1,878 matches
-
unei mentalități dominante în virtutea căreia francezii împărtășesc convingerea că în lume există un arhetip al Răului și că el este același pentru toți. Se subînțelege că totul se obține printr-o propagandă mediatică în urma căreia oamenii capătă o optică monocordă, monotonă și monovalentă: gîndesc după același calapod și nu găsesc nimic rău în asta. Și iarăși se subînțelege că scopul propagandei este ca ideile pe care le răpîndește să fie induse într-un mod suficient de subtil ca francezii să fie
Artizanii decăderii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9156_a_10481]
-
ordonată, dar Întîrziaseră deja prea mult cu celelalte preparative, astfel că Joanna-Jeni hotărî să treacă direct la invocarea lui Abraxas, cel cu cap de cocoș, avînd doi șerpi În loc de picioare - În care scop Începu să cînte pe neașteptate o melodie monotonă, cu un singur vers: — Pentru a crea o lume, trebuie mai Întîi distrusă o lume... Pentru a crea o lume, trebuie mai Întîi distrusă o lume... Pentru a crea o lume, trebuie mai Întîi distrusă o lume... Repetă acest vers
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
bage și să se ghemuiască În sacii de plastic, pe marginea aceluiași presupus cerc, străduindu-se să imite, atît cît era posibil, forma de ou. Deodată Joanna-Jeni tresări, părînd că-și revine dintr-o stare hipnotică, ridică vocea, iar cîntecul monoton de pînă atunci se transformă Într-un recitativ aproape isteric: Păsările vor rupe cochilia Păsările vor zbura spre Soare Soarele este un Zeu Numele zeului este Abraxas... Atunci ele se ridicară În picioare, desfăcură brațele și ieșiră din sacii de
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
dovedindu-se neîncăpător și prea puțin cunoscut, Întreaga poveste a fost mutată pe Stadionul Municipal, fiindcă publicul avea nevoie de un spațiu cît mai amplu, În care să-și poată manifesta plenar setea de ficțiune, calitativ destul de convențională totuși, destul de monotonă și putînd fi cu ușurință sistematizată În trei sau patru categorii, dacă cineva ar fi găsit timp să se ocupe de asta. Erau mai Întîi cei care susțineau pur și simplu varianta guvernamentală, modestă și pe Înțelesul tuturor, dar Încă
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
potoliseră am privit chipul femeii, de altfel o cunoștință Întâmplătoare, și m-a cuprins mila. I-aș fi dat bani, obiecte, mâncare, haine, din milă că mi-a cedat Într-un moment de slăbiciune. Ziua următoare se anunța lungă și monotonă, deși mă trezisem ca de obicei În jurul prânzului cu sentimentul că cineva bate insistent la ușă. M-am apropiat de noptiera cu blat de marmoră gri și am pus mâinile pe ea ca să mi le răcoresc, dar bătaia În ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
în pahar. Acum discută cu mine rațional și nu mă mai speria așa de rău. — Vezi tu, nu e vorba de a fi puțin îndrăgostită, rosti Antonia ridicându-și spre mine ochii strălucitori și plini de neliniște. Începu să vorbească monoton, de parcă vorbea în somn, cu o expresie de moarte și disperare pe față. —... Este vorba de a fi îndrăgostită într-un mod profund și disperat. Poate ar fi trebuit să-ți spunem mai demult, numai că totul a fost atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
chiar atât de îndrăgostită de psihanalistul tău poate n-ar fi rău să te culci cu el! Dar nu-mi vorbi despre divorț, nici nu vreau să aud de așa ceva! — Martin! exclamă Antonia șocată. Apoi adăugă, și vocea îi reveni monotonă: Deja m-am culcat cu el. Obrajii mi s-au aprins din pricina valului de sânge care mi s-a urcat la cap, de parcă m-ar fi izbit ceva. Genunchiul meu îl atingea pe al Antoniei. Cu mâna stângă i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ceva neobișnuit. Era Alexander. Mi-a făcut plăcere să-i aud glasul. — Ce faci, bestie? l-am salutat. De ce n-ai mai dat nici un semn de viață? Antonia arde de nerăbdare să te vadă. Nici nu-ți închipui ce viață monotonă ducem. Hai, vino pe-aici să ne mai înveselești. Alexander păru puțin încurcat, spuse că ar veni cu plăcere, sigur că da, că-i pare rău că a fost atât de absent dar că mai întâi de toate are să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
abată gândurile, căci aproape că-și pierduse mințile. După aceea și-a dat seama desigur, că n-are nici un rost. Iar Georgie a încercat să se sinucidă când a aflat că, de fapt, Alexander mă iubește pe mine. Vocea ei monotonă torcea neîntrerupt peste umărul meu. — Așa să fie oare? am întrebat. Eram amețit, îndobitocit. Mă simțeam ca un vas gol azvârlit dintr-o parte într-alta. Mi se lua acum până și dragostea lui Georgie. Încă puțin și aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
zdruncinat de viteza trenului, ea trezea o dureroasă compătimire. Nu se plânsese de frig. Comentase În privința acestuia ca despre un rău necesar. Acum, Într-o străfulgerare interioară, Myatt deveni conștient de nenumăratele rele necesare care compuneau viața fetei. Auzi pasul monoton al omului pe care-l văzuse trecând Încoace și-ncolo prin fața compartimentului și-i ieși În cale. — Sunteți doctor? Este aici o fată care a leșinat. Omul se opri și Întrebă cu o ezitare: — Unde-i? Apoi o văzu peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mașina se apropie, torcând din motor, pe strada din față. Pașii se depărtară, se deschise o ușă și prin pereții subțiri ai șopronului Coral auzi pe cineva bâjbâind printre saci În Încăperea vecină. Un câine amușina. Văzu câmpurile plate și monotone de lângă Nottingham, Într-o duminică, micul grup de mineri cu care fusese cândva la vânătoare de șobolani, apoi un câine pe nume Spot. Câinele intra și ieșea din grajduri În timp ce ei stăteau toți În cerc, Înarmați cu bețe. Afară avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mi arată o vrajă, cu cuvintele englezești scrise cu negru sub păsăreasca originalului. — Zi-o, zice. Vraja? — Citește-o cu voce tare, zice. Pentru ce e? întreb. Și Helen zice: — Să ai grijă la candelabru. Începe să citească, cu vorbe monotone și egale, ca și cum ar număra, ca și cum ar fi niște numere. Începe să citească, și poșeta care-i atârnă în dreptul taliei începe să se înalțe lin. Poșeta se înalță mai sus, până ce rămâne priponită de baretă, plutind deasupra capului ei asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
A ajuns la nivelul meu. Apoi mă uit la ea în sus. Picioarele îi atârnă, cu degetele în jos; atârnă deasupra podelei. Unul după celălalt, pantofii galbeni îi alunecă din picioare și i se rostogolesc pe scânduri. Cu aceeași voce monotonă și egală, Helen se uită în jos la mine și zâmbește. Și, apoi, simt că nu mai ating pământul cu un picior. Mi se înmoaie și celălalt, și încep că calc așa cum faci atunci când încerci să dai de fund într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
o vrajă și pot citi viitorul în oglindă. Viitorul, zic, foarte frumos. Anizanta. Iedera japoneză. Bibanul de Nil. În momentul ăsta nu sunt sigur nici măcar că pot citi prezentul. Helen citește din hârtie. Citește câteva versuri scurte, cu aceeași voce monotonă cu care rostise și vraja pentru zbor. Lasă hârtia jos și zice: — Oglindă, oglinjoară, spune-ne cum ar arăta viitorul nostru dacă ne-am iubi și ne-am folosi puterea cea nouă. Puterea ei cea nouă. — Partea cu „oglindă, oglinjoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
furișează tot mai des, aproape fățiș, spre dreapta, unde actorul, absorbit, își îndeasă cu interes rîndurile scrise mai aproape de ochi, să le deslușească. Valuri tot mai dese de fulgi lovesc ferestrele cursei, întunecîndu-i interiorul, unde, la căldură, gîdilați de vocea monotonă a celui de la radio, pasagerii moțăie. Chiar și cei doi gemeni, fascinați de fulgii mari, veniți spre ei în viteză, opriți de sticla rece, pe care stau turtite nasurile lor, încep să moțăie, trezindu-se urgent cînd tatăl, cu brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
clipă, volanul îi tremură în mînă iar cursa se scutură ca de friguri, trezindu-i pe toți. Pasagerii privesc un timp înainte, ori spre fereastră și, cînd mașina s-a statornicit în mersul ei de pînă acum, sigur, cu zgomot monoton, moțăiala îi cuprinde din nou. Pe partea dreaptă, la o intersecție, mai mulți oameni ies dintr-o gheretă și fac din mîini, dar cursa își vede de drum, fără să-i ia în seamă. Din sens invers, fiecare nouă mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
o fi făcut ea ceva după prima naștere; toate activistele au cîte o pilă, vreun doctor care să le lege trompele... Începuse să-i placă al naibii de mine; am răsuflat ușurat cînd s-au terminat cursurile..." Pașii lui Mihai lunecă încet, monoton, egal, de-a lungul secției finale, unde zeci de femei sortează și ambalează marfa pentru expediție. Constată că totul este în regulă, termină de inspectat și se întoarce în birou, pregătindu-se să-și amenajeze un pat din trei scaune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
afacerile? — E o perioadă proastă pentru afaceri, nu-i așa? Cam puțini clienți, nu? Și așa mai departe. Țigara nu li se desprinde din colțul gurii, iar mâna rămâne așezată pe tejghea. Însă gura se deschide și revarsă o litanie monotonă și obositoare a insatisfacției. Un astfel de loc era și cel din care se aprovizionau Dan și Carol. Responsabilul, domnul Wiggins, și soția sa, pe care o chema tot Carol (hai să-i spunem Cealaltă Carol, ca să o putem deosebi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
veneau după bere Lamot. Aceștia erau cei pe care Cealaltă Carol îi dădea afară. Pe de altă parte, toți cei cu un aspect respectabil erau întâmpinați cu brațele deschise și cu o vorbărie nereținută, care se scurgea într-un șuvoi monoton dintre dinții ei gălbui. Dan frecventa de mult acest templu al uitării unde oficia Cealaltă Carol. Iar ea se gândise în repetate rânduri la acest tânăr simpatic, cu gusturi diversificate, căci Dan bea cam orice, de la Château Haut Brion la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
dreptunghi alb În mijloc, cu linii pentru nume și subiect. Numele celui la care a scris tot timpul cît am stat cu el a fost Ultima mare afacere. Subiectul nu era menționat. În timp ce scria, Jerry murmura și fredona. Fredonatul era monoton și strident, iar murmurul era doar un murmur sau poate un simplu tărăgănat. Suna ca și cum cineva ar fi rostit rugăciuni Într-o odaie Îndepărtată - emana o aură de Înțelesuri și totuși era imposibil să deslușești fie și un singur cuvînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
cîte o sobă teșită, aidoma sobelor pictate pe pereții căsuțelor de păpuși, precum și o sumedenie de oglinzi și tapete verzi, iar după un colț se auzea, În acea după-amiază Însorită, zgomotul geamurilor sparte adunate cu mătura de pe trotuare, ca murmurul monoton al mării pe o plajă de prundiș. Altminteri, scuarul ținuse să salveze aparențele, arborînd drapelele națiunilor libere și o mulțime de flamuri, păstrate fără Îndoială tocmai de pe vremea jubileului. Arthur Rowe aruncă o privire nostalgică pe deasupra grilajului - Încă mai exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
individul. Se opri Însă, tresărind nervos la auzul rafalelor trase de un tun antiaerian amplasat Într-un scuar din apropiere; Întreaga clădire se cutremură. Dinspre coastă, se auzi din nou huruitul unui avion. Tirul antiaerian răsună din ce În ce mai aproape, iar zgomotul monoton făcut de avion continua să se audă - „Unde ești? Unde ești?“ - pînă cînd, deodată, casa fu din nou zguduită de salvele unui tun din apropiere. Apoi se auzi șuierul unui proiectil, Îndreptat parcă anume asupra acestei clădiri neînsemnate. Bomba explodă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
fără Încetare știri urgente, de o importanță vitală. Acum, cînd nu se mai auzeau fluierăturile și suspinele, domnea peste tot o liniște lugubră, ca pe un transatlantic eșuat, ale cărui motoare s-ar fi oprit, lăsînd să se audă clipocitul monoton al apei În creștere. — Aceasta-i camera 6, anunță băiatul. — Ca s-ajungi la camera 100 Îți trebuie, cred, o zi Întreagă... — E la etajul al treilea, dar domnul Travers a dat dispoziție... — Bine, bine... Am spus așa, Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
la efortul de război... — Dumneata nu cunoști mila, nu-i așa? Îl Întrebă domnul Prentice privindu-l pieziș, cu un fel de curiozitate. Adolescenții nu cunosc acest sentiment. E o pasiune de om matur. Cred că am dus o viață monotonă și sobră, de aceea toate Întîmplările astea mă tulbură atîta, răspunse Rowe. Acum, cînd știu că nu sînt un criminal, mă pot bucura... Zărind casa aceea parcă familiară, Rowe se opri buimăcit, ca În fața unei priveliști de vis. Recunoștea vag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cineva lucra la clape pentru ea, și basistul și toboșarul, și producătorul, și inginerul de sunet... „De ce?“, șopti suflându-și nasul. „De ce mie? De ce îl iubesc? De ce sunt proastă?“ Chiar așa, de ce? ...și Bono cânta mai departe, semi-neînțeles, basul făcea monoton „bum-bum-bum-bum-bum-bum-bum-bum“, toba „mbu-mbu-bu-tchik-tu-du-du-tchik“, keyboardul „nieeeeu-niieoouwh“, chitara „ta-diu-ta-diu-ta-di-di-deam-diu“, producătorul urmărea luminile verzi și roșii care arătau sonoritatea, inginerul de sunet scotea din feedbackul chitării învârtind un buton... Dublin 1986 - București 2004 Frankfurt, 28 februarie 2005 NORVEGIA La Muzeul Neamului din Oslo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]