1,001 matches
-
pare în Coran. Comicul stă să alunece pe panta tragicului, dar regizorul corectează prin muzică și dans drama ce se prefigurează cu abstinența prelungită și scandalul teologic. Ca totul să fie cu adevărat revoluționar, o veche poveste de dragoste - trăiască melodrama! - care-l aduce pe Karim, fostul iubit al Leilei, în sat - și el este un intelectual - revelează episodul dramatic al sexului premarital ascuns până atunci de soția credincioasă unui soț emancipat. Încă un pas al desprinderii de tradiție a fost
Revoluția arabă în fustă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4612_a_5937]
-
există, însă ele nu sunt acelea, obositoare prin rodaj, ale poeziei. (Mai ales ale aceleia practicate astăzi cu succes și aplaudate de o parte leneșă a criticii). Așa se explică de ce, malgré tout, Marius Chivu nu cade nici o clipă în melodramă. Minimalist nu e fiindcă nu-l lasă tema. Neoexpresionist nu e fiindcă nu-i permite conștiința artistică. (Ca să rezum grosier, în termeni indigești, cele două direcții consacrate ale poeziei de actuale.) De la proză la poezie drumul n-are nici o denivelare
Pe vremea când nu mă gândeam la moarte by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4564_a_5889]
-
Javier Bardem), întrebat de fiica sa Ana (Hanaa Bouchaib) asupra corectitudinii transcrierii. Ce anume este „frumos” în filmul lui Alejandro González Iñárritu? Răspunsul la această întrebare ar reflecta mai degrabă jocul cu o adulterare facilă a frumosului recuperabilă din spațiul melodramei sub specia kitsch-ului. Dar nu numai atât. Acest frumos are o tangentă cu macabrul acumulat în straturi de diferite densități în ultimul film al lui Iñárritu. Intriga o constituie diagnosticul pus lui Uxbal în urma unui banal consult medical: cancer
Frumos-îngrozitorul Iñárritu by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5547_a_6872]
-
în care un afect marchează un personaj cu fierul roșu. Aceste afecte apar aici diluate, poate și pentru că regizorul reia într-un context saturat, depresiv, tensiuni pe care le-a analizat minunat în celelalte filme ale sale. Filmul alunecă spre melodramă însă nu trebuie uitat că tot Iñárritu a ridicat genul (așa cum o face García Márquez cu romanele sale, a se vedea Dragostea în vremea holerei) la demnitatea tragediei în 21 de grame (2003). Regizorul a mizat pe o ambiguitate productivă
Frumos-îngrozitorul Iñárritu by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5547_a_6872]
-
Iñárritu a ridicat genul (așa cum o face García Márquez cu romanele sale, a se vedea Dragostea în vremea holerei) la demnitatea tragediei în 21 de grame (2003). Regizorul a mizat pe o ambiguitate productivă: coincidențele improbabile atât de caracteristice pentru melodramă devin nodurile și semnele unei rețele narative complicate care pun în discuție desenul ascuns al destinului. Nu există nimic întâmplător, pare să afirme regizorul cu filmele lui, coincidențele constituie metafizica implicită a lui Iñárritu, poate cel mai bine scoasă în
Frumos-îngrozitorul Iñárritu by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5547_a_6872]
-
spus că o și condiționează, am spus doar că n-o exclude !) O dată cu răbufnirea aceasta, furioasă aproape, începe, de fapt, poezia din Pavor nocturn. De fapt, aceasta se resoarbe în eboșe. Nimic patetic. Deși faptele nude par a predispune la melodramă: „bunicii ei care-a crescut-o/ lumea-i spunea bomboana./ s-a omorât cu acid clorhidric./ când avea trei ani i-a murit un frățior mic/ de câteva luni. au dus-o și pe ea să-l vadă./ îmi povestește
Ultima oră by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5695_a_7020]
-
care tindem cu toții, dar pe care nu avem mereu cum să o atingem. Decît în stare de grație. Acolo, asta este. Ca în orice spectacol mare. Și plin de vulnerabilități. De tot felul. Se spune prin tîrg că este o melodramă și că este un spectacol lung. Oare ce ar vrea să însemne asta? Cam puțin, totuși, pentru ceva ce poate să însumeze parte din poveștile noastre. Cam puțin pentru ce poate să facă Mariana Mihuț în cîteva scene. Mi s-
Afară, în fața ușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5801_a_7126]
-
armoniei generată de un comerț ilicit și benign cu Occidentul coincide cu destrămarea Iugoslaviei și recrudescența naționalismului într-o formă radicală care afectează până la dizolvare comunitatea țigănească. Transformarea țiganilor în membri de partid este un maxim al comicului bulimic al melodramei, unde personajele nu îmbătrânesc nici sub machiaj. Poldek Socha joacă rolul unui mai puțin educat Schindler în filmul Agnieszkăi Holland, reușind să salveze în timpul ocupației naziste a Lvov-ului câțiva evrei ascunși în sistemul de canalizare al orașului, scenariul filmului fiind
MECEFF 2013 – un mare festival mic by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3468_a_4793]
-
oameni de afaceri, psihologi, filantropi (George Soros, clasat al 28-lea), computeriști, ecologi, activiști, strategi și economiști și iarăși economiști, doar câțiva scriitori, precum stafidele într-un cozonac foarte corect politic. Dacă regizorul reprezentativ este iranianul Asgar Farhadi (cunoscut pentru melodrama detectivistică Despre Elly), iar marii „scriitori gânditori” ai acestui moment sunt, pe lângă Roy, Hilary Mantel, autoarea unor interminabile romane istorice plasate în vremea lui Henric al VIII-lea, dar cu poziții violent antimonarhice privindu-i pe reprezentanți de azi ai
Alungarea intelectualului din propria casă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3666_a_4991]
-
a scoate la mal un vas avariat care se pierde în aburii trompe-l’oeil-ului din background - poate fi foarte bine Corul Robilor din Nabucco a lui Verdi schimbând deșertul cu marea. Filmul lui Tom Hopper este fără îndoială o melodramă care extrage din substanța romanului lacrima ca și musicalul de altfel. Iar aceasta stă nu atât în gâtul „cântărețului”, respectiv al actorului, cât în felul în care sentimentul este scos în prim-plan în toate împrejurările. Iar romanul lui Victor
Revoluție și postișe by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3701_a_5026]
-
revoluție împlinită, reprezintă un apogeu al kitsch-ului. Este desigur viziunea lui Jean Valjean despre o lume mai bună, însă această proiecție dobândește aerul unei parade, a unei festivități megalomanice similare marilor spectacole omagiale. Chiar dacă e de înțeles convertirea în melodramă a unor partituri care o au „în sânge”, gena sensibilității romantice cum am arătat mai sus, ceea ce e prea mult strică, mai ales atunci când la orizont se ivesc o serie de concluzii grave. Ceea ce mai diluează din siropul sentimental și
Revoluție și postișe by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3701_a_5026]
-
Destin al unor veșnic pierdute giuvaere” e soarta timpului pe care-l prețuim nechibzuit, strângând experiențe pe care nu le trăim cât trebuie. „Ani rătăciți, nu v-am trăit!” nu e un strigăt de revoltă, care ar transforma regretul în melodramă, ci o constatare care nu cere îndreptări. Prin expresionismul acestor demascări ale greșelii, în parte inevitabilă, în parte consimțită, nu trece prea multă pasiune. „Dar strigătul rămâne înnăbușit în piept./ Nu chem pe nimeni - toate așa au fost să fie
Simplificări by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3606_a_4931]
-
mai mereu un punct de sprijin concret sau imaginar, un substitut de parcurs al celor plecați și înlocuiți de felurite tanti, mătuși, bunici etc. Deosebit de grijulie se dovedește autoarea, aici experiența și talentul narativ își spun cuvântul, în a evita melodrama, în a relata starea de fapt, aceeași și mereu deosebită, nuanțată de la caz la caz. Fluența narației este uimitoare, atât în română cât și în italiană, adesea poematică și emoționantă. În plus, felul de a fi, atmosfera tipică pentru lumea
Orfanii noștri albi by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/3820_a_5145]
-
obstinația amatorului un erotism informat cultural transformându-și budoarul într-un fel de anticariat, un bricà- brac senzual, ridicând, în același timp, kitschul la rang de artă, așa cum o face rococo-ul. Filmul lui Alexandru Maftei încearcă această simbioză dintre melodrama turnată în sirop gros de zahăr ars și horror-ul gotic menit să smulgă unui public terifiat un țipăt onest de precupeață pișcată de fund. Cum și titlul o invocă, Domnișoara Christina (1936) este o ecranizare după romanul omonim (după
Siropuri, pomezi și alifii – despre frizeria cinematografiei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3146_a_4471]
-
referințe culturale (deopotrivă literare și științifice), devine anticalofil. Probabil aceasta e însușirea de căpătâi a poeziei sale: plăcerea furibundă de a contraria. Își populează lumile cu obiecte imposibile și cu specii pe cale de dispariție numai pentru a nu cădea în melodrama discursului autoscopic. Viață există, până la urmă, și dincolo de sine, și dincolo de omenesc. Până acum, îl preocupau „micile invazii” sau „motocicletele de lemn”. Cu Bonobo sau cucerirea spațiului, Ștefan Manasia rămâne fidel propriilor principii. Deconcertează. Sunt cel puțin trei căi de
Bonobo, om sucit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3199_a_4524]
-
dintr-o copilărie frustrată) și Agnes Wickfield (cea de-a doua soție a protagonistului, exponentul palierului maturității lui). Construcția în trepte a psihologiei lui David Copperfield încredințează, bănuiesc, orice cititor actual al romanului că valoarea lui Dickens trece dincolo de arta melodramei.
Treptele lumii by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/2972_a_4297]
-
absent din naștere sau amputat în urma unei boli sufletești din copilărie, a cărei memorie o pierdusem." Aici, în felul ăsta aparte de amnezie, e clue-ul unui roman care, spuneam, riscă. Nu sînt amintirile unei tinere femei, cu porția lor de melodramă, caraghioase cînd n-au încă nici relief, nici distanță. Sînt presimțiri ale viitorului de departe, întors, iarăși, ca un triunghi în alt triunghi, în schema unui trecut cu bătrîni, dezamăgiri și scrisori. ,Sfîntul Mina, singurul nume care se ridica odios
Doi, trei, cîte cîți vrei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11069_a_12394]
-
încât nu are nimic artistic în ea. Mai adăugați un scenariu vioi prin acidularea scenariului, în cea mai bună tradiție a comediei Restaurației (da, cred că asta numesc eu adecvare istorică pe toate planurile) cu doar câteva alunecări minimale înspre melodramă. Ceea ce au lăudat și criticii britanici, dar cu un amendament: au spus - nu chiar în forma asta - că dialogurile sunt lipsite de tensiune dramatică. Mda, dar tocmai aici e ideea: chiar credem că oamenii din vremea lui Shakespeare îi trăiau
Restanțe DVD plus festival by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11078_a_12403]
-
lipsește tensiunea narativă, iar filmul, atrăgător din punct de vedere estetic, sfârșește prin a te lăsa cu ochii-n soare. Sau, mă rog, în apă. Și lui Almodovar i-a luat ceva timp să perfecteze o rețetă care să îmbine melodrama cu suspensul. În aceeași direcție se îndreaptă, dar mai are ceva până să ajungă acolo, Nadir Moknčche. Cel puțin asta demonstrează pelicula Viva Laldjérie, al cărei titlu - zic deși cred că deja v-ați prins - e o combinație între denumirea
Cocoșul lovește din nou by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11145_a_12470]
-
apoi factuală. Observați că, spre deosebire de cutumele mele, mă întind cu narațiunea. Tocmai pentru că, din punct de vedere cinematografic, nu este prea mult de spus despre acest film. Jocul actorilor e esențial, și nici Jentsch, nici Held nu se dezmint. Dar melodrama sau excesiva sentimentalizare lipsesc cu totul din peisaj, preferîndu-se o observare clinică, dacă tot vorbeam de claritate. În rest, mizanscena e minimală, iar regia face tot ce-i stă în putere pentru a rămîne discretă, toată "fibra" lungmetrajului provenind din
Două fețe ale aceluiași trecut european by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10669_a_11994]
-
și urmărită penal. Vom reveni cu detalii incredibile și îi vom ține la curent pe cititorii noștri cu evoluția cazului, ajuns deja la tribunale. Sunt însă mereu nedumerit, unde să încadrez această istorie tristă în ce gen literar: poveste, dramă, melodrama, nuvelă...?!? ERATĂ: Rugăm cititorii revistei DESTINE LITERARE, numerele 18-19 din martie-aprilie 2011, ca la pagina 4 să relectureze corect: "...s-a ținut în foaierul Teatrului Național Marin Sorescu. "; la pagina 8 se va citi: "...vedeți cazul scriitorului Günter Grass, Laureat
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
clișee de tot hazul care fisurează pe alocuri halo-ul. Plus că foarte puține lucruri sunt nipone în acest film, cu excepția casei de producție. Nu mă cramponez de faptul că nici una dintre actrițele principale nu e japoneză, dar acțiunea e melodramă curat born in USA, și acest fapt nu are cum să nu afecteze restul. Dacă ai văzut fie și un singur documentar despre gheișe, lungmetrajul va întinde nepermis de mult limitele credulității tale. N-ai ce-i face, Hollywood-ul nu
Efectul de halo by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10727_a_12052]
-
Witherspoon, la categoria "comedie sau musical". Decizia Asociației presei străine a lăsat mască pe toată lumea, inclusiv pe câștigători, pentru că lungmetrajul nu aparține nici unuia dintre genuri, putând fi caracterizat ca "dramă cu muzică"... Sau chiar, ținând seama de etimologia termenului, ca "melodramă" în sensul vechi, dar și în cel mai nou, telenovelistic. Bun, îi apreciez pe actori că au reinterpretat piesele lui Cash într-un mod cel puțin decent. Totuși, aș fi fost ceva mai motivată auzind, ca în Ray, înregistrările originale
Cine are premiera în ianuarie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10934_a_12259]
-
Vasile În 1984, Gheorghe Izbășescu câștigă Premiul Concursului de debut în volum al Editurii Albatros, drept care i s-a tipărit Viața în tablouri, carte urmată de Garsoniera 49, în 1985. Volumele din anii ^90, cinci la număr, între care cităm Melodrama realului și Cântece de mântuire, sporesc o bibliografie, al cărei traseu va deveni tot mai stufos prin reeditări, rescrieri, includeri în antologii de autor, de poezie locală sau națională, tematice ș.a. Cititorul interesat poate descoperi toate acestea într-o Addenda
Poeme în limbaj alcalin by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/11027_a_12352]
-
format, jocul lui Maura impresionează plăcut, chiar dacă partitura din Volver nu aduce nimic foarte original. Blanca Portillo merită o mențiune specială la capitolul actori, deși rolul ei (vecina grijulie cu alură de transsexual Agustina) este mai degrabă secundar. Kitschul și melodrama, atît de caracteristice filmelor lui Almodóvar, nu au în Volver efectele de senzație din producțiile mai vechi ale regizorului, unde se ajunge la situații, personaje sau atitudini devastator ironice și, în același timp, atractiv epatante. Din punct de vedere estetic
Femeile lui Almodovar by Silviu Mihai () [Corola-journal/Journalistic/10143_a_11468]