268 matches
-
la sinodul din același an; Efrem a profitat de acest lucru pentru a efectua în iarna 536-537 o călătorie în diocezele aflate sub jurisdicția sa cu scopul de a-i elimina, chiar și prin cele mai violente mijloace, pe ultimii monofiziți. În 537 sau 538 un sinod format din 132 de episcopi din patriarhatul antiohian a aprobat formula lansată la conciliul de la Calcedon și l-a anatemizat pe Sever. În 540, Chosroes I, regele perșilor, a invadat Siria și a distrus
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
numai două din ele (Biblioteca, cod. 228-229). Codexul 228 conținea numeroase scrisori; Fotie face un amplu rezumat al epistolei către un anume Zenovie din Emesa din gruparea Acefalilor în care Efrem aborda, între altele, problema Trisagion-ului (cam prin 470, patriarhul monofizit de Antiohia Petru Fulon adăugase formulei „Sfânt, sfânt, sfânt” din liturghie clauzùla „care a fost răstignit pentru noi”, care orienta adjectivul Sanctus către Fiu, cu intenție monofizită), afirmând că nu era o dovadă în sine de erezie; tot aici apăra
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a fost răstignit pentru noi”, care orienta adjectivul Sanctus către Fiu, cu intenție monofizită), afirmând că nu era o dovadă în sine de erezie; tot aici apăra Tomul către Flavian al lui Leon cel Mare respingând criticile aduse textului de către monofiziți. Printre celelalte scrisori, mai existau două adresate lui Justinian și două lui Antim din Trapezunt, ulterior, patriarh de Constantinopol; în a doua epistolă trimisă acestuia, Efrem sublinia că recunoașterea a două naturi într-o singură ipostază nu presupune deloc ideea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
teologia oficială a imperiului. Așa cum am văzut, una din trăsăturile acestui curent este acceptarea formulei monahilor sciți potrivit căreia „unul din Sfânta Treime a suferit”, care permitea sublinierea unității celor două naturi în Cristos într-o tentativă de reapropiere de monofiziți. Justinian fusese întâi circumspect în privința acestei formulări, însă ulterior a acceptat-o (scrisoarea trimisă papei Ioan al II-lea din 15 martie 533). Nu s-a împăcat însă cu monofizismul și prin Ordonanța împotriva lui Antim, Sever, Petru și Zoara
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Antim, de către papa Agapet (cf. aici, p. ???). În timp ce ordonanța consfințea respingerea nestorianismului și a monofizismului deopotrivă, în această circumstanță particulară lovea așadar în cel de-al doilea. O expunere teologică în care este atacat acest curent este Tratatul dogmatic contra monofiziților, compus sub formă de epistolă adresată unor călugări din Alexandria pe care patriarhul Zoil îi convertise, sau era pe cale să-i convertească, de la monofizism la doctrina calcedoniană (probabil în 542-543). Prin intermediul a numeroase citate din Părinții Bisericii, în special din
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
este în două naturi, deși nu această formulare apare în textele chiriliene invocate, ci „din două naturi”. Condamnarea nestorianismului este, bineînțeles, o constantă a tratatului, lucru firesc din perspectiva unei politici religioase menite să-i recupereze cu orice preț pe monofiziți, a căror separare de imperiu era pentru Justinian mult mai gravă decât aceea a nestorienilor. În această direcție evoluează complexa și, din multe puncte de vedere, dureroasa problemă a celor Trei Capitole. La sfârșitul lui 543 sau la începutul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Justinian sunt editate în PG 86/1, 945-1152; însă ediții critice ulterioare sunt preferabile. Epistola către patriarhi contra lui Origen: ACO III, pp. 189-214. E. Schwartz, Drei dogmatische Schriften Justinians (AAM NF 18), Giuffrè, Milano 19732, conține Tratatul dogmatic contra monofiziților (incomplet în PG), Epistola contra celor Trei Capitole și Declarația privind dreapta credință. Textele teologice ale lui Justinian sunt adunate în M. Amelotti - L. Migliardi Zingale, Scritti teologici ed ecclesiastici di Giustiniano, Giuffrè, Milano 1977. 23. Hipațiu din Efes Prima
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
J. Neusner, II, Brill, Leiden 1975, pp. 208-216. 24. Eustație Monahul Acest autor e cunoscut doar grație unei Epistole către Timotei scolasticul despre cele două naturi, contra lui Sever, scrisă pe la jumătatea secolului al VI-lea. El îi asimilează pe monofiziții extremiști, cum e Timotei Aelurus, cu vechii docetiști și afirmă că toți cei care au declarat că Cristos a venit în trup, au propovăduit implicit cele două naturi. Apoi susține că Sever de Antiohia, în timp ce afirmă că respinge opiniile lui
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
texte ale acestuia. Rezolvarea (Epilysis) silogismelor propuse de Sever are forma unui dialog (însă cei doi interlocutori n-au individualitate; e vorba de un expedient pentru prezentarea argumentelor și a contraargumentelor) între un „acefal” (cf. aici, p. ???; de fapt, un monofizit severian) și un ortodox. Un scurt prolog ne avertizează că scrierea reprezintă o aprofundare a unor teme tratate deja în trilogia precedentă, în urma cererii pe care i-au făcut-o autorului câțiva credincioși ortodocși care cred că adversarii utilizează acum
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o operă pierdută a aceluiași autor, Scoliile, din care ar proveni și Rezolvarea și cele Treizeci de capitole și din care ar deriva și alte opere atribuite în manuscrise lui Leontie: Despre cele șapte ca și Contra nestorienilor și Contra monofiziților. În realitate, s-a dovedit că fragmentele sunt extrase din tratatul Contra nestorienilor și a eutihienilor. Cele două tratate menționate mai sus în care sunt atacați nestorienii și monofiziții sunt atribuite în manuscrise unui călugăr numit Leontie din Ierusalim, recunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Leontie: Despre cele șapte ca și Contra nestorienilor și Contra monofiziților. În realitate, s-a dovedit că fragmentele sunt extrase din tratatul Contra nestorienilor și a eutihienilor. Cele două tratate menționate mai sus în care sunt atacați nestorienii și monofiziții sunt atribuite în manuscrise unui călugăr numit Leontie din Ierusalim, recunoscut astăzi ca o persoană diferită de aceea a lui Leontie din Bizanț (cf. aici, pp. ???-???). Tratatul Despre cele șapte este, conform manuscriselor, opera „lui Leontie scolasticul bizantin, compusă întocmai
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Antiochia, CrSt 1 (1980), 411-442; A. Grillmeier, Le Christ dans la tradition chrétienne II/2, trad. franc., Cerf, Paris 1993, pp. 247-309. 26. Leontie din Ierusalim Așa cum am spus, corpusul atribuit lui Leontie în PG 86 conține o scriere Contra monofiziților și una Contra nestorienilor care în manuscrise apar sub numele lui Leontie din Ierusalim. Propunerea lui F. Loofs de a vedea aici niște revizuiri ale unei opere pierdute a lui Leontie din Bizanț, Scoliile, s-a dovedit fără temei; aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
autor, a cărui personalitate literară a fost studiată pentru prima dată de M. Richard (1944). Acesta a stabilit că Leontie din Ierusalim și nu Leontie din Bizanț a fost apocrisarul călugărilor palestinieni care a participat la Constantinopol la colocviul cu monofiziții în 532-533 și la sinodul din 536 (aici, p. ???); într-adevăr, potrivit lui Richard, florilegiul severian criticat în al doilea apendice al tratatului Contra monofiziților (cf. aici, mai jos) prezintă afinități notabile cu autorii prestigioși invocați de severieni cu ocazia conferinței
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Leontie din Bizanț a fost apocrisarul călugărilor palestinieni care a participat la Constantinopol la colocviul cu monofiziții în 532-533 și la sinodul din 536 (aici, p. ???); într-adevăr, potrivit lui Richard, florilegiul severian criticat în al doilea apendice al tratatului Contra monofiziților (cf. aici, mai jos) prezintă afinități notabile cu autorii prestigioși invocați de severieni cu ocazia conferinței din 532. Unele indicii l-au determinat pe M. Richard să pună activitatea acestui autor (fără să conteste că acesta, așa cum arată numele său
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
teze, însă alți cercetători (P.T.R. Gray) plasează activitatea lui Leontie mai degrabă la Ierusalim. Redactarea scrierilor lui Leontie este plasată de M. Richard între 538 (moartea lui Sever de Antiohia care nu pare să mai fie considerat în viață în Contra monofiziților) și anii 543-544 (începutul controversei celor Trei Capitole despre care nu se vorbește nicicum în cele două opere ale lui Leontie). Tratatul Contra monofiziților se compune de fapt din două opere distincte. Prima (PG 86/2, 1769-1804) este constituită din
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
538 (moartea lui Sever de Antiohia care nu pare să mai fie considerat în viață în Contra monofiziților) și anii 543-544 (începutul controversei celor Trei Capitole despre care nu se vorbește nicicum în cele două opere ale lui Leontie). Tratatul Contra monofiziților se compune de fapt din două opere distincte. Prima (PG 86/2, 1769-1804) este constituită din 63 de aporii, adică de probleme logice dificile propuse de autor monofiziților; citatele din Sfinții Părinți sunt aici rare. A doua (PG 86/2
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se vorbește nicicum în cele două opere ale lui Leontie). Tratatul Contra monofiziților se compune de fapt din două opere distincte. Prima (PG 86/2, 1769-1804) este constituită din 63 de aporii, adică de probleme logice dificile propuse de autor monofiziților; citatele din Sfinții Părinți sunt aici rare. A doua (PG 86/2, 1804-1900) este alcătuită din Mărturiile sfinților, care, la rândul lor, sunt compuse din: (a) o expunere doctrinară; (b) un florilegiu patristic pentru apărarea doctrinei celor două naturi, urmat
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de obiecții monofizite privind valabilitatea conciliului de la Calcedon. Genul literar al acestei secțiuni este cel al “întrebărilor și răspunsurilor”. Concluzia scrierii (col. 1900A rând. 9 - 1901A rând. 2) este o interpolare posterioară. Totodată, începutul Aporiilor dovedește că dificultățile logice propuse monofiziților sunt urmarea rezolvării unor aporii lansate de aceștia și chiar în interiorul secțiunii se fac trimiteri la teme deja discutate care nu apar însă în textul aflat la dispoziția noastră. Acest lucru ne permite să conchidem că aceste două scrieri reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
necesitate naturală. Acest lucru îi permite primului să se folosească de analogia cu ființa umană pentru a explica relația dintre divin și uman în Cristos; în schimb, cel de-al doilea renunță complet la un asemenea procedeu. Bibliografie. Ediții: Contra monofiziților: PG 86/2, 1769-1901. Contra nestorienilor: PG 86/1, 1400-1768. Studii: M. Richard, Leonce de Jérusalem et Leonce de Byzance, MSR 1 (1944), 35-88 (= idem, Opera minora III Brepols, Turnhout; Univ. Press, Leuven 1977, n. 59); A. Grillmeier, Le Christ
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
-l situăm în Egipt în prima jumătate a secolului al V-lea, pe baza raporturilor cu alți călugări însemnați. Cea mai mare parte a cercetătorilor acceptă că e vorba (așa cum a propus G. Krüger în 1899) de un călugăr Isaia, monofizit, care se găsea în Egipt, la Scheti, în 431, și ulterior în Palestina și a murit într-o mănăstire de lângă Gaza în 491; există și o Viață a acestuia scrisă de Zaharia Retorul. Acest lucru e negat de R. Draguet
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
scrisori: A. Cameron, The Authenticity of the Letters of St Nilus of Ancyra, „Greek, Roman and Byzantine Studies” 17 (1976), 181-196. b) Diadoh din Fotike Fotie (Biblioteca, cod. 231) îl amintește pe Diadoh, episcop de Fotike în Epir, printre adversarii monofiziților în anii conciliului de la Calcedon; însă la conciliul din 451 episcopul de Fotike se numea Ioan, deci Diadoh trebuie să fi ajuns episcop la târziu. Oricum, apare în 457 printre semnatarii scrisorii trimise de episcopii din Vechiul Epir împăratului Leon
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
În schimb, nu există nici un dezacord în privința atribuirii acestei opere lui Geronțiu din Ierusalim care a cunoscut-o pe Melania și, după moartea ei, a condus mănăstirile pe care aceasta le întemeiase. Ajuns arhimandrit peste mănăstirile dependente de Ierusalim, Geronțiu, monofizit, a militat printre anticalcedonieni și nu a renunțat la convingerile sale nici când Eudocia care îl protejase s-a împăcat cu Pulcheria și cu papa Leon în 456; nu a aderat nici la acordul încheiat de patriarhul Martirios din Ierusalim
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fi scris înainte de 444-445. Din 1941, e cunoscută și o versiune georgiană, dependentă de un text sirian pierdut, mult diferită de cea greacă și refăcută, fără îndoială, probabil pentru a constitui un sprijin pentru pretențiile calcedonienilor care își disputau cu monofiziții Biserica din Gaza. În prezent, se presupune că originalul acestei Vieți ar fi fost compus în siriană și că textele care au ajuns în posesia noastră sunt toate niște prelucrări. Bibliografie. H. Grégoire - M.-A. Kugener, Marc le Diacre. Vie
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Ceea ce știm despre el provine din indicii pe care le găsim în opera sa. Arab din Palestina meridională, probabil din Ascalona, Ioan a studiat dreptul la Beirut și a fost hirotonisit preot între 476 și 478 la Antiohia de către patriarhul monofizit Petru Fulon, al cărui succesor desemnat fusese. I se mai spunea și Ioan din Beth-Rufina sau din Antiohia. După ce Petru a fost alungat în 478, Ioan a plecat în Palestina unde i-a cunoscut pe Isaia și pe Petru Ibericul
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Fulon, al cărui succesor desemnat fusese. I se mai spunea și Ioan din Beth-Rufina sau din Antiohia. După ce Petru a fost alungat în 478, Ioan a plecat în Palestina unde i-a cunoscut pe Isaia și pe Petru Ibericul, episcop monofizit de Maiuma, aproape de Gaza. În 485, când Petru Fulon, reînscăunat la Antiohia, i-a trimis epistola sa sinodală lui Martirios, Ioan era la Ierusalim. După moartea lui Petru Ibericul la 1 decembrie 488, Ioan a devenit nou episcop de Maiuma
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]