6,144 matches
-
deopotrivă față de lume și de cititor. Această dublă atitudine ironică nu a fost remarcată și, deci, nici exploatată exegetic până acum. Arghezi nu e patetic și contemplativ decât în faza de început, în marea sa poezie e structural ironic și metafizic. A fost sesizat și glosat până la epuizare pitorescul lingvistic arghezian, fără a pune suficient de pregnant accentul pe funcția ironică a unui lexic insolit; și nu e vorba doar de Flori de mucegai; și nu e vorba doar de lexic
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
de referință), această structură ironică profundă poate fi o resursă de actualizare sau revitalizare a arghezianismului atât pentru poezie, cât și pentru critică. Percepția poetului despre sine ca o "caricatură a lui Isus" deschide și porțile unei autoironii cu reverberații metafizice. Un posibil moto al doritei regenerări a interesului actual pentru Arghezi l-ar putea constitui un poem târziu, Răscruce, din volumul Frunze (1961), din care citez patru versuri provocatoare: Sunt, poate, desfăcut, sunt, poate, ostenit, Câlcând pe aripi și pe
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
a-ți veni moartea dezvăluie sursele de transformare în substantiv comun a lui Evtușenko. Evtușenko e eroul unui spectacol de genuri multiple, al acțiunii eclectice, în care melodrama amoroasă se învecinează cu farsa politică, cu show-ul social, cu vodevilul metafizic, cu cronica mondenă, cu benzile desenate. Evtușenko e sufletul blajin al culturii de masă, un june-prim, un charmeur, curtezanul galant, biruitorul pe plan erotic - oricărei femei îi e greu să-i reziste, pentru că el e celebru, sincer și nu e
Două eseuri de Viktor Erofeev by Tamara Tinu () [Corola-journal/Journalistic/11639_a_12964]
-
că s-a găsit pînă acum o metaforă mai potrivită care să cuprindă conflictualitatea dintre limbaje sau limbi, aplicabilă poetului în exil sau poeticii moderne ca teritoriu al exilului. Neagu a descoperit-o prin sculptură, dislocînd semnele, știind să interpreteze metafizic "structurile de adîncime" și să privească în perspectivă "structurile de suprafață". Determinarea biografică conferă suprasens complexului conceptual explorat timp de peste trei decenii. Mișcările în salturi, looping-urile verbale fac parte din recuzita epică, din povestea pe care Neagu încearcă să
Artistul lumilor multiple by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11708_a_13033]
-
a artei: "Pe când alunec, m-avânt, zbor, deci/ Mor, și gem, și pier/ Mă agăț de catrafuse, regurgitate acolo, / Curs inversat, sfâșiat mă topesc un DO/ Extaz de sculptor în lemn, /Răzleață pasăre pe un cer străin". Pendulările tensionate, salturile metafizice, scăpărările hermeneutice, relaxările sporadice în paradoxale spații care amintesc de Alice în }ara Minunilor, configurează "temele" poeziei lui Neagu din anii optzeci, de departe cea mai fecundă perioadă a artistului. Trecînd de faza aventurii în detaliile profunzimii, Neagu începe să
Artistul lumilor multiple by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11708_a_13033]
-
cărei sursă istorică ar putea fi nabismul și, în special, marile compoziții ale lui Eduard Vuillard. Cea de-a doua direcție se referă la dialogul cu un teritoriu stilistc destul de larg, în componența căruia intră deopotrivă elemente simboliste, expresioniste și metafizice, aceea în care Hodler se întîlnește cu Vameșul Rousseau și amîndoi cu atmosfera nocturnă și misterioasă a unui nord generic, dincolo de orice geografie reală. Și, în fine, cea de-a treia componentă, deja enunțată într-unul din momentele anterioare, privește
Horia Bernea and Ioana Bătrânu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11706_a_13031]
-
un câmp cultural ce tocmai descoperise textualismul, autoreferențialitatea, imanența universului ficțional, poetul cu lecturi din René Char și Cartea tibetană a morților operează o deschidere pe verticală, descărcând energiile cuvântului și făcându-l să se ridice până la o maiestuoasă cupolă metafizică. Repulsia față de gramaticieni, cu ingineria lor textuală (Partizanul lui Dostoievski), e relevantă pentru axa acestei lirici, dar nu și pentru modalitățile ei de articulare. La rândul său, Ion Mircea e un dexter inginer al poemului - alcătuit, acesta, prin silogisme și
Poemele luminii by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11767_a_13092]
-
Ne aflăm la un pas de a interzice și filmele, spectacolele de teatru, concertele și, în general, orice, pentru că dacă-i privim pe respectivii domni și doamne aflați / aflate la muncă "trivializăm" prin privirea noastră lucruri poate importante în domeniul metafizicului. Mi s-a întâmplat în urmă cu câtva timp să călătoresc cu un prieten, de la Timișoara la Arad, cu mașina. Era o zi superbă, călduroasă, luminosă. La câțiva kilometri de oraș, la ieșirea dintr-o benzinărie, două fete făceau semne
Site-uri pe centură by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11830_a_13155]
-
este autorul Opiumului. Satira alcătuiește umbra, o umbră grea, dup cum vedem, a "deschiderii" bardului delicat, care, iată, nu e dispus a accepta chiar în totalitate lumea noastră sublunară, precum și a bardului demonic, care are nevoie nu doar de golul metafizic, ci și de cel... literar.
Înger și Demon by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12892_a_14217]
-
efort creator impresionant, cum se întâmplă în Viața lui Mihai Eminescu (1932) de G. Călinescu, un model al genului, ci pare transcrierea neinspirată, didactică, a unui rezumat ce pierde fiorul unui destin, aplatizează relieful, distruge toate legăturile misterioase, subterane sau metafizice, ca în "biografia documentară " Mihai Eminescu (1968) de Ion Crețu, ca să dau un exemplu simetric, pe același subiect. În ultimul caz, informația și documentul primează, în primul contează interpretarea și recrearea unui sens al vieții. Viață, fatalitate, destin sunt accepții
Sub Moscova by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12879_a_14204]
-
efort creator impresionant, cum se întâmplă în Viața lui Mihai Eminescu (1932) de G. Călinescu, un model al genului, ci pare transcrierea neinspirată, didactică, a unui rezumat ce pierde fiorul unui destin, aplatizează relieful, distruge toate legăturile misterioase, subterane sau metafizice, ca în "biografia documentară " Mihai Eminescu (1968) de Ion Crețu, ca să dau un exemplu simetric, pe același subiect. În ultimul caz, informația și documentul primează, în primul contează interpretarea și recrearea unui sens al vieții. Viață, fatalitate, destin sunt accepții
Biografismul minimalist by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12881_a_14206]
-
lui de lider "iluminat" al PCUS un rol important l-au avut și transmisiunile în direct de la congresele și plenarele partidului este, poate, la fel de adevărat. Argumentul suprem: "vorbește liber", fără un discurs pregătit dinainte, care trebuie să fi dat fiori metafizici celor pentru care vorbitul liber, deși comuniști convinși, era un lux pe care nu și-l mai puteau permite încă din anii ’60, nu era decât o iluzie. Că Gorbaciov nu vorbea liber, nici nu mai trebuie spus. Marea descoperire
Discursul politic și ideologia by George Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/12900_a_14225]
-
exilat „Neamul românesc e mai întâi și mai întâi o realitate ontologică“, nu una biologică, sociologică sau politică. O asemenea condiționare trimite într-o direcție ce trebuie asumată ca sursă de dobândire a identității: „Trebuie să faci din dor vehicul metafizic, pentru a putea fi într-adevăr un scriitor român în pribegie“. Filosofia în care se integrează această concepție va fi denumită „naționalism transcendental“, care asigură „posibilitățile noastre de a opera în universal“. Poetul și filosoful trebuie să depășească o zestre
Din nou despre „Caete de dor“ by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12955_a_14280]
-
ai căror germeni mai pot fi găsiți în viața lăuntrică a poetului, în vectorii săi afectivi care alcătuiesc tot atîtea măști ale aspirației spre primordii. Astfel se cuvine interpretat motivul copilăriei. Deplîngînd pierderea unei vîrste edenice, autorul sugerează un „departe” metafizic, pe care dorește a-l recupera prin chiar mijlocirea zonei sacrificiale înscrise în traseul său biografic. Ontogenia lirică repetă filogenia destinului uman: „Pe vremea cînd pescuiam în apele tulburi, viața avea pantofiori/ de fetiță mergînd la școală, nu știam dacă
Nostalgia unității primordiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12952_a_14277]
-
întrebat ce victimă a vreunei inundații din Bangladesh vă poartă vechea reverendă? Sau dacă ciorapii gri de lână împletiți cu atâta grijă de sora dumneavoastră au fost înghițiți de replica vreunui cutremur din sudul Californiei? Familiarizat de catolicism cu dimensiunea metafizică a destinului sunt convinsă că v-ați întrebat ce tainică legătură vă unește de pescarul islandez care după una din devastatoarele erupții ale vulcanului Hekla locuiește acum într-o baracă încropită în grabă și poartă una din reverendele dumneavoastră negre
Lilian Faschinger - Păcătoasa Magdalena by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/12990_a_14315]
-
americani, realismo magico (realismul magic) și real maravillozo (realitatea miraculoasă), generînd adesea absurdul și paradoxul". Ca exemple de consonanță cu Dostoievski sînt aduse în discuție Jocul de-a clasici de A. J. Cortazár, cu elementele sale adesea ironice, de natură metafizică existențială, și Tunelul de E. Sábato, cu al său erou argentinian al subteranei. Dialogul se realizează la diferite nivele: influența, tipologia analogo-contrastivă a situațiilor, răspunsurile tragic-ironice la marile intrebări ontologice. Este de amintit și comunicarea lui J.L.Fl. López din
Dostoievski la Budapesta by Albert Kovacs () [Corola-journal/Imaginative/9060_a_10385]
-
obstinație, calitatea de hermeneut. Cu o singură excepție: Eminescu. Despre el a scris șase cărți pe care le-a integrat sub titlul de „Filozofia culturii”: Spațiul poetic eminescian (1982), Prezentul etern eminescian (1989), Spiritul hyperionic sau sublimul eminescian (2003). Libertatea metafizică eminesciană (2005) și Deschideri metafizice În lirica eminesciană (2007), Eminescu sau dincolo de absolut (antologie, 2010). O a șaptea, În haine tipografice sărbătorești, menită criticilor și cititorilor rafinați, iubitori de esențe: Luceafărul sau treptele spiritului hyperionic (2010) (distinsă cu Premiul național
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
o singură excepție: Eminescu. Despre el a scris șase cărți pe care le-a integrat sub titlul de „Filozofia culturii”: Spațiul poetic eminescian (1982), Prezentul etern eminescian (1989), Spiritul hyperionic sau sublimul eminescian (2003). Libertatea metafizică eminesciană (2005) și Deschideri metafizice În lirica eminesciană (2007), Eminescu sau dincolo de absolut (antologie, 2010). O a șaptea, În haine tipografice sărbătorești, menită criticilor și cititorilor rafinați, iubitori de esențe: Luceafărul sau treptele spiritului hyperionic (2010) (distinsă cu Premiul național „Mihai Eminescu”, ediția XX, 2011
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
Din sublimările lui George Popa rezultă că fata de Împărat este promisă prin frumusețea ei „prealuminii astrale”și că această ființă aleasă este frumusețe unică Între pământene, lună Între stele pe plan sideral și fecioară Între sfinți pe plan transcendent, metafizic”. Fără să facem nici o obiecție la această interpretare, Întrutotul posibilă dacă ne referim la prima parte a poemului, vom constata că la sfârșitul său imaginea este alta. Fondul se dovedește mai puternic decât forma În cazul Cătălinei, iar transcendentul și
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
element de legătură pe care Cătălina nu-l poate ignora În invocarea Luceafărului. Dar coborârea acestuia are ca efect metamorfozarea spațiului, pe care George Popa Îl prezintă astfel : „”este spațiul (coborâtor, s.n.) care unește (s.n.) astralul cu omenescul, fizicul cu metafizicul, forma derivată cu forma dintâi, lumina de ordin secund cu lumina primordială”, Poate că verbul adecvat ar fi fost „apropie”, și nu „unește”, deoarece unirea nu s-a produs niciodată, deși Luceafărul ar fi dorit-o atât de mult. Ideea
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
propune o interpretare proprie a ultimelor concluzii ale celui mai de seamă poem eminescian. Iubirea Înțeleasă ca „aspirație supremă”, devine pentru sinele poetului modalitatea „de a se elibera de o lume neizbutită și neprimitoare”, dar și trecerea spre „radicala eliberare metafizică”. O asemenea abordare depășește hermeneutica obișnuită, ba chiar și pe cea trecută Întâmplător prin filtre filosofice sau estetice. Recepționată ca „transcendere din orice condiționare, din orice determinare”, sintagma „libertatea metafizică absolută”” presupune urcarea unor trepte până ce spiritul se eliberează de
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
profunde din care nu poate lipsi credința religioasă. Fără aceste puncte de sprijin, omul e singur în fața abisului. Prins iremediabil în "infernul suferinței concrete", riscă "prăbușirea în molozul propriei cărni" (p. 31). Omul lui Dan Stanca este victima unei crize metafizice devastatoare, iar personajele sale sunt expresia unei ideologii ce poate fi rezumată de titlul cărții lui Julius Evola, Revolta împotriva lumii moderne, invocată în roman ca un reper (p. 31). Fundalul romanului nu are nimic surprinzător în comparație cu decepțiile postrevoluționare ale
Scrutarea abisului by Ion Simuț () [Corola-journal/Imaginative/9966_a_11291]
-
tema sa de doctorat fiind "asupra inefabilei și tainicei ființe a îngerilor". Pe de altă parte, părintele Dumitru era un acuzator avizat al derapajelor eretice de tot soiul, mai ales al celor din texte zis filozofice, care derutează prin elucubrații metafizice laicatul încă nedeschis cucerniciei. * "11 martie. Îl visez azi-noapte pe Hoditz. Asta fiindcă văd aseară în Genealogia lui Ottokar Lorenz că s-a născut în 1717, anul alcătuirii Marii Loji Londoneze, și a murit în 1801, anul fondării Ritului Scoțian
Index la ultimele însemnîri ale lui Mateiu Caragiale by Ion Iovan () [Corola-journal/Imaginative/9997_a_11322]
-
se prinde de. În latinește există apprehendo / adprehendo, dar nu are nimic de-a face cu focul, Înseamnă doar a lua, a prinde, iar sensul românesc nu numai că ne individualizează Între limbile romanice, dar păstrează o interesantă mitologie (și metafizică) a focului: când aprind focul nu Înseamnă că scot focul la iveală dintr-un lemn, că focul ar fi În interiorul obiectului și n-aș face decât să-l exteriorizez; nu, focul se prinde de ceva, el există În sine, are
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
receptate cu optimism, chiar dacă mulți dintre cei care răspund anchetei le vor folosi în propriile romane; ceea ce receptează negativ acești scriitori se concentrează în jurul convențiilor care risipesc gustul lecturii simple; un alt punct atins are în vedere pierderea ideii de metafizic, de vreme ce autorul optzecist nu va avea ca prim scop crearea lumii, ci ordonarea ei; în același timp, verbalizarea lumii, incursiunile teoretice, declarațiile despre roman sunt mult mai prezente decât romanul în sine. Spațiul literar spaniol dispune de asemenea de lucrări
ALECART, nr. 11 by Anamaria Blanaru () [Corola-journal/Science/91729_a_92899]