867 matches
-
săptămâna patimilor. Oare ce o să le pună pe masa copiilor ei în ziua de Paști? cum să împartă bănuții strânși sub bâticele de tigaie din dulăpior? Câte lucruri ar trebui să cumpere, la care din aceste lucruri să renunțe? ...Zorile mijesc odată cu cântatul ... IV. BLESTEMATA SĂRĂCIE, de Ana Podaru, publicat în Ediția nr. 2297 din 15 aprilie 2017. Blestemata sărăcie Ana Podau Sărăcie haină roasa de când am plecat de-acasă mi-ai fost pasăre năpasta, junghi și spin în a mea
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/382946_a_384275]
-
MAGDALENEI- CAPITOLUL I, de Ana Podaru, publicat în Ediția nr. 2227 din 04 februarie 2017. Închisorile sufletului-Destinul Magdalenei Ana Podaru I Era-ntr-o dimineață posomorâta, la fel că sufletul ei, cănd Magdalena trezita că de fiecare dată când se mijeau zorile constată cu stupoare că totul se învârte-n jurul ei, cu mâna la gură și încovoiata aleargă către toaletă din fundul curții pentru ași goli amarul întrebându-se:-Oare iar sunt însărcinată?...răspunsul a venit imediat datorită calculelor făcute
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/382946_a_384275]
-
foarte greu, parcă și timpul este împotriva ei, ploaia-și revarsă stropii cu zgomotos peste acoperișul de ... Citește mai mult Închisorile sufletului-Destinul MagdaleneiAna PodaruEra-ntr-o dimineață posomorâta, la fel că sufletul ei, cănd Magdalena trezita că de fiecare dată când se mijeau zorile constată cu stupoare că totul se învârte-n jurul ei, cu mâna la gură și încovoiata aleargă către toaletă din fundul curții pentru ași goli amarul întrebându-se:-Oare iar sunt însărcinată?...răspunsul a venit imediat datorită calculelor făcute
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/382946_a_384275]
-
să îi sprijinim pe cei care au nevoie de ajutor”, mai spune Luminița Stănescu. Sperăm să se fi adunat din donații măcar tot atâtea zâmbete câte am văzut noi ieri la Cap-Saint-Jacques și pentru copiii de la Valea Plopului. Foto: Cristian Mijea / Știri de Montreal
Cum am sărbătorit Festivalul Copilului la Cap-Saint-Jacques [Corola-blog/BlogPost/92837_a_94129]
-
atente admiră o imagine afișată născând noian de sentimente și tulbură ființa toată Un chip privind . Frumos și anonim. La întrebarea pusă-n gând,firește, doar un răspuns am vrea să știm: EA,a iubit vreodată,sau iubește ?! Cu zâmbetul mijit în colțul gurii, iar ochii,parc-ar fi într-o văpaie. Chemarea EI,când oferindu-și nurii uimirea cu dorința o întretaie Ai fi prilej de sărbătoare. Pe piedestal - Zeiță a Minunii - trăind acum povești nemuritoare și-arzând într-un
UN CHIP de DOREL DĂNOIU în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383188_a_384517]
-
mea știință aprecierii științei voastre, reluă Dante. De altminteri, ar fi destul de nepoliticos din partea uneia dintre autoritățile supreme ale Comunei să nu aducă un omagiu bărbaților care se Încumetă să dea strălucire Florenței. Spițerul rămase tăcut preț de câteva clipe, mijindu-și ochii. Câteva clipe care lui Dante i se părură prea lungi. Dar mai apoi pe chip i se deschise acel zâmbet cordial pe care Îl mai văzuse, ștergând masca felină de cu câteva momente În urmă. Sunt sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să-mi ucid tatăl. L-am Îmbrâncit de mai multe ori pe scări, la el acasă, și numai dracul știe cum de nu și-a frânt gâtul. — Pentru că ești un om trăsnit, Cecco. Iată de ce. Angiolieri Își ridică ușor bărbia, mijindu-și ochii. Era ca și când ar fi revăzut scena. Un zâmbet Îi Încolți pe buze, pentru a se preschimba mai apoi Într-un rânjet. — Nu-ți dai seama? Nici măcar cu toată știința dumitale? — Calul nebuniei e greu de urmărit. Mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sălbatic caii cu scările de lemn. Unul mai răsărit se răsti la bătrân: — Ștacrâhm, hrâcmă! — Ma io no capisco! - se bâlbâi Metodiu. Episodul 2 DESPRE CUM AU LUAT ȘTIRE CEI DOI CĂLUGĂRI DE RÂNDUIALA TĂTĂRASCĂ Auzind vorbele bătrânului, tătarul își miji ochii oblic: — Lei parla italiano? - întrebă el. — Si, io parlo - răspunse înfricoșat Metodiu. Fața tuciurie, dar frumoasă a tătarului se încreți într-un zâmbet: — Bravo, signore, grăi el într-o italiană cursivă, mâhnitul meu suflet se bucură că întâlnește în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ananas. Metodiu înainta cu băgare de seamă, când într-un colț se deschise încet o ușă pe care se strecură o rază languroasă de lumină. Metodiu șovăi o clipă, se apropie cu sfială de ușă, o deschise mai tare, își miji ochii și... ce să vezi? Episodul 5 UN HAREM MODEL Intrând pe ușa mascată de trupul superb al unei tătăroaice mascate de trupul masiv al unui eunuc, Metodiu se opri zgâit în prag: în camera cufundată într-un semiîntuneric plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
maieutica, măi!... Episodul 19 LA HOTARELE MOLDOVEI Și tot așa, târâș-grăpiș, ba vorbind una, ba ferindu-se să vorbească despre alta, cei doi călugări înaintau prin stepă, apropiindu-se de hotarele Moldovei. în urmă-le, la răsărit, tocmai prindea a miji o geană de lumină, când, din iarba somnoroasă și-naltă, țâșni drept în fața lor o arătare grozavă și, o dată cu ea, bubui un glas de spaimă: — Bine-ați venit în Moldova, da’ stați pe loc! Mâinile sus! Buimăcite, fețele bisericești ridicară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe spătarul scaunului și făcând semn unui ortac să-i umple paharul - unul din obiceiurile sfinte ale neamului căzăcesc, probă de bărbăție și treabă pentru hătmănie, a fost răpirea femeilor. De la feciorul de 14 ani căruia de-abia i-au mijit tuleiele și până la moșneagul înțelept căruia tuleiele nu-i mai trebuie, toți s-au îndeletnicit cu asta. Sigur, cu timpul, obiceiul s-a mai pierdut, iar în vreme de restriște, neavând femei, răpeau baloți, saci, ceasuri, sfeșnice, capre, mă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
când auzi că i se vorbește pe limba lui. Nu vezi ce scrie aici? Unde, drăguță? - întrebă Metodiu. Turcul îi arătă cu mâna un salcâm pipernicit pe crengile căruia atârna o scândură cu multe litere vopsite pe ea. Metodiu își miji ochii: — Nu înțeleg acest scris - spuse el. — Nici eu nu-l înțeleg - zise turcul - da’ știu ce scrie. — Și ce scrie, dacă nu vă supărați? - întrebă Metodiu. — Până aici Occident, de-aici încolo pașalâc - spuse turcul cu mândrie. — Mă scuzați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai închizi și dumneata ochii, te faci că plouă și dacă Buda mă controlează iară, n-ai auzit, n-ai văzut nimic. — Dumneata nu înțelegi că nu sunt omul lor, că-i urăsc pe turci? - zise exasperat Metodiu. — îi urăști? - miji grecul ochii. De când îi urăști? De ce-i urăști? Mai știi pe cineva care-i urăște? — De ce mă-ntrebi? - făcu Metodiu. — Să zicem că sunt și eu omul lor - zise grecul. Ia, hai, spune, câți îi urâți? îi urâți individual sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
atent la fiecare metru și, cu toate că se simțeau destul de mulțumiți de treaba făcută după ce ajunseră la destinație, Gacel dormi neliniștit, la gândul că animalele pășteau destul de aproape de intrarea în refugiu. Mai erau două ore până când prima geană de lumină să mijească la orizont, și el era deja în picioare, gata să înceapă călătoria de întoarcere, de astă dată cu tânărul italian. După ce-și luă rămas-bun de la maică-sa și de la frații săi cu gândul că poate n-o să-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
încâlcitele cărărui ale întunecatului masiv stâncos. După aproape o oră se opri, făcu animalul să îngenuncheze cu un șuierat scurt și, cu un pumnal ascuțit, tăie legăturile prizonierului și îi scoase năframa de pe ochi. Poți să pleci - spuse. Celălalt își miji brusc ochii, până se obișnui cu lumina puternică a amiezii, dar când își dădu seama că se află în mijlocul unei regiuni muntoase, pustie și pârjolită de soarele ce cădea ca plumbul topit, scoase fără să vrea un geamăt de spaimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și nu respira ușurat decât atunci când îl iertau pentru stângăcia lui. Apoi schimbau câteva cuvinte despre mine și cineva de la etaj îl ruga să facă bine să ducă tigaia aceea de tablă la cotețul găinilor. Când ieșea la soare, își mijea ochii, adulmeca grinzile proaspete de brad, de la el am învățat asta. Cu toate că era un boșorog grețos, nu un înger. Cam atât s-a întâmplat înainte de pisici. Mai bine zis, am mai găsit un glob de Crăciun în pod, unul argintiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
părea liniștit în jurul nostru, Sucki dormea în colivia lui așezată în colțul cel mai întunecat al sufrageriei. Ușa de la balcon era deschisă, pentru că fumam țigări plăcute din Ticino cu miros și gust de Marsala. Nu știu cum au trecut orele, începuseră să mijească zorile. Vedeam culoarea roză cu dâre roșiatice a cerului în depărtare. Sufrageria era plină de fum. Un cintezoi începuse să cânte pe balconul nostru și un curent de aer proaspăt venise în apropierea mesei, atingând lumânările care începuseră să fluture
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
atât de sus urcase, nehotărându-se cum să moară, deși mort deja. Deodată rămase acolo. Sexul i se deșurubă, stupid, înfigându-se în parchetul tembel. Nici o slovă arabă scrisă. Sfârșitul. Ceva mai încolo, statuia lui Bobby Teleferic rânjea la cer, mijindu-și ochii. Liniște deplină, adevărată, în care nimicul se și instală, degrabă, stăpân. Liniște. Definitiv. La aproape o oră după acest ultim incident, în ușa biroului domnului Clossettino se auzi o bătaie ușoară. Nu răspunse nimeni, deoarece atât directorul, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cât timp va exista omul pe pământ. Clasa își ținea respirația. În sală eram aproape treizeci de elevi, dar auzeam clar cum în buzunarul vecinului țăcăne ceasul interzis de direcție. Profesorul de istorie stătea la catedră, uitându-se cu ochii mijiți într-o revistă, încruntându-se când și când și pieptănându-și barba cu toate cele cinci degete, de parcă ar fi spus: „zi înainte, rățușca mea urâtă“. Burkeviț își termina răspunsul, referindu-se la boala care, de-a lungul veacurilor, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cârnă și bătrână mi se arăta dublată și neclară, pentru că îl priveam dintr-o parte. Băiatul venea la mine! Spunând asta, îmi puse o mână pe după umeri, îmi aruncă o privire rapidă, apoi își mută ochii spre director și-i miji semnificativ. - Avem noi o chestiune de discutat, nu ține de liceu. Băiatul venea la mine. Kleiman își părăsi brusc aerul lui de șef. - Da, sigur, părinte, nu știam. Iertați-mă, vă rog! Și, făcând în direcția mea gestul cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
repet eu, spunându-i „dumneavoastră“ pentru că n-o puteam goni cu glas tare acolo, pe stradă. Și după ce am revenit la birjă și am urcat-o pe Sonia care tocmai se întorcea de la cabina telefonică, privind în ochii ei albaștri, mijiți într-o linie oblică din cauza soarelui care bătea în aripile lăcuite ale echipajului, am simțit o asemenea fericire, încât m-am uitat fără regret la capul cărunt, la haina văruită și la picioarele umflate încălțate în niște cizme uzate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
netrebuincioase pentru seara respectivă - bretele, batiste, parfum, cravate -, mi le arăta grăbit, comunicându-mi prețurile și locul de unde le-a cumpărat. Gata îmbrăcat în șuba lui dintr-o stofa lucioasă, cu o căciulă țuguiată din blană de biber pe cap, mijindu-și genele roșcate gata-gata să și le pârlească cu țigara lui aprinsă, oprindu-se cu capul pe spate în fața oglinzii și pipăindu-și cu mâna gâtul bărbierit și dat cu pudră (când se uita în oglindă, își lăsa colțurile gurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
-o imediat pentru a urca în trăsură și a pleca. Mi-amintesc cum i-am cerut odată niște bani împrumut, o sumă neînsemnată, câteva ruble. Fără un cuvânt, Stein a scos dintr-un buzunar lateral, cu o mișcare largă și mijindu-și ochii (deși în momentul acela nu fuma), o pungă de mătase de unde a extras o hârtie nou-nouță, foșnitoare, de o sută de ruble. „Oare mi-o dă?“ mă gândeam eu - și straniu, deși banii îmi erau foarte necesari, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
vreau să fiu ofițer, tovarășe căpitan, așa ca dumnea voastră! Se mira și el de curajul pe care îl avusese, dar, de acum, îi ieșise porumbelul din gură. Căpitanul Cerkatov îl privea țintă și, pentru prima dată un zâmbet îi mijise în colțul gurii. Se apropie de Godunov și îi întinse mâna. Liber, soldat! spusese el după o strângere scurtă. Voi vedea dacă pot să fac ceva. Asta fusese tot, Cerkatov redevenise ofițerul rece, cu figura impenetrabilă. Fața umană care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lor Înșelător și de teama iadului lor născocit, de parcă viața n-ar fi tot un iad...“ „Unii se Învoiesc pentru Împărăția pămîntului, alții pentru Împărăția cerului“, zise Petru, sprijinit cu mîinile de toiag. „Disprețuiește bogăția numai cel avut“, zise Simon, mijind ochii spre el. „Se desfată În sărăcie numai cel sărac; se leapădă de desfătările trupești numai cel ce le-a Încercat.“ „Fiul Domnului a Încercat patimile“, zise Petru. „Minunile lui sînt mărturia nevinovăției“, adăugă un ucenic al lui Petru. „Minunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]