494 matches
-
the origin of their political thought before fascism. În his youth Croce was a liberal leftist, politically close to socialism. When Umberto I was killed he justified the murder talking of Bava Beccaris's repression. His cultural model was a modernist one. On the contrary Gentile puț forward a conservative social vision. He was afraid of the labour moviment. În the beginning of first word war, Gentile was facsinated by intervenționist rethoric: on the contrary Croce criticize it. Keywords: Modernism, conservative
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
memoria polemică: "Îl direttore della Critică vide a un tratto sorgere accanto a sé una formă d'idealismo irrazionalistico per parte di un suo collaboratore, che aveva dato valida mano al promovimento degli studi filosofici, e ben battagliato contro i moderniști, e assai giovato alle ricerche di storia della filosofia e al rinnovamento delle dottrine pedagogiche, e che, diversamente da lui, proveniva dallo hegelismo ortodosso, e per questo, e per certo suo abito di professore, pareva cinto di grosso usbergo contro
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
individului, cât și pentru cerințele societății. 12.9.2. Curriculum centrat pe taxonomia obiectivelor pedagogicetc "12.9.2. Curriculum centrat pe taxonomia obiectivelor pedagogice" Taxonomiile obiectivelor pedagogice sunt considerate de către mulți teoreticieni ai curriculumului - și în primul rând de către cei „moderniști” - cele mai sigure puncte de sprijin pentru proiectarea și dezvoltarea unor planuri educaționale riguroase și adecvate pentru satisfacerea nevoilor de formare individuală și pentru a răspunde cerințelor societății. Taxonomiile lui B.S. Bloom, D.R. Krathwohl și A.J. Harrow au fost
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
prescriptivă. Încă o dată „legile naturii” s-au convertit în „legi omenești”, iar destinul normativ al pedagogiei s-a împlinit, scutindu-i pe cei doi mari cercetători de o potențială polemică epistemologică. Era o cabală subtilă la care aderaseră cohorte de moderniști. Iată câțiva - dintre cei mai importanți - și operele lor - dintre cele mai reprezentative: J.H. Block (Mastery Learning: Theory and Practice, 1971); J. Annett și K.D. Duncan (Task Analysis and Training Design, 1967); J. Barnes și N. Robinson (New Media and
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Toți aceștia știau că modele precum „modelul centrat pe obiective” (Bloom), „modelul centrat pe ierarhia învățării”, „modelul instruirii bazate pe competențe” ș.a. nu erau universale, nu puteau fi simultan corecte și nici contopite într-un model unic, general valabil. Nici un modernist nu era dispus să vorbească despre aceste „lucruri rele”, preferând tăcerea iezuistică și speranța că Dumnezeu (adică „Știința”) va interveni cumva, cândva, pentru a le elimina. Dar păcatul ascuns al pedagogiei moderne nu a rămas nedeconspirat. Încă din anii ’70
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
pe metafore biologice; „umaniștii”, în schimb, au considerat că modelul de „școală sensibilă” nu privilegiază suficient omul, ci îl lasă abandonat „condițiilor naturale” pe care omul aspiră, dintotdeauna, să le depășească. Conștienți de prestigiul pe care îl aveau în epocă moderniștii pozitiviști, unii umaniști au încercat să le corecteze erorile. Este cazul lui W.J. Popham. Împreună cu Eva Baker, acesta a publicat în 1973 Expanding Dimensions of Instructional Objectives 39, o încercare disperată de a „umaniza” obiectivele descrise în termeni behavioriști
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
evaluarea curriculară”. Nu s-a limitat însă la Tyler - i-a atacat și pe epigonii acestuia, precum Pratt, care a realizat în 1980 o „adaptare științifică” a „clasicului Tyler Rational”. Barrow era deranjat tocmai de pretențiile științifice ale tradiționaliștilor și moderniștilor, i se păreau nu numai stupide, ci și periculoase: Poate că nu este, în sine, o crimă cu semnificație majoră să vorbim despre „modele”, dar e o amăgire să introducem distincții acolo unde... nu există! ș...ț Prea facila folosire
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Zaret, iar volumul conținea scrierile altor postmoderniști, precum Huebner, Apple și Mann. Încă nu-și expuneau pe larg „ideile noi” - deocamdată le criticau pe cele vechi. În mod special erau „puși la zid” Tyler și epigonii săi - dar și ceilalți moderniști, precum naturaliștii și cognitiviștii. Schools in Search of Meaning nu dezvăluia încă un „sens nou” al educației și curriculumului - doar pregătea această dezvăluire. Rostul de bază al lucrării era altul - era un „act de deces”; confirma prorocirea lui Joseph Schwab
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
global village. Însă renașterea idealului paideutic din epoca elenistică, ignorat complet de gândirea pedagogică modernă, n-a devenit încă prioritate a practicii curriculare. Meritul esențial al ideologiei postmoderniste constă tocmai în resuscitarea, încă ezitantă, a acestei preocupări mărețe pe care moderniștii o considerau moartă pe vecie. În fond, este vorba despre o regăsire a „umanului din om”, aceeași obsesie a „recâștigării desăvârșirii”, pierdută de strămoșul androguno" în vremuri mitice. Idealul educațional al secolului XXI trebuie să vizeze reautentificarea omului, depășirea înstrăinării
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ea însăși, un risc: riscul esențialismului de clasă (risk of class essentialism)82, în sensul că teoria lui Aggleton (1987) și Whitty (1985) reducea „intențiile” și „rolurile sociale”, după obiceiul esențialiștilor de la începutul secolului XX, la o tipologie esențială, botezată modernist „gramatica provocării”83. După Roman și Christian-Smith (1988), toți teoreticienii rezistenței nu sunt decât epigoni care aduc omagii logicii productiviste a lui Marx. Conform acestei logici, ei se simt obligați moralicește să „traducă” în termeni marxiști realități aflate departe de
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cursă cu obstacole, ci ca o „călătorie inițiatică de transformare personală” (a passage of personal transformation)174. Această personal transformation i se pare lui Doll jr. cheia depășirii paradigmei curriculare moderniste și trecerea la paradigma postmodernă. După el, paradigma modernistă (modernist paradigm) s-a cristalizat de-a lungul a 3-400 de ani. Este perioada în care știința a devenit elementul central al vieții individuale și sociale, al culturii și al școlii, al producției materiale și al creației spirituale. Este disciplina în jurul
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
a devenit elementul central al vieții individuale și sociale, al culturii și al școlii, al producției materiale și al creației spirituale. Este disciplina în jurul căreia se dezvoltă și se va dezvolta în continuare și paradigma postmodernă (postmodern paradigm). Dar între modernist paradigm și postmodern paradigm există cel puțin o deosebire fundamentală. Discursul paradigmei moderniste este dominat de metaforele „mașinii” și „productivității” și de credința nestrămutată în „religia” adevărului, raționalității și eficienței. Discursul paradigmei postmoderne provoacă „limbajul mașinii și al productivității” cu
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
spumoasă, ironică, satirică, având efecte devastatoare. Atacurile esențiale ținteau tehnologismul, rigorismul, obiectivismul, comportamentismul, eficientismul și univocitatea cronică a modelelor moderne de design instrucțional. Un aspect aparte îl constituie asimilarea computerului în tehnologia educațională, nașterea instruirii asistate de calculator. Declarați anacronici, moderniștii au reacționat doar sporadic și cu timiditate la acuzele demolatoare ale postmoderniștilor. Totuși, au existat și voci iritate în acest război ideatic ce părea definitiv încheiat. De pildă, Brent G. Wilson (1997)222, care a reușit, de pe poziția de specialist
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
nu este contra cuiva sau anticeva. Termenul nu se aplică la anticineva sau anticeva care provine din gândirea umană. Postmodernismul este o ideologie care nu poate fi categorisită. S-ar putea spune că postmodernismul este o noțiune mai relevantă pentru moderniști decât pentru postmoderniști. 7. Conceptul a fost utilizat cu mult înainte ca postmodernismul să se fi instaurat ferm în civilizația și cultura euroatlantice. John Watkins Chapman l-a utilizat încă din 1870 pentru a descrie evoluția artelor plastice. Analizând postimpresionismul
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
control” și persiflează discret ceea ce părea că ține de abuzul modernist al avangardei. Evident, experimentele avangardiste nu îi sunt străine poetului care, ulterior, în timpul celor patru ani petrecuți la Paris, frecventează chiar mediile rebelilor literari aflați în plină confruntare „doctrinară”. Modernist nu este însă primul său volum decât în măsura în care simbolismul nu poate fi asimilat tradiției. O bună parte din piesele reunite în Aur sterp reconstituie o atmosferă bacoviană - decoruri dezolante, stări de vagă tristețe. Litaniile marelui deprimat sunt înlocuite însă de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
alc)tuiesc substanță afacerilor internaționale. Cercet)torii politicii, fie ei tradiționaliști sau moderni că orientare, isi reific) sistemele, reducându-le la p)rțile lor aflate în interacțiune. Pentru dou) motive, analizarea laolalt) a tradiționaliștilor orientați c)tre istorie, si a moderniștilor orientați c)tre științ) poate p)rea nepotrivit). Mai întâi, diferențele dintre metodele pe care ei le utilizeaz) pun în umbr) similaritatea metodologiei lor, adic) a raționamentului intern dup) care se orienteaz) cercetarea lor. În al doilea rând, descrierile diferite
[Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
rând, descrierile diferite pe care ei le fac obiectelor cercet)rilor lor reînt)resc impresia c) diferența de metode e și o diferenț) de metodologie. Tradiționaliștii accentueaz) distincția structural) dintre politică intern) și cea internațional), distincție pe care de obicei moderniștii o neag). Distincția se refer) la diferența dintre politică dirijat) de pe pozițiile unor reguli instituite și politica exercitat) într-o situație de anarhie. Raymond Aron, de exemplu, recunoaște tr)s)tură distinctiv) a politicii internaționale în ,,absența unui tribunal sau
[Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
interiorul statelor și politica nereglementat) oficial dintre ele. Dac) diferența contextual) este trecut) cu vederea sau negat), atunci diferența calitativ) dintre politică intern) și cea extern) dispare, sau nu a existat niciodat). Și aceasta este exact concluzia la care ajung moderniștii. Diferența dintre sistemul global și subsistemele sale se spune c) ar consta nu în anarhia celui dintâi și în organizarea formal) a celor din urm), ci în existența, așa cum afirm) Singer, a unui unic sistem internațional ,,de jur împrejurul planetei P)mânt
[Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
o chestiune ce ține de alegere, o alegere f)cut) în raport cu interesul celui care investigheaz) (1961, p. 90). Tradiționaliștii conținu) s) insiste asupra caracterului anarhic al politicii internaționale, ca fiind cel care marcheaz) distincția dintre domeniile intern și extern, în timp ce moderniștii nu o fac. Dac) ne oprim s) ascult)m ceea ce spun membrii celor dou) tabere, ne d)m seama c) pr)pastia dintre ei este imens). Dac) privim la ceea ce fac membrii ambelor tabere, l)sând la o parte metodele
[Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
ce, pentru a produce rezultate. Atunci cand Aron și alți tradiționaliști insist) asupra necesit)ții de a se pune în acord categoriile teoreticienilor cu motivele și percepțiile actorilor, ei pun în lumin) logică preponderent behaviorist) pe care o urmeaz) cercetarea lor. Moderniștii și tradiționaliștii sunt croiți dup) același tipar. Ei împ)rt)șesc convingerea c) explicațiile date rezultatelor internațional-politice pot fi deduse examinând acțiunile și interacțiunile națiunilor, și ale altor actori. Similaritatea abord)rilor tradiționaliste și moderne în studiul politicii internaționale este
[Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
deci vor fi supuse criteriului "adevărat" sau "fals". Textele autoreferențiale, dimpotrivă, fiind rodul unei intenții non-funcționale, nu transmit nici un mesaj și constituie propriul obiect și scop (este vorba, așa cum precizează Paul Cornea, despre "creații idiosincratice, narcisice, ludice, intranzitive, ilustrate de moderniști și, în forme extreme, de unii reprezentanți ai avangardei etc."37). Domeniul cel mai vast, poate, este constituit din textele pseudo- și transreferențiale, utilizate în scopuri indirect comunicative și parțial expresive. În acest caz, obiectul nu este realitatea, ci o
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
surse de dușmănie, cinci focare de isme refractare, obstacole mediologice majore. Mergînd de la cel mai vechi la cel mai modern sau de la cel mai simplu la cel mai sofisticat, avem: dualismul ontologic, spiritualismul antitehnic, apologetica umanistă, individualismul intelectualilor, esperanto-ul moderniștilor. Iertați enumerarea, care aduce a catehism. Nu vom face exorcizări, dar trebuie să ne ierarhizăm adversarii. DUALISMUL Opoziția primordială, arhaică, Sacru/Profan explică fără îndoială, după cum sugera Durkheim, persistența, influența cuplului Gîndire/Materie, Spirit/Corp. Această confruntare este mînuită instinctual
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
de mașină), spiritualist antitehnic (mecanica aservește sufletul), umanist instrumental (mașinile nu sînt decît mijloace supuse voinței noastre), individualist într-un anume sens (prin singurătatea celui care conduce). El nu era din fericire destul de optimist ca să cadă în capcana esperanto-ului modernist, și nici nu aștepta mîntuirea umanității prin mijlocirea progresului științific și tehnic. El nu este descendent al Epocii Luminilor. Toate astea ar fi trebuit să degenereze într-un tradiționalism conservator obtuz, clasic, insensibil la schimbare și la noile circumstanțe, așa cum
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Fizionomistul, Un roman de iubire, Doi vecini. În ce privește proza, sunt de consemnat, în afara textelor argheziene, contribuții remarcabile ale altor scriitori. Deși dintre ei nu lipsesc cei de factură mai tradiționalistă, precum Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, I. Peltz, preferați sunt totuși moderniștii de felul lui Urmuz, descoperit postum, M. Blecher, care debutează aici în 1930, Geo Bogza, F. Aderca. Ultimul este, de fapt, cel mai constant colaborator al revistei, fiind foarte des prezent și în postura de critic literar. În această calitate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285739_a_287068]
-
cu caracter „programatic” (În realitate, un diagnostic al teologiei contemporane, urmat de câteva soluții) Îl reprezintă articolul lui Daniélou. În plus, termenul „dialog” e total nepotrivit, Întrucât imediat după reacția violentă a „tomiștilor”, Vaticanul a intervenit și le-a interzis „moderniștilor patrologizanți” dreptul de a mai preda sau de a se mai exprima public asupra „chestiunilor spinoase”. Concluzia aceasta se desprinde la capătul investigației lui E. Fouilloux, „Dialogue théologique?”, În volumul colectiv Saint Thomas au XXe siècle. Colloque du centenaire de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]