224 matches
-
nu se-nalță. Pe codrii solitari, / Pe țarinile-ntinse, cu palida ei rază/ A nopților duioasă stăpână priveghează/ Și frunzele-s de aur, izvoarele de argint/ Când străbătând lumina-i prin negrul labirint/ Al crengilor pădurii, poiana cea pustie/ Desfășură molatec decor de feerie./ Aprinse de lumină sunt bolțile albastre/ Pe care, cu-al lor tremur, popoarele de astre/ Roiesc în strălucire. Luceferi nemișcați/ Privesc fără clipire ai nopții împărați.../ Și veacuri mii și mii/ Trecut-au peste lume și razele-aurii
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
pe locuri călcate de noi cândva, dar neștiutori pe atunci pe unde umblăm. Purtam cu noi doar soarele în plete și zările în priviri și ne era deajuns...Din Târgul Cucului „ vedeam” în zarea Șorogarilor morile de vânt rotindu se molatec cu scârțâit bătrân. Astăzi, locul se cheamă simplu, Moara de Vânt. Este, însă, aici o mică eroare. Afirmația o fac în cunoștință de cauză...Umblam mai anul trecut pe coasta Tătărașilor și am intrat pe ulița care pe vremea noastră
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
pe mai bine de o jumătate de pagină: „Aș fi deschis eu vorba dacă lăutarii n-ar fi început tocmai un vals care era una din slăbiciunile lui Pantazi, un vals domol, voluptos și trist, aproape funebru. în legănarea lui molatecă, pîlpîia, nostalgică și sumbră fără sfîrșit, o patimă așa sfîșietoare că însăși plăcerea de a-l asculta era amestecată cu suferință. De îndată ce coardele încălușate porniseră să îngîne amara destăinuire, sub vraja adîncă a melodiei, întreaga sală amuțise. Tot mai învăluită
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
gravă ca la stafie,/ Afunde și teribili, lungi cearcăne de plumb-” (M. Eminescu, „Povestea magului călător în stele”, în Poezii, ediție citată, p. 242) Și: „O, de aș muri odată... Cu corpul meu de plumb/ Să simt cum morții aspre molatec eu sucumb”. (Ibidem, p. 243) Și: „Căci plumbu-n veci nu-i aur...” (Idem, „Icoană și privaz”, loc. cit., p. 274. Și: „-Eu, zise umbra încet, simt întunecîndu-se și pierind conștiința eternității mele; simt îngreuindu-se ca sub plumb cugetările mele
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Grea decizie pentru copilașul senilizat de chefuri, căci damele de consumație dimprejuru-i erau cam sterpe, desfundate de avorturi și seci din cauza uzurii. La tăvăleală mergeau, că nu aveau inhibiții, iar psihoterapia cu gemete profesioniste îi mai învârtoșa un pic ego-ul molatec. Dar plozi? Cu care dracu' să facă plozi? Însă, după cum știm din poveste, bunul Dumnezeu nu-i părăsește niciodată la greu pe cei vrednici, pe care doar îi încearcă, așa, ca să ne fie nouă, oamenii sărmani, de îndrumare, de model
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
până la cot, ferestrele închise, poarta zăvorâtă. Peste gard se vedea o parte din curtea interioară, mică, umbrită de coroanele copacilor bătrâni. Pe o bancă, sub un măr cu frunze albe, rare, se afla o cuvertură galbenă, îmbietoare ca razele soarelui molatec. Într-un con de lumină jucăușă, se găsea o măsuță rotundă, cu un singur picior. O ceașcă de cafea cu gura în jos, uitată pe un șervețel de masă, amintea de prezența de curând, acolo, a unei persoane. Toate astea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
goana trenului, cu acel al șaselea simț necesar În asemenea rare prilejuri, adică după aspectul gării, singuratecă și curățică de orice trafic prea zgomotos, după cupeaua tereziană a hote lului, așteptând zadarnic În gară pe rarii săi pasageri, după linia molatecă a acoperișurilor și după Colina Mistică, cu cetatea, catedrala și cimitirul vechi, pe povârnișul căreia aveam să privim amândoi, În acea primăvară neuitată, nămeții rozalbi de meri și de caiși Înfloriți rostogolindu-se până În satul româ nesc urgisit dincolo de zidurile
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cu atât mai mult cu cât strune necunoscute încă începuseră a cânta în sufletul său... „Doamne, Mâna Ta sfântă și plină de taine-o aștept Să izvodească din muta-mi vioară, adânc și vechi cântec domol și puternic, Cum curg molatec râuri pe-ntinsul câmpiei mănoase...“ Lipsi trei săptămâni, aproape o lună, în care timp stătuse în vreo două-trei locuri, prin stațiuni sau pe la prieteni din provincie. Se întoarse însă senin, liniștit, împlinit, căci aducea cu sine un manuscris încheiat și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Din plimbarea lui, Don Șef s-a oprit lîngă fereastră, ținînd încă șuba larg desfăcută pe umeri. Stă neclintit și privește fix, cu groază, afară. Apoi mîinile îi coboară pe lîngă trup, iar șuba i se reașază pe umeri. Palmele molatece, fără vlagă, ating poala șubei și au cîteva zvîcnituri. Face o mișcare bruscă, se întoarce pe călcîie și se apropie de economistă. Unde trebuie să semnez? o întreabă, punînd mîna pe formulare. Aici, arată economista, dar mai am unul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
am dus la Consiliu"... Cum, dumneata nu lucrezi azi?! Mi-am luat liber, murmur stupefiat. Bine, am să verific, zice directorul general și iese. Rămîn locului ca trăsnit, cu casca într-o mînă, iar cu cealaltă lăsînd-o să-mi atîrne molatec pe lîngă corp. Cineva bate la ușă, apoi intră. Spune un "bună ziua" tărăgănat, aproape surprins, trece pe lîngă mine, care continuu să mă uit în pămînt, și se oprește în fața biroului secretarei, întrebînd dacă au fost semnate niște acte. Ciudată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fi preferat să aibă o criză de nervi, doamnă, și să vă strîngă de gît, îi spun calm. Vorbele mele o lovesc pe Brîndușa ca o palmă dată pe neașteptate. Face o grimasă de durere, lăsîndu-și brațele să-i atîrne molatece pe lîngă corp, privindu-mă lung, cu dispreț. Părțile pardesiului se desfac și i se vede capotul. Îl iubiți mult, doamnă, dacă ați fugit la farmacie cu capotul pe dumneavoastră, îi spun, arătînd cu privirea spre pardesiul desfăcut. Brîndușa își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de acolo fumul care ieșea din hornul bucătăriei noas tre; pe urmă era o răscruce: Crușețul Mare, pământul unchiului Iorgu, și apoi Crușeț, PĂMÂNTUL NOSTRU. [...] Noapte bună, floare din Oltenia. Mama te adoră mereu, chiar atunci când îmbini „țanțoșenia oltenească“ cu molateca melancolie moldavă. Mama 98/1949 I 8 februarie [1949], marți [...] Îmi spuneai în scrisoarea ta că, scriindu ți, scriu un roman. Draga mea, ce bună ești că spui asta. Dar eu îmi dau seama că sunt de un egocentrism nebun
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mă orientez după comete și eclipse, așa cum procedează istoricii când abordează fragmentele unei saga. În alte cazuri Însă, nu există penurie de date. Mă văd, de pildă, cățărându-mă pe stâncile negre de pe țărmul mării, În timp ce domnișoara Norcott, o guvernantă molatecă și melancolică, care crede că vin după ea, se plimbă mai departe pe plaja cotită, Împreună cu Serghei, fratele meu mai mic. Port o brățară de jucărie. În timp ce mă târăsc pe stânci, repet mereu, ca un fel de incantație plină de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
îl bănuiește lumea. Așadar nici mult hulitul Gorică Pirgu, sărmanul. Rugați-vă pentru el ! De la Matei cetire... (Patru note) 1. „...un vals care era una din slăbiciunile lui Pantazi, un vals domol, voluptuos și trist, aproape funebru. În legănarea lui molatecă, pâlpâia, nostalgică și sumbră fără sfârșit, o patimă așa sfâșietoare că însăși plăcerea de a-l asculta era amestecată cu suferință” (M.I.C., Opere, București, 1936, pp. 65 și 188). Discutând cu prietenii, ne întrebam : ce vals o fi fost ăsta
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Miletin cu râul Jijia, între gara Larga Jijia și gara Vlădeni, a apărut o imensitate de apă unde știuca, bibanul, crapul și crapul topless cohabitează cu minunatele și grațioasele lebede, cu gălăgioșii și veșnicii înfometați pescăruși, cu frumoasele berze, cu molatecii și 194 greoii bâtlani, cu suplele egrete, cu brutalii și durii cormorani, cu miile de fluierași și becaține, într-un decor vegetal de basm. Aici pescarii se pot întâlni cu,,lupul apelor dulci'' - așa după cum mai este numită știuca, pește
CONTRIBUŢII LA AMELIORAREA CRAPULUI DE CULTURĂ ÎN CONDIŢIILE ECOLOGICE ALE AMENAJĂRII PISCICOLE MOVILENI, JUDEŢUL IAŞI by Dr. ing. Gheorghe Huian () [Corola-publishinghouse/Science/678_a_977]
-
înrîurește asupra celor cu aceeași simțire ca și dânsul. Să luăm câteva exemple. Eminescu place păturii culte. Chipul cum privește el amorul, femeia, de pildă, este chipul cum o privește această pătură. El, ca și pătura cultă, dorește o femeie molatecă, frumoasă, eterică, cu care să steie "pe prispa cea de brazde", cu care să se consoleze de decepțiile vieții. Închipuiți-vă acuma un țăran, destul de cult ca să înțeleagă arta, care muncește pământul 16 ceasuri pe zi și 1 Desigur, nimenea
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
apropiați, care ajung să-l suspecteze de trădare; însingurarea lui îndurerată ascunde însă cheia ingenioasei manevre la care părtaș va fi doar taciturnul sfetnic Român Gruie. Cu o mască - poate prea accentuată - de smerenie și falsă umilință, de resemnare și molatecă supușenie, Vlaicu își asumă rolul ingrat al unui domnitor aparent bicisnic, temător și șovăielnic. Astfel poate urzi, la adăpost de rele, țesătura unui plan pe care îl înfăptuiește cu infinite precauții. Unitatea de timp, generatoare de tensiuni și reglând ritmurile
DAVILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286707_a_288036]
-
oribilităti în serie, precum o subversiune de gradul doi. Totul e întors pe dos, ansamblul că și detaliile, într-o cascadă de negații agresive, nu o dată scabroase, într-un spaectaculum mundi infernal: "Mărturisitoare sub soarele negru/ mă bucurăm de monștrii molateci ai sufletului,/ îi învîrteam, îi jupuiam că pe trupurile unor mînji bătrîni./ Ei miroseau a crin putred,/ nu făgăduiau nici un pic de căința/ și craniul mi-l sfărîmau cu ciocăne tîrzii./ Noaptea cădea în mine că un smarald,/ înverzea părul
"Îndrăcirea" Ruxandrei Cesereanu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18115_a_19440]
-
i le aducea, ci s-a lansat în ditirambi nemăsurați la adresa “conducătorului” Romei. Monumentele construite de Domițian depășesc toate monumentele lumii: “Memfis, orașul barbar, să treacă sub tăcere piramidele” - exclama poetul; “Babilonul să nu se mai grozăvească cu zidurile sale; molateca Ionie să nu se mai laude cu templul Dianei... Toate monumentele pălesc în fața amfiteatrului lui Domițian: el singur este demn de faimă”; popoarele pământului îl numesc pe împărat pe drept cuvânt, spune Marțial, “părintele patriei”; animalele sălbatice îl adoră pe
Figuri anacronice pe ecranele TV by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/14324_a_15649]
-
în ciuda dorinței ei, de Don Giovanni. Jucând dubla comedie a răzbunării filiale și a fidelității față de logodnicul ei, ea nu urmărește de fapt decât să se răzbune pe seducătorul care a abandonat-o și pe care l-ar prefera oricând molatecului Don Ottavio. În palatul său, Don Giovanni ia masa. E vesel și fredonează câteva din melodiile la modă, între care și o celebră arie din opera "Nunta lui Figaro". Donna Elvira face o ultimă încercare de a redobândi dragostea cavalerului
Don Giovanni () [Corola-website/Science/307540_a_308869]
-
de expunere prin rame cu motive geometrice sau vegetale, zugrăvite cu aur. Plasticitatea obținută prin modelarea cu tonuri locale este robustă și figurile sunt desenate masiv, iar cele care pozează fără rost, sunt cu totul eliminate. Cutele draperiilor apar groase, molatece, cu rotunjimi uneori exagerate. Cromatica este vie, opusă caracterului discret al temperei utilizate, iar intensitatea ei este foarte bine armonizată. Biserica Cuvioasa Paraschiva (Vinerea Mare) din Țânțari (Dumbrăvița, Brașov) are o catapeteasmă care a aparținut bisericii vechi, care a fost pictată
Mișu Popp () [Corola-website/Science/316839_a_318168]
-
Marinescu - Vâlsan în rotonda Ateneului român. Mânat de dorul de a se perfecționa, a plecat la Munchen, Veneția, Paris, etc., vizitând și studiind marile saloane ale pictorilor germani, italieni și francezi. Vâlsan avea în pensula lui, ca nimeni altul, tristețea molatecă a satelor, amărăciunea vântului și a ploilor românești. O analiză făcută de C.I. Botez ne spune că: "Țara lui Grigorescu e o idilă neîntreruptă. La Vâlsan pământul geme, oftează și scrâșnește."
Ion Marinescu-Vâlsan () [Corola-website/Science/334160_a_335489]
-
de expunere prin rame cu motive geometrice sau vegetale, zugrăvite cu aur. Plasticitatea obținută prin modelarea cu tonuri locale este robustă și figurile sunt desenate masiv, iar cele care pozează fără rost, sunt cu totul eliminate. Cutele draperiilor apar groase, molatece, cu rotunjimi uneori exagerate. Cromatica este vie, opusă caracterului discret al temperei utilizate, iar intensitatea ei este foarte bine armonizată. Lista picturilor murale din Biserica din Satulung este următoarea:
Lista picturilor murale din Satulung () [Corola-website/Science/335315_a_336644]
-
de atlaz chiloți trandafirii cu subțiori deschise-n frunze de acant și picioare ce-ți put ca peștișoru-n agonie, e clipa, știi, să mi te-așezi deasupra. De-a lungul coastelor ionice se ling sardine și sardini, e-o lingușeală molatecă marină. {i sug ovuli și sperme risipite-n mare, la fel face și-această asfințită lună cu miliarde de fotoni ai soarelui-apune. E ceasul, tu, Preafericito, să-mi fii lună cu gură coapse și tot felul de cuiburi. Puți ca
Giuseppe Bonaviri by Geo Vasile () [Corola-website/Journalistic/13883_a_15208]