia estetică inaugurată de Maiorescu. Lovinescu observă cu îndreptățire că ea "s-a născut estetică, cum te naști cu ochi albaștri; a fost maioresciană fără să știe; nu și-a cunoscut înaintașul și nici nu s-a ocupat de dânsul exegetic. Numai evenimentele literare din urmă le-au trezit, într-o măsură oarecare, o conștiință maioresciană, simțul solidarității spirituale și nevoia apărării poziției lui
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]