1,278 matches
-
starea de sfințenie, starea de disperare, existența ca „sumă de răspântii”, profeția ca „ură distructivă și creatoare” etc. Excepționale sunt aici însemnările despre muzică. Muzica lui Mozart îi pare „muzica oficială a paradisului”. Bach este, în imaginația celui mai nihilist moralist din secolul al XX-lea, un pseudonim al sublimului sau, cum va spune în alt loc, Bach este, poate, dovada existenței lui Dumnezeu. Tot aici, C. preamărește extazul mistic al Sfintelor și se declară, el însuși, „discipol al Sfintelor”. Schimbarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
din generația sa, împotriva zeflemelei și, în genere, detestă „blestemul balcanic”. Nu pune preț nici pe ortodoxie, pentru că ea ne-a închis în noi înșine și ne-a vegheat tăcerea în istorie. Creștinismul nostru este de nuanță pastorală și, zice moralistul, chinul românului este să-l pui să construiască o catedrală. Cât privește satul, lăudatul sat românesc, spațiu al veșniciei, el este pentru fiul preotului din Rășinari dovada întârzierii în istorie, a unui handicap teribil, e semnul suspendării și al unei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
orașul (creator de cultură), și în locul țăranului inert, legat de tradiția resemnării, el vede ca tip reprezentativ pentru națiunea română muncitorul (om de acțiune, sincronic, motor al revoluției permanente). Profeția din urmă s-a împlinit în România după 1945. Când moralistul complet descurajat se pregătea să scrie, pe la sfârșitul anilor ’80, la Paris, un eseu despre neantul valah, poporul vegetal, condamnat la inerție, a explodat. Semn că nimic nu este statornic când e vorba de psihologia popoarelor și că, în istorie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
fără viitor; credința că România a dormit în istorie și că valorile ei (țăranii, Biserica ortodoxă, cultura populară și peisajul) o țin în continuare într-o insuportabilă inerție; oroarea de politicianismul românesc din anii ’30 și discreditarea în ochii tânărului moralist a formelor democrației; imposibilitatea de a vedea o schimbare a lumii românești printr-o evoluție normală, organică. Mai este, desigur, și natura specială a filosofului, starea lui de revoltă, inaderența la un ritm de existență, opoziția funciară față de ceea ce este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
totalitar, chiar dacă totalitarismul lui pare mai degrabă fantasma unui intelectual care l-a citit prea mult pe Nietzsche și nu i-a iubit deloc pe înțelepții veacului său. Schimbarea la față a României trebuie citită, evident, și ca opera unui moralist, dacă nu chiar în primul rând în această calitate. Operă scrisă la marginea răbdării, cu un sentiment al urgenței și o conștiință a insuportabilului în istorie. Autorul ei se desparte de toți și vrea să creeze un nou stil în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
de teologie. Poate nu și despărțirea de religie, pentru că religia se salvează în eseistica filosofului prin sfințenie și mistică. Nici acestea nu sunt eterne, dar, oricum, par a avea mai multă valoare și durabilitate decât teologia, o disciplină pe care moralistul român o respinge categoric. În Amurgul gândurilor, C. este deja „un clasic al deznădejdii”. Reia temele (singurătatea, melancolia, mediocritatea filosofică, sinuciderea ca act religios, pedagogia incurabilului etc.) de la acest punct. Referințele rămân într-un plan general subiectiv. Aproape nici un amănunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
par călduți, „prea călduți”, dacă ar accepta un biograf acesta ar trebuie să fie un înger vesel, care povestește la umbra unei sălcii plângătoare. După ce-i citește pe filosofi, C. simte nevoia să se ascundă într-o rugăciune, în fine, moralistul sceptic crede că despre „eu” n-ar trebuie să vorbească decât Shakespeare sau Dumnezeu. Despre „scriitură” nici o vorbă. Nu intră printre obsesiile lui, deși scriitura este arma lui cea mai puternică. Cărțile scrise în limba franceză reiau multe dintre temele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
o mare subtilitate și fervorile unui spirit care caută - și de cele mai multe ori află - perfecțiunea formală. C. continuă să spună despre sine că nu e un filosof de profesie, este doar un „gânditor privat”. Este, în mod sigur, un mare moralist și, totodată, unul dintre ultimii mari creatori ai modernității. Emil Cioran are dreptul să vorbească despre disperare, căci a întâlnit lumile împăcate ale gândului. Are dreptul să vorbească despre barbarie, pentru că s-a supus disciplinelor și muncii. Are însă mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
câteva volume de nuvele (Oaie și ai săi, 1958, Patru condamnați la moarte, 1959, Prânzul de duminică, 1962, Martiriul Sfântului Sebastian, 1969, Miresele, 1975), dar și volume de reportaje, note de călătorie, eseuri (precum Măștile lui Goethe, 1967), aparținând unui moralist modern, cu lecturi demistificatoare, versuri (Osânda soarelui, 1968, adunând, de-a lungul a două decenii, poeme încropite - s-a spus - de un „diletant”). Implicat în prezentul imediat, polemist de temut, muindu-și pana în cerneala pamfletară, el urmărește atent pulsul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
comportamente civice exemplare. Cu alte cuvinte, este vorba de o acțiune conștient organizată a obștii, menită să producă echilibrul necesar bunei conviețuiri sociale. Când se produc, de pildă, frustrări comunitatea socială intervine compensând. Comunitatea socială este deci un judecător, un moralist și un filozof colectiv. În vederea exercitării unor asemenea atribuții, colectivitatea operează cu modalități, cu practici generate de tradiție, care devin tot atâtea arme în arsenalul moralei și eticii sătești. Ghiță Mitrăchiță este un exponent al obștii care folosește însă o
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
sunt frecvente, în multe din eseurile lui de filosofia culturii. Deseori, cu adeziune, deseori, în dezacord, Ralea revenea mereu la Nietzsche cu un interes și o atracție evidente. Îl atrăgeau la filosoful acesta, desigur, ascuțimea criticii morale și antifilistine, prețuirea moraliștilor francezi, libertatea spiritului, gustul pentru viață și artă și, fără îndoială, stilul aforistic, strălucit și ferm. Temele nietzscheiene mitice și tragice nu l-au respins și nici nu l-au influențat. Uneori însă, excedat sau rău dispus, vedea în Nietzsche
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
propriile tale căi de planificare socială. Unde sunt căile de comunicare? Sunt niște canale blocate, inexistente sau care ar trebui construite. Marius Jucan: Așa e. Mă gândesc uneori la exemplele literaților din Iluminism, dintre care unii au devenit critici politici, moraliști, pamfletari, romancieri, reflectând În moduri diferite, adesea adverse, asupra „căilor de comunicare” care trebuiau construite În societate, pentru a păstra garanțiile autonomiei și libertății. O „vizită” În societatea secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea este totdeauna profitabilă. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
să lăsăm să se creadă că pentru el cuvântul prieten n-are plural. Scriind despre La Boătie, Montaigne revelează ceea ce este cel mai puțin montaignian în el: de regulă atât de preocupat de realitate, de concret, atât de sever ca moralist bun cunoscător al tarelor și al mecanismelor sufletului omenesc, el ficționează o istorie platoniciană - platonică? - și, plasând foarte sus ștacheta, face imposibilă exercitarea unei prietenii reale, viabile și mai puțin ideale. în privința acestui subiect, el platonizează, creează un mit, idealizează
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
alta și al pașilor de dans... în Franța soarta Eseurilor poate fi urmărită, în mare, pe două trasee, aversul și reversul aceleiași medalii: pe de o parte Secolul al XVII-lea; și albia lui obișnuită - Descartes, Pascal, Malebranche, dar și moraliștii Molière sau La Fontaine și apoi, mai puțin cunoscută, o extraordinară filiație libertină, mai bine zis reversul Marelui Secol: via Marie de Gournay, o verigă fundamentală în emergența acestei linii de forță uitate, Francois La Mothe Le Yayer, moștenitor pe
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
romanul Licheni (1974). Din perspectivă modernă este abordat mitul creației în romanul Baladă neterminată (1988). La fel în proza scurtă, nuvelele și povestirile din Umbra ulmilor tineri (1976), Viața și încă o zi (1980), Sincere felicitări (1991). C. este un moralist fin, grav și melancolic, un sentimental care își cenzurează impulsurile printr-o prismă etică evidentă. Ca dramaturg, cu piese reprezentate în țară și în străinătate (Polonia, Cehia, Suedia), este adeptul unui teatru de formulă clasică, preluând din atmosfera cehoviană sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286544_a_287873]
-
un plus petit que soi60. On hasarde de perdre à vouloir trop gagner 61. Ce se câștigă aici prin întrebuințarea lui "on" în locul pronumelui "noi" sau a substantivului "oamenii", care la rândul lor pot avea o valoare generică? Scriind "oamenii", moralistul s-ar plasa și și-ar plasa cititorul pe o poziție exterioară; spunând "noi", ar crea o comunitate pe care ar opune-o unui element complementar. Estomparea frontierelor în sistemul persoanelor introduse prin "on" permite sustragerea de la alternativa exterior / interior
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
introduse prin "on" permite sustragerea de la alternativa exterior / interior: în același timp, "on" se referă la enunțător, la cititor, la toată lumea, fără ca unul dintre acești poli să poată fi separat de ceilalți. Soluția este dată de însăși poziția delicată a moralistului: cel care scrie face parte din referent (nu se poate sustrage condiției umane), fiind și exterior referentului (având în vedere că se vrea moralizator); în plus, discursul său poate fi asumat de fiecare cititor desemnat, și el, prin acest "on
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ei până în zilele noastre (1881), Explicarea mecanică modernă a naturei și credința în Dumnezeu (1881), Istoria Bisericii Românești unite cu Roma, de la începutul creștinismului până în zilele noastre (1884) ș.a. Folosindu-se de anumite împrejurări concrete, G., spirit pozitivist și limitat, moralist înverșunat și lipsit de simț estetic, se ridică violent împotriva lui M. Eminescu, a poeziei sale și a curentului eminescian. După ce în ziarul „Unirea” semnează o serie de articole în care constată indignat excesele „pesimismului” în rândurile versificatorilor și își
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287336_a_288665]
-
intrinsecă de libertate care se manifestă permanent, prin toate actele pe care le întreprind. Trădarea soțului devine o formă de manifestare a libertății și poate de aceea este privită cu multă îngăduință de ambii scriitori, care nu se doresc niște moraliști nedrepți, ci mai mult niște umaniști autentici. Soția lui Phoebus, asemenea altor personaje feminine din operele lui Boccaccio sau ale lui Chaucer, protestează tacit împotriva soțului gelos, găsindu-și un amant, care nu îi era cu nimic superior bărbatului de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Scriitorul se dovedește un spirit deschis și în 128 Giovanni Boccaccio, op. cit., vol. II, p. 521. 129 Ibidem, p. 522. 130 Geoffrey Chaucer, Povestirile din Canterbury, ed. cit., p. 373. 131 Ibidem, pp. 373-374. 54 această situație, nu este un moralist aspru, intransigent, ci are îngăduința necesară și înțelepciunea de a accepta diversitatea umană. Femeia devine pedagog, la vârsta maturității, pentru suratele ei în două ipostaze: fie atunci când a avut un destin exemplar, demn de a figura drept exemplu, de a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Cu Soirées dansantes (1839), în care realizează o galerie de figuri pitorești, reprezentative pentru societatea din Moldova, K. se dovedește un fin observator, înzestrat cu privire ironică, spiritual și malițios, dotat pentru schița de moravuri. Descrierile sunt întrerupte de reflecțiile moralistului, de scurte meditații asupra unor fenomene sociale sau asupra firii omenești. În „Dacia literară”, la rubrica „Scene pitorești din obiceiurile poporului”, sub titlul Nou chip de a face curte, K. a descris, cu încântarea etnografului și a iubitorului de folclor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287719_a_289048]
-
și care par atât de ușori în bătaia vântului. Dar pe el, așteaptă-l până ce va fi mai aproape de noi și atunci imploră-l, în numele acestei iubiri care-i subjugă (Dante 46). NOTE 1 Michel de Montaigne (1533-1592), filosof și moralist francez, rămas în istoria culturii prin Eseurile sale. 2 Victor Hugo (1802-1885), poet francez, onorat cu funeralii naționale și înmormântat la Pantheonul din Paris. 3 Henri Beyle (1783-1842), critic și romancier francez, cunoscut sub pseudonimul de Stendhal. 4 Anatole France
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
a lui Fustel de Coulanges (1820- 1889), cunoscut istoric francez, publicată în 1864. 7 Anton Bibescu, prinț, vărul Marthei Bibescu, diplomat de carieră. 8 Joachim Du Bellay (1525-1560), unul dintre remarcabilii poeți ai Pleiadei. 9 Nicolas-Sébastien Roch, supranumit Chamfort (1741-1794), moralist francez, cunoscut pentru Maximele sale. 10 Alfred de Vigny (1797-1862), scriitor francez. 11 Henri Poincaré (1854-1912), matematician francez. 12 André Beaunier (1869-1925), romancier și critic francez; critic dramatic la Échos de Paris, critic literar la Revue des Deux Mondes. 13
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
et sans reproche îl împinge însă, asemenea unui arc, în situații în care un minimum de instinct de conservare ar fi trebuit să-l oblige la prudență. Dar viața unui detectiv particular nu seamănă întru nimic cu aceea a unui moralist. Ceea ce pentru moralist e doar obiect de studiu, pentru detectiv e materie primă a existenței. Stranietatea povestirii provine din felul în care indivizi ce nu par să aibă legătură unii cu alții sunt amestecați într-o serie de crime înrudite
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
îl împinge însă, asemenea unui arc, în situații în care un minimum de instinct de conservare ar fi trebuit să-l oblige la prudență. Dar viața unui detectiv particular nu seamănă întru nimic cu aceea a unui moralist. Ceea ce pentru moralist e doar obiect de studiu, pentru detectiv e materie primă a existenței. Stranietatea povestirii provine din felul în care indivizi ce nu par să aibă legătură unii cu alții sunt amestecați într-o serie de crime înrudite. În realitate, există
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]