KorAP: Find »[drukola/base=maniheist & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...16 >

400 matches

Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192

incestul devine sistem, de vreme ce Arhontele-Iehova se acuplează cu propria-i fiică, Eva, Cain se acuplează cu mama sa, o ia de soție pe fiica sa, care Îi este În același timp și soră, și așa mai departe, astfel Încît relațiile maniheiste de rudenie primordială sînt, În mod deliberat, greu de descîlcit. Abel este fratele lui Cain, dar este și fiul acestuia, Eva fiindu-i mamă și cumnată; În persoana Înțeleptei Vremilor Abel Își ia În căsătorie propria soră, vară primară (fiică

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
de vreme ce neamul omenesc Își are obîrșia Într-o serie de incredibile orori și se Înmulțește Într-o lamentabilă ignorare a celor mai elementare tabuuri de incest, situația lui trebuie să fie cu adevărat disperată. 4. Eschatologia După cum am văzut, sistemul maniheist era, În intenția autorului său, o scientologie care Își propunea să ofere răspunsuri exhaustive la toate Întrebările privind originea și destinul lumii și al omenirii. În miezul acestei scientologii se află o aprigă polemică gnostică anti-astrologică, iar faptul explică de ce

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Raiului, zeii vor contempla Focul Negru care consumă Materia 92. Alt fragment În limba pahlavi menționează că Roshnshahr Îi poruncește Creatorului-Lumii-Noi să clădească În Sudul Îndepărtat o Închisoare În care demonii să fie Întemnițați pe veci, după Frashegird 93. Psalmul maniheist copt 233 ne dă și alte amănunte: „Alături de Întreaga lume, care va exista un timp, se află o zidire mare, clădită În afara lumii acesteia. CÎnd Ziditorul ei va fi gata, lumea Întreagă se va destrăma, i se va da foc

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Lumină Împrăștiate vor fi adunate Într-o ultimă Statuie, andrias, iar Întunericul și Arhonții lui se vor strînge Într-un Bulgăre, bolos, globus la Augustin 95, care va fi Înghițit, dispărînd pentru totdeauna pe ușa temniței eterne 96. 5. Astrologia maniheistă Istoria de acum a umanității, În timpul „perioadei intermediare” de pînă la combustia finală, care va neutraliza Puterile agresive ale Întunericului, este dominată În sistemul maniheist de acea uriașă mașinărie a morii de apă (respectiv, Zodiacul) cu douăsprezece căușe (cele douăsprezece

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
95, care va fi Înghițit, dispărînd pentru totdeauna pe ușa temniței eterne 96. 5. Astrologia maniheistă Istoria de acum a umanității, În timpul „perioadei intermediare” de pînă la combustia finală, care va neutraliza Puterile agresive ale Întunericului, este dominată În sistemul maniheist de acea uriașă mașinărie a morii de apă (respectiv, Zodiacul) cu douăsprezece căușe (cele douăsprezece semne zodiacale), pusă În mișcare de Al Treilea Trimis. În primele cincisprezece zile ale fiecărei luni calendaristice, Lumina eliberată de Întuneric, sub forma sufletelor celor

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Îi revin zodiile Racului, a Fecioarei și a Peștilor; Întunericul domnește peste zodiile Capricornului și Scorpionului. După cum am mai spus, Soarele și Luna sînt În Întregime benefice. Ne putem Întoarce acum, după ce am văzut cine sînt cei doisprezece, la versiunea maniheistă a Genezei, pentru a-i analiza implicațiile astrologice profunde. Să amintim că cele douăsprezece Virtuți sau Trimisul bisexual și-au făcut apariția În mijlocul ordinii cerești pentru a insufla Arhonților dorințe lascive. CÎnd scopul pentru care fuseseră creați a fost atins

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Întregii cohorte de Arhonți cerești. Fiind o chintesență a tot ce este mai rău În viața animală și vegetală, ființele omenești sînt totodată și chintesența spiritului contrafăcut. După cum bine știm, numărul cinci slujește drept bază constantă de clasificare În sistemul maniheist: avem aici cinci Arbori, cinci Arhonți, cinci Elemente, cinci Planete etc. Toate acestea reprezintă expresia sistematică a ceea ce gnosticii numeau antimimon pneuma, influența negativă a planetelor. Astfel cele cinci planete capătă un rol central În sistemul maniheist, impunîndu-și cifra asupra

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
clasificare În sistemul maniheist: avem aici cinci Arbori, cinci Arhonți, cinci Elemente, cinci Planete etc. Toate acestea reprezintă expresia sistematică a ceea ce gnosticii numeau antimimon pneuma, influența negativă a planetelor. Astfel cele cinci planete capătă un rol central În sistemul maniheist, impunîndu-și cifra asupra altor zone ale realității care nu erau clasificate, În mod obișnuit, după o schemă pentadică, de pildă cele patru elemente (care, firește, devin În maniheism cinci). În felul acesta numărul cinci este, Înainte de orice, cifra Întunericului, a

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
firește, devin În maniheism cinci). În felul acesta numărul cinci este, Înainte de orice, cifra Întunericului, a stăpînitorilor planetari malefici. A fost ulterior extins și asupra Lumii de Lumină, văzută ca typos față de care Întunericul este antitypos, matriță. Dacă În sistemul maniheist Lumina și Întunericul apar ca părtașe la veșnicie, În concepția lui Mani, și o putem afirma cu toată certitudinea, Întunericul este primordial. 6. Antropologie și etică Ar fi cu neputință să examinăm aici mai mult de cîteva dintre subtilitățile antropologiei

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Lumina și Întunericul apar ca părtașe la veșnicie, În concepția lui Mani, și o putem afirma cu toată certitudinea, Întunericul este primordial. 6. Antropologie și etică Ar fi cu neputință să examinăm aici mai mult de cîteva dintre subtilitățile antropologiei maniheiste și consecințele lor de ordin etic. Maniheismul prezintă lista completă de „trăsături distinctive” asociate dualismului: anticosmism, antisomatism, encratism, vegetarianism și docetism. Din acest motiv, specialiștii l-au ales drept reprezentant al tipului ideal al oricărui dualism sau pesimism. Inutil s-

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
viitoare condiția lui va fi cea a Aleșilor 118. Să Însemne oare că acești auditores vor deveni electi Într-o ultimă viață, Înainte de a ajunge În Paradisul de Lumină, cum sugerează Augustin 119? Este adevărat, cum afirmă Augustin, că doctrina maniheistă a reîncarnării prevede că se vor Întoarce la viață sub formă de plante sau de animale toți oamenii, cu excepția auditorilor maniheeni și a aleșilor? Ar fi Într-adevăr o explicație pentru adîncul respect manifestat de maniheeni față de toate formele de

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
un sclav cumpărat - pentru a deveni ales, și să contribuie la ridicarea de mănăstiri 129. Aserțiunea tendențioasă a lui Augustin, conform căreia maniheenii „nu dau pîine cerșetorilor” se referă, cu siguranță, la aleși, nu la auditori 130. La fel, etica maniheistă a muncii nu e probabil atît de revoluționară cum pare să implice același Augustin, afirmînd că e mai bine să fii cămătar decît agricultor, Întrucît „cel care dă bani cu Împrumut nu aduce suferințe Crucii de Lumină”. În realitate, după cum

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
binelui. Prin urmare, se va feri să-i tulbure acesteia armonia. Nu va ara pămîntul, căci n-ar putea s-o facă fără să tortureze mădularele dumnezeiești. Nici nu va face baie, de teamă să nu sfîșie apa132. 7. Dualismul maniheist Maniheismul este o reelaborare originală a tipului de gnosticism numit de Ipolit „sethian”, de la care moștenește dualismul radical Lumină-Întuneric, atenuat Întrucîtva prin prezența Spiritului (pneuma) Între acestea. Mani a acordat de asemenea credit și povestirilor gnostice referitoare la „rasa neclintită

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Învățați, ca Mani să-i fi purtat un respect deosebit lui Marcion. Ca și Marcion, dovedește o preferință marcată față de parabola celor doi arbori din Evanghelia lui Luca 6:43 (și Matei 7:18), cu care se Începe expunerea doctrinei maniheiste, după Faptele lui Archelaus 133: Dumnezeu nu putea fi creatorul lui Satan. În mod similar, docetismul maniheist, care afirmă nașterea lui Cristos din sînul Tatălui (Ioan 1:18) și nu din „sîngele, carnea și alte murdării ale unei femei” (ex

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
preferință marcată față de parabola celor doi arbori din Evanghelia lui Luca 6:43 (și Matei 7:18), cu care se Începe expunerea doctrinei maniheiste, după Faptele lui Archelaus 133: Dumnezeu nu putea fi creatorul lui Satan. În mod similar, docetismul maniheist, care afirmă nașterea lui Cristos din sînul Tatălui (Ioan 1:18) și nu din „sîngele, carnea și alte murdării ale unei femei” (ex sanguine et carne ac reliquis mulierum spurcitiis)134, poartă amprenta lui Marcion pînă și În alegerea cuvintelor

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
de Îndurerată ar fi de Încleștarea Materiei, Lumina se arată În fiecare fir de iarbă. Mai mult, Soarele și Luna sînt o prezență constantă, benefică, ce dezvăluie În lumea de aici viitorul Paradis de Lumină. Pe de altă parte, universul maniheist nu poate fi numit „bun” În sensul platonic al cuvîntului. Dispariția lui, care va marca Încheierea recuperării Luminii, este văzută ca un eveniment eliberator. În felul acesta, maniheismul este la antipodul pesimismului. Absența pesimismului decurge nu numai din evicțiunea finală

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
numeroaselor interdicții și abțineri. Maniheanul nu cultivă acea lipsă de respect dovedită de unii dintre gnostici În fața creației. Există o parte a naturii care reprezintă epifania Luminii și care constituie pentru manihean un mister, obiectul unei nesfîrșite uimiri. Această conștiință maniheistă a miracolului naturii se află descrisă admirabil Într-un text pahlavi: „Cei Înțelepți și cei drepți sînt În stare să recunoască bunătatea curată, nesfîrșită În spațiu și În timp, a Paradisului, În bunătatea amestecată, mărginită și trecătoare a lumii de

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
de la CXXIIIe Homélie de Sévère d’Antioche, III: L’inscription de Salone, Lamertin, Bruxelles, 1912. Omilia CXXIII a lui Severus, patriarhul monofizit al Antiohiei (512-518), condamnat de Sinodul din 536 de la Constantinopol, se Întemeia pe o altă versiune a Genezei maniheiste (posibil Cartea Giganților), utilizată și de Titus din Bostra În scrierea sa contra maniheenilor ulterioară anului 370, copiată de Epifaniu (Pan. 66.14 - text În Kugener, Recherches II, pp. 154-156) și de Theodoret din Cyr (Hereticarum Fabularum compendium I. 26

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
utilizînd probabil textul grecesc. 3. Cumont, Recherches I, pp. 7-8. 4. Kugener, Recherches II, p. 97. 5. Traité 1913, pp. 114-116. Sir Aurel Stein a descoperit În „Peștera celor o mie de Buddha” de lîngă Dûnhuang, În XÎnjiîng, trei texte maniheiste În chineză. Ulterior, două dintre acestea au fost achiziționate de Aurel Stein și Paul Pelliot, iar al treilea a fost dus la Beijing și publicat, În 1909, de Luo Zhenyn sub titlul Bôsîjiao canjîng („Scriere incompletă a unei religii persane

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Kashkar) din Mesopotamia. Se păstrează numai Într-o traducere latină făcută Înainte de anul 400, Acta Archelai, ed. Charles Henry Beeson (GCS 16), Hinrichs, Leipzig, 1906. Epifaniu (Pan. 66.6-7 și 25-31) a făcut să ne parvină fragmente privitoare la cosmologia maniheistă În limba greacă, editate de Beeson Împreună cu versiunea latină (op.cit., pp. 5-22). E oarecum ironic faptul că Archelaus nu este mai puțin eretic decît Mani, dovedindu-se atras de o formă rudimentară de adopționism (vezi Introducerea). Din fericire pentru soarta

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
asiutic) au fost descoperite În 1930 la Medinet Madi, În oaza Faiyum (Egipt) și achiziționate de colecționarul irlandez A. Chester Beatty din Dublin și de Muzeul de Stat din Berlin. PÎnă acum au fost restaurate 620 de pagini de fragmente maniheiste copte. Paginile rămase nerestaurate la Muzeul din Berlin s-au pierdut În 1945. Principalele colecții de mărturii copte au fost publicate după cum urmează: Manichäische Handschriften der staatlichen Museen Berlin, vol.I: Kephalaia, prima jumătate (Lieferung 1-10), ed. Hans Jacob Polotsky

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Coptic Papyri in the Chester Beatty Library: Facsimile Edition, 4 vol., Patrick Cramer, Geneva, 1986-1988. Vezi recenzia lui A. Guillaumont În Revue de l’histoire des religions 207 (1990), pp. 82-85. O excelentă traducere germană a celor mai importante texte maniheiste, Însoțită de o bună introducere, a fost publicată de Alexander Böhlig (asistat de Jes Peter Asmussen) În al treilea volum al antologiei de texte gnostice a lui Foerster: Gnosis III: Der Manichäismus, Artemis, Zürich & München, 1980 (cu o Întinsă bibliografie

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
În limbi iraniene, maniheismul nu devine prin asta mai iranian decît este, să zicem, chinezesc; traducerile chineze sînt atît de pline de termeni budiști, Încît maniheismul ar putea fi interpretat ca o transformare a budismului. Viceversa, se pare că influența maniheistă asupra budismului nu a fost neglijabilă, același lucru fiind valabil și pentru textele zoroasteriene În pahlavi. 74. M7983 = T III 26odI În Asmussen, Manichaean Literature, pp. 130-131. 75. Fihrist, p. 783 Dodge. 76. Vezi Alexander Böhlig, Gnosis III, p. 108-109

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
pe care n-a făcut decît s-o construiască. În gnosticism, materia lumii nu are, În general, origine divină, ori dacă are, este vorba de rămășițe sau de emoții negative. Și pentru Marcion materia este negativă și ne-dumnezeiască. Întunericul maniheist este un principiu rău, părtaș la veșnicie cu Dumnezeu. În ciuda atît de coloratului mit al creației, bogomilismul se află la mare depărtare de aceste forme vechi de dualism. Ar putea deriva bogomilismul din paulicianism? Și acest lucru pare imposibil. Paulicianismul

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Narr. 93. = Pan. col. 1301. 48. Narr. 93 = Pan col. 1301. 49. I. Ioh. 186-188 V, pp.74-75 Bozóki. 50. I. Ioh. 240-242 V, pp. 82-83 Bozóki; Puech, Traité, p. 211, compară această obscuritas tenebrosa cu Focul Negru al eschatologiei maniheiste. 51. I. Ioh., p. 884-85 Bozóki. 52. Obolensky, TheBogomils, pp. 127-129. 53. Cosmas 32. 12-18V; Puech, Traité, p. 209 sq; Obolensky, The Bogomils, pp. 131 sq. 54. Obolensky, The Bogomils, pp. 130-138; Puech, Traité, pp. 213-237, 260-277. 55. Epist. 38

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]