261 matches
-
Într-un loc pe care el Îl detesta. Acolo, ea nu se mai dezbrăca cu firescu-i știut, ci se lăsa dezbrăcată fără să consimtă și fără să se apere, docilă, indiferentă, supusă, vinovată, știindu-se parcă supravegheată de o privire mustrătoare și Îndepărtată. O putea manipula după plac, ca pe un manechin abandonat Într-o debara, sau ca pe o păpușă gonflabilă. Acum, nici acest lucru nu mai era posibil, dar nici nu și-l dorea. În cel mult o oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
în mod normal apar imagini ale spațiului din jur transmise de camerele din exteriorul navei, se distinge invariabil, cu claritate - cosmonauții o jură -, imaginea mamei cu un băț în mână. Oricât au învârtit ei butoanele, au plesnit aparatul, imaginea severă, mustrătoare a mamei cu bățul în mână nu dispărea. Normal, au fost cuprinși de o mare spaimă. 4) După ce, în sfârșit, imaginea mamei dispare, locul fricii este luat fără nici o tranziție de un foarte puternic sentiment de nedreptate, de oropsire. Cosmonauții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
înseamnă legea”. „Dar dacă legea ți-ar cere să omori un câine?” l-am încercat. N-a ezitat deloc: „Aș încălca legea”. Și abia atunci m-am revoltat. „Eu valorez, deci, mai puțin decât un câine?” Aruncându-mi o privire mustrătoare, înnegurată, semn că obiecția mea îi făcuse o proastă impresie, Hingherul s-a ridicat. Era și timpul. Afară se luminase de ziuă. Vălătuci de ceață atârnau deasupra țărmului și a mării, sub un cer sumbru și rece. M-am sculat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Profitând de suferință a lunecat câțiva pași pe holul apartamentului meu. Și-a insinuat gentoiul pe un fotoliu, a schițat un gest ca pentru a-și oploși mustățile - rare, îngălbenite ca de tutun, suferinde și ele - și m-a privit mustrător. - Au avut alții grijă... Uitați-vă: aș putea pentru ca să vă supun atenției câteva fotografii de la mare... Când eram la mare ne împroșcam cu nisip, chiuiam, ne umpleam gurile cu apă sărată și ne stropeam peste tot... Serile, ne retrăgeam în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Îl izgoni și de acolo. Aceasta Îi strigă să caște ochii mai bine al’dată, că doar e scris negru pe alb pe ușă că este interzis persoanelor neautorizate accesul Înăuntru. După ce Îl mai privi insistent câteva clipe, doamna dădu mustrător din cap și dispăru. Se simțea aiurea. Hotărî să mai facă o ultimă Încercare și se Îndreptă spre o ușa mai Îndepărtată, dinspre capătul holului, pe care o zări Întredeschisă. Intră fără să mai bată. Vocea tunătoare a unui bărbat
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mustățile arcuite, “tovarăș de haită” cu tata, cum Își spuneau ei În momentele de “grațioase Întâlniri nocturne”. Se apropie de sicriu și așeză câteva garoafe roșii la căpătâiul bunului său prieten. Apoi, cu palma apăsată pe inimă, Începu să clatine mustrător din cap, În timp ce lacrimi mari i se răsfirau pe barbă. De afară răzbăteau confuz voci aglomerate și din când În când motorul unei mașini pornite rupea neîndurător Înserarea. Când nea Gore Începu să povestească același vis, identic, pe care l-
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de Îngrijorat (de ce i-am spus, oare, asta?), că m-am gândit să sun chiar la poliție (mințeam, telefonul mi se defectase de câteva săptămâni). Ea s-a arătat foarte mirată de atitudinea mea. M-a Întrebat, cu niște ochi mustrători, că de când gazda Își face griji pentru chiriași? Ea vine când vrea, stă cât are chef... important este, din câte știe ea, să-și achite la timp plata și să nu deranjeze vecinii. Are viața ei și ea este cea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
copii gălăgioși În jurul meu). Abia când mi-a apărut Înainte Scoancsa, am Înțeles că nu mă Înșelam. A trecut pe lângă mine cu trena ei de transpirație Înțepăcioasă și, când a ajuns În dreptul meu, m-a privit scurt și a clătinat mustrător din cap, ca și cum tocmai ar fi certat un obraznic. Apoi a pășit Înainte, cu spatele țeapăn, sfidătoare ca o profesoară prea riguroasă, de școală londoneză. Aseară, pe la nouă și jumătate (eram În bucătărie și ascultam la radio „Sonata Kreutzer”), m-
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
spate cu o degajare dezarmantă, În timp ce râsul ei căpăta accente ireale - un fel de râgâieli sugrumate Împletite cu sâsâieli dintre cele mai bizare)! Lola - Lolicica, cred că te-ai amețit, drăguțo. Ea, Însă, se opri din râs și mă fixă mustrător cu privirea. Apoi, două lacrimi care nu pot ști cât erau de sincere i se desprinseră din ochii migdalați și se prăbușiră, cu zgomot stins, de masă. Ce Dumnezeu ai, Lola? am Întrebat-o nedumerit. Mi-a făcut semn că
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Gronow este unul dintre aceștia. El are o singură circumstanță atenuantă: Își scrie memoriile spre bătrânețe, În plină epocă victoriană, când din amintirea tinereții de ofițer dandy n-a mai rămas nici urmă de fior. Pe un ton distant, sever mustrător, de bărbat bine așezat În sine, Gronow Îl ridiculizează pe un căpitan englez, stabilit și el la Paris, care face o impresie jalnică prin excentricitatea sa de-a dreptul nebunească. Nici trăsura, nici caii englezi ca la carte, semn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de șoc, lordul Alvanley sau contele d’Orsay. Ne-am putea Întreba: „Și?”. Iar un dandy autentic ne-ar putea răspunde tot printr-o Întrebare, cu un cinism pe măsură: „Și ce?”. „La ce bun toate acestea?”, am continua noi, mustrător. Același dandy ne-ar mai avertiza o dată: „La nimic”. După care nu ar urma decât o lungă tăcere. Dacă am fi supus dandysmul unui asemenea tir interogativ plin de imputare iritată, probabil că n-am fi scris niciodată, fie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de idee. Mai rămânea să-l conving pe tata. În anul acela, Mohamed se afla adesea în afara orașului, căutând un loc de luat în arendă spre a duce o existență pașnică, departe de zarvă, departe de bârfe, departe de ochi mustrători. Timp de două săptămâni încheiate, l-am așteptat așadar zi de zi, cerând întruna vești despre el de la Warda și de la Mariam. Ele n-aveau habar de nimic. Ca și mine, așteptau. Când, în cele din urmă, a sosit, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și fumați. O să vi se-nverzească burțile. BRUNO și GRUBI (Gest de profundă nemulțumite.): Pfui! GRUBI: Unde vezi tu că fumăm? FETIȘCANA (Palidă, ca după o gafă uriașă.): Păi... GRUBI: Ce trebuia să faci tu aici? (MAJORDOMUL dă din cap mustrător către BRUNO și GRUBI.) FETIȘCANA: Păi... eu... (Se smiorcăie.) VIZITATORUL (Profund satisfăcut de senzațiile pe care le simte cu picioarele în groapă.): Ce s-a-ntâmplat? MAJORDOMUL: Se-ncurcă ăștia... BRUNO (Către FETIȘCANĂ.): Hai, aruncă drăcia aia și cară-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
trebuie să-l facem să înțeleagă. GRUBI (Entuziasmat că poate repeta scena.): Sigur! Sigur! Totul a fost foarte simplu. Mai întâi eu l-am trimis pe Bruno să aducă vârful. BRUNO: Nu! Nu! Nu! Eu te-am trimis după vârf. (Mustrător.) Ce dracu’? GRUBI: În sfârșit... Important e că unul dintre noi s-a dus după vârf. Ei? Ce credeți ca s-a-ntâmplat cu vârful? MAJORDOMUL (Iluminat, în culmea extazului, către VIZITATOR.): Ei? Vă dați seama? GRUBI și BRUNO ( Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
deschid câte o carte de specialitate sau să mai rătăcesc prin amfiteatrul Iorga pe la cursurile câte unui profesor - „de exemplu, pe la ale dumneavoastră”, am adăugat, grobian, ca să-i fac plăcere. Colega, nu mă bucur deloc de ce aud, s-a făcut, mustrător, că nu sesizează complimentul Adam Adam. Profesorii dumitale - Între care Înțeleg că m-am numărat - ar trebui să resimtă ca pe o Înfrângere personală acest mod de a trata istoria. Păcat, e o disciplină frumoasă, captivantă; are poezie, are mister
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
verigă intermediară. Imediat după naștere, ne iau in primire tot soiul de inegalități. În lipsa de pudoare a maimuței se simte apropierea omului. Nu cumva ne îndreptăm spre zona de sensibilitate a condiției umane? Maimuțele continuă să ne învăluie cu priviri mustrătoare. Spiritul gregar are atu-ul vârstei. Omul actual a făcut trecerea de la metaforele spațiale la cele temporale. Omul pare cea mai obosită viețuitoare de pe Pământ. Dintr-o banală creatură, omul a ajuns un sublim creator. La plecarea din peșteri, nu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
de trei ori mai mult. — Mulți au murit urmărind visul ăsta. —Toți erau aventurieri, care n-au planificat expediția în mod științific, cu mijloace adecvate și sprijin logistic. Căpitanul Kaleb-el-Fasi îi aruncă o privire lungă, ce se voia severă și mustrătoare: — Insinuezi să folosesc materialul și oamenii armatei ca să caut caravana asta? întrebă cu prefăcută surpriză. — De ce nu? veni răspunsul sincer. Tot timpul ne trimit în expediții fără sens să căutăm noi puțuri, pietre fără valoare sau să facem recensământul triburilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
niște ființe ciudate pe care aveam să le descopăr mult mai târziu, altfel costumate, prin pânzele lui Pieter Bruegel cel Bătrân. Atunci când domnul în negru s-a apropiat de mine, cu intenția vădită de a-mi căuta urechea, sub privirile mustrătoare ale soborului de sfinți de pe pereții bisericii, am găsit, din instinct sau poate că ajutat de apărătorii mei, sfinții care mă urmăreau -, cea mai sigură cale de apărare: am început să cânt, fără niciun fel de greșeală, melodia pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
pace. Își arată dinții, într-un zâmbet discret, ca de iepure. Și din câte știu eu, n-a avut loc nici o discuție cu sălbaticii aia, deci oficial nu s-a declarat nici un război. —Nerușinatule! Hiro Tavaeárii îi adresa o privire mustrătoare lui Roonuí-Roonuí, căruia îi scăpase această exclamație. Niciodată nu s-au permis jigniri în timpul reuniunilor Consiliului. Și nu este acesta momentul să începem. Băieții ăștia nu fac altceva decât să apeleze la drepturile care le sunt conferite de legile gândite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai aminti, că mi se înmoaie buricul când mă gândesc! —Altceva ți se înmoaie, nu buricul! —Mie?... întreba scufundatorul cu mândrie. Întreab-o pe Maiana!... Dintr-odată se lasă tăcerea, si atat Chimé, cât și Tapú Tetuanúi se uitară la el mustrători. Vetéa Pitó înțelese că a greșit, căci bâigui, lăsându-și privirea în pământ: — Îmi pare rău! Am fost un prost. — Într-adevăr, întări Tapú Tetuanúi. Un barbat nu trebuie să amintească niciodată de relațiile lui cu o femeie, cu atat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care continuă cu întrebările: Ce vânt bate? Nici unul. Ce vânt sufla de dimineață? —Mara’amú, dinspre sud-est. Asta inseamna ca de dimineață valurile veneau dinspre sud-est și ne loveau dinspre pupă, corect? — Corect, acceptă băiatul, derutat. Exigentul dascăl îl privi mustrător, surprins parcă de neștiința lui, și continuă reticent: Și cum îți explici faptul ca niște valuri care ne loveau de dimineață dinspre pupă acum ne lovesc dinspre babord? — S-o fi schimbat vântul, se aventură Tapú Tetuanúi cu sfiala, nemaiștiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nori albi. Maestrul sau îi arăta cu un gest plictisit unul dintre norii aceia îndepărtați, care se zăreau în partea stângă a vasului. —Acolo. — Dar eu nu văd decât un nor! protesta băiatul. Navigatorul-Căpitan îi adresa o privire lungă și mustrătoare: —Te-ai uitat bine la el? întreba. Celălalt se concentra și mai mult, mintea lui caută un amănunt cât de mic care să-l deosebească de orice alt nor din această lume, iar în cele din urmă nega convins: Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
elitrele unui bondar, la fel de singură ca acum, la fel de ațîțată ca de o promisiune care-ți mîngîie simțurile În liniștea răcoroasă; nimic agresiv, nimic răzbunător, doar un văl transparent pergamentos, o filă de incunabul al propriului tău trecut Îndepărtat, melancolic, ușor mustrător... Doamna E. Întinde mîna și-și ia de pe noptieră cartea deschisă la pagina 416. Citește: „dacă omul din lună ar fi ovrei, ar fi ovrei, ar fi ovrei, și o putoare strigă și ea dracului cît poate: — Hei, domnu, domnu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a lucrat mereu Într-un scaner PET, de aici și felul său de-a fi, curios și pisălog la culme. De el nu puteai ascunde nimic, pentru că vedea practic prin tine. „Iar te-ai jucat cu fotonii“, Îmi șoptea, clătinând mustrător din cap când mă vedea intrând În casă, scăldat Într-o lumină difuză pe care numai el o putea zări, „treci repede și te spală!“ Într-adevăr, aruncarea fotonilor era joaca noastră favorită, În primul rând pentru că străluceau ca licuricii
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
piață și nici balcoane, ci doar o fundătură Îngustă. Da, noi sîntem cei suspecți, dușmani ai ordinii și ai moralei publice, complici lipsiți de rușine la o infamie fățișă și indecentă, iar vecinii ne privesc cutremurați de silă, cu ochi mustrători, neîncrezători, În timp ce-și bat nevestele ca niște soți iubitori, se taie Între ei din mîndrie civică și se Îndeletnicesc cu crima, jaful și violența ca niște adevărați cetățeni respectabili ce sînt. Între timp un om a fost găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]