262 matches
-
și-l lăsă să se întindă în poala ei. Ați văzut pe cineva? întrebă Michael. Cineva trebuie s-o fi împins. Exact în clipa aceea, în replică, o pisică mare neagră se furișă din firida unde stătuse armura și fugi mieunând vinovată. — Torquil! o certă femeia. Ce cauți afară din bucătărie? Zâmbi. Cred că acesta e asasinul dumitale. O ușă se deschisese jos și mai mulți membri ai familiei năvăliră să investigheze cauza agitației. Ce-a fost zgomotul ăsta? — Ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
bărbătești. Urmărit de lătrăturilor îndârjite ale unui câine lățos, pătrunde în curtea mică și se oprește lângă prispa acoperită cu un țol vrâstat. Privește în jurul său. Este cineva? Domnule Ciornei! O pisică tărcată apare din spatele casei, acolo unde sunt acareturile. Miaună slab în timp ce, ridicată pe lăbuțele din spate, se agață cu ghearele de pantalonii lui. N-am nimic să-ți dau, pisu mic, spune Marius în timp ce scarpină ușor între urechi micul animal. Urcă cele două trepte ale prispei și intră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
desene caraghioase cu mine și ea... și dedesubt, iscălit cu scrisul ei lat și bărbătesc, puteai să pariezi pe orice că nu era al ei, mititica ta fetiță... Așa zicea. Vrea mereu surprize... Azi nu mi-ai făcut nici-o surpriză, mieuna ea... Alergam, căutam... Ce surprize puteam să-i fac?... Mărgele, gablonțzuri, perle artificiale... Mă Costaichie, dar așa o surpriză bine sculată, să mă scuze doamnele, îi făceai tu? Du-te, mă, în bida mă-tii, tu crezi gă asta e
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
violent. Simțea cum ceva împingea dinlăuntrul ființei sale... și expresia feței trecu de la neliniște la oroare. Burke luă un pahar de apă de pe noptieră și-l întinse. Ea îl respinse cu o mișcare bruscă a brațului. Jones sări din pat, mieunând și pufăind, cu părul zbârlit. Ghearele scrâniră pe podeaua de plastic și fugi. Ripley dus mâna la piept și spatele i se arcui. Începură convulsiile și senzația de sufocare. ― Cod albastru pentru patru sute cincisprezece! Cod albastru, patru unu cinci! striga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
va încuraja. Era jenat că participa la o asemenea scenă și încerca să nu se trădeze. ― Trebuie să te prezinți la 9 și 30. Nu întârzia. Faci o impresie proastă. Ea dădu din cap și se ridică. ― Jones, Jonesey, vino. Mieunând, motanul înaintă cu nonșalanță pentru a se lăsa prins de stăpâna sa. Ea-și șterse lacrimile. ― Trebuie să mă schimb. Dar n-o să-mi ia mult timp. Își frecă nasul pe spinarea motanului, o crimă de lezmajestate pe care acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
grea, de pâslă, iar sub tricou un toc de vâslă. Misiuni primeam de la Partid - dușmanii țării să-i lichid. Discret, le deschideam cabina: -Vă scap de ăștia, merg în China! Naivi, ei se urca pe scaun și admira motor ce miaun. Bătaia o-ncasa deplină, să-și verse dușmănoasa splină! La urmă, raportam în sat: -Dușmanii-n râu i-am basculat!“ Conducătorul, blând, mă înțelege; e-un impostor, ce l-a substituit pe Rege: „-Orice dorință ți-o împlinesc, dacă mă lauzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
v-a făcut asta?“ Nu i-am mai răspuns; de mulțumit, nici atât. N-aveam pentru ce. Era ca toți polițiștii: amabil și conștiincios ca o conopidă. Am sărit din nou în mașină și-am luat-o spre casă, cu Brutus mieunând discret. Îmi asortase bancheta, parcă evadasem dintr-un depozit de făină. Ideea bună era însă alta, nu aia cu secția de poliție. Am oprit în piațetă, chiar în mijloc. Se umpluse ca de-obicei, numai Dacii, Trabanturi și Loganuri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu mănâncă, iar dacă au pui, îi duc în locuri ferite, nepericuloase. * Pisicile. înainte de cutremur, sunt agitate, au părul zbârlit, urechile lipite de cap, miorlăie tare și fără motiv, îndelung; tremură, sunt sperioase, se ascund în cotloane, au ochii strălucitori. Miaună puternic, se lipesc strîns de stăpânii lor, iar dacă au pisoi, îi duc în locuri ferite, iar uneori dispar din casă. * Șobolanii și șoarecii încep să alerge, ignorând prezența oamenilor, chițcăie, își părăsesc ascunzișurile și fug cât mai departe de
Animalele prevestesc cutremurele! by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/825_a_1572]
-
trebuie, ca animal născut Într’un loc uscat și cald. Nu știu dacă și voi. „Meridian“, 29 iunie 2000, ora 12,31 4. De-ale roților Pentru că popa nu spovedește o pisică, am ajuns să mă confesez microfonului. Să-mi miaun bucuria sau necazul? Bucurie, căci Felis silvestris, verișoara mea, nu mi-a mai răbdat absența și a coborât În dulce cu ghilimele târgul Ieșilor. Necaz, căci a fost tare dezamăgită; nu de mine, ci de locul În care-mi duc
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
dar În plus. Pentru a greși, ambele căi Îți sunt deschise, iar păstrarea căii de mijloc, aceea care seamănă cu adevărul, e cel mai greu lucru din lume. „Meridian“, 3 noiembrie 2000, ora 12,41 7. A exagera V’am mieunat deunăzi că pisica apare Întotdeauna așa cum vrea ea să pară. Dar pentru asta trebuie să fie veșnic atentă. Și am băgat de seamă la voi, prietenii mei bipezi, niște păcate. À propos: eu n’am niciunul, chiar dacă vouă vi se
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
care se credeau Încă „chipul și asemănarea“... perfecțiunii. - Preferă atunci, În loc să-ți pui cenușă În cap, să recunoști că sunteți doar o specie și atât. Ca și mine, cel nemenționat În Biblie... O demonstrează chiar eșafodul, comun, ca să nu mai miaun despre codul genetic, unic de la bacterie și până la tine. „Meridian“, 17 noiembrie 2000 9. Aleg: detergenți sau deputați? Sunt un felin, dar uneori mai dau și greș. De pildă dinioarea când, vrând să pedepsesc obrăznicia vrăbiei ce-a intrat pe
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
cu adevărat, semn că viața Începe să Înmugurească, chiar În lipsa energiei pe care nu mai are cine o capta, dar asigurându-i matrița. Iar dacă cioata a apucat să lăstărească, atunci conul săpat În omăt e și mai evident. De ce miaun toate astea? Nu pentru a produce cioate noi În beneficiul experimentului. În fond, În acea pădure trăiește buna mea prietenă Felis silvestris. Dar pădurea e, ca ultim stadiu al evoluției oricărui ecosistem, perfect echilibrată cu mediul actual. Și, prin urmare
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
aghiazmă. Chiar așa, căci asta e topitura omătului, zice Cristi prin hârtiuțele lui. O fi blasfemie a scotoci sacrul pentru a i dibui secretele, nu pentru mine, pisoi nedus la biserică, și nici pentru prietenul meu, lămurit de mine demult. Mieunam Înainte de Anul Nou - à propos: La mulți ani! - precum că omătul e un fel de cărăuș pentru negentropie, matrița care permite utilizarea energiei transformând-o În viață. Matriță oferită de același Soare. Omătul e Însă un cărăuș care se sacrifică
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
În această degradare, poezia menită s’o compenseze. Fii atent, Cristi: părintele ecologiei, Haeckel, care a definit-o pe la 1865, apare În Însemnările lui Eminescu, atent la noutățile epocii. Mai ales la acelea ce vor rămâne actuale. Vrei să-mi miauni - vezi că Eminescu n’a prea făcut casă bună cu pisicile - că acela care se va naște peste câteva zile a aflat poezia ecologiei, științei supreme a lumii? „Meridian“, 12 ianuarie 2001, ora 12,45 15. Vreau omăt! Ca pisică
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
mine, compatibilitatea cu hrana, chiar pe aceea info-energetică, a biocâmpului adică. Iată: Ca să nu-mi adaug Încă o corvoadă pentru „mașinăria“ adăpostită sub blăniță, biocâmpul hranei trebuie să fie ca și al meu. Care e excedentar. Paremi-se c’am mai mieunat-o. Păi garnitura fripturicii, papirusul, grâul, eventual chiar porumbul, asparagusul meu favorit, ca vârfuri ale evoluției vegetale, au biocâmpurile cele mai excedentare, În ansamblul plantelor, excedentare de felul lor. Fripturica Însăși - las deoparte concesiile făcute când Cristi nu-mi oferă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
pisică și subiect: câinele... Deși eu n’am nimic cu el, zisa dușmănie fiind un soi de antropomorfizare, dezvoltată de voi, bipezii adică, de două milenii și jumătate cel puțin, de când Esop Își compunea fabulele. - Vrei să spui, Moti, că miauni sine ira et studio, adică pe românește „fără ură și părtinire“? - Exact. Și Întotdeauna. Căci În Natură nu există dușmănie, ci doar relație trofică chiar dacă aceea devine - doar - concurență. Adică ceea ce percep eu când mă Întâlnesc cu câinele și chiar
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
vreau să rămân unic... unicul izvor de negentropie. Pentru tine, obsedat de asta, e ceva banal. Dar nu toată lumea e datoare a o ști, după cum nici tu nu mai știi altceva. Așa că-mi pun boneta cea pătrățoasă și academică ca să miaun precum că atunci când vă faceți o casă, produceți negentropie, adică ordine, din dezordinea din jur și, evident, energie. Transformați atunci amorful lut În vălătuci, pe care-i neteziți, drept și cu unghiuri drepte Într’o Încăpere ori mai multe. Mai
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
biologie. Și piatra e vie, are suflet; chiar tu, culmea, l’ai măsurat. Și mai știi ceva? Chiar ceva creat de tine, o cărămidă de pildă, are suflet. Cedat sau poate chiar creat de tine. „Demiurgule!“ Ce să-ți mai miaun? Despre ulcica din care-ți bei vinul? Și ea, și vinul, sunt vii. Și recunoaște că nu vrei s’o vinzi. De altfel, nu ți-o cumpără nimeni, impregnată cum e cu biocâmpul tău, altfel decât al altuia. - Bine, Moti
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
doar eu am năsuc), - vă Întreb, Înainte de a hotărî o soartă, care-o fi ea, bună sau rea - ambele cu ghilimele, căci nici voi nu le puteți defini -, acestui intrus În viața voastră: Îi cunoașteți rostul? Nu ce v’am mieunat deunăzi, atâta cât pot eu Înțelege, dar pe de-a’ntregul? Sunt sigur că nu. Și atunci, cum Îi puteți hotărî ziua de mâine? Nu neapărat ucigându-l - dar ajungeți și la asta, căci vă costă 50 de mii pe
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
capitalismul și chiar, dacă-mi bat joc și de democrația voastră, socialismul. Aș vrea să cred că Însuși dumnezeul vostru vrea să elimine limitele. Deși nu sunt chiar sigur, motiv pentru care mă refugiez, Întru meditație, pe streașină... De unde-ți miaun că, tot o lume fiind, acela devine astfel unul care calcă prin cer ca și voi pe pământ... „Meridian“,15 februarie 2002, ora 11,27 46. O planetă feminină Cum sunt un motan de treabă, m’am Îndurat de Cristi
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
și planeta Însăși În mausoleu, În care s’o Îngropați și În care s’o meniți veșniciei, consumând oxigenul din el și umplându-l cu bioxidul de carbon conservant al hoitului, nu al vieții. Dar, meditează Cristi la ce-am mieunat altă dată: Natura e mai inteligentă decât voi, bipezilor. Și vă găsește nu un ac, ci mai multe, de cojocul vostru, chiar dacă el Îmi pare o scoarță ori un șoric, adică o imensă nerușinare... Că Înțepătura doare, și voi făcând
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
platformă. Și-mi aduc aminte și de povestea, nu tristă dar chiar de groază, a prietenului meu: prădătorii supremi se devorează Între ei. Și, pentru ca geometria atât de dragă lui Cristi să nu poată deveni un model În Natură, vă miaun că acea piramidă trofică e străbătută de largi fisuri prin care piatra din vârf cade cu mult mai jos, devenind din prădător suprem un biet consumator primar, precum lupul care, la vreme de foamete, ajunge să scurme după rădăcini, ba
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
spectacol, ciuperca plătește un tribut pentru a-și continua În pace rolul. Ca voi turcilor. Plătește prin speciile comestibile, care nu’s prea multe. Mai rău, chiar specii comestibile ajung astăzi să se „otrăvească“... Fără a intra În amănunte, vă miaun ce-am aflat de la prietenul meu cercetător: de vină e poluarea, la care biata ciupercă Încearcă să se adapteze. Pe seama ciupercilor trăiesc mulțime de animăluțe de prin pădure. Care nu ajung la „Urgențe“, din două motive. Unul - și o spun
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Îi atinge obrazul, laba se retrage și bate fumul ca să mențină echilibrul motanului pe spătar. Pulsează ghearele, intră și ies și se lungesc dintre pernițe ca niște degete și laba bestiei negre tinde să devină o mână, oh, Gilbert! Bestia miaună frecându-și mustățile de ceafa Motănicăi, chiar așa ți-a dat mătușica prin cap să-l botezi? Și ea, că-i o bestie! E o bestie! O fi, murmur, să-l ia dracu’ cu tot neamu’... Mi l-a luat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
cu ea în acele câteva zile. Ea mi-a vorbit în chip foarte simplu despre dragoste, despre moarte și nemurire. A strecurat în mine dorința uriașă de a ajunge în patria lui Zalmoxis. Duioșie La Roma, pe timpul nopții, motanul meu mieuna uneori atât de tare, împins de nevoia aprigă a acuplării, încât ar fi putut să deștepte și morții din Hades. În actul amoros, după aceea, era incredibil de tandru. Rafinate perversități pisicești. Citise Ars amatoria. Sarpele casei Astăzi am văzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]