115,804 matches
-
nouă dinamică în camera de hotel: tentația sinuciderii este echivalentă cu o condamnare la moarte, singura rezolvare a problemei de care societatea e capabilă este înlăturarea problemei. E o lume rece, fără iubire, fără morală și fără viitor. Pedeapsa cu moartea se va întoarce împotriva propriilor ei partizani. Preocuparea regizorului pentru contrapunctul dramatic este evidentă și grotescul emisiunii televizate își are rădăcinile în realitatea posturilor publice și private existente și trimiterile în lumea monstruoasă a SF-ului de duzină. însă de la
Un loc curat by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15277_a_16602]
-
Paris, prima, în 1934, a doua "un an mai tîrziu" și "postum", scriitorul găsindu-și sfîrșitul în București, la 16 aprilie 1935. Este detaliul biografic pe care îl dezvoltă percutant evocator Mircea Iorgulescu apelînd la ecoul din presa mondială al morții scriitorului, la conținutul Testamentului, și la scene de la înmormîntare: deznădejdea unicului unchi bătrîn rămas în viață și hărțuiala pînă la marginea mormîntului, derivată din protocolul poziției sale sociale și din necurmatele obsesii în stare să nu țină seamă că este
O geografie dramatică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15270_a_16595]
-
voia întîmplării" și alții cu viclenia sîngelui rece, de o parte și de alta, piatra de încercare fiind banul. În Apus de soare, spațiile se amestecă (O seară teatrală la Damasc, Cine e autorul lui Hamlet?, Călugări de la Sfîntul Munte, Moartea lui Mihail, Chemarea Apusului). Interesant este că tocmai aici, Panait Istrati nu este peisagist. Între orizontul privirii și cel al simțirii, îl alege pe cel al simțirii. "Mediterana mea" abia dacă se întrezărește printre înflăcărări naive, printre luxurianță de gesturi
O geografie dramatică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15270_a_16595]
-
Una a căzut peste mine și trebuie să mă țin bine de scaun ca să nu cad și eu... Ies pe stradă. Aglomerație. Oameni sărăcăcioși, îmbrăcați toți pe puncte purtând parcă aceeași uniformă de prizonieri învoiți... (restul, șters). * AXIOCHOS sau despre moarte. Clinias îl anunță pe Socrate că tatăl său, Axiochos, suferă fiind pe moarte și îi cere să se ducă la căpătâiul lui, să-l consoleze. Socrate îl ascultă, se duce la muribund și începe cu el dialogul următor: " Nu ți-
Note 1954 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15274_a_16599]
-
ca să nu cad și eu... Ies pe stradă. Aglomerație. Oameni sărăcăcioși, îmbrăcați toți pe puncte purtând parcă aceeași uniformă de prizonieri învoiți... (restul, șters). * AXIOCHOS sau despre moarte. Clinias îl anunță pe Socrate că tatăl său, Axiochos, suferă fiind pe moarte și îi cere să se ducă la căpătâiul lui, să-l consoleze. Socrate îl ascultă, se duce la muribund și începe cu el dialogul următor: " Nu ți-e rușine Axiochos - îl mustră Socrate - că la vârsta ta, învățat cum ești
Note 1954 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15274_a_16599]
-
consoleze. Socrate îl ascultă, se duce la muribund și începe cu el dialogul următor: " Nu ți-e rușine Axiochos - îl mustră Socrate - că la vârsta ta, învățat cum ești și mai cu seamă un atenian! să-ți fie frică de moarte? Nu știi că viața e o călătorie și că nu se cade să te răzvrătești împotriva legilor naturii? - Degeaba mă cerți, răspunde Axiochos; gândul că voi fi lipsit de bunurile vieții și că voi putrezi în pământ mă umplu de
Note 1954 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15274_a_16599]
-
sunt un înțelept. Nu știu nimic; atâta doar că încerc să aflu adevărul, nefăcând decât să repet lecțiile lui Prodicos. - Și ce spune acest Prodios? - L-am auzit vorbind într-o zi la Callias. Ca să ne tămăduim de frica de moarte, el înșira toate relele de care ne ciocnim în viață... L-am mai auzit pe Ptodicos spunând că moartea nu afectează nici viii, nici morții: ea nu afectează viii, pentru că ei există, nici morții, pentru că nu mai există. Dar aceste
Note 1954 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15274_a_16599]
-
Prodicos. - Și ce spune acest Prodios? - L-am auzit vorbind într-o zi la Callias. Ca să ne tămăduim de frica de moarte, el înșira toate relele de care ne ciocnim în viață... L-am mai auzit pe Ptodicos spunând că moartea nu afectează nici viii, nici morții: ea nu afectează viii, pentru că ei există, nici morții, pentru că nu mai există. Dar aceste argumente nu l-au putut convinge pe Axiochos. Toate aceste nu sunt decât niște sofisme la modă prin școlile
Note 1954 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15274_a_16599]
-
sunt descoperirile minunate făcute de către arte și științe, și, îndeosebi, cunoașterea revoluțiilor ce18 rești. Niciodată omul nu ar fi putut stabili legile acestora, dacă nu ar fi avut în el un suflu divin. Astfel încât, Axiochos, tu nu te îndrepți spre moarte, ci spre nemurire. Vei schimba un loc al deznădejdii, pe altul al fericirii. Speranța nemuririi îl mișcă pe Axiochos și îl însuflețește. El declară că s-a schimbat de tot și că, departe de a se teme de moarte, o
Note 1954 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15274_a_16599]
-
spre moarte, ci spre nemurire. Vei schimba un loc al deznădejdii, pe altul al fericirii. Speranța nemuririi îl mișcă pe Axiochos și îl însuflețește. El declară că s-a schimbat de tot și că, departe de a se teme de moarte, o dorește. În sprijinul demonstrației sale, Socrate îi mai spune ce a auzit din gura unui mag, Gobryas, al cărui bunic, trimis de Xerxes la Delos, a citit pe niște tăblițe de bronz că sufletele coboară în infern spre a
Note 1954 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15274_a_16599]
-
pe străzi înguste/ simt că o să se întîmple ceva/ sînt un hematom venind în întîmpinarea pietrei/ cu aceeași viteză și energie/ Am neglijența ușilor ce se deschid singure/ invitînd un străin ce nu-i de față/ un străin cu cifrele morții mele în buzunare" (E sigur că ziua de azi). Liniștea, lentoarea, neglijența, absența nu alcătuiesc decît semnalele discrete ale unei transcendențe ce adoptă un comportament "natural", suprapunîndu-se peste ceea ce Novalis numea "realitatea autentică absolută". Deplinătatea enigmatică a realului e percepută
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
notă de autoironie ce rigidizează postura deliberată și totodată marchează neostentativ distanța morală față de aceasta. Eul se prezintă în fața lumii teribile dezarmat, vitregit parcă de voința oricărei articulări de sine, asemenea acelor vietăți care, atacate de un dușman, se prefac moarte. Uneori această mortificare tactică adoptă aspectul psihologic al impersonalizării, al despărțirii sinelui de sine: Dacă aș permite fiecărei zile/ să umble singură pe străzi/ lăsîndu-mi trupul undeva într-o seră/ ca pe-un bonzai micuț" (Soare strivit pe zid). Ori
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
zicea magistrul Adrian Costea: frumoasă și fascinantă țară! Cum altfel, când salvările, rulând cu inimaginabila viteză de 160 de km la oră, în loc să salveze oameni, îi fac terci? Cum altfel, când cetățeanul intră în spital doar pentru a-și accelera moartea? Cum altfel, când nici în cimitir nu-și află odihna, pentru că bandele de sataniști dau imediat năvală, smulg crucile și le înfig - așa cum cere drăcescul protocol - cu susul în jos? Cum altfel, când procurori care îndrăznesc să nu țină seama
Securitatea purifică N.A.T.O. by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15286_a_16611]
-
oferă toate datele pentru o viitoare astfel de analiză. Vasile Baghiu, pornește ofensiva împotriva trendului dominant nouăzecist dintr-o poziție voit marginală (deși, după cum remarcă și Nicolae Țone în prefață, se poate vorbi de un "triunghi al marii poezii a morții în cadrul Generației Nouăzeci, < > de Cristian Popescu, Ioan Es. Pop și Vasile Baghiu"). Maniera alternativă presupune în primul rînd o "artă poetică structurantă care însoțește ca glossă critică trupul < > al poemului" (Nicolae Coande, în postfața volumului). Constituit din perspectiva "altcuiva", poemul
Tușind și suferind by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15315_a_16640]
-
o "artă poetică structurantă care însoțește ca glossă critică trupul < > al poemului" (Nicolae Coande, în postfața volumului). Constituit din perspectiva "altcuiva", poemul își aproprie spații geografice și temporale străine fără ca exotismul să dilueze tensiunea pe care o aduc boala și moartea. Discursul poetic, din perspectiva "acelui cetățean universal ș...ț pentru care granițele (geografice, dar și temporale) nici nu există", glisează între spațiul marcat de boală al sanatoriului și rătăcirea prin orașele și timpurile lumii, discret livrescă, așa cum este și personajul
Tușind și suferind by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15315_a_16640]
-
Petersburg, prin iulie, cînd toți plecau în Crimeea și pe la țară./ Astăzi, prin orașe, te sufocă turma dezlănțuită a mașinilor./ La sanatoriu îmi țiuiau urechile de liniște...". Lumea sanatoriului (și a spitalelor) aduce în pagină bolile "nesfîrșite și voluptoase" iar moartea își trimite semnele, "familiară ca un guturai", chiar dacă "discretă ca un parfum păstrat în sticluțe de mărimea unei unghii". De aceea multe din evadările din spital au o ușoară temperatură, ca de febră: "îmi intrase în cap că aș putea
Tușind și suferind by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15315_a_16640]
-
hemoglobina în methemoglobină, un șuvoi de eritropoetină/ Pentru celula medulară primitivă și captivă,/ în pragul libertății tropăind ca un popor suferind,/ Oprimat și de cer uitat,/ Așa treceam prin timp, zîmbind, ținîndu-ne de mînă, aerieni ca în Chagall,/ Spre-al morții bal triumfal". în ciuda programului și a tonului general grav al poeziei sale, Vasile Baghiu știe să găsească loc pentru ludic și ironie, nu atît în rimele interne sau interludiile ritmate din poeziile discursive, destul de puțin inspirate, cît în secvențe de
Tușind și suferind by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15315_a_16640]
-
deschise/ în această primăvară buimacă, da." Jocurile de cuvinte (fie ele și termeni foarte specializați, în cîteva poezii), ironia, telescopările, livrescul, pretențiile la auctorialitate ale personajului, toate caracteristici însușite de postmodernism, sînt grefate pe un spațiu al bolii și al morții în care iluzia și utopia pot exista, de exemplu în "farmecul special al tuberculoșilor cu ochelari,/ Sensibili și poeți așa nu știu cum, visători, tușind discret în batiste și suferind". Vasile Baghiu - Fantoma sanatoriului, Editura Vinea, București, 2001, Colecția Nouăzeci, 392 p.
Tușind și suferind by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15315_a_16640]
-
al Berlinului și supraviețuitorul de la Theresienstadt, îl absolvise după razboi pe C.G. Jung pentru declarațiile sale pronaziste din anii '30. Această confruntare între cei doi foști prieteni n-a avut, din păcate, loc. La un an și mai bine de la moartea lui Sebastian, Eliade visa că acesta nu murise și că-i putea explica atitudinea sa. La 1 august 1946, într-un alt pasaj inedit din "Jurnal", Eliade notează un vis în care apare Mihail Sebastian: "Mihail Sebastian, neschimbat, într-un
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
autor. În cazul versului eminescian, textul poetic nu are alt adevăr dincolo de propria-i textură. În momentul în care criticul sau cititorul încearcă să "traducă" cuvintele Nu credeam să-nvăț a muri vreodată prin sintagma "iubirea este o ucenicie a morții", poezia textului a fost deja alterată în beneficiul rezumatului ei de idei: lirismului genuin i s-a substituit o propoziție absolut prozaică. În lipsa oricărei eufonii, dimensiunea lirică a versului e asigurată totuși de ritm: acesta suplinește sunetele, corpul sonor al
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
proiectăm asupra lui propria-i semnificație; adică dacă eliminăm poeticul în favoarea prozaicului, dacă ne mutăm din planul semnificantului în planul semnificației. Cu alte cuvinte, dacă acceptăm că acest vers vrea să spună într-adevăr că "iubirea este o ucenicie a morții". Dar oare spune acest vers într-adevăr așa ceva? Voi întârzia asupra cuvintelor care-l compun, pentru a vedea în ce măsură semnificația de ansamblu a versului ucide sau micșorează reverberația semantică a fiecărei vocabule. Primele două cuvinte - "Nu credeam" - indică fie o
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
surpriza combinată cu îndoiala - ca să reiau primele două ipoteze, respinse pentru o clipă amândouă - duc aproape la un real blocaj psihic care ar putea să fie lămurit astfel: eul liric este în același timp și surprins, și sceptic că experiența morții ar putea fi "învățată", și că ea ar fi, pentru el, suportabilă. Dar totodată același eu liric refuză, prin întreg palpitul său interior, să admită că iubirea ar consta într-o "aventură thanatică". (Aici s-ar impune, în paranteză o
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
prin la petite mort. Dar ar fi o explicație dintre cele mai triviale, căci voluptatea carnală, extazul simțurilor care anulează, pentru o scurtă durată, conștiința individuală a persoanei și a personalității, este departe de a fi baza identificării iubirii și morții.) Dacă citim până la capăt poezia, vom vedea că ceea ce, în primul vers, se arată a fi o "ucenicie a morții", adică iubirea, nu este decât o ucenicie a suferinței erotice; ceea ce - conform finalului - indică o falsă moarte: moartea adevărată, moartea
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
pentru o scurtă durată, conștiința individuală a persoanei și a personalității, este departe de a fi baza identificării iubirii și morții.) Dacă citim până la capăt poezia, vom vedea că ceea ce, în primul vers, se arată a fi o "ucenicie a morții", adică iubirea, nu este decât o ucenicie a suferinței erotice; ceea ce - conform finalului - indică o falsă moarte: moartea adevărată, moartea invocată și dorită, este tocmai ceea ce poetul vrea să atingă prin "nepăsare". Ea, această moarte, constă în altceva: în absența
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
identificării iubirii și morții.) Dacă citim până la capăt poezia, vom vedea că ceea ce, în primul vers, se arată a fi o "ucenicie a morții", adică iubirea, nu este decât o ucenicie a suferinței erotice; ceea ce - conform finalului - indică o falsă moarte: moartea adevărată, moartea invocată și dorită, este tocmai ceea ce poetul vrea să atingă prin "nepăsare". Ea, această moarte, constă în altceva: în absența suferinței, în eliberarea de ea. Abia la sfârșit se va vedea că ceea ce poetul lasă să se
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]