1,357 matches
-
fi cel mai mare dobitoc al tuturor timpurilor? —Dar... —O să-mi iau un câine în schimb. Am văzut unii foarte, foarte drăgălași, numiți Labradeli, corcitură între labrador și pudel. Anna, sunt adorabili. Sunt mici, ca pudelii, dar lățoși și au mutre de labradori. Sunt câinii perfecți de oraș, toată lumea își ia unul. Nu-ți lua câine, am zis. De la asta mai e doar un pas până la patruzeci de pisici. Nu-ți pierde speranța. Te rog. —Prea târziu. Mi-am pierdut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a zis Jacqui. Cântă-mi un cântec mai bine. Ce fel de cântec? —Despre cât de cretin e Joey. M-am gândit puțin. Atâta timp cât nu te deranjează că nu rimează. —Deloc. —Joey, Joey e o labă, am cântat. Are-o mutră ciufută și cizme caraghioase. Așa ceva, vrei să zici? —Minunat, da. Mai vreau. Când toată lumea e fe-e-ricită, Jo-oe-ey e ciu-u-fut. N-ar recuno-oaște fericirea, nici dacă l-ar mușca de fund. Refrenul, toată lumea. Joey, Joey e o labă. Jacqui mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Minunat, da. Mai vreau. Când toată lumea e fe-e-ricită, Jo-oe-ey e ciu-u-fut. N-ar recuno-oaște fericirea, nici dacă l-ar mușca de fund. Refrenul, toată lumea. Joey, Joey e o labă. Jacqui mi s-a alăturat și am cântat amândouă: —Are-o mutră ciufută și cizme caraghioase! —Joey nu știe să zâmbească, când i se oferă fericirea fuge fără să se oprească - asta chiar a rimat, am zis fericită. OK, refrenul. JOEY, JOEY E O LABĂ. ARE-O MUTRĂ CIUFUTĂ ȘI CIZME CARAGHIOASE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
cântat amândouă: —Are-o mutră ciufută și cizme caraghioase! —Joey nu știe să zâmbească, când i se oferă fericirea fuge fără să se oprească - asta chiar a rimat, am zis fericită. OK, refrenul. JOEY, JOEY E O LABĂ. ARE-O MUTRĂ CIUFUTĂ ȘI CIZME CARAGHIOASE. Ne-am umplut patruzeci și cinci de minute cu asta: eu cântam o strofă și Jacqui cânta cu mine la refren. Apoi Jacqui a născocit câteva strofe proprii. Ne-am distrat de minune, cu excepția contracțiilor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mă vadă urgent Henry Bulawko, fost luptător în rândurile rezistenței împotriva ocupantului german, în prezent simpatizant al Partidului Sionist de stânga, Mapam, membru în conducerea politică a comunității și pe plan personal prieten bun de-al meu. Henry avea o mutră îngrijorată când a intrat la mine în birou și, fără nicio introducere, a atacat subiectul ce-l preocupa, zicând: "Cu ce ai păcătuit, Eliezer, că cei de la Minister în Ierusalim au găsit să te transfere tocmai la curtea lui Stroesner
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
am fost surprins văzând că și Dv. vă faceți purtătorul de cuvânt al gălăgioșilor de la Iași". Tot restul însă este de o obiectivitate și moderațiune remarcabile. Dar Iașul inspiră mai ales pe ironici (și cine nu cultivă ironia, la noi?). Mutra ieșenilor, vorba lor domoală, ținuta lor, pretențiile lor, tramvaiele, trăsurile, cazurile de sinucidere, totul alimentează verva lor scăpărătoare. De cât, ironia poate fi de două feluri. Există una, care nu e decât un aspect al inteligenței, o însușire a ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
înfășuram, alături de Sandu și Ioana, în acordurile simfoniilor de la patefon și nu mai auzeam uralele cu „Ceaușescu-PCR!“. Întârziam la o bârfă cu Mini, Nory și Mika-Lé și, printre aburii ceaiului din salon, uitam de putoarea muncitorească de transpirație și de mutrele congestionate ale securiștilor de pe margine. Cât despre prietenul Paul, care defila voios alături de mine (cu mingiuța de polistiren într-o mână și baticul tricolor în cealaltă), el găsise o soluție încă mai îndrăzneață: se prăbușise într-o tristețe gravă, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în mulțime, că nimeni nu-ți bagă în seamă greșelile (cu-atât mai puțin reușitele), că propria ta existență, lucidă, corectă și detașată, devine un act de curaj suficient pentru a te trezi dimineața și a-i arăta oglinzii o mutră zâmbitoare. Fără lama boantă „Wilkinson“, rămasă de la bunici din anii ’70, care ar fi secționat venele cu eficacitatea unui bisturiu, și fără tubul de „Fenobarbital“, care, bine dizolvat într-un pahar de apă, ar fi ajutat până și-o turmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și băbuțe demne și milostive, mă năuceau. Poate, cine știe?, chiar erau adevărate, dar, auzite de-atâtea ori și-n atâtea feluri, dădeau pe-afară, ca mâncarea de bame a bunicii Aneta. Le găseam în manuale (mâzgălite și ele, alături de mutrele domnitorilor și-ale scriitorilor), le ascultam la televizor (în cele două ore de program alb-negru), le citeam în ziare (sub pozele zâmbitoare, dar întotdeauna severe, ale Tovarășilor). Într-o dimineață, m-am hotărât să trec la fapte. Am pus mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vremea. Se plictiseau teribil, feroce, cu-o energie care pâlpâia în priviri și le făcea maxilarele să se deschidă și să se închidă ritmic, în căscaturi largi și sănătoase. Îi invidiam. Pentru ei literatura era o sumă de-afișe cu mutre luate din cărți, sub care veneau câteva explicații tip cazier: „EMINESCU - GENIUL NEPERECHE“, „ION BARBU - AUTOR ERMETIC“ sau „ARGHEZI - POETUL MEȘTEȘUGAR“. Mi-l și imaginam pe bietul Arghezi suflând în forjă, punând mâna pe daltă și clește și-apucându-se să bubuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu jeg. Puteai să aduci 30 de vidanje; tot n-o curățai. O țară întreagă se scufunda în cuvele memoriei, azvârlind la întâmplare dejecții galbene și trâmbe de fum violet. Pereții cerebrali rămâneau avariați, spoiți cu resturi de fraze și mutre, cu iubiri bătrânicioase și prietenii inutile, cu imaginea șosetelor verzi de plastic din metrou mărindu-se exponențial, până îi ieșeau vârfurile prin sandale și urechi. Împroșcam jur-împrejur cu amintiri și lichid cefalo-rahidian. Uneori, reparația eșua, și-atunci apelam la frații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pungi, dopuri, sufertașe, mirosul de-ardei copți și cel de portocale, brazi înalți de Crăciun și cartoane cu ouă de Paști, „Cutezătorii“ și „Vaillant“, PET-uri și sticle de bere depozitate-n pivniță sau pe balcon. Evoluam timorat, striviți de mutra lui Ceaușescu și-amintirile emoționale din cortexul prefrontal. Motivațiile străluceau rar, deconectate de restul vieții, ca o lampă scoasă din priză și dusă-n pod. Locul nostru nu era nici pe Google, nici în Wikipedia, nici măcar în cazanul cu vieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pot să te-ajut, bătrâne? Tocmai mi-au intrat niște MP3-uri cu Slayer, plângi dacă le-asculți! Se-aude mai bine ca pe vinil!“ „Mersi, nu vreau muzică.“ Am cercetat din nou retrovizorul. Parcă mașinile se-apropiaseră puțin, îi vedeam mutra lui Rapotan. Aș fi pus pariu că rânjește, doar cu-asta se ocupa, când nu te lua la cafteală. „Sunt pe drumul spre mare. Am nevoie de-o mână de ajutor. Mai lucrează băieții tăi prin Urziceni?“ „Afirmativ. Sunt pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sufeream costumele, dar, la ocazii, scoteam ce trebuie din dulap: Maria se îngrijise să-mi completeze garderoba. Mă sufocam în ele, cravata mă strangula, iar umerii apăsau ca niște epoleți de fontă. Nu spun că n-arătam bine, n-aveam mutră nici de papițoi, nici de activist, dar parcă nu eram eu. Fără blugi și col-roulé, mă simțeam ca pe Marte. Am îmbrăcat totul repede, mental, ca să scap de corvoadă. Repede nu însemna și neglijent. Eram atent la detalii, învățasem de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ba chiar, într-o noapte, călcasem pe Bombonica și-n lift. Pe Goguță, o javră galben cu negru, invadată de patru generații de purici și una de furnici, ne hotărâsem să-l răpim și să postăm prin cartier afișe cu mutra lui terorizată, cu un fular înfășurat pe bot și-o cerere de recompensă dedesubt: am fi strâns o sumă frumușică de pe-urma lui! În realitate, nu puteai să te-atingi de Goguță și Bombonica. Lătratul lor nerecunoscător și laș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ochiul să se-odihnească frumos, estetic și, desigur, durabil. Așa apăruseră monumentele. Statuile ieșeau de peste tot, oamenii căpătaseră vocație de ctitori sau poate doar de maniaci, unde suceai privirea, te lua-n primire un obiect imposibil: capsule, pastile, pietroaie, aripi, mutre de eroi, țepușe, arbuști, poeți, angrenaje. Specii hibride populau acum piețe și scuaruri, vopsite în rugină sau pișate verzui când de-oxizii eșapamentelor, când de găinațul păsărilor: la „Casa Scânteii“, Lenin fusese dat jos și-n locul lui aterizase o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a observat nimeni, până a dat un student alarma, silitor, la decan. S-au urcat secretarele cu scara până sus, pe perete, să-l coboare pe impostor și să-l repună în drepturi pe Vianu. E și-astăzi acolo, cu mutra lui severă, erudită și părul greblat peste cap cu briliantină. Am deschis cu cheia biroul decanului și-am intrat fără jenă. În calitatea mea de „responsabil cu problemele studențești“, primisem chei de peste tot, ca tipul ăla șmecher din Matrix. Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pumn în gură. Stăteam ca prostul în iarna bucureșteană, cu brațul negriciosului încremenit în aer pe traiectoria invizibilă dintre obrajii mei și umărul lui. Ar fi trebuit să prind aici semnul destinului batjocoritor. Între falangele piticotului descheiat la șliț și mutra mea stâlcită, pe cerul spoit cu bere și-urină, rula-n premieră filmul Anului Nou. Avortonul care mă pocnise-mi arăta viitorul mai clar decât cel mai iscusit dintre astrologii posturilor TV: în rânjetul lui se scăldau toate neîmplinirile unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ce scria pe biletul distrus?), ca într-o poveste oribilă, cu familii nobiliare și cumsecade, care încep în negura istoriei și se termină sub ochii tăi, într-o baltă de sânge. Pe-al treilea computer se înghionteau câțiva malaci cu mutre patibulare: un soi de milițieni aduși la zi, fără chipiu, dar cu pantofi cu găurele. Grupul forfotea lângă o dubă parcată pe faleză, în Constanța. Mașina părea scoasă din anii ’80: un Aro 144, cu ușiță rabatabilă și plasă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
că ies dintr-un joc pe computer. Luam gol ca idioții, nici nu mai aveam pe cine să înjurăm, poarta era goală. Instinctiv, am căutat macheta de spațiu și gesturi în care apărusem. Operatorul tocmai împacheta liniile ei de forță: mutra mea luminoasă, compusă din cascade de pixeli și pori deschiși, încă sclipea. Restul bibliotecii cădea în unghiuri de umbră, ștearsă, presată și-apoi încărcată pe câteva zeci de mini-ecrane mentale, unde urma să ruleze. De Mihnea, nici urmă. Ieșise cuminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
monstru rotund, cafeniu: nelipsitul Sacher-Torte, un soi de roată de cașcaval din blat de tort, acoperită cu ciocolată și îndopată cu straturi moi de cremă de nuci. O întâlneai și pe Kärtner și Graben, învelită în cutii de lemn cu mutra lui Mozart sau a altui tip, pe care nu-l știam; probabil era Sacher. M-am apropiat de vitrina cu prăjituri, prefăcându-mă că-mi aleg ceva. Cu vederea periferică, studiam pe sub pleoape ultimele mese. Nu rămăsese decât o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și necrologul pe cinci coloane și l-ar băga mai repede-n manuale.“ „E deja.“, l-am corectat. „Sau ar trebui să fie.“ „Nu în toate.“, s-a apărat Mihnea. „I-ar face repede Uniunea niște articole de dicționar, cu mutra de la douăzeci de ani, când arăta bine. Ca Eminescu.“ „După care?...“, m-am interesat. „După care lucrurile s-ar potoli. Nu s-ar mai interesa nimeni. Cel mai mare scriitor român în viață ar lua o binemeritată pauză. Iar Uniunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu spatele de un catarg, privind cu nesaț depărtările albastre ale Adriaticii. Dacă nu eram toți cinci, și mai ales Cosmin, nici gând să mă convingi să urc pe coaja asta de nucă. Despre echipaj, ce să fie... am văzut mutre mai simpatice În tavernele pariziene și În temnița din Marsilia. - Ce căutai tu În temnița din Marsilia? Întrebă, grav, Arturo. - Ce să caute? zise, vesel, Francisco. Iertarea păcatelor! - Francisco, spuse Arturo, iertarea păcatelor este o chestiune serioasă, care se rezolvă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Midori. Era Îmbrăcată Într-un chimono de culoarea caisei, pe care erau desenate frunze mari de stejar, de un maroniu cald, aproape vesel. - Copilul Albastru trece țanțoș pe cal și nici nu se uită În jurul lui! izbucni fetița, luând o mutră supărată. Oan-san se apropie și Întinse mâinile. Le Întinse și Midori, până când degetele lor se atinseră. Apoi le coborî. Era salutul lor, al celor doi copii singuri de pe muntele Iga. Gestul o mai Îmbună pe fetiță, care zâmbi și spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
regalităței și, pentru a da o mai mare întindere protestărei lor, a invitat și câțiva prietini franceji și americani, spre a le ține de urât. Protestarea a avut loc la o cafenea numită Procope. Un ponci aprins pentru circonstanță lumina mutrele protestanților; câteva discursuri terminate prin "Să trăiască România, să trăiască viitoarea Republică Romînă" au format bagajul acestei serbări. A doua zi câteva jurnale avansate au relatat protestarea făcută de câțiva români. Aceasta a fost destul ca d. Cogălniceanu să se
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]