478 matches
-
din deformarea unei categorii deja existente: "fond de ten". De la "fond de ten", s-a păstrat "ten", mizîndu-se pe echivocul între "ten" și "ten fluid": produsul pentru ten este numit "ten", iar astfel artificiul devine natură. Printr-un proces de metonimie, se desemnează fondul de ten prin efectul pe care se presupune că îl provoacă. Numele de categorii sînt cuvinte, ale căror sensuri virtuale acționează din umbră și pe care discursul trebuie să le filtreze în favoarea sa. Recurgînd la denumirea "Ten
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
este performantă/ Clinique este performant în cazul acneei". În realitate nu este vorba de un masculin, ci de o neutralizare a opoziției de gen: numele de marcă nu este nici masculin, nici feminin. El face posibili anumiți tropi, în special metonimia: "În general cumpăr Clinique, căci îmi convine". Aici "Clinique" nu desemnează firma, ci produsele firmei (metonimie de la producător la produs). El poate, tot prin metonimie, să devină cuantificabil: "Clinique-rile (produsele Clinique) sînt bune", "Clinique-ul meu (= recipientul) s-a vărsat". Această
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
ci de o neutralizare a opoziției de gen: numele de marcă nu este nici masculin, nici feminin. El face posibili anumiți tropi, în special metonimia: "În general cumpăr Clinique, căci îmi convine". Aici "Clinique" nu desemnează firma, ci produsele firmei (metonimie de la producător la produs). El poate, tot prin metonimie, să devină cuantificabil: "Clinique-rile (produsele Clinique) sînt bune", "Clinique-ul meu (= recipientul) s-a vărsat". Această schimbare de statut a unităților lexicale care devin nume de marcă este și mai remarcabilă atunci
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
de marcă nu este nici masculin, nici feminin. El face posibili anumiți tropi, în special metonimia: "În general cumpăr Clinique, căci îmi convine". Aici "Clinique" nu desemnează firma, ci produsele firmei (metonimie de la producător la produs). El poate, tot prin metonimie, să devină cuantificabil: "Clinique-rile (produsele Clinique) sînt bune", "Clinique-ul meu (= recipientul) s-a vărsat". Această schimbare de statut a unităților lexicale care devin nume de marcă este și mai remarcabilă atunci cînd este vorba de grupuri de cuvinte: "Le Tanneur
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
de muncă, necesar pentru îmbunătățirea și perfecționarea acesteia. Astfel, "până în secolul al XVIII-lea, evoluția conținutului semantic al cuvântului îi datorează puțin celei a ideilor și urmează mai curând evoluția firească a limbii, care are loc de pe o parte din metonimie (de la cultura ca stare la cultura ca acțiune), iar pe de altă parte prin metaforă (de la cultivarea pământului la cea a spiritului), imitând în acest context modelul latinesc cultura, latina clasică fiind cea care a instituit folosirea cuvântului cu sens
by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
188-193, II, 229-239, III, 146-148, IV, 185-195; Georgescu, Printre cărți, 81-92; Petrescu, Scriitori, 120-124; Piru, Varia, II, 276-284, 286-288; Raicu, Structuri, 36-51; Ion Sârbu, Camil Petrescu, București, 1973; Ștefănescu, Momente, 112-153, 191-230; Ungheanu, Pădurea, 187-196; Zaciu, Bivuac, 26-30, 169-178; Martin, Metonimii, 300-303; Popa, Spații, 84-99; Cioculescu, Amintiri, 188-212; Valeriu Râpeanu, Interpretări și înțelesuri, București, 1975, 191-195; Tașcu, Incidențe, 109-122; Zaciu, Lecturi, 86-110; Ovidiu Ghidirmic, Camil Petrescu sau Patosul lucidității, București, 1975; Simion, Scriitori, II, 171-202; Pop, Transcrieri, 77-86; Săndulescu, Continuități, 175-183
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
din modul în care raportarea la oraș se constituie într-un exercițiu al memoriei și al proiecției, deopotrivă. Într-un alt text la care voi face trimitere mai jos, Reading Berlin 1900, P. Fritzsche consideră ziarul modern ca fiind o metonimie a orașului ca atare. Rolul narativității în descrierea orașului modern este aici explicat prin identificarea acestuia ca loc al „mișcării“, „surprizei“ și „discontinuității“, astfel încât experiența esențială ține de ne familiar și teatral. Medierea textuală a acestei experiențe devine esențială pentru
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
cu unele noi: lipsa de convenții și ridiculizarea celor vechi. În literatura contemporană se produc câteva mutații esențiale, unele dintre ele fuseseră propuse și de reprezentanții generației războiului: ficțiunea deliberată, tendința spre narațiune, suprapunerea vocilor, a registrelor, înlocuirea metaforei cu metonimia. Mircea Tomuș 237 identifica, la rândul său, în "literatura actuală" (din 1974) două direcții principale de evoluție: una având la bază o neîncredere profundă în limbaj ceea ce duce la obscurizarea expresiei și păstrarea reală sau aparentă a semnificațiilor, cealaltă manifestându
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Există un continuum, dar există, de asemenea, o diferență ironică"255. 6. Demetaforizarea Poezia modernismului se caracteriza printr-o metaforizare extremă. Poezia optzecistă marchează o mutație în modul în care este înțeleasă creația. Ceea ce implică o înlocuire a metaforei cu metonimia, prin aceasta din urmă înțelegând, în maniera în care delimitează termenul Eugen Negrici 256, și o modalitate de structurare a textului poetic. O astfel de poezie se constituie prin alăturarea unor "fragmente din lumea reală" ("fragmente de peisaj, schițe de
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
1985 apud Andrei Bodiu, op. cit., p. 232 253 Radu G. Țeposu, op. cit., p. 44. 254 Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc, p. 101. 255 Linda Hutcheon, Politica postmodernismului, Editura Univers, București, 1997, p. 100. 256 "În timp ce metafora se întemeiază pe identitatea semică, metonimia are nevoie de o interdependență semică (o marcă înlocuiește sememul sau sememul înlocuiește una din mărcile sale). Raportul de contiguitate nu trebuie conceput în chip restrâns și doar la nivelul sintagmei. Un raport de acest fel se poate stabili cu
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Ionescu); Albert Camus, Caligula, în Albert Camus, Teatru, București, 1970. Repere bibliografice: Savin Bratu, Cronici, II, București, 1957, 107-120; Georgescu, Încercări, II, 68-79; Dimisianu, Prozatori, 138-139; Ardeleanu, „A urî”, 70-78; Ciobanu, Panoramic, 181-185; Raicu, Structuri, 233-235; Andriescu, Disocieri, 234-237; Martin, Metonimii, 315-326; Ilea, Mărturisirile, 184-201; Iorgulescu, Rondul, 121-127; Martin, Pro Patria, 147-150; Dimisianu, Valori, 59-62; Negoițescu, Analize, 284-287; Titel, Pasiunea, 53-55; Ionescu, Artă, 156-182; Martin, Acolade, 127-137; Tudor-Anton, Ipostaze, 45-50; Vlad, Lectura, 249-256; Ungureanu, Proză, 109-123; Zaciu, Alte lecturi, 14-24; Ardeleanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287107_a_288436]
-
reușește să exploateze consecințele descoperirii sale, astfel încât perspectiva de ansamblu a lucrării rămâne tributară semanticii tradiționale. Acest fapt se constată mai ales în caracterizarea celor două "fețe" ale "creativității idiomatice": (a) "Expresiile idiomatice au fost create inițial ca metafore sau metonimii neconvenționale. Astfel, structura lor internă încorporează dezvoltarea sistematică și creativă a structurilor semantice. Aceasta se observă, de exemplu, în cazul grasp the nettle. Această expresie idiomatică implică dezvoltarea creativă a sensului literal (grasp the nettle [= "a apuca urzica" - n.n.]) pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
XIX-lea Pariziana este Femeia Nouă situată într-o lume care se schimbă tot mai rapid grație dinamismului vieții urbane, într-o epocă când Parisul devine capitala Europei și a modernității. Femeia pariziana se definește prin Paris, ea este o metonimie a Parisului. Demersul pe care il propunem ține de valorificarea diferitelor sisteme și niveluri de semnificații ale reprezentării femeii pariziene. Discursul Parisului și al Parizienei este o istorie cu o complexitate în progresie a formelor de reprezentare. Însăși epoca modernă
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
a dragostei" și a placerilor. Atmosferă Parisului este cea a dragostei, "son propre est d'engendrer un désir sans fin" [Bancquart, 2002, p.321]. Legătură dintre personaj, spațiu și peisaj este dintre cele mai strânse. Personajul este asociat spațiului prin metonimie și îl simbolizează prin metaforă. Astfel, suprarealiștii au asociat global Parisul cu femeia [Tadié, p.77]. Figură Parizienei oferă observații interesante despre cauzele și efectele urbanismului asupra personajelor. Parisul este un oraș-androgin, având atât trăsături masculine (caracterul sau expansiv și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
rayonnait avec l'éclat neuf de șes ciselures, un trône assez large pour que Nana pût y étendre la royauté de șes membres nus" [Zola, Nana, p.408, 441]. Patul, care este martorul tuturor etapelor principale ale existenței umane, devine metonimie a vieții: "Le lit, mon ami, c'est toute notre vie. C'est là qu'on naît, c'est là qu'on aime, c'est là qu'on meurt. Și j'avais la plume de M. de Crébillon, j'écrirais
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
saillante, présentée comme un défit, offerte comme une tentation." [Maupassant, L'inconnue, în La parure, p.687]. "Leș boucles de șa chevelure avaient comme une langueur passionnée" [Flaubert, L'Éducation sentimentale, p.189]. Talia mică a doamnei Forestier este o metonimie a corpului feminin visat: "Elle était vêtue d'une robe de cachemire bleu pale qui dessinait bien să taille souple et să poitrine grasse" [Maupassant, Bel-Ami, p.25]. 109 " La béauté naturelle est savane tde cette svelte, fine et blonde
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
mai mult o îmbătrînim, copii în feluri de erori, de ce dă sala senzația libertății de călătorie? Ora 3,40, în personalul Războieni Miercurea Ciuc, în gara Războieni, rînduri de vagoane de marfă noi, încape și acceleratul Timișoara Sighetu Marmației, călătoria cu metonimia călătoriei vagonul, doar e loc, da? e bine și la vară cald! tren de carburanți dinspre Cîmpia Turzii, stația General Nicolae Dăscălescu, viteazul din Căciulești! erou și pe Mureș, în Tatra și în stepa calmucă, spun că n-a cunoscut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
relație de simetrie inversată care se observă dacă se schimbă emisfera. Aceste transferuri succesive, de ordin uneori logic, alteori retoric sau geografic, se bazează pe relații de contiguitate, de asemănare, de echivalență sau de inversare. Ele țin de silepsă, de metonimie sau de metaforă. Cum vom reuși să convingem că aceste alegeri nu sînt arbitrare, făcute de fiecare dată în sprijinul cauzei pe care o pledăm ? Și nu ne îndepărtează ele din ce în ce mai mult de punctul de plecare, ca și cum am uita pe
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
81-102; Ungheanu, Pădurea, 115-157; Amintiri despre Mihail Sadoveanu, îngr. Ion Popescu-Sireteanu, Iași, 1973; Ei l-au cunoscut pe Mihail Sadoveanu, îngr. Constantin Mitru, pref. Paul Anghel, București, 1973; Mihail Sadoveanu interpretat de..., îngr. și pref. Fănuș Băileșteanu, București, 1973; Martin, Metonimii, 278-285; Dumitru Micu, Periplu, București, 1974, 36-38, 172-183; Dan, Proza, 155-163; Nicolescu, Starea, I, 51-58; Popa, Forma, 83-88; Valeriu Râpeanu, Interpretări și înțelesuri, București, 1975, 8-29; Ungheanu, Arhipelag, 9-28; Nicolae Manolescu, Sadoveanu sau Utopia cărții, București, 1976; Pompiliu Marcea, Lumea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
există și-n poezie și-n arta plastică, chiar când aceasta dă simple copii după natură 41. În ceea ce privește literatura, simetria stă la baza limbajului poetic, mai exact a gândirii poetice. Limbajul poeziei mizează pe figuri de stil precum metafora și metonimia, figuri de stil ce se construiesc prin sesizarea unui minim raport de asemănare dintre două elemente: "Metafora presupune o anumită adecvație minimală a termenilor unul față de altul, pentru a putea fi puși în raport"42. Creația artistică devine astfel o
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
hotar sau element despărțitor, real ori imaginar 45. Comun literaturii și artei plastice, în viziunea lui Eugen Sperantia, este reflectarea unui raport de asemănare între obiecte din realitate. Pentru acest lucru, literatura mizează pe figuri de stil precum metafora și metonimia, iar imaginea vizuală pe reprezentarea a cel puțin două figuri asemenea ce se află într-o oarecare armonie. Cele două poziții asumate de Dan Hăulică și Eugen Sperantia nu se conturează într-un spațiu lipsit în întregime de preocupări pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
a sugera condiția umană, aceea de subiect al unei injustiții sociale eterne. Asemeni plătitorului de taxe, Chiril și Reta sunt umiliți și oprimați de un sistem politic absurd, sunt excluși din partid fără a li se da o explicație. Dincolo de metonimie, o altă strategie la care recurge autorul în această inserție descriptivă este decupajul pe care îl operează în inventarul pânzei. Cum am observat deja, privirea personajului contemplator înregistrează în primul rând figurația din partea dreaptă a tabloului, urmând o axă verticală
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
accentuându-i semnificația centrală; trimiterile la Plata dijmei din Galeria cu viță sălbatică contrapunctează sensul tabloului comentat în descrierea ekphrastică. Chiar dacă nu reiau subiectul ekphrazei - așa cum se întâmplă cu referințele ekphrastice din Căderea în lume -, acestea sunt în relație de metonimie cu tabloul menționat, din scenariul căruia evocă doar un element figurativ. Relevant pentru poetica ekphrasis-ului în literatura română este și natura obiectului de artă descris în ekphrază. În majoritatea cazurilor (4 din 5 situații) discutate în aceste romane obiectul ekphrastic
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
Incursiuni, 122-130; Stănescu, Poeți și critici, 177-181; Piru, Varia, I, 315-317; Vlad, Convergențe, 123-130; Petrescu, Scriitori, 85-89; Tomuș, Răsfrângeri, 88-92; Constantin, Prozatori-critici, 35-39; Georgescu, Printre cărți, 232-236; Paleologu, Simțul practic, 102-104; Dimisianu, Valori, 141-144; Nițescu, Repere, 72-84, 160, 161; Martin, Metonimii, 363-366; Ungureanu, La umbra cărților, 65-74; Bălan, Artă, 202-204; Ungheanu, Arhipelag, 370-375; Negoițescu, Engrame, 161-173; Regman, Explorări, 148-158; Baltag, Polemos, 119-122; Dobrescu, Foiletoane, I, 124-128, II, 223-226; Popescu, Cărți, 13-21; Grigurcu, Critici, 455-471; Martin, Paranteze, 149-151; Livescu, Scene, 219-222; Petru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285586_a_286915]
-
A folosit uneori și pseudonimele G. Ilar, Grigorie Ilaru și Aluneanu. SCRIERI: Ore de dezgust, București, 1854. Repere bibliografice: Iorga, Ist. lit. XIX, III, 249-250; Iorga, Ist. presei, 111, 123; Roxana Sorescu, Scepticul tânăr Grigorie Ilaru, RITL, 1972, 4; Martin, Metonimii, 135-146; Remus Zăstroiu, Grigore R. Bossueceanu, un luptător pentru Unire și Independență, ALIL, t. XXXVI, 1977-1978; Dicț. lit. 1900, 120; Faifer, Semnele, 337. R.Z.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285822_a_287151]