507 matches
-
este să existe nu în măsura în care e degradare a esenței, "nu în măsura în care e cutremurat de vântul sălbatec al lucrurilor lumii, ci în măsura în care el e armonie, formă cristalină a totului, zâmbet răsfrânt al unității"45. Atunci însă când vede lumina doar în nălucire, e sufletul care și-a pierdut aripile, esența zborului zeiesc, fiind "doar o fărâmă de zeu;/ Căci ce-i zeul ce-și pierde arìpele?". Zborul e posibilul imponderabil, înălțarea și orientarea spre orientul vederii, spre unitatea care vine de sus
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
să o urmărim în detaliu. Vom aminti doar finalul și-i vom preciza semnificațiile. Socrate spune: „Aceasta este deci lucrarea moașelor, mai puțin importantă totuși decât a mea. Căci în cazul femeilor nu se întâmplă să aducă pe lume uneori năluciri 19, iar alteori adevăruri și nu poți face cu ușurință deosebirea. Dacă s-ar întâmpla așa, cea mai mare și cea mai frumoasă lucrare ar fi pentru moașe cernerea adevărului de neadevăr șs.m.ț. Tu nu crezi tot astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și că cercetează roadele sufletești, nu trupești ale acestora. Dar cel mai de seamă lucru în meseria noastră este acela că sunt capabil să pun la încercare și să dovedesc în mod absolut că mintea unui tânăr dă naștere unei năluciri mincinoase ori, dimpotrivă, unui vlăstar adevărat 20. Căci am și acest lucru în comun cu moașele: sunt sterp de înțelepciune; iar lucrul pentru care mulți m-au vorbit deja de rău: că le pun altora întrebări, dar eu însumi nu
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
nașterii” - după o tradiție orfică -, dar și ca „neîncercată de durerile nașterii”. Acest echivoc se află la baza jocului de cuvinte socratic, iar el îl folosește pentru a sugera dubla funcție a moșitului: „pețirea” și asistența chinurilor creației. 19. Prin „năluciri” (pseudes) Platon desemnează erorile, greșelile de raționament, plăsmuirile, „falsul”, în general. 20. Sublinierile din textul platonic îmi aparțin. 21. Gnoti seauton (gnoti seauton = „Cunoaște-te pe tine însuți!”) este vestitul imperativ paideutic socratic, prea puțin respectat de-a lungul întregii
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
precis are să dea cu ochii de înger și tovarășul Cameniță va avea un martor, cineva care îl zărise pe înger, cineva care, la o adică, o să confirme că îngerul fusese acolo, îl vizitase pe tovarășul Cameniță, nu era doar o nălucire a minții sale, ci era ceva real, în carne și oase. Dar trecătorul s-a apropiat și apoi s-a îndepărtat pe stradă fără să pară că ar fi observat ceva ciudat. Chiar și gardianul care păzea reședința tovarășului prim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
departe de acest vis. - Te întreb pentru a doua oară. Pentru ce m-ai chemat la tine? E oribil cum te comporți. - A fost alegerea ta. Tu ai vrut să vii. Orice imaginație sau lucru de a înlocui gândurile și nălucirile tale mentale de proastă calitate cu altele plăcute ar avea asupra ta un efect pozitiv. Tu atragi de partea ta numai negativism și dezastru. - Vrei să îmi spui că trebuie să fiu pasivă, să stau comodă, să închid ochii la
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o lumânare. Suflă deasupra alteia... Înalță capul: De mi-ai hărăzit să-ți fiu duhovnic, spovedește-te fiule... Îngăduie întrebarea: oare n-ai cutezat prea mult?... Oare n-ai păcătuit printr-o nemăsurată trufie? Nu te-ai hrănit cu deșarte năluciri și vise de mărire? După "Strălucitul Pod Înalt", a vuit Europa. Clopotele! Tămâierea! Osanalele! "Sabia lui Hristos"! Toate aistea te îmbată, ușor-ușor te fac să-ți pierzi capul. Trufia e un păcat ce bântuie în multe capete încoronate și le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Crezi că de dragul "Creștinătății", al osanalelor mi-am pârjolit țara și atâta cruce de voinici au mușcat țărâna? Am avut eu alte gânduri pentru țară... Cât despre glorie, osanale, lauri... Aleluia!... De când am ajuns domn, m-am lecuit de aieste năluciri deșarte. Nevoile, durerile țării, munca m-au făcut să înțeleg că nu pentru mine nu gloria, nu măririle -, ci puterea de a îndura, de a dărui, de a lupta... Pe mine Moldova mă doare... Dumnezeu mi-a dat în grijă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ar fi știut măcar drumul spre Sfântul Petru... Să se strecoare Într-acolo și să-i prevină pe călugări, sau pe cel care e În primejdie... Dar călugării nu l-ar fi crezut, n-avea nici o dovadă, povestea lui părea nălucirea unui creier bolnav. „și, Într-adevăr, tot ce-aș spune ar părea nălu cirea unei minți rătăcite. și cine era cel În primejdie?“ Nu, va rămâne pe loc. Va rămâne pe loc și va merge mai departe Împreună cu ucigașii. „Dacă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
o clipă, revăzu imaginile sângeroase de odinioară, de acasă. „M-au prins și pe mine tătarii“, fu primul lui gând. „Sau poate nici n-am fost plecat de acasă? Am visat totul? Bizanț, Danubiu, orașele Îndepărtate cu cate dralele lor. Năluciri ale minții mele bolnave... Avea dreptate tata când mă certa și-mi spunea să pun mâna pe coasă și să las cioplitul, că nu-i treabă de bărbat adevărat... Își deschise cu greutate ochii, așteptând să vadă imaginile cunoscute dintotdeauna
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
propria ei rezistență. Realismul ei nu e totuși lipsit de o anumită transfigurare, cu un efect de fantastic, un fantastic al percepției, nu al epicului. Este acea impresie de fantastic pe care o produce privirea extrem de intensă, privirea ațintită până la nălucire asupra chipului din oglindă. În partea aceasta se vădește fără voie Mateiu Caragiale ucenic al tatălui său, dar, e drept, cu altă dispoziție, cu un soi de ciudă, înlocuind regimul râsului cu cel al sarcasmului. Este și aceasta o trăsătură
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
recentă când sacrificiul nostru răsare ca o aureolă, pe acesta nu mi-l vor putea lua. El va fi întipărit în inima mea, în mintea mea, și în scurtele clipe de răgaz am să-ți strig numele... Dar să lăsăm nălucirile și presupunerile astea lugubre. IV [...] Când, spune-mi, când am să te pot ține în brațe? Fixează o zi, draga mea, arată-i o acadea bătrânei tale mame răsfățate, ca ea să mai poată rezista. R[ainer] mi-a spus
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cadrul Brădățelului care punea și mai mult în relief frumusețea ei. Apoi, după ce am isprăvit compunerea și am făcut pe Ștefan să moară de un plumb 212 leșesc 213 pe câmpiile Basarabiei și pe Maria să dispară ca o dragalașă nălucire lăsând în urmă-i numai un eco al cântecului ei de jale, care parcă răsună și astăzi în raiul Brădățelului, am luat manuscriptul subsuoară și cu multă sfială, cu multă îndoială în inimă, l-am dus la societatea "Junimea", unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
prezintă două volume de versuri; scrie în „Epoca” despre Memoriile amfitrionului, lăudându-l excesiv, încât acesta va socoti aprecierile „insuportabile”. În Destinée mystique (1919), Doine și sonete (1932), face elogiul valorilor clasice, condamnându-i pe cei care, în „oarba lor nălucire”, îi împing cu secole în urmă pe Beethoven și Shakespeare sau izbesc zadarnic cu barda în Venera din Milo. Tudor Vianu era de părere că prin poezia sa în limba franceză C. se afla în compania lui Heredia și a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286548_a_287877]
-
în noua realitate este regăsită în starea de somnolență, care trece ușor în reveria visului visat cu ochii deschiși. E o imagine predilect eminesciană: Câte nopți eu cugetata-mi pân' se-nvăluie gândirea,/ Pân' ce visele-i gigantici se uscau în nălucire 244; sau, ca imagine aparent domestică, în fața focului, pe-o sofă roșă, [...] somnu-i cald, molatic, lin245. În atmosfera aceasta de dulce blândețe a somniei, Eminescu o poate invoca pe iubită în voie; și-o imaginează venind, iar visul devine aproape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
te mențin În viață. Și iată că acum eu eram muribundul. Plămânii Îmi cedaseră. Un aparat respira În locul meu. Fiind inconștient, nu știam mai multe despre moarte decât știu morții. Dar capul meu (presupun că era capul) clocotea de vedenii, năluciri, halucinații. Care nu erau visuri sau coșmaruri. Coșmarurile au o portiță de scăpare... Amintirile cele mai pregnante sunt cele ale vagabondărilor, pribegiilor, În care Îmi simțeam inima grea. Într‑una din aceste vedenii mă găseam pe o stradă, Într‑un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mi se părea că mă aflu sub Kenmore Square din Boston. Stranietatea acestor Împrejurimi halucinatorii era, Într‑un fel, eliberatoare. Mă Întreb uneori dacă, aflat În pragul morții, nu cumva m‑am desfătat nepăsător, ca orice persoană normală, cu aceste năluciri fantasmagorice - ficțiuni care nu trebuiau născocite. Mă găseam Într‑o pivniță spațioasă. Pereții de cărămidă fuseseră pictați cu veacuri Înainte. În unele locuri Însă erau albi ca brânza de vaci. Dar brânza se murdărise. Pivnița era iluminată cu tuburi fluorescente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
privești, dacă privești spre viitor sau spre trecut și se părea că el privește doar spre trecut. Rămăsese pentru el întrebarea, de ce visa numai ochi? Se întoarse cu fața în jos și iarba rece, mătăsoasă, îi învălui fruntea. Ca o nălucire de o clipă, văzu alți ochi albaștri larg deschiși, privindu-l întrebător. În ei se zbătea o întrebare ca o sălbăticiune mică prinsă în laț. Și acum, ca și atunci îl cuprinse acea panică fără motiv. Doamne, cât este de
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
consideră că trebuie să ne coborâm la nivelul cerebral al acestei nații gregare care ne agresează, agasanți și insistenți cu orice ocazie! Să ne coborâm și să vorbim, așadar, pe înțelesul minții lor, și așa mult împuținată de ură și năluciri deșarte! Profesorul propune ca să se facă două liste, riguros alcătuite, care să fie făcute publice și să se tranșeze odată și pentru totdeauna disputa artificială, nefirească, la care suntem obligați să participăm, oricât de neserioasă ni se pare nouă, românilor
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
a dat peste ea! Iar eu ca un bun cunoscător al ofului popular nu mă pot abține să nu rostesc, precum cronicarul: „Oh! Oh! Oh! Vai de țară! Ce vremuri cumplite au agiunsu și la ce cumpănă ai cădzutu!”... „Ce nălucire de stăpâni ca aceștia ai avutu! Ce sorți de viață ț-au cădzutu! Cum au mai rămas om trăitor în tine, de mare mirare iaste...!”. La aceasta s-ar mai putea adăuga o constatare mai recentă, pusă pe vers și
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
apoi plângând amarnic, sperios și mulțumit; și josnicie. Nu vrei să vezi o limpede-amăgire, otravă-ți pare-a fi dulce licoare, folosul spre-a pagubei iubire, că-n iad Încape-un cer Îți pare, viața și suflet dat pe-o nălucire: iubirea-i; de-a gustat o știe oricare 1. Nu. Acestea sunt sentimentele variate, contradictorii și confuze care pot Însoți periplul amoros și care ne spun cum stau lucrurile. În cazul lui Lope, presupun că rău. E ușor de prezis
[Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
1932, la revista „Orientări” (Moinești), continuând să colaboreze la „Viața Basarabiei”, „Lumea”, „Bugeacul”, „Însemnări” ș.a. În 1940, și-a adunat poeziile în volumul Invitație la melancolie. Un lirism individualist animă strofele lui B., înseninate numai de amintirea locurilor copilăriei, de „nălucirile visării”, melancolia sa fiind ușor intelectualizată, provocată și întreținută de aluzii și iluzii livrești. „Întoarcerea în amintire” este unicul mijloc rodnic de spiritualizare a unei poezii care nu a ajuns să se lămurească și să se desprindă de abstracțiunile inculcate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285546_a_286875]
-
-o apoi căldură prea mare și necontenită”485). în agonie - aflată, deci, într-o stare ce-i îngăduia comunicarea cu „suprafirescul”, Stanca și-a rostit, ca o altă Casandră, previziunea sumbră (transmițând, de fapt, datele esențiale ale unei „viziuni”, o „nălucire” premonitorie): „Aceasta, aflându-se în agonie, a început să tremure și să cheme pe doamna, mama ei, și pe surorile ce se aflau de față, și le-a spus că ea vede un mare număr de turci care voiau să
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
jurnalul unui trândav (1877). Victima este V.A. Urechia, înfățișat drept un plagiator, un farsor, un om cu o moralitate dubioasă. „Poema” de inspirație byroniană Radu (1878) e închinată celor „ce după idealuri zadarnic au umblat”. Sortit să alerge după năluciri, dezamăgit în dragoste, în prietenie, proscrisul Radu, bântuit de negre melancolii, își caută refugiul în mijlocul naturii. Iluziile spulberate rând pe rând au făcut din el un sceptic, cu sufletul înveninat. Singur și nemângâiat, pribeagul, care dorise țării lui o grabnică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289366_a_290695]
-
neapărat cronologia succesiuniilor din text. Există o sintaxă a imaginii, a vizualului care se definește plecînd de la cuvînt, de la inspirația muzelor, de la șoaptele demonilor, de la ispitele simțurilor, de la alcătuirea fragmentelor, mai întîi, disparate. Aparent, fără legătură imediată unele cu altele. Nălucirile pătrund în fiecare artist și abia după aceea începe munca istovitoare de a le ordona, rațional. Silviu Purcărete are o voluptate în a se lăsa chemat de părțile fierbinți ale unui text, de multe ori ocolite sau tratate superficial, în
La început a fost cuvântul by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/7252_a_8577]