1,225 matches
-
procedat concomitent la angajarea unui nou instructor militar polonez: Ahmet Tevfik (Pulawski). La 9/25 iulie au fost semnate acordul între Ion Ghica și M. Czajkowski și angajamentul lui Pulawski, care indicau misiunea acestuia din urmă de a organiza miliția munteană, a stabili locurile de fortificat, mijloacele de fabricare a pulberei și a armelor, de a conduce lupta împotriva armatei țariste și de a fi folosit în negocierile cu turcii. Până la fixarea lefii, Pulawski urma să fie plătit cu 1.000
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
adăugăm și frumoasa atitudine a unor oameni simpli ca Tudora lui Stan Beca și Balașa lui Nicolae Dobrat, care salvaseră polonezii găzduiți. Este foarte adevărat că acțiunea acelui detașament n-a fost bine plănuită, n-a fost concertată cu revoluționarii munteni, că membrii detașamentului și însuși unul din șefii lui (Holzel), cum a dovedit-o procesul de la Kiev, în ianuarie 1849, erau lipsiți de orizont, de o înaltă conștiință, dând crezare unor fabule potrivit cărora acțiunea lor ar fi corespuns și
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
cărora acțiunea lor ar fi corespuns și proiectelor lui Czartoryski, care ar fi avut acordul Rusiei să ofere Austriei 50 de milioane (nu se spune în ce monedă) în schimbul Galiției, suma la care erau gata să subscrie boierii moldoveni și munteni în scopul închegării unei alianțe frățești româno-polone. Totuși, întreprinderea acelui detașament nu poate fi calificată o aventură și cu atât mai puțin o farsă, de vreme ce se urmărea evitarea unei lovituri din partea trupelor țariste de ocupație și mutarea câmpului de acțiune
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Galiția, cale pe care o vor urma apoi Butkiewicz și (până la un punct) C. Bălcescu. Am menționat sprijinul pe care Ion Ghica l-a primit din partea agenției generale polone la Constantinopol, la care se cuvine adăugat și cel acordat deputăției muntene, deși aceasta din urmă nu făcuse o puternică impresie celor neavizați. Protestele adresate Porții contra măsurilor luate la București au fost împărtășite și lui Czartoryski, găsind sprijin deplin la fruntașii emigrației polone, în vreme ce Michal Czajkowski nu înceta să avertizeze, pe
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
ojcem). Firește, atitudinea favorabilă față de naționalități a lui Bem și, în general, a polonezilor din armata maghiară nu poate fi pusă la îndoială, ea fiind dictată din rațiuni politice asupra cărora ne-am oprit în paginile precedente. Conducătorii moldoveni și munteni ai mișcării naționale românești, care vedeau în polonezii ce luptau în Transilvania o șansă reală și unică de înțelegere cu maghiarii, au înfățișat în culori veridice ideile și acțiunile lui Bem, și ale conaționalilor săi. Erau însă opinii formate de la
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
austriecii nu credeau în falsurile eufemistice pe care le propovăduiau și nici în metafore sau mituri de genul celei potrivit căreia unirea Moldovei cu Muntenia preluase chipul Antigonei, născută din incest. Actul dublei alegeri - cuvânta Al. I. Cuza în fața Adunării muntene, la 10 februarie 1859 - „este și va fi în ochii istoriei mai mult decât înălțarea pe tron a unui om devotat cauzei naționale; el este triumful unui principiu mântuitor și înălțarea unei nații întregi”. În legătură cu notațiile de mai sus, ținem
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
și îndelungate în istoriografia noastră. Firește, nu poate fi vorba că „De atunci, de la Mihai Viteazul, țeara se împărți în două tabere vrăjmașe, având interesuri împotrivite”, cum credea N. Bălcescu, fenomenul fiind legat de nașterea raporturilor feudale; totuși, marele istoric muntean a văzut în boierime pe adevăratul autor al Legăturii, surprinzând interesele acesteia și urmările actului: subjugarea crescândă a țărănimii și slăbirea forței de apărare a patriei. Cele două studii consacrate puterii armate a Țării Românești și a Moldovei, apărute în
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
morală, își propune să facă cunoscută învățătura că o personalitate istorică poate fi socotită ca atare numai în măsura în care a avut sprijinul poporului și a slujit poporul. O deosebită însemnătate teoretică și, pentru epoca lui N. Bălcescu, practică, prezintă studiile istoricului muntean privitoare la descompunerea feudalismului. Despre starea soțială a muncitorilor plugari în Principatele Române în deosebite timpuri (1846) și versiunea franceză, Question économique des Principautés Danubiennes (1850), care stau la baza concepției social-istorice a lui N. Bălcescu, Mersul revoluției în istoria
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
colaboratorii revistei începând cu literatura veche. Eugen Negrici se arată interesat de cronicile brâncovenești (Observații stilistice asupra cronicii anonime brâncovenești), Ion Trăistaru de arta literară a lui Miron Costin, Ion Nijloveanu de opera lui Dimitrie Cantemir, Tudor Nedelcea de cronicarii munteni. De literatura românească premodernă și modernă se ocupă Marian Barbu (Marginalii la o proză mai puțin cercetată - romanul de mistere, Dislocarea compoziției în proza românească actuală, în „Galeria cu viță sălbatică”), Pavel Țugui, Cornelia Diaconu, Dorin Teodorescu, Toma Grigorie, Titus
ANALELE UNIVERSITAŢII DIN CRAIOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285342_a_286671]
-
patru fii ai săi și a lui Ianache Văcărescu, iar ultimele două capitole, despre Nicolae și Ioan Mavrocordat, sunt extrem de succinte, oprindu-se la începutul domniei celui de-al doilea. Într-o măsură mai accentuată decât în cazul altor cronici muntene - ai căror autori au fost identificați, uneori, după cercetări asidue -, această operă rămâne anonimă, deși cel care scris-o, în două etape, mai întâi în anii de glorie ai sfertului de secol brâncovenesc, apoi prin 1716-1717, se arată a fi
ANONIMUL BRANCOVENESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285377_a_286706]
-
s-a bucurat în deceniile din urmă atât de o ediție critică și de unele retipăriri, cât și de ample comentarii și analize, ale căror concluzii îi subliniază deosebita valoare literară, ce-l ridică pe autorul anonim deasupra tuturor cronicarilor munteni. Scrisă cu un deosebit talent al evocării, într-un limbaj de o remarcabilă naturalețe, narațiunea este împletită cu redarea veridică a unor dialoguri semnificative, atât în stilul direct, cât și în cel indirect. „Capacitatea de a vedea scenic, de a
ANONIMUL BRANCOVENESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285377_a_286706]
-
în Nicolae Iorga, Continuarea memoriilor lui Radu Popescu și întregirea lor de un anonim, SDIR, III, 22-29; Istoria Țării Românești de la octombrie 1688 până la martie 1717, îngr. și introd. Constantin Grecescu, pref. Dan Simonescu, București, 1959, reed. fragm. în Cronicari munteni, II, îngr. Mihail Gregorian, introd. Eugen Stănescu, București, 1961, 273-352, în Cronici brâncovenești, îngr. și postfață Dan Horia Mazilu, București, 1988, 238-307, 351-377, 401-404. Repere bibliografice: I. G. Sbiera, Mișcări culturale și literare la românii din stânga Dunării în răstimpul de la
ANONIMUL BRANCOVENESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285377_a_286706]
-
și înveninat cronicar, implicat afectiv. A rezultat din această sinteză o creație care nu interesează numai istoriografia (politică, a mentalităților, diplomatică), dar și literatura. Acest descendent de boieri olteni duce până în prima jumătate a secolului al XX-lea spiritul cronicarilor munteni, maliția lor pătimașă, plăcerea de a observa fără cruțare, nu arareori deformând și șarjând realitatea. Consumându-și existența în medii elegante, într-o Europă care trăia în stil Belle Époque și apoi cu euforia „anilor nebuni”, răsfățat în confort, finețuri
ARGETOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285437_a_286766]
-
În urmă țării servicii Însemnate”. „Multe idei moderne am Împlântat În spirite; multă rugină am curățat de pe mulți.” Ion Ghica trăiește anii ’30 ai veacului al XIX-lea la Paris, alături de Iancu Filipescu, Niculae Cantacuzino, Alecsandri, Alecu Cuza. Moldoveni și munteni, ei se descoperă frați: „Ce revelațiune! Eram toți români!”. Români, dar nu și dandy, chiar dacă toți se străduiesc să țină pasul cu moda, chiar dacă Îi admiră pe spilcuiții francezi. Între aceștia, de pildă, un tânăr mărunțel, extrem de bogat și elegant
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
nordul Dunării de jos. Spațiul dacic, în totalitatea sa, cuprindea regiuni cu statut politic diferit: teritoriul abandonat, Transilvania, Oltenia și Banat, era dezorganizat, dar era în continuare legat de Imperiu. Teritoriile aparținând dacilor liberi aveau alt statut: zone din Câmpia munteană și din sudul Basarabiei erau controlate de sarmați, dar zonele de podiș erau sub stăpânirea dacilor liberi, ca și Câmpia moldavă. Noua forță politică ce domina nordul Dunării de Jos, după 275, era populația gotă. Ca urmare a unui proces
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al VI-lea și începutul secolului al VII-lea, împăratul Mauriciu, care vorbește despre "transfugii" romani din nordul Dunării folosiți drept călăuze de armata bizantină. La sfârșitul secolului al VI-lea, istoricul bizantin Teophanes amintește cu prilejul luptelor din câmpia munteană despre un "gepid creștin" (autohton) care arăta drumul armatei romane.23 Dacă informațiile scrise sunt puține, în schimb, evoluția societății autohtone în spațiul carpato-dunăreano-pontic poate fi cunoscută mai adecvat prin intermediul descoperirilor arheologice și numismatice. În secolele V-VI, asistăm la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se derulează episodul "torna, torna fratre". Conflictele bizantinilor cu avaro-slavii se întețesc, generalii Priscus și Petru le înfruntă cu succes. Priscus îi înfrânge pe sclavini și avari la Dunăre și reușește să-i învingă pe Ardagast și Musokios, în Câmpia munteană. În 596, Petru se opune sclavinilor și îi respinge până în Sciția Mică. În jurul lui 600, sub Mauriciu (582-602), în zona Dunării de Jos, se restabilește ordinea, dar, curând, revolta armatei romane de la Dunăre conduse de centurionul Focas și moartea împăratului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au contribuit la consolidarea și răspândirea noii religii, la sud și est de Carpați, menționăm construirea de romani pe malul stâng al Dunării a unor puncte fortificate și controlul unor teritorii din nordul Dunării, până la Brazda lui Novac, din câmpia munteană, și sudul Moldovei. Ca factori însemnați s-au aflat și "puncte de trecere" comune de pe linia Dunării: Durostorum, Noviodunum, Dinogetia. Și locurile de pelerinaj din Scythia Minor au avut un rol în atragerea creștinilor din nordul Dunării. Un rol decisiv
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
raiduri în provinciile romane din sudul Dunării. O prezență mai numeroasă a sarmaților în vremea aceasta se înregistrează în stepa Bugeacului, din sudul Basarabiei, la nordul gurilor Dunării și până la râul Bârlad, dincolo de Prut. Ei tindeau să ajungă în Câmpia munteană (Bărăgan). O altă direcție de deplasare a lor a fost de-a lungul Nistrului, având ca obiectiv zonele de câmpie ale Moldovei. Precizăm că descoperirile sarmatice din secolul I d. H., ca și acelea din secolele următoare, nu atestă întotdeauna o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de romani. În teritoriile dintre Carpați și Nistru, sarmații erau prezenți mai ales în Câmpia Bugeacului, de-aici ei se extind mai ales în Câmpia Moldovei și spre Bârlad și Răut, dar stăpânirea lor nu are proporțiile celei din Câmpia munteană. În paralel cu extinderea teritoriilor stăpânite de sarmați, se produce și o creștere a populației lor, prin pătrunderea continuă a noi grupuri de nomazi. Infiltrarea sarmaților în spațiul dacic și cel daco-roman (după 275) a avut loc numai în zonele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de ei, iar kaganul și-a stabilit reședința aici. Apoi, în 584, avarii cuceresc Singidunum (Belgrad) și alte orașe romane din sudul Dunării. Din acest moment, drumul avarilor spre Constantinopol și spre coasta nord-pontică era deschis. Deoarece slavii din Câmpia munteană au refuzat să recunoască stăpânirea avarilor, aceștia au organizat, în 578/579, cu sprijinul flotei bizantine, o expediție în nordul Dunării, în urma căreia triburile slave au fost supuse (vezi cap. V). În anii 584-586, avarii și slavii au organizat noi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fiind silit să ierneze în nord (conform Theophanes).3 În 596, sclavinii pătrund din nou în sudul Dunării, dar sunt învinși de generalul Petrus, care trece Dunărea și duce lupte cu căpetenia militară slavă Piragast, undeva în Ialomița sau Ilfov-Câmpia munteană (Theophilact Simocata). La sfârșitul secolului al VI-lea și începutul celui de-al VII-lea, atacurile slavilor singuri sau aliați cu avarii devin tot mai puternice. În anul 602, are loc o nouă expediție militară bizantină condusă de generalii Priscus
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din Peninsula Balcanică. Să precizăm, înainte de a derula desfășurarea evenimentelor după 602, unde erau localizate zonele geografice stăpânite de slavi, la sfârșitul secolului al VI-lea, în nordul Dunării de Jos. S-a presupus că Dauritas stăpânea în sud-estul Câmpiei muntene, Ardagast în zona râului Ialomița, iar Musokios stăpânea de la Ialomița până la Buzău, mai precis până la vărsarea acestuia în Siret, în timp ce Piragast stăpânea în jumătatea de est a Câmpiei muntene. Alții susțin că Musokios ar fi un conducător local, dacic, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de Jos. S-a presupus că Dauritas stăpânea în sud-estul Câmpiei muntene, Ardagast în zona râului Ialomița, iar Musokios stăpânea de la Ialomița până la Buzău, mai precis până la vărsarea acestuia în Siret, în timp ce Piragast stăpânea în jumătatea de est a Câmpiei muntene. Alții susțin că Musokios ar fi un conducător local, dacic, iar Dauritas, având nume latin, ar fi exercitat o conducere militară autohtonă. Părăsirea masivă a regiunilor din nordul Dunării de Jos de către slavi, după 602, se poate verifica și arheologic
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Repartiția geografică a vestigiilor slave arhaice arată (indică) faptul că din regiunile Niprului superior și mijlociu, al râurilor Pripet și Bug, traversând cursurile Nistrului, Prutului și Siretului, dinspre nord, slavii s-au infiltrat treptat în zonele extra-carpatice până în estul Câmpiei muntene. Apoi anumite grupuri de slavi s-au mișcat (deplasat) spre vestul Munteniei și Olteniei. Alte grupuri de slavi, pornind din regiunile Niprului mijlociu, dinspre răsărit, s-au deplasat de-a lungul zonelor de silvostepă spre sud-vest, au pătruns în spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]