64,274 matches
-
nou tip de cvartet de coarde consta în rezumarea muzicii la patru voci, cunoscând natura violonisticii enesciene, care este de virtuozitate prin excelență. Această latură a concepției compoziționale o găsim în Sonata a doua pentru pian și vioară în fa minor, op.6 (1889). Enescu asigură instrumentelor soliste o sferă de circulație mai extinsă, defalcată în registre căutate minuțios, optime din punct de vedere timbral. Materia sonoră pe care o inventează mai întâi, o încarcă apoi cu substanțe melodice și contextuale
Incursiuni în muzica de cameră românească Cvartetul de coarde și reprezentanții săi din prima jumătate a secolului XX by Luminița Virginia Burcă () [Corola-journal/Science/83153_a_84478]
-
ipostaze variaționale melodic, ritmic și agogic enunțate cu grijă. e) Revigorarea reprizei urmărește dimensionarea unei forme monumentale, poate chiar a unui ciclu de mișcări. Pasul următor îl vedem în prima parte a unei sonate pentru vioară și pian, în la minor - Moderato - semnată de Enescu la 5 octombrie 1911- Caracalia. Aici se reflectă experiența dobândită în scrierea Cvartetului pentru pian, vioară, violă și violoncel în re major, op.16 (1909 - Paris). Această parte cu aspect de poem de nuanță epico-rapsodică, poate
Incursiuni în muzica de cameră românească Cvartetul de coarde și reprezentanții săi din prima jumătate a secolului XX by Luminița Virginia Burcă () [Corola-journal/Science/83153_a_84478]
-
violă și violoncel în re major, op.16 (1909 - Paris). Această parte cu aspect de poem de nuanță epico-rapsodică, poate fi considerată precursoarea capodoperei enesciene care este Sonata a treia „în caracter popular românesc” pentru pian și vioară în la minor, op. 25 (Sinaia, 18 noiembrie 1926). Partea de cvartet în do major din 1906 continuă un sistem de referință, un nou punct de plecare, situat la nivelul modernității reliefate. Aci se află conturată pe deplin premisa elaborării unor creații viitoare
Incursiuni în muzica de cameră românească Cvartetul de coarde și reprezentanții săi din prima jumătate a secolului XX by Luminița Virginia Burcă () [Corola-journal/Science/83153_a_84478]
-
de gen: Cvartetul de coarde în fa major, respectiv Cvartetul de coarde în do major, op 13. În 1923, Constantin Dimitrescu termină ultima lucrare în ciclul cvartetelor sale romantic-clasicizante, dar de inspirație românească, Cvartetul de coarde nr.7 în la minor. La Leipzig, 1924, apare Cvartetul de coarde op.10 de Ionel Perlea (1970). Atât cvartetul de Rogalski, cât și cel compus de Perlea se caracterizează printr-o modalitate concretizată în limbaj și formă, într-o rigoare neoclasică sub raportul conciziei
Incursiuni în muzica de cameră românească Cvartetul de coarde și reprezentanții săi din prima jumătate a secolului XX by Luminița Virginia Burcă () [Corola-journal/Science/83153_a_84478]
-
Vancea, Tudor Ciortea și Alfred Mendelsohn. Anul 1926 este cucerit de Sonata a treia „în caracter popular românesc” pentru pian și vioară, op.25 de George Enescu. În același an, Mihail Jora (1891- 1971) compune Cvartetul de coarde în mi minor, op.9. El a inaugurat o nouă fază în precizarea tipologică a cvartetului de coarde de expresie românească, prefigurând linii directoare. Remarcăm câteva caracteristici: accentuarea travaliului tematic dimensionarea indiciilor rapsodice concretizarea și diferențierea formelor îi conferă relief unui ciclu unitar
Incursiuni în muzica de cameră românească Cvartetul de coarde și reprezentanții săi din prima jumătate a secolului XX by Luminița Virginia Burcă () [Corola-journal/Science/83153_a_84478]
-
mesajul piesei. Acesta pare a fi realizat printr-o atentă îmbinare a diatonismului cu cromatismul și chiar hipercromatismul. Glissando-ul cerut vocilor în finalul primei secțiuni a compoziției este un exemplu elocvent: sopranele au ca structură armonică pilonii unui acord minor (do,mib,sol) în timp ce altistele - unul micșorat (fa,lab,si). Suprapunerea acestora și inclusiv a multifonicelor saxofonului (un acord de Re major) alcătuiesc scara minorului armonic, treptele a patra și a șasea existând în variantele lor diatonice cât și cromatice
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
secțiuni a compoziției este un exemplu elocvent: sopranele au ca structură armonică pilonii unui acord minor (do,mib,sol) în timp ce altistele - unul micșorat (fa,lab,si). Suprapunerea acestora și inclusiv a multifonicelor saxofonului (un acord de Re major) alcătuiesc scara minorului armonic, treptele a patra și a șasea existând în variantele lor diatonice cât și cromatice. Pe verticală rezultă un cluster alcătuit din sunetele de mai sus, dar pe orizontală vocile evoluează aproape tonal. Traseul dintre sunetele acordurilor este parcurs prin
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
treptată a altor sunete precum fa (măs. 181), re (măs. 183), sib (măs. 184). Structurile acordice astfel rezultate se subscriu sferei tonalului, fără însă ca acesta să fie clar prefigurat. Incidența armoniilor tonale continuă, culminând cu un acord de fa# minor spre sfârșitul compoziției. Dacă scriitura polifonică, oblic-verticală se menține în partitura corului, știma clarinetului este și ea una constantă. O melodie cromatizată ce include microtonii de factură melismatică și un profil metro-ritmic echilibrat aureolează în stilul cântărilor bizantine ceea ce Ștefan
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
DOMNULE MINISTRU, Cu privire la gradațiile speciale ce mi-au fost recunoscute de Onor. Minister al Educației Naționale, am onoare a veni cu următoarele precizări și completări: După terminarea studiilor la Conservatorul din București, și scrisesem, între altele: prima sonată în mi minor, pentru vioară și pian (1906), uvertura Nitokris, pentru orchestră (1907), am plecat la Paris unde, în decurs de 7 (șapte ani), dela 1907 până la 1914, am compus următoarele, mai de seamă: Lied-Scherzo, p. Piano, fuga vocală, Menuet Scherzo pentru quartet
Muzicieni români în texte şi documente (XIX). Fondul Dimitrie Cuclin. In: Revista MUZICA by Viorel COSMA () [Corola-journal/Science/244_a_486]
-
pentru orchestră (1907), am plecat la Paris unde, în decurs de 7 (șapte ani), dela 1907 până la 1914, am compus următoarele, mai de seamă: Lied-Scherzo, p. Piano, fuga vocală, Menuet Scherzo pentru quartet de coarde (1908), prima Sonată, în sol minor (1909, p. pian), prima Simfonie p. orchestră (1910: premiul Moezonyi în 1922), opera Soria, text și muzică de acelaș (un laborator de truvaliuri armonice și modale) recenzată entuziast de Stan Golestan „L’Independance Roumaine” (1911), a doua Sonată în mi
Muzicieni români în texte şi documente (XIX). Fondul Dimitrie Cuclin. In: Revista MUZICA by Viorel COSMA () [Corola-journal/Science/244_a_486]
-
28 martie 1921, în sala teatrului „Modern”. Acompaniat la pian de Nicolae Caravia, marele nostru muzician a interpretat atunci pentru ploieștenii care, ca iubitorii de muzică din toate orașele și târgurile țării, se îmbulzeau să-l asculte, Sonata în mi minor de Veracini, Simfonia spaniolă de Lalo, la Preghiera de Martini-Kreisler, Moment muzical de Schubert-Kreisler, un Scherzo tot de Kreisler, pentru a sfârși cu Poloneză de Wieniawski. Atunci am simțit pătrunzându-mi în suflet fiorul nedeslușit al muzicii și cred că
PAUL CONSTANTINESCU, CONSTANTIN SILVESTRI ȘI GEORGE ENESCU. CONEXIUNI BIOGRAFICE ȘI MUZICALE by Sanda Hîrlav Maistorovici () [Corola-journal/Science/83180_a_84505]
-
floricica îngrijita cu drag că de nimeni altul. La acelasi concert, s-au mai executat o sonata de Bach, aceea în La major, de Mozart, unica în felul ei prin conciziunea și gravitatea ei și în sfârșit, Sonata în do minor de Beethoven, acel monument măreț fără pereche în literatura violonistica. Enescu, în formă desăvârșită, ce a culminat în andantele din Sonata în re minor de Brahms, cântat că supliment, ne-a uimit odată mai mult prin îndemânarea cu care a
PAUL CONSTANTINESCU, CONSTANTIN SILVESTRI ȘI GEORGE ENESCU. CONEXIUNI BIOGRAFICE ȘI MUZICALE by Sanda Hîrlav Maistorovici () [Corola-journal/Science/83180_a_84505]
-
Mozart, unica în felul ei prin conciziunea și gravitatea ei și în sfârșit, Sonata în do minor de Beethoven, acel monument măreț fără pereche în literatura violonistica. Enescu, în formă desăvârșită, ce a culminat în andantele din Sonata în re minor de Brahms, cântat că supliment, ne-a uimit odată mai mult prin îndemânarea cu care a știut să se încadreze în cele cinci stiluri, adânc deosebite ale lucrărilor executate. Ce vraja se ascunde în acest om, care duce la desăvârșire
PAUL CONSTANTINESCU, CONSTANTIN SILVESTRI ȘI GEORGE ENESCU. CONEXIUNI BIOGRAFICE ȘI MUZICALE by Sanda Hîrlav Maistorovici () [Corola-journal/Science/83180_a_84505]
-
temperată - pe coordonata ambitusului de înălțimi; modotempia, ca schimbare de tempo (valoare/treaptă de pulsație) - pe coordonata ambitusului de durate; orchestrația - pe coordonata conformațiilor timbrale/instrumentale; armonizarea (acordarea) - pe coordonata cadrului de rezonanță (structurilor verticale de înălțimi); modalizarea caracterului (major/minor) și/sau modulația - pe coordonata unui sistem de selecție și organizare a înălțimilor (modal/tonal/cromatic). Toate aceste interpretări sunt moduri de înfățișare sau caracterizare scenică a DMz. o Registre cantitative (stare de caracter vocal): monovocalitate; plurivocalitate Analog scenografierii (costumării
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
și patru, în registrul plurivocal. Corespondența cu categoriile sintaxice definite de Ștefan Niculescu se arată în tabloul următor. Pe un nivel mai general, putem supra-clasifica nuanțele sintaxice în două tipuri sau aspecte: 1. Majore sau radicale - monosonia/unisonia; polisonia 2. Minore sau relative, subclasificate în: a. Minore prime - mono-plusonia; omosonia b. Minore secunde - mono-variosonia; eterosonia N.B. Nuanțele sintaxice majore se definesc prin omogenitate formală, pe criteriile de constanță în-identitate ritmic-melodică ori în- diferență ritmică sau și melodică. Minorele prime, mono-plusonia și
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
cu categoriile sintaxice definite de Ștefan Niculescu se arată în tabloul următor. Pe un nivel mai general, putem supra-clasifica nuanțele sintaxice în două tipuri sau aspecte: 1. Majore sau radicale - monosonia/unisonia; polisonia 2. Minore sau relative, subclasificate în: a. Minore prime - mono-plusonia; omosonia b. Minore secunde - mono-variosonia; eterosonia N.B. Nuanțele sintaxice majore se definesc prin omogenitate formală, pe criteriile de constanță în-identitate ritmic-melodică ori în- diferență ritmică sau și melodică. Minorele prime, mono-plusonia și omosonia, sunt relative sau derivate din
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
Ștefan Niculescu se arată în tabloul următor. Pe un nivel mai general, putem supra-clasifica nuanțele sintaxice în două tipuri sau aspecte: 1. Majore sau radicale - monosonia/unisonia; polisonia 2. Minore sau relative, subclasificate în: a. Minore prime - mono-plusonia; omosonia b. Minore secunde - mono-variosonia; eterosonia N.B. Nuanțele sintaxice majore se definesc prin omogenitate formală, pe criteriile de constanță în-identitate ritmic-melodică ori în- diferență ritmică sau și melodică. Minorele prime, mono-plusonia și omosonia, sunt relative sau derivate din monosonie, respetiv unisonie. Minorele secunde
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
unisonia; polisonia 2. Minore sau relative, subclasificate în: a. Minore prime - mono-plusonia; omosonia b. Minore secunde - mono-variosonia; eterosonia N.B. Nuanțele sintaxice majore se definesc prin omogenitate formală, pe criteriile de constanță în-identitate ritmic-melodică ori în- diferență ritmică sau și melodică. Minorele prime, mono-plusonia și omosonia, sunt relative sau derivate din monosonie, respetiv unisonie. Minorele secunde derivă și totodată combină prin alternanță o nuanță majoră și una minoră primă: mono-variosonia alternează între monosonie și mono-plusonie; eterosonia alternează între unisonie (sau, în mod
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
b. Minore secunde - mono-variosonia; eterosonia N.B. Nuanțele sintaxice majore se definesc prin omogenitate formală, pe criteriile de constanță în-identitate ritmic-melodică ori în- diferență ritmică sau și melodică. Minorele prime, mono-plusonia și omosonia, sunt relative sau derivate din monosonie, respetiv unisonie. Minorele secunde derivă și totodată combină prin alternanță o nuanță majoră și una minoră primă: mono-variosonia alternează între monosonie și mono-plusonie; eterosonia alternează între unisonie (sau, în mod particular, omosonie) și polisonie. Oricare alt aspect de combinare a acestora determină o
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
formală, pe criteriile de constanță în-identitate ritmic-melodică ori în- diferență ritmică sau și melodică. Minorele prime, mono-plusonia și omosonia, sunt relative sau derivate din monosonie, respetiv unisonie. Minorele secunde derivă și totodată combină prin alternanță o nuanță majoră și una minoră primă: mono-variosonia alternează între monosonie și mono-plusonie; eterosonia alternează între unisonie (sau, în mod particular, omosonie) și polisonie. Oricare alt aspect de combinare a acestora determină o nuanță sintaxică particulară. • UNELE CHESTIUNI o Orizontului exterior al Vf Se pune următoarea
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
aici o ediție revizuită a lui Simone Boccanegra, apoi Forța destinului și din nou Rigoletto. Influența muzicii lui G.Verdi se face simțită, la început, în creația instrumentală a lui G.Puccini - o mișcare de cvartet intitulată Scherzo, în la minor, cercetătorii recunosc ecouri ale unei muzici de balet dintr-o versiune revizuită a lui Macbeth<footnote Idem, Budden, Julian- Puccini, Ed. Oxford University Press , 2002, p.26. footnote>. După premiera din mai a operei Le Villi, chiar dacă nu a fost
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
în sufletul lui G. Puccini un omagiu adus marelui său predecesor care a încheiat magistral Falstaff-ul său - totodată viața sa - cu o extraordinară fugă în Do major la 10 voci. Madama Butterfly își permite doar un scurt fugatto în do minor - și derularea și deznodamantul poveștilor sunt diferite. Cuvintele lui Verdi/Falstaff însă - Tutto nel mondo e burla/ Totul în lume este nebunie - se pot aplica perfect teatrului jucat în jurul nefericitei Cio-Cio-San. Influența verdiană se face clar simțită încă din primele
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
transformate în semne de frazare, unele de-a dreptul opuse intențiilor semnalizate de compozitori. Câteva cazuri sunt edificatoare. În cartea lui Rudolf Westphal, Allgemeine Theorie des musikalischen Rhythmus (1880), apare o notă care - referitor la Adagio din Sonata în do minor op. 13 (Patetica) - îl acuză violent pe Ignaz Moscheles (până la transparente aluzii antisemite) de deformarea gândirii beethoveniene în ediția sa de sonate, încheind cu cuvintele: “Să încerce domnul Moscheles să cânte așa!” În versiunea lui Westphal frazarea era conformă principiilor
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
așa!” În versiunea lui Westphal frazarea era conformă principiilor logice curente în vremea aceea, practicate în mare măsură și azi. Numai că versiunea marelui pianist Moscheles este cea care corespunde exact originalului beethovenian... Ex. 1: L.v. Beethoven, Sonata în do minor op 13, Pathétique p. a II-a a) Ed. I. Moscheles (original!) b) propunerea lui R. Westphal În tema Finalului Sonatei în Sib major K. 333 de Mozart, legato-ul original, pe optimile de trecere din măsura a 4-a
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
Alessandro Longo, reprezintă un caz mult mai primejdios, fiind încă și azi o ediție de referință și primul catalog quasi-complet al Sonatelor de Scarlatti. Un exemplu comparativ între ediția Longo și cea a lui Hermann Keller a Sonatei în si minor (Longo 33, Kirkpatrick 87) este edificator asupra erorilor celei dintâi. H. Keller semnalează transcrierea greșită a notelor vocii de sopran (scrise original în cheia de sopran), în măsurile 3-4 după semnul de repetiție. Din păcate, multe ediții așa-zis instructive
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]