4,695 matches
-
vreo plângere, muierea zburdalnică se măritase cu un șef de la fermă și lumea uitase întâmplarea. Moș Zgârci fusese chemat la post și dăduse o declarație din care reieșea că s-a descărcat arma accidental, cum se mai întâmplă uneori. Sătenii murmuraseră pe la colțuri sau pe lângă o cinzeacă, mai ales că Moș Zgârci și celălalt bărbat nu-și mai dăduseră binețe niciodată și se ocoleau atunci când li se intersectau pașii. Dar timpul care trece astupă toate găurile și de fiecare dată apar
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
sălta spasmodic, agățându-se disperat de pământ prin punctele de ancorare, iar Turistul își privi ceasul, ca și cum ar fi numărat cu teamă nerostită ultimele secunde de dinaintea unui deznodământ anticipat. Ghidul acela pe jumătate beat a avut, totuși, dreptate, până la urmă, murmură... Îl întâlnise în apropierea peșterii, stătea sprijinit în coate la masa de lemn de la intrare - acolo unde unii dintre turiști desfăceau, uneori, pachețelele cu mâncare sau termosurile în care aburea cafeaua - și privea spre nicăieri. O privire încețoșată, departe de
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
șuvițe rebele de păr erau smucite într-o parte și în cealaltă. Reușea cu foarte mare greutate să își mențină echilibrul precar, în timp ce cortul se zbătea mut printre crengile unui brad. O zdrențuită pată de culoare în contextul nocturn irascibil, murmură, apoi trase din nou urechea la vijelia de afară. Își spuse în gând că da, evident, cortul acesta va rezista, chiar dacă l-am cumpărat la ofertă, am făcut alegerea corectă în ziua aceea de luni, una din zilele în care
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
planetă pustiită de furtuni și necesitatea mirodeniei într-o lume modernă caracterizată prin mîncăruri trucate, chiar așa le spunea, trucate, iar nopțile îi învăluiau în umbre și nu-i trimiteau la culcare decât atunci când zorii trimiteau valuri de ceață... Amintiri, murmură... Amintiri care vin să te bântuie plăcut atunci când ajungi singur la muntele pe care îl considerați, altădată, zâmbitori și creduli, al vostru, amintiri puse pe note și cântate cu frenezie la chitara veche, zgâriată de timpul scurs, pe care o
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
focoși care trăgeau sănii acoperite cu cergi. Auzi clopoței și pocniturile bicelor. Iar dinții se înfipseră cu poftă în miejii de nucă, permițând gustului de copilărie trecută să depășească barierele timpului și spațiului. Înghiți încă o gură cu vin și murmură spune-mi o poveste, bunicule, dar nu aceea cu Harap-Alb, o știu, nu de Gerilă am nevoie acum, totuși... Se trase mai aproape de sobă, deschise ușița și privi încântat dansul mângâietor al flăcărilor. Acum aș putea să aprind și țigara
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
de oferte extraordinare și de plecăciunile unor indivizi cu figuri de băieți simpatici, pe care îi poți invita la ceai fără să-ți fie teamă (dacă ești fată, să zicem) că-ți bagă mâna sub fustă după câteva minute. Da, murmură, asta poate fi explicația logică, comportamentul lor ar fi trebuit să-mi dea de gândit de la bun început... Nici nu-și putea imagina altceva, prea se guduraseră pe lângă el (suntem onorați să devenim partenerii dumneavoastră în afaceri imobiliare, se vede
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
-te. Unde am ajuns? Unde sunt?, întrebă pierdut Petre. Tu locuiești la parter, acolo a stat Clotilde. Aici locuiesc Mihai și Beatrice și, când ei sunt plecați, eu vin și exersez la pian și-mi fac rolurile de teatru. Așaaa, murmură el... Așaaa... Ce destin, să ajung până aici. Stătură un timp fără a vorbi, ea în picioare, el așezat, moale, derutat, întristat, neputincios. Văzându-l atât de neajutorat, ea dispăru printr-o ușă și nu mai reveni. Târziu, după ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
de treabă. Voiam să scap de grămada de lemne arse. Osaki, Hangița, și-a făcut apariția la poarta din grădină. — Ce s-a întâmplat? Mi-au ajuns niște vorbe la urechi. Îi sclipeau ochii în lacrimi. Îmi pare rău, am murmurat eu în chip de scuză. — Nu aveți de ce să vă cereți scuze. Ce-a zis poliția? Nimic. — Atunci e bine, spuse ea, fericită. Am discutat cu Osaki despre modalitatea de a-mi exprima mulțumirile și a-mi cere scuze sătenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
dimineață. Are gust bun băutura? — Pute. Ceva în vocea lui m-a făcut să mă cutremur. — Cum îți mai merg cărțile? Nu bine. Tot ce scriu e tâmpit și deprimant. Amurgul vieții. Amurgul artei. Amurgul omenirii. Ce degradare! — Utrillo, am murmurat fără să vreau. — Da, Utrillo. Se spune că mai trăiește. Victimă a alcoolului. Un cadavru. Tablourile lui din ultimii zece ani sunt incredibil de vulgare și fără valoare, fără nici o excepție. — Nu e numai cazul lui Utrillo, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
jur. Erau de toate. Ce să fi ales?... Banane, că nu prea mai văzuse... Cât dorește onoratul client... Mușteriul a stat, s-a gândit și a zis: Două! - Două kilograme? imediat! a exclamat vânzătorul, încetând să mai țopăie. - Nu, a murmurat, românul... două... bucăți... - A, două bucăți?... a făcut negrul, două?! se miră el, - nu-i venea să creadă, două? - repetă și începuse să râdă: having a party!... o să aveți o petrecere,... o sindrofie... Cetățeanul nostru nu zise nimic, înhăță cele
A doua bătălie crâncenă de pe strada 52 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7201_a_8526]
-
care scormonește prin gunoaie și cântă, ascuțit, cântece de jale, "lăutari" aruncând cu patimă zarurile, fete necoapte cărora golanii "le miră sub tricouri țâțișoarele calde și amețite", precum și o bătrână nebună, blândă, "cu patruzeci de chiuretaje la activ" și care murmură mereu, în drumurile ei prin cartier: "doucement, doucement". Reacțiile omenești ale vecinei timide care scrie versuri sunt ușor de prevăzut (ascundere, retragere în cochilie); atitudinea poetică poate însă varia, într-un mod nu neapărat surprinzător, dar proaspăt. Realitatea jegoasă, țipătoare
Ghetoul galben by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8699_a_10024]
-
care scormonește prin gunoaie și cântă, ascuțit, cântece de jale, "lăutari" aruncând cu patimă zarurile, fete necoapte cărora golanii "le miră sub tricouri țâțișoarele calde și amețite", precum și o bătrână nebună, blândă, "cu patruzeci de chiuretaje la activ" și care murmură mereu, în drumurile ei prin cartier: "doucement, doucement". Reacțiile omenești ale vecinei timide care scrie versuri sunt ușor de prevăzut (ascundere, retragere în cochilie); atitudinea poetică poate însă varia, într-un mod nu neapărat surprinzător, dar proaspăt. Realitatea jegoasă, țipătoare
Ghetoul galben by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8699_a_10024]
-
autor impredictibil, alta decât maxima sa mobilitate stilistică și tematică. Dar aceasta nu este, câtuși de puțin, o calitate de ignorat. Dimpotrivă, este specifică unui anumit gen de autori, veșnic neliniștiți, ale căror noi apariții editoriale provoacă, de fiecare dată, murmure de uimire. În anul 2004, Stelian Țurlea a publicat la Editura Fundației Pro, romanul Relatare despre Harap Alb, o rescriere, prin transpunerea în stricta contemporaneitate, a cunoscutului basm al lui Ion Creangă. Dimensiunea parabolică a acestuia conferea timpului prezent surpinzătoare
Logica basmului în postmodernitate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8785_a_10110]
-
îmi sunt!/ Ca-ntr-o mantie sufletul mi-aș strânge,/ Orgolios, în propriul meu cânt.// Cât de adânci mi-s ochii și de puri./ Cu pieptul larg deschis, arunc spre soare/ Lancia sufletului meu, biruitoare./ Tu, rană roșie și fragedă, murmuri!// Cui să mă dărui blând, cu pasul crud/ În ierburile ude de lumină?/ Sinceritate, unde se termină/ Zborul rotund pe care ți-l aud?" Dacă prezentul (vârsta adolescenței) este privit și savurat din perspectiva viitorului, trecutul este încărcat în imaginar
Ucenicia unui epicurian by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8865_a_10190]
-
s-a spus că umblă pe străzile Brăilei (se pare că de-acolo e) cu fața inundată de fericire, că uneori se oprește locului și privește pierdut către cer. Un trecător susține că l-a auzit la un moment dat murmurând: "Doamne, de ce tocmai eu, păcătosul de mine? De ce mie? De ce mi-ai dat mie povara asta?" I se întâmplă totuși ca uneori, în timp ce se află în extaz, să tragă cu urechea. Așa se face că la un moment dat a
Epistolă către un prieten - Mici ficțiuni despre celebritate by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/9807_a_11132]
-
pildă, care își cîntă fie tînguiala, fie fermitatea, ritmuri care bat trecerea timpului - sunete de pendulă - care transformă ludicul în dramatic într-o secundă. Care vorbesc despre ce nu se vede, dar se simte, pe scenă, în sală, sunete care murmură ceva despre acumulările minciunii fără de limite parcă, sunete care urlă dimensiunea prostiei. Pendulă, clopot..."Triumful dragostei". Acolo, în "Triumful dragostei", de pildă, am avut senzația bizară că trupul meu este suspendat în lentoarea cu care se contractă sau se relaxează
Muzici by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9947_a_11272]
-
rău nimănui, o casă cumsecade care își deschidea largi porțile spre grădină și spre lună și a fost ucisă ca un om dar fără să i se mai pună piatră funerară. "Bine că am murit înainte de a muri casa" îmi murmură bunica cocoțată în curcubeu peste apa fântânilor. Nu ați văzut o casă neasemănătoare nici unei alte case?" întreba bunica de sus dornică să dea găsitorului drept recompensă cufărul culorilor din curcubeu dar curcubeul nu mai e la modă ca și noi
Casa ucisă by Riri Sylvia MANOR () [Corola-journal/Journalistic/9940_a_11265]
-
repede pe trotuar, urmărindu-mi chipul bosumflat în vitrinele împodobite cu ciorapi și chiloți. Când am dat colțul în viteză, m-a zdruncinat o izbitură puternică. În fața mea zăcea o femeie trântită pe asfalt cu fața în sus. Buzele ei murmurau o lungă înjurătură. Priveam cum i se zvârcolește piciorul drept - o bucată de ghips se sfărâmase și dezvelea un petic de gleznă galbenă, obrintită. I-am cules cârjele de pe jos și am ajutat-o să se ridice în picioare. În timp ce
Scrisoarea unui provincial by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8934_a_10259]
-
de zi și noapte (1954) e loc de balade pastelate, ciupite, ici-colo, de un fior activist. Acolo unde nu se simte, lasă la iveală frumoase meditații de școală veche: "O, Moldovă, apa trece lin,/ Pasăre să fiu, să zbor aiurea/ Murmurînd puțin cîte puțin/ Cîntecele care-adorm pădurea./ Uite cîmpul, seara nu se vede,/ Dealuri mari și ruginite vii;/ Ce de vin la crame-o fi și ce de/ Cîntece departe auzii!/ Greu ar fi să dormi în aste vremi,/ Poate noaptea
"O, desigur, astăzi ți-ai ieșit din fire..." by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9459_a_10784]
-
o sfidare a somnului iubitei, e o situație din Jurnalul unui nebun pe care mi-am asumat-o, fără urât,/ jghiab căzut la margine de prerie. O fată, cândva, mi-a/ plăcut fără margini și i-am căzut în genunchi murmurându-i:/ ŤMangafaua pleacă mâine la Ploiești, rămân singură și/ ambetată, vino să-i tragem un chef, a ta adorantă,/ Mițať - și fata a fugit în noapte, din parc, acasă, în Dămăroaia și/ nu ne-am mai văzut, a speriat-o
Delfinii personali by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7728_a_9053]
-
zice Sabina. - Zice Sî-a-bî-i-a. L-a mâncat pe nî. - Sabia Mihai! - zice Garofița cu îndoială. - Sabia Mihai! Așa zice. Dar știi că nu sună rău? Sabia lu' Mihai! Mie-mi place. Așa o ieșit, așa o lăsăm. - Sabia lu' Mihai , murmură și Garofița, parcă ar pipăi o marfă nouă necunoscută, încercând să se dumirească ce ar putea fi. Așa să fie, bărbate." (p. 144) În ultimă instanță Sabia lui Mihai poate fi interpretat și ca un roman al limbajului. Autoarea are
Taifun epic by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9766_a_11091]
-
făcut un semn către el și a indicat locul unde trebuia să-i facă injecția, În pulpa piciorului stâng. Eu, eu nu pot, te doare, mi-i frică, zău, nu pot! Ștefan Girovescu arătă cu ochii dorința sa clară și murmură: Nu pot eu, nu-i greu, Încearcă nene Victore, te rog eu, este mușchi și nu doare. Ia o serigă de unică, pune-i acul cel mai mare și trage din fiolă tot conținutul, despre ser nu știu, nu pot
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
poartă tare ciudat în pușcărie, Mademoiselle. Când mi-a cerut să vând bilețelul... Nu, nu, protestă fata. Aici chiar întreceți orice măsură. El v-a cerut...? Nu așa s-au întâmplat lucrurile. — Vi s-a împuiat capul cu minciuni, Mademoiselle, murmură el trist. Sunt foarte vinovat, recunosc, dar, dacă aș fi fost chiar așa de vinovat cum mă arată el, oare m-aș mai fi întors aici? Nu Charlot mi-a spus asta, ci omul care mi-a trimis testamentul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
până la urmă ai să mi dai dreptate...Multă vreme s-o zbătut bietul băiat între viață și moarte...Intr-o bună zi, însă, o făcut ochi. Si ce să vadă? La capul lui, mângâindu-i fruntea brobonită de sudoare și murmurând vorbe de alint, ședea un...un înger alb! Da, da! Un înger alb! Cum auziți. Mă iartă, gospodarule, dar aici chiar că nu te cred. Ingerii sunt în ceruri, iar noi nu-i vedem. Cum să se întâmple o asemenea
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
laptelui și niște ochi în care erau adunate toate florile albastre ale pământului. Mâinile...mâinile erau calde și moi cum îi puful de gâscă. Când o deschis ochii flăcăul, îngerul a izbucnit întâi în râs, apoi a început să plângă, murmurând cuvinte neînțelese...Vorbea într-o limbă pe care el nu o pricepea...Lacrimile din ochii înfloriți de bucurie îi picurau pe obrajii uscați de arșiță ai băiatului...Plângea... plângea de bucurie că nenea Jănel o deschis ochii. Băiatul o clipit
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]