240 matches
-
așteptare se deschide cu un scrâșnet Înfricoșător, caracteristic nopților foarte geroase; afară năvălește un curent de aer fierbinte, aproape la fel de dens ca aburul locomotivei care gâfâie În gară; și În acel moment, Zahar, vizitiul nostru, ia În mână situația - o matahală de bărbat Îmbrăcat Într-un cojoc, din a cărui centură stacojie ieșeau În afară uriașele mănuși Îndesate acolo. Aud zăpada scârțâind sub cizmele lui de pâslă, În timp ce se ocupă de bagaje, aud hamurile zornăind, apoi aud cum Își ușurează nasul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se întâmplă cu ei. Instructorul "politic", un căpitan, cu mare funcție pentru acei ani (de la începutul ceaușismului), era un ins porcin, foarte elegant, cu cizmele lustruite-oglindă, ras zilnic și duhnind tot timpul a țuică și colonie, un căpitan. Era o matahală oscilând între o lene organică și crize de energie violentă. Mă aflam acolo pentru că încurcasem un concurs la care trebuia să mă prezint, postul fiindu-i atribuit altcuiva; de aceea concentrarea avea să dureze mult, cum s-a și întâmplat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
un om mare, gros, cu favorite negre. — Ai un bilet alături? bucureștiul în 1871 163 315. Reprezentațiile începeau la ora opt seara. — Am numărul 5. — Adu-l. Și Nicu Crețeanu ia numărul 5 și intră. La no. 3 vede o matahală. Un ăla înalt, gros, cu o jiletcă cadrilată, cu pantaloni prăzulii, cu niște ghete grosolane în picioare și pieptănat cu freză bărbierească. Se juca Trovatore 316! Când Nicu Crețeanu savura cu mai mult deliciu armonia vocală, se pomenea cu câte
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
dacă nu voiam să câștig niște bani frumoși. Mi-au oferit pe loc cincizeci de mii de yeni, urmând să-mi mai dea tot pe-atâta dacă le duceam craniul. Am vrut să-i refuz, dar când am văzut ce matahală era unul din ei, mi s-a făcut frică. Vă rog să mă înțelegeți, am făcut-o fără voia mea. Vă implor să-mi cruțați viața. Am două fete de liceu. — Două fete de liceu? — Da, una în clasa a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
toată viața de dușmani, cu craniul la subsuoară. În clipa în care am terminat de mâncat salata de cartofi și de băut berea, am auzit ușa de oțel sărind din țâțâni. Când s-a prăbușit spre interior, am zărit o matahală de bărbat cum nu mai văzusem în viața mea. Era îmbrăcat cu o cămășă hawaiană și pantaloni militari kaki, pătați pe ici-colo cu grăsime și o pereche de teniși albi, imenși, care arătau ca niște flotoare. Avea capul ras, nasul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
o clipă prin minte că erau ochi de sticlă, dar mișcarea pupilelor adeverea că nu erau. Cred că avea un metru nouăzeci și cinci și era foarte lat în umeri. Cămașa, uriașă de altfel, stătea să-i plesnească peste piept. Matahala și-a admirat câteva clipe opera - adică ușa dărâmată - și apoi m-a privit ca pe un dop scos dintr-o sticlă de vin. Nu cred că-i făceam impresia unei ființe umane. Mă analiza ca și pe alte piese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de centimetri - ar fi putut deveni actor TV. Bărbatul cel solid a intrat în bucătărie fără să se sinchisească să-și scoată pantofii. A tras scaunul din fața mea. Pitic a apărut și el imediat și s-a așezat pe scaun. Matahală și-a rezemat fundul de marginea chiuvetei și și-a încrucișat brațele. Erau mai mari decât niște coapse normale. Privirile și le-a ațintit pe spinarea mea, undeva deasupra rinichilor. Mă ardeau pur și simplu. Ar fi trebuit s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
luat două cutii de Cola, pe care le cumpărasem ca să le beau cu whisky. Am pus și două pahare pe masă. Am scos și pentru mine o cutie de bere. — El nu bea? am întrebat eu arătând cu degetul spre Matahală. Acesta se apropie de masă, la un simplu gest al lui Pitic, fără să scoată o vorbă. În ciuda faptului că avea statura aia uriașă, era extrem de rapid în gesturi. — După ce termini de băut, fă-i o mică demonstrație, i se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
s-a clintit pe față. Cutia roșie s-a transformat într-o clipă într-o simplă foiță de metal. Parcă era o pagină de ziar în bătaia vântului. — Cred că aproape oricine poate face așa ceva, zise Pitic. Eu nu pot. Matahală luă apoi foița de metal cu vârful degetelor și o făcu fâșii-fâșii în câteva clipe. De data asta doar un pic strâmbă din colțul buzelor. Îmi mai fusese dat să văd un carnet de telefon metalic rupt în două, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ne-a adus aici. Am venit, de fapt, să te ajutăm. — Cum? Spărgându-mi ușa? Pitic se înroși brusc. Nările îi fremătau. — Ți-am mai spus s-o lași încolo de ușă, zise el aparent calm. Se întoarse apoi spre Matahală: Nu-i așa că i-am spus? Individul dădu doar din cap. Mi se părea foarte umil, iar mie nu-mi plac umilii absolut deloc. — Am venit la tine ca să-ți facem o favoare, zise Pitic. Știm că te afli într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
e că nu mai am ușă. Pitic a luat bricheta aurie de pe masă și a azvârlit-o în ușa frigiderului. A reușit să-i facă o mică ciobitură, iar zgomotul produs de impact mi s-a părut de rău augur. Matahală a luat bricheta de jos și i-a dat-o posesorului ei. Pitic a băut și restul de Cola ca să se mai liniștească. Ori de câte ori dau peste umili sau fricoși, îmi vine să-i strâng de gât. — Ce contează o ușă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu înțelegi ceva, întreabă-mă. Dacă pot să-ți răspund, îți răspund. — De acord. Deci, mai întâi și mai întâi, cine sunteți și ce aveți de gând să faceți? În ce calitate? — Astea da întrebări! zise Pitic întorcându-se spre Matahală de parcă voia să fie aprobat. Matahală dădu din cap și apoi își fixă iar privirile asupra mea. Mergi direct la țintă, nu-ți irosești nici un pic timpul. Pitic își scutură țigara în scrumieră de data asta. — Te rog să judeci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pot să-ți răspund, îți răspund. — De acord. Deci, mai întâi și mai întâi, cine sunteți și ce aveți de gând să faceți? În ce calitate? — Astea da întrebări! zise Pitic întorcându-se spre Matahală de parcă voia să fie aprobat. Matahală dădu din cap și apoi își fixă iar privirile asupra mea. Mergi direct la țintă, nu-ți irosești nici un pic timpul. Pitic își scutură țigara în scrumieră de data asta. — Te rog să judeci lucrurile în felul următor. Am venit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
faceți parte dintr-un grup independent și vânați și voi partea voastră... vârându-vă în treburile altora. Poate mai mult în ale celor de la Fabrică. Am dreptate? — Vezi? Nu ți-am zis eu? E deștept individul! îi spuse Pitic lui Matahală. Uriașul încuviință. — Mult prea multă minte pentru un individ care locuiește într-un asemenea apartament! Și pe care l-a părăsit nevasta... adăugă Pitic. Nu m-a mai lăudat nimeni așa de foarte multă vreme. M-am înroșit tot. — Îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
foarte bine. Dar nu putem face lucrul ăsta singuri. Avem nevoie de ajutor. Dacă ai fi în locul nostru, cui i-ai cere să-ți întindă o mână? — Sistemului. — Mamă, ce deștept e! Nu ți-am spus eu? se adresă el Matahalei. Se întoarse iar spre mine. Dar pentru asta avem nevoie de o momeală și ne-am gândit că ai fi foarte potrivit pentru așa ceva. — Chiar n-am chef să mă bag, am zis eu repede. Nici nu te-am întrebat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Altceva? M-am gândit un pic dacă mai aveam și alte lucruri la care țineam. Nu în mod special și nu sunt omul care să-și țină în casă lucrurile de valoare. — Atât, am zis. Pitic a dat din cap. Matahală a încuviințat și s-a repezit la ușile bufetului și ale dulapului de haine. A găsit halterele pe care le mai foloseam din când în când ca să fac mușchi. Le-a apucat cu o mână, le-a învârtit în aer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
făcut într-o clipită. Și mii de scântei. Televizorul meu cumpărat cu trei luni în urmă a plesnit precum un pepene copt. — Stai puțin! am strigat eu, ridicându-mă. Pitic a dat cu pumnul în masă ca să mă țintuiască locului. Matahală a ridicat apoi videoul și l-a izbit de câteva ori de colțul televizorului. I-au sărit toate butoanele, a făcut scurtcircuit și o dâră de fum alb s-a ridicat în aer precum sufletul unui mort. Ca să se asigure
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mine pe care să mă pot bizui. M-a ținut de mână tot timpul. Hai, dormi! am auzit-o zicând. Cuvintele au ajuns la mine de undeva, dintr-o beznă îndepărtată. 15 În țara aspră a minunilor Whisky, tortură, Turgheniev Matahală a spart în chiuvetă toate sticlele de whisky din colecție. Nu a lăsat nici măcar una întreagă. Mă împrietenisem cu vânzătorul de băuturi din apropiere și-mi aducea, de fiecare dată când primea marfă de import, câte o sticlă la preț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mirosea a whisky. — Te poți îmbăta numai de la miros, zise Pitic încântat. Mi-am rezemat coatele de masă resemnat și m-am uitat la maldărul de cioburi din chiuvetă. Sticlele de whisky se făcuseră praf și pulbere. În timp ce le spărgea, Matahală a fredonat ceva care m-a călcat pur și simplu pe nervi. Nu era de fapt nici fredonat, nici fluierat. Semăna mai degrabă cu sunetul scos de periatul cu sârmă a unor dinți neregulați. Nu știu ce melodie a fost. De fapt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
avut senzația că-mi scrijelea nervii. Am privit în jur și am dat berea pe gât. Simțeam un nod în stomac. Distrugerea asta lipsită de sens fusese făcută metodic. Poate pentru ei a avut un sens, dar pentru mine, nu. Matahală a răsturnat apoi patul, a sfâșiat salteaua cu cuțitul, a scos tot ce era în dulap, a răsturnat sertarul biroului pe dușumea, a smuls sistemul de aer condiționat din perete, a răsturnat coșul cu gunoi în mijlocul camerei, a distrus tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dușumea, a smuls sistemul de aer condiționat din perete, a răsturnat coșul cu gunoi în mijlocul camerei, a distrus tot ce era în dulapul din perete. Rapid și cu îndemânare. După ce-a terminat cu camera de zi și cu dormitorul, Matahală a luat bucătăria la rând. Eu și Pitic ne-am mutat în camera de zi. Am reușit să îndreptăm canapeaua răsturnată, care, din fericire sau nu, nu era prea avariată. Ne-am așezat și ne-am uitat la Matahală. Era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dormitorul, Matahală a luat bucătăria la rând. Eu și Pitic ne-am mutat în camera de zi. Am reușit să îndreptăm canapeaua răsturnată, care, din fericire sau nu, nu era prea avariată. Ne-am așezat și ne-am uitat la Matahală. Era o canapea grozavă. O cumpărasem ieftin de la un prieten fotograf. Se specializase în fotografii pentru reclame, dar la un moment dat a luat-o razna, a decis să vândă tot și s-a retras într-un sat de munte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
exista o șansă ca aceasta să scape cât de cât nevătămată în urma dezastrului. Eu stăteam în capătul drept, cu berea în mână; Pitic ședea în capătul stâng, picior peste picior, rezemat de brațul canapelei. Cu tot zgomotul infernal provocat de Matahală, n-a venit nimeni să vadă ce se întâmpla. De fapt, majoritatea celor de pe etajul meu erau burlaci și munceau peste zi. Oaspeții mei nepoftiți au știut foarte bine lucrul acesta și de aceea se desfășurau în voie. Știau totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
foarte bine lucrul acesta și de aceea se desfășurau în voie. Știau totul. Erau ei agresivi, dar fiecare mișcare era calculată și nu erau proști deloc. Pitic se mai uita din când în când la Rolex și cântărea mersul operațiunilor. Matahală își vedea de opera lui de distrugere, fără să irosească nici măcar o mișcare. Plus că avea grijă să nu-i scape absolut nimic. Era atât de meticulos, încât n-aș fi putut să ascund nici măcar un creion, chiar dacă aș fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
doar să distrugă. Dar din ce motiv? Să convingă o terță persoană că ei căutau ceva? Și-atunci, cine era această terță persoană? Am renunțat la presupuneri, am băut ultima înghițitură de bere și am pus cutia goală pe măsuță. Matahală a deschis bufetul, a aruncat pe jos toate paharele, farfuriile, farfurioarele, ceștile, solnița, zaharnița, vasul cu făină. Sarea, zahărul și făina s-au împrăștiat în toată bucătăria. Ca să nu mai vorbesc de orez. Produsele congelate au avut aceeași soartă: duzina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]