KorAP: Find »[drukola/base=mops & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 11 >

253 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

Andrei își încrețise pielea de șopârlă a obrazului într-o grimasă pe care nu știam cum s-o interpretez: stupoare? neîncredere? Dodo își frământa degetele lungi, osoase, îmbătrânite. Dominic stătea solemn și ridicol. Anton părea să nu fi auzit nimic. Mopsul își freca întruna cu palma părul aspru, scurt, și mă cerceta bănuitor. Călugărul trăgea de fularul care-i atârna, ca totdeauna, până aproape de pământ. Până și Victor ieșise din absența lui și se apropiase. Siminel i-a făcut loc între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
trebuiau să vină alte întrebări, alte curiozități: „Totuși sala există, nu? Atunci care e rostul ei? Și Francisc care stă ca un... păzind un deșert! Zău că trăim într-o lume din care nu mai înțelegi uneori nimic”. În loc de asta, Mopsul îmi aruncă un afront: „Măcar dacă ar fi fost o glumă bună”. Pe măsură ce și-au revenit din perplexitate, au plecat unul după altul până ce m-am trezit singur. Uluit. Ce se întâmplase? Numai această reacție n-o prevăzusem. În zilele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
potolească psihoza. Și dacă nu se va potoli? — Adică tu crezi că... — Eu nu cred nimic, mă întrerupse, nervos, Dinu. Te-ai jucat cu lucruri cu care în general nu te poți juca nepedepsit. Roagă-te să nu fie curiozitatea Mopsului mai puternică decât teama de un blestem. Despărțindu-mă de Dinu, am pornit spre sala cu oglinzi. Se făcuse seară și n-aveam nici un chef să mai ascult avertismentele bufniței. Preferam să uit, sub lumina scânteietoare a candelabrului, atmosfera de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Era acolo și Arhivarul care nota tot. — Și? — M-au întrebat dacă știam... Dacă știai ce? m-am enervat, căci mă călca pe nervi uneori cu ezitările lui. Dacă știam despre combinațiile urzite de tine. Lucrurile luaseră o întorsătură amenințătoare. Mopsul săvârșise totuși sacrilegiul de a deschide mormântul Bătrânului și găsise maldărul de frunze. Venise și povestise totul Moașei, acuzându-mă că măsluisem acel mormânt ca să ascund adevăratul mormânt al Bătrânului. Fiindcă, adăugase Mopsul, îl omorâsem cu siguranță pe Bătrânul, altfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de tine. Lucrurile luaseră o întorsătură amenințătoare. Mopsul săvârșise totuși sacrilegiul de a deschide mormântul Bătrânului și găsise maldărul de frunze. Venise și povestise totul Moașei, acuzându-mă că măsluisem acel mormânt ca să ascund adevăratul mormânt al Bătrânului. Fiindcă, adăugase Mopsul, îl omorâsem cu siguranță pe Bătrânul, altfel n-aș fi organizat toată mascarada cu mormântul fals. Probabil, îl înjunghiasem și dacă ar fi asistat cineva la înmormântare s-ar fi descoperit crima. Ca s-o ascund, înjghebasem o farsă. Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
o farsă. Îl înmormântasem pe Bătrânul noaptea, ca un tâlhar, fără martori, undeva în bălării, și apoi săpasem un mormânt fals în altă parte ca să șterg orice urmă. „N-am nici o îndoială că așa s-au petrecut lucrurile, zicea indignat Mopsul. Și cu ce scop? Asta-i bună! Vrea să se așeze pe fotoliul Bătrânului, să bea din limonada lui, nelegiuitul”. — Înțelegi, Daniel, ești învinuit de crimă. Și eu alături de tine. Ce facem acum? Arăta palid. Pretinsese odată că el făcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
nu mă dau de gol. Între timp ploaia curgea din ce în ce mai tare lovind în acoperișul de tablă ca într-o tobă. M-am ghemuit. Mă urmăreau oare? Dar care dintre ei? Îi văzusem într-un luminiș din bălării pe Călugărul, pe Mopsul și pe Nelson. Călugărul, trântit în iarbă, se descălțase ca să-și odihnească picioarele. Din când în când se ridica și se așeza cu mai multă grijă. Mopsul avea o pușcă de vânătoare, iar Nelson râdea de el, frecându-și palmele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
care dintre ei? Îi văzusem într-un luminiș din bălării pe Călugărul, pe Mopsul și pe Nelson. Călugărul, trântit în iarbă, se descălțase ca să-și odihnească picioarele. Din când în când se ridica și se așeza cu mai multă grijă. Mopsul avea o pușcă de vânătoare, iar Nelson râdea de el, frecându-și palmele de bucurie. „Hei, fiți atenți”, a strigat Mopsul și a ridicat pușca. Țintea o pasăre neagră, cu pete albe, aproape de mărimea unei găini, cocoțată în vârful unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
se descălțase ca să-și odihnească picioarele. Din când în când se ridica și se așeza cu mai multă grijă. Mopsul avea o pușcă de vânătoare, iar Nelson râdea de el, frecându-și palmele de bucurie. „Hei, fiți atenți”, a strigat Mopsul și a ridicat pușca. Țintea o pasăre neagră, cu pete albe, aproape de mărimea unei găini, cocoțată în vârful unui gutui sălbatec, ca acela de la poarta Martei. A răsunat împușcătura, dar pasărea n-a căzut. A tresărit doar, înspăimântată de moarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
adică «i-ați?»” m-am revoltat eu. Sonia m-a consolat, strângând cățelul la piept: „Lasă, dragă, nu trebuie să regreți. Se poate, dragă, să regreți ceva atât de interesant?” Și dispăru în bălării. Am revenit să-i caut pe Mopsul, pe Călugărul și pe Nelson. Nu mai erau nici ei. Doar pasărea neagră cu pete albe stătea mai departe, înfricoșată, în vârful gutuiului. „Încă nu te-au doborât”, îmi șopti o voce cunoscută și m-am răsucit, uluit, pe călcâie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
minciunii, căruia i se aruncă fărâmituri de la marele ospăț al vieții, la care alții, mai dotați, cu un egoism mai viguros sau cu ambiții mai îndrăznețe, își satisfac toate poftele. În fața pescarilor mă purtam ca o zdreanță. Și nici măcar pe Mopsul nu îndrăzneam să-l trimit în fundul iadului. Singurii pe care reușisem să-i înfrunt fuseseră cei care se arătaseră binevoitori cu mine. În fața lor, da, fusesem tare. În rest? Când Moașa venise la mine să mi se arunce în brațe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
borfaș. Ai jefuit ce-ai putut la repezeală și la întâmplare, risipind apoi totul dintr-o prostie. Ce mai urmează? Să cerșești bunăvoința Arhivarului? Să-i faci bustul lui Aristide? Să-ți scurmi cu unghiile un mormânt ca să te ierte Mopsul? Asta vrei? Nu, nu vroiam asta. Nu venisem la azil ca să fiu tot un oarecare. Peste antipatia celor care nu mă înghițeau puteam să trec; ea semăna din multe puncte de vedere cu admirația. Dar trebuia să storc din mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Viața? Îi cerusem prea mult sau îi dădusem prea puțin? Ce-mi reproșa? Încercam să găsesc un răspuns la această întrebare când Domnul Andrei s-a furișat cu mii de precauții ca să-mi șoptească, grăbit, o veste rea: instigat de Mopsul, Anton constituise un tribunal care-mi intentase proces. Eram învinuit de două crime. Prima, că l-am ucis pe Bătrânul. A doua, că am complotat să-i iau locul. Mopsul era extrem de revoltat. „Cum a îndrăznit? striga el. Și de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
precauții ca să-mi șoptească, grăbit, o veste rea: instigat de Mopsul, Anton constituise un tribunal care-mi intentase proces. Eram învinuit de două crime. Prima, că l-am ucis pe Bătrânul. A doua, că am complotat să-i iau locul. Mopsul era extrem de revoltat. „Cum a îndrăznit? striga el. Și de ce a săpat un mormânt pe care l-a umplut cu frunze? Vroia să-i aparținem nu numai morți, ci și vii”. La plecare, Domnul Andrei a mai adăugat ceva încâlcit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Știam, desigur. L-am liniștit. Eram hotărât să fiu calm și eu, dar când m-am pomenit cu bătrânii în cameră, am izbucnit într-un râs isteric, idiot, din care nu mă mai puteam opri. Veniseră toți, în cap cu Mopsul care nu mă slăbea din ochi. Anton își regăsise severitatea profesională. Dodo își frământa ca de obicei degetele. Dominic își purta halatul ca o uniformă de majordom, iar Călugărul părea rușinat că trebuia să ia parte la o asemenea treabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
amenința să rămână mut. Eu râdeam mai departe. Mă lăsaseră nervii după atâta încordare și mă eliberam prin râs. Bătrânii mă ascultau atenți, cu un aer foarte serios. Apoi au început să devină stânjeniți. Nu îndrăzneau totuși să mă oprească. Mopsul mă măsura bănuitor, pe figura lui se citea limpede întrebarea: „Ce ne facem dacă sculptorul nu încetează cu râsul?” Singurul pe care râsul meu îl bucura era Siminel. El mă încuraja din ochi: „Nu vă opriți, domnule sculptor. Ah, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
sub pulover ca să nu-i fie rece. Anton profită de tăcerea mea ca să-i întrebe dacă mă considerau vinovat. Ultimul care a dat din cap a fost Domnul Andrei, foarte jenat, uitându-se în altă parte. „Și tu Siminel? ricană Mopsul. Ce faci, dormi?” Siminel răspunse sec: „Eu cred că e nevinovat” și se apropie de mine: „Domnule sculptor, nu mă așteptam la asta”. După plecarea bătrânilor noaptea deveni zăpușitoare. Aveam febră, amețeli și dureri de cap. Parcă nu mai puteam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
supuneți. Când v-au condamnat la închisoare, a trebuit să mergeți într-o celulă. Eu nu sunt decât executorul unei sentințe. Îmi pare rău, dar n-am ce face”. „Bine, dar și dumneata, Ehoan, îl disprețuiești, mi se pare, pe Mopsul. Atunci de ce îl asculți?” Hingherul mă privi lung înainte de a-mi răspunde: „Eu pot să-i disprețuiesc pe fiecare în parte, dar împreună, strânși într-un tribunal, înseamnă legea”. „Dar dacă legea ți-ar cere să omori un câine?” l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
fost doar să-mi descarc nervii când am luat de jos o piatră și am azvârlit-o spre azil. Piatra a nimerit însă într-un geam, făcându-l țăndări și imediat la ferestre au apărut câteva capete. Arhivarul, portarul și Mopsul, întâmplarea a vrut ca ei să fie cei mai curioși și să dea cu ochii de mine. „Ce vă holbați? le-am strigat. Sau poate vreți să vă dau foc, să ardeți ca niște șobolani?” L-am auzit pe Mopsul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Mopsul, întâmplarea a vrut ca ei să fie cei mai curioși și să dea cu ochii de mine. „Ce vă holbați? le-am strigat. Sau poate vreți să vă dau foc, să ardeți ca niște șobolani?” L-am auzit pe Mopsul izbucnind într-un hohot de râs. Apoi pe Arhivarul. Se aplecaseră ca să vadă mai bine și râdeau. Asta m-a făcut să-mi pierd și mai mult cumpătul, înverșunându-mă: „N-aveți decât să vă spintecați gurile râzând, tot veți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să-mi pierd și mai mult cumpătul, înverșunându-mă: „N-aveți decât să vă spintecați gurile râzând, tot veți arde. Să știu bine că aduc din iad o flacără”. „A înnebunit sculptorul”, a izbucnit într-un nou acces de râs Mopsul. „A înnebunit”, țopăia Filip lângă Dominic. „A înnebunit?”, a întrebat profesional Anton. „Da, a înnebunit”, a răspuns Arhivarul ținându-se cu mâinile de burtă. „Ai avut coșmare, domnule sculptor?”, m-a întrebat Aristide. L-am privit lung. Ce vroia de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
înapoi politețea risipită, m-am gândit. Apoi mi-am amintit de Laura. Pentru cine o părăsisem? Pentru niște... Nici eu nu eram mai bun, dar eu eram eu. „S-o ia dracul de viață”, mi-am zis auzindu-l pe Mopsul râzând gălăgios. Se lăsase noaptea sau poate că întunericul provenea de la ceața care se lipea de fereastră, secretată de o atmosferă plină parcă de melci. Marea gemea afară. „Ce ai de gând, Daniel Petric?” m-am întrebat. Am tresărit. Trebuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de Apoi să aibă loc în timpul vieții noastre? Foarte bine. Voi purifica azilul de toate păcatele, scutindu-l de un purgatoriu prea lung. Va dura numai o noapte. După aceea va începe paradisul. Un paradis de cenușă, dar Arhivarul și Mopsul nu merită altul mai bun. Va fi un paradis pe măsura lor. Îi voi lăsa să locuiască în el până când îi vor copleși bălăriile și câinii”... 40 Francisc, simțind probabil mirosul acru, de fum, dispăruse. Am pătruns în sala cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469

un sutien uriaș și niște șalvari de zuav. La vederea lui Ravelstein În scaunul cu rotile, fața Wadjei a oscilat Între compasiune și ironie - cu o sprânceană În sus. Un șuvoi de comentarii nerostite aluneca pe povârnișul feței ei de mops. Mă rog, era un lucru foarte trist! Dar, pe de altă parte, era un evreu. Uneori o puteai auzi bombănind „Moișale”, În timp ce lustruia obiectele. Slăbit În primele zile, Ravelstein o saluta cu degetul arătător Înălțat și‑i spunea lui Nikki

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898

pe de lături, înjurîndu-l cu sete. Înveseliți de clopoței, îmbrăcați într-o rețea albă și satisfăcuți de ușurătatea saniei, caii vineți alergau, jucând din picioare și luând pozițiile academice ale cailor în spume din compozițiile lui Géricault. Un câine mare, mops alerga înaintea lor, lătrând îndărătnic și apucând cu necaz, când putea, un ciucure al valtrapului. Înfășurați până aproape de gât în pături, Felix și Otilia primiseră pe cap și pe umeri glugi de zăpadă. Fulgii cădeau atât de deși și de

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]