233 matches
-
să scoatem antologia debutanților și v-am spus că nu mai devreme de vara viitoare. Și romanul când mi-l scoateți? — Poate mai târziu. Depinde de rezultatul concursului. — Doamna Bruescu, ați citit romanul meu? Doamna Bruescu clipește des din genele năclăite de rimel. Ochii ei sunt ca două păsări mici zbătându-se Într-o baltă de smoală, privirea ei agonizează, oh, n-aș vrea s-o fac să sufere pe femeia asta, dar e la mijloc unul din romanele vieții mele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și am dat peste o mulțime de piulițe Înțepenite și sudate cu rugină pe prezoanele și șuruburile lor, pe care a trebuit să le tăiem cu dalta și ciocanul zdrelindu-ne mâinile până la os prin toată mizeria aia de fiare năclăite de uleiuri și pământ pietrificat. Înaintând la pas cu demontatul, vedeam tot mai limpede cu ce avem de-a face. Orice meseriaș cu un strop de experiență ar fi Înțeles Însă din capul locului și dintr-o privire cu ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de la masa noastră. Parcă m-aș fi așteptat să se schimbe și ăsta, dar e tot În maioul lui negru anti-jeg și plin de urme de funingine și ulei pe umerii osoși, și tot În blugii Înroșiți de rugină și năclăiți de mizeriile de pe Buceag. Doar gaura prohabului e prinsă acum cu un ac de siguranță ce-i mai protejează din priveliștea șortului. Cu o voluptate curată și Îndreptățită, mă redescopeream orfanul de treizeci și cinci de ani care eram. Mă abțineam cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
mers peste umăr: stai pe-aicea, bre, că-ți aduc o clătită după-masă când mă-ntorc... Nu-mi pria superba zi de plajă. Prea multă lumină și foc pentru animalul Învățat să trăiască În Întuneric și penumbră care sunt. Mă năclăisem tot de transpirație opărită și eram plin de nisip. Să mă spăl și să mă răcoresc barem și pe urmă oi mai vedea. Am intrat Într-o mare calmă, legănându-se imperceptibil spre cerul de un albastru incandescent. Înotam și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
mitice, fierbea în magma clocotită, topindu-se lent și dispărând în vârtejul gigantic al unui nămol fecaloid. Eu înotam cu mare dificultate în acest fluviu pestilențial, stâlcit între o mulțime de trupuri răsucite strâns în amplexuri perverse. Aerul întreg era năclăit de un miros putred de sex. Când eram gata să mă-nec, am început să urlu și-am încercat să mă agăț de orice ca să mă salvez. M-am trezit invocând inutil ajutor. Într-o stare de semi-conștiență, mi s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
cu al tuturor celor ce împreună cu Domnul Hristos Iisus, se adresaseră ucigașilor: „Doamne, iartă-i că nu știu ce fac” sau „Nu le ține în seamă păcatul acesta”. Când trupul nu se mai zvârcolea sau pieptul nu mai sufla, iar zăpada se năclăia cu sânge, bucata de om era apucată cu smucitură de fiară, târâtă și aruncată într-o cameră plină peste glezne cu mocirlă de urină și fecale, în întuneric de iad. Între noi era și un evreu tânăr, Rubin Scheinhorn, adus
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
vlăjgan încălțat cu cizme de cauciuc, se repezi și, prinzându-ne de mâini și de cap, ne arunca în coridor. De acolo, târâș, ca pe niște zdrențe ne-au depozitat în fața camerei 5 bis. Rămâneau ici colo cheaguri de sânge năclăite în fecale. Sub privirile uluite ale celor din cameră ne-au aruncat în mijlocul hrubei și ușa iar a gemut sub zăvoare. Nu ne puteam ridica. Abia mișcam mâinile sau capetele. Câte 2-3 frați s-au repezit la noi, ne-au
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
de atunci... Un lucrător pălărier, împuns în spate cu o baionetă, după cîte se spunea, mergea cu multă greutate, susținut de doi bărbați pe după umerii cărora își petrecuse brațele. Era fără haină, cămașa și pantalonii de nankin sau bumbac erau năclăite de sînge. Rana din care sîngele șiroia din belșug era la șale, cam în dreptul buricului... Îl revăzui pe nefericitul lucrător urcînd toate etajele casei Périer... Cum e și firesc, asta-i amintirea mea cea mai limpede din vremurile acelea" (Vie
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
și legume nu suferiseră nici o stricăciune, numai cărarea principală mi se părea mai largă. La capătul ei se profila provocator ca întotdeauna șezlongul. Speteaza sa arcuită se înălța triumfătoare pe cerul învolburat. Cu ochii larg deschiși, țintuit locului, cu trupul năclăit de o căldură nebănuită, vedeam doar licărul îndepărtat al zărilor. Nu mai vedeam altceva. Și, luminându-se de ziuă, biruitoarea lumină de vară, nemiloasă ca și durerea. Despre Ștefan Amariței și podul său de piatră Deseori am fost întrebat, fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
să uit de toate lucrurile vizibile...”(Același, p. 203) Astfel conștiința prezenței divine, cunoașterea ci prin vederea nemijlocită a spiritului, care caracterizează doctrina ortodoxă despre contemplație, ne arată limpede care e adevăratul loc al inspirației în sufletul omenesc. Psihologismul modern năclăit în bezna inconștientului, cu iluzia că-l organizează științific, stă la antipodul doctrinei ortodoxe despre demnitatea omului ca ființă rațională. Dacă omul e în sens larg colaboratorul lui Dumnezeu în toate lucrurile bune ce se creează în această lume spre
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
perdea în tabăra multhulită a gardienilor. Taci, dar tăcerea asta îți sapă glasul până când, încercând să ți-l regăsești, constați că s-a dus pe apa Sâmbetei, ca bărbăția căreia i-a trecut vremea, și te trezești scâncind a prunc năclăit de spârc, și bâlbâindu-te din toate sfincterele, și tot întrerupându-te ca să constați cât de proastă e impresia făcută în jur și cât te-a înghițit deja nisipul ei mișcător, până te zăpăcești de tot, podidit în final de
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
transmite prin cleiul etichetei ce-l poartă, venind dinspre lucrul numit. Apistia nu reușește nicicum să fie doar ea însăși - și nici măcar nu-i sigur c-ar încerca. În măsura derizorie în care este, seamănă cu o picătură de apă năclăită din abundență de calcar și în curs de cădere către ascuțișul unei stalagmite. O microplanetă mlăștinoasă. În deschiderea dintre doi colți ai eternității, ea se-nfioară de surpriza mirabilei suspensii. Preocupările estetice nu lipsesc în cădere; bineînțeles, rămâne de văzut dacă
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
îl înșfăcase atunci strașnic de viscere, făcându-l să se îndoaie; dar, printr-o autocontriție ascultătoare, izbutise să se slăbească din strânsoare până la dobândirea unui îngust culoar de mișcare înlăuntrul ei. În sufocantul interval, înconjurat de boturile cerberului ce-l năclăiau pregătitor de balele pierzaniei, trăise intensități neegalate. Instinctiv, se lipise hoțește de anchilozantul plumb lichefiat de parc-ar fi fost deja al lui și, c-o rotire fulgerătoare, îl deturnase centrifugal, preluând inițiativa printr-o adeziune superficială la adversitatea ce
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
fapta înspăimântătoare pe care o comisese cu atâta sânge rece? Nu. Nu cred. Totul a fost gândit, calculat, planificat. După ultimele tresăriri ale câinelui, i-a scos lanțul de la gât și, apucându-l de coada zdrențuită, plină de praf și năclăită de sânge, l-a târât cu zvâcnituri și opinteli bătrânești, spre una din multele gropi de scos lut. Dar, după câțiva pașii, s-a oprit. Era vlăguită, nu mai putea. A dat drumul cozii din mână și s-a așezat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
sunetele seci, ca de artificii, auzindu-se undeva în depărtare, ricoșeul unui glonte care doboară la pământ un elev de clasa a doua, împușcăturile la întâmplare din biblioteca școlii, sângele împroșcat pe extemporalul neterminat, bălțile roșii formate pe linoleum, catedra năclăită cu viscere, profesorul rănit îndrumându-i pe copiii speriați afară din cantină, omul de serviciu împușcat în spate, fetița care murmură: „Cred că am fost împușcată“, înainte de a leșina, microbuzele CNN sosind val-vârtej, șeriful care se bâlbâie la conferința de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
viu, îngrădind jumătate din porțiunea nordică a casei, pe care l-am cercetat din priviri până când am remarcat pisica. Stătea lungită într-o rână, spinarea arcuită, dinții ei mici și galbeni încleștați într-un rânjet hieratic, intestinele vărsate pe pământ, năclăite cu nisip. Ochii îi erau strâns închiși din cauza, credeam eu, durerii. Dar când scriitorul m-a forțat să privesc mai de aproape, am realizat că ceva i le scobise. Pământul era îmbibat cu sânge, iar bucățele din viscerele pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Am început să mă târâi pe stomac, iar atunci m-a mușcat din nou, un pic mai jos de locul pe care îl sfâșiase înainte. Am încercat să mă debarasez de el. Am început să alunec spre câine din cauza scărilor năclăite cu sânge. S-a repezit iarăși la mine. Dinții deveniseră acum colții lui Terby și se înfipseră în gambă. Am realizat cu o teribilă finalitate: mă vroia țintuit locului. Nu vroia să mă duc nicăieri. Nu vroia să mă grăbesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
râul, apoi l-am văzut pe tata venind spre mine - era din nou copil și zâmbea, oferindu-mi portocala pe care o ținea cu amândouă mâinile, în timp ce câinii de vânătoare ai bunicului fugăreau fulgii de cenușă peste șinele de tren, năclăindu-le blana, apoi cenușa începu să sângereze în imagini și trecu peste mama sa care dormea și prăfui fața fiului meu care visa luna și în timpul visului i-au întunecat scoarța lunară și apoi zburară mai departe, dar îndată ce trecură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Împărăția Cerului sunt singurele refugii din viața mea unde nu m-am simțit niciodată străin și unde mă voi întoarce cu bucurie pentru totdeauna. Am întemeiat și eu o familie numeroasă, să-mi umplu singurătatea și tristețea care mi-au năclăit ființa toată viața... Uite, dacă e să caracterizezi scriitorii din provincie care au luat cu asalt Bucureștiul, eu cred că maramureșenii sunt cel mai greu de modificat, își poartă cu ei însemnele originii în comportament, în vorbă, în gusturi, în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
vocii lui de atunci, uimit el însuși de ceea ce spunea, mă va urmări totdeauna, reverberând în propria mea mâhnire și singurătate. Poate de aceea am întemeiat și eu o familie numeroasă, să-mi umplu singurătatea și tristețea care mi-au năclăit ființa toată viața, prin toți porii ei, în ciuda imaginii aparente pe care o pot avea despre mine cei care m-au cunoscut de-a lungul anilor. De ce tace, de treizeci de ani, Ileana Zubașcu? Înainte de a auzi lumea literară din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
amestecate, confuze. Așa trebuie spus cel mai bine. Dacă-l priveai din avion, n-ai fi crezut cu nici un chip că e doar în liceu. Părea incredibil de matur. Cu mult mai matur. Exagerat de matur. O barbă răsucită, pufoasă, năclăită pe sub urechi. Barbă crescută prost, neuniform, în toate direcțiile, nehotărâtă. Figură de copil bărbos. Surâs calin, naiv. Când încerc să mi-l aduc în minte, îl văd întotdeauna în câte o dimineață rece, venind spre școală. Spre liceu. Ar trebui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
a apropiat cu lampa ceva mai mult de locul incidentului și au constatat ce se întâmplase. Părul mamei era ud și îi atârna pe față sub formă de lațe scălâmbăiate și lipicioase; urechile îi erau astupate, gâtul, umerii, pieptul erau năclăite de un lichid cu un miros dubios; într-un cuvânt, era udă până la jumătatea corpului. Eram curioși ce se va întâmpla, ce va urma. Oarba care era principalul vinovat de cele întâmplate și care produsese întreaga tevatură, harababură și vânzoleală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
iască de piele. Cu toate că mai văzuse pe la televizor delfini și îi cunoștea deci foarte bine (era înnebunit după Flipper), Dănuț nu mai avea cum să-și dea seama ce putea să fie mormanul acela, atît era de sfîrtecat ! Carnea era năclăită în nisip, iar băiatul se întreba dacă, murdărită în halul ăla, mai era bună de mîncat. Îi tăiaseră coada și aceasta se afla mai într-o parte, nebăgată în seamă de nimeni. Dănuț și-a luat inima în dinți, s-
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
și lăcomie nu-mi dădea însă un sentiment al << luminii>>, dimpotrivă totul părea stingere, scădere. Eu voiam o creștere, o înălțare, ceva imaculat, o lege, un frig aspru dar un aer limpede. În loc de aceste vorbe frumoase, palmele mele umede, sudoarea năclăind părul. Nu mă puteam mișcă de la fereastra, sângele urca, tâmplele mi se desfăceau încet : puteam să și glumesc : poate, în sfârșit, voi pătrunde << înăuntru >>”. Naratorul, Viziru, confundă realitatea imaginației cu visul și poartă dialoguri aparente cu personaje cum ar fi
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
semnificative din munca organizației; popularizarea acțiunilor inițiate; popularizarea participării la munci patriotice”. Mahării de la „centru” ceruseră urgentarea acestei lucrări și trimiterea ei cel mai târziu la 25 septembrie 1973. d.w. Rabotaiot bîstro, tavariși... ...vor fi spus cenzorii cu gurile năclăite de mierea limbii marelui și genialului Lenin pe care, mai mult ca sigur, o stăpâneau mai bine decât pe cea maternă. Îndemnul de mai sus care tradus Înseamnă „Repede la treabă, tovarăși” Îl va fi răcnit tov. Ion Andrei, șeful
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]