334 matches
-
venit timpul să se pensioneze, a venit timpul pentru amândoi să ne pensionăm. Era și vremea! zise Mark ridicându-și paharul. Lynn continuă. — Așa că vom vinde centrul de grădinărit și casa, totul, și ne vom muta în Spania. Eram amândoi năuciți. — Nu vi se pare un pic impulsiv? am întrebat. Nu voiam să par nepoliticoasă, dar, după ce petrecusem o viață întreagă evitând extremele, mi-era din ce în ce mai greu să procesez acest flux constant de surprize. Harry își drese vocea. —Nu tocmai. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
scot din calcul. Văd că ești măritată. Dar sunt o mulțime de alte motive împotrivă. îmi calculasem riscul, vorbind așa cu ea, însă voiam să o prind cu garda jos. Și a mers. Pentru prima oară părea de-a dreptul năucită. Am citit-o bine. Avea obrazul prea gros ca să o deranjeze remarcile la adresa ei. în schimb, am intrigat-o. —Ei bine, ia să auzim, a spus. S-a aplecat înspre mine, cu ochii strălucind, ca și cum i-aș fi spus un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ai făcut în legătură cu asta? Sigur ai făcut ceva. Mai avea puțin și izbucnea în plâns. —I-am... i-am spus lui Clifford, a bălmăjit cu capul în poală. M-a luat complet prin surprindere. — Dar el știa deja, am spus năucită. De la Judith Frank. Nu, nu e vorba despre asta. Tonul vocii mi-a eliminat cu sfidare ignoranța. —Despre scrisori. I-am spus totul despre scrisorile pe care Catherine le scria femeii aceleia. O grămadă de lucruri s-au potrivit atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
iar ea a zis că se poate, de obicei insectele astea se cumpără pe piața neagră din Mexic și Europa cu 500 de dolari bucata, nu sunt foarte rare, dar nici nu se găsesc pe toate drumurile. Am ieșit afară năucit și m-am așezat pe o bancă. Mașinile opreau la stop și apoi porneau. Se aprindeau faruri. Ce Dumnezeu a fost în capul meu, ce am văzut la televizor, ce-mi vine să-i stric omului cărăbușii, ce mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
o hârtiuță câteva numere de capitole din Biblie, pe care să le citesc de urgență și apoi, tămâindu-mă bine de jur împrejur și făcând de nenumărate ori semnul crucii, s-a ridicat și a ieșit. Am părăsit casa parohială năucită, de parcă primisem o măciucă în cap, și cu coada între picioare, ca și cum aș fi fost chemată la cancelarie și directoarea școlii mi-ar fi tras o săpuneală strașnică și mi-ar fi spus că e mai ușor să treacă un
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
aceasta va trebui să practici virtutea cuvântului. Ceea ce gândești trebuie să fie ceea ce spui, iar ceea ce spui trebuie să fie ceea ce faci. În rest, fie ca iubirea și lumina Domnului să te călăuzească. Am ieșit din biroul lui Père Joseph năucită. Am sunat la serviciu ca să spun că sunt bolnavă. Și eram într-adevăr. m-am întins în pat. Singurul lucru care mi-a trecut prin minte a fost să îmi întrerup studiile și să mă întorc imediat în românia. Am
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
durere care, la frig, devine de nesuportat. În tot acest timp șeful mă plesnea din când În când pe față și Îmi cerea legăturile din Alba. Se Întrerupea, când Îl Încuraja pe călău: «dă-i, dă-i, dă-i.» Eram năucită. Mă rugam cu disperare să mor, să Înceteze supliciul. Mă rugam să pot măcar urla. Dar nu puteam scoate nici un sunet.” În fine, ajunge la Cluj. Atât de rău arăta de pe urma bătăilor primite la Alba-Iulia, Încât primul anchetator clujean care
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
bătrân, lăsând urme albăstrui pe perete. Brusc, în pivniță începu să miroasă a mosc și transpirație. Omul de pe ladă, cu ochii strânși și gura strâmbată ca și când ar fi simțit un gust oribil, apăsă violent pe trăgaci. Zâmbi apoi naiv și năucit. Micul declic al trăgaciului fusese singurul sunet care se auzise. Coborî de pe ladă și se așeză, copleșit, pe ea. Patronul se repezi la el și aproape îl dărâmă în îmbrățișare, în schimb, inșii din sală începură să urle ca scoși
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
moarte și m-aș fi contemplat din toate unghiurile. Schimbarea ei în rinocer sau în insectă nu ar fi fost mai cutremurătoare. Ne-am privit mult, cu oroare, fără să ne vorbim sau să ne atragem. Eram prea obosiți și năuciți ca să mai gândim. Ne-am îmbrăcat mașinal, încurcînd hainele, schimbîndu-ni-le de câteva ori. Gesturile ne șovăiau, mișcările se bâlbâiau, mâna rata apucarea. Ne priveam ca niște ființe din lumi diferite, bazate pe cu totul alte chimii, biologii, psihologii. Deodată, cel
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
râde la urmă râde mai bine! Zicând asta, se îndreptă spre nord-est, și în câteva minute aparatul nu mai era decât un punct în zare. Abia atunci familia Sayah se apropie de sac, Aisha îl deschise și rămase câteva clipe năucită, cu gura căscată și cu ochii cât cepele. — Este posibil să existe atâția bani? exclamă în cele din urmă. Există sau nu, n-o să-i păstrăm - îi spuse fratele său. Nu sunt ai noștri. Și ce ai de gând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
regăsit spiritul critic la dineul lui Mișu Cantacuzino, când m-am trezit așezat chiar vis-à-vis de generalul Pau. Mulțimea tot sub geamuri, drapele, discursuri, ovații, lacrimi... De data aceasta, emoția m-a prins mai greu, pentru că aveam în față figura năucită a generalului Pau. Regulile diplomației îi cereau să afișeze și el sentimente pentru România, din păcate însă nu știa mai nimic despre noi și nici înflăcărata noastră demonstrație nu-i crescuse prea mult apetitul. Fiind soldat, respectul său se îndrepta
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a iluziei. Ah, nu știu să exprim acest sentiment teribil, ce l-am avut în clipa marilor nenorociri, când am înțeles deodată că acesta este adevărul din tot ceea ce trăim ! Era spre seară, trecut de cinci, când m-am coborât, năucit, din trăsură : am auzit uși, strigăte și, pe terasa cu clematite, printre frunzele admirabil colorate, roșu și verde, de iederă, am zărit chipul Sophiei, luminându-se. Elle bondit de joie, comme un enfant. Știau că orașul fusese crud bombardat ; de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cînta. „Hai, hai“, părea că-i spune măicuța și el Îi dădu drumul, dar se poticni imediat, dîndu-și seama că ăsta nu era pianul pe care-l știa el. Se uită Înspăimîntat la măicuță: parfumul, lipsea parfumul; se simțea complet năucit și În spatele lui lumea Începuse să murmure; lipsea parfumul și ăsta nu era pianul lui și ea nu stătea lîngă el, așa nu putea cînta. Își aminti cum arăta partitura, dar uitase notele; parcă cineva ștersese totul cu buretele; Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ca să se lămurească odată misterul. — Bună ziua, spuse el pe tonul cel mai potrivit cu situația; mi-ai adus cămășile? Intră, intră... Ia vezi, Susan, ocupă-te tu, te rog. Arminda făcu cîțiva pași timizi și acum era Înăuntru, În la suite, năucită. Susan băgă de seamă că Începea să se Întunece și acum asta ar fi putut s-o deprime, se duse să tragă perdelele, ca să se facă noapte mai repede și să meargă mai repede la cocteil. Aprinse apoi o lampă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
nu mai Îndrăzni să se uite ca și cum ar fi spus: pe asta cine-a chemat-o aici? și pe urmă „asta“ Îi stătea În drum și din pricina ei fu nevoit să descarce geamantanele și să plece, lăsînd-o pe biata Arminda năucită și transformînd-o practic Într-o insulă, mai bine zis Într-un ostrov, Înconjurată cum era din toate părțile de valize. Valetul dispăru și Susan se Întoarse ca să-și termine paharul de Jerez și să vadă ce se mai Întîmplă acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
chiar de mîine Îmi Încui pliscul, nu mai vorbesc cu nimeni, fac pe seriosul și dacă se leagă vreunul de mine Îi ard o palmă să mă țină minte și pe urmă mă uit la el pînă-l văd că rămîne năucit și pleacă cu coada-n-tre picioare ca Martinto.“ În după-amiaza aceleiași zile, cînd ajunse acasă se uită În oglindă și În sfîrșit mutra numărul douăzeci și șapte i se păru cea mai potrivită pentru a-și Înfrunta noul destin, o exersa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-o toată. „Darling! Darling! Darling!“, striga Susan, lipsită de apărare, dar s-au mai Învîrtit de două ori Îmbrățișați. „Mastodontule!“, exclamă cînd se văzu scăpată de furia de bucurie a lui Santiago, care acum se repezea asupra lui Bobby, complet năucit și-l scotea, din luptă În cîteva secunde. Se auzea rîsul sonor al lui Juan Lucas. Următorul era Julius, „urechilă!“, Îl strigă, dîndu-i ușor cu cotul În ficat și trăgîndu-l În același timp destul de tare de urechi. Apoi Îl Îmbrățișa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
a fost cel care m-a bătut. A fost Tomás. — Tomás? Prietenul dumitale, inventatorul? Am Încuviințat. — Vei fi făcut dumneata ceva. — Bea a fugit de-acasă... am Început eu. Fermín se Încruntă. — Continuă. — E Însărcinată. Fermín se uita la mine năucit. În sfîrșit, expresia lui era impenetrabilă și severă. Nu mă privi așa, Fermín, pentru Dumnezeu. — Ce vrei să fac? Să Împart țigări de foi? Am Încercat să mă ridic, Însă durerea și mîinile lui Fermín m-au oprit. — Trebuie s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ies spiritele malefice. Ridică apoi o privire de plumb către Trio și rostește răspicat: — Claudia Appia este fiica lui Appius Claudius Pulcher, consul al poporului roman! Răcnește fără să se mai poată stăpâni: — Cum îți permiți să-i întinezi memoria? Năucit, Fulcinius face câțiva pași de-a-ndăratelea și își îm preu nează rugător mâinile: — Cezare! imploră cu voce pierdută. Principele nu-l bagă în seamă. Șuieră întretăiat: — Un Claudius! Rudă de sânge cu soția și cu fiul meu adop tiv! Bate cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din celă lalt capăt al atriumului. Face un efort și-și controlează slăbiciunea. — Am trecut de dimineață pe la Statilius Taurus, rostește cu o voce ceva mai fermă. Nici el nu știe nimic... Glasul îl trădează din nou. Germanicus îl privește năucit. Nu l-a văzut niciodată atât de descurajat. Cu un gest smucit, Agrippa își trece iute dosul palmei peste ochi. Scoate apoi de sub togă un ciob de lut. I-l întinde celuilalt: — Uite! Asta am primit de la Rufus. Bărbatul ia
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dacă sînt liberi, Connaught e prea mic. Poate la Mandarin Oriental. Sau am putea Încerca la Searcy’s. Parcă ar fi apăsat cineva pe butonul „Play“, așa Îi turuie gura. O ține tot pe-a ei, În timp ce eu o privesc năucită, iar Dan dă din umeri. Nu pricep o iotă din ce vorbește. Nu credeam că eu și Dan vom fi genul de persoane care s-ar duce la Claridges. Eu mă gîndeam mai degrabă la o nuntă discretă undeva, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
nu se profilează prea curînd la orizont, iar grămezile mele cresc Încontinuu, așa că procedez la cea mai logică soluție posibilă, În afară de rezolvarea lor efectivă: o sun pe Lisa. Cum naiba de te descurci cu toate astea? — Cu ce? Întreabă ea năucită. — Cu viața! Cu mizeriile pe care oamenii se Încăpățînează să ți le trimită. Cu facturile. Și taxele. Și cererile. Și cu hîrțogăria asta nenorocită. — Știu. E o porcărie, nu? Parcă o văd rînjind la celălalt capăt al firului. Bun venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
că asta Înseamnă că ei sînt familia mea, că În ciuda celor Întîmplate și chiar dacă eu și Dan vom divorța, ei vor rămîne familia mea, și nu doar datorită lui Tom. — Ești În regulă? mă Întreabă Emma. Stau În picioare, privind năucită pe fereastră. — N-am nimic, răspund. Ceilalți sînt bine? Ce face maică-ta? Înainte de a continua, dați-mi voie să clarific un aspect. Nu doresc sub nici o formă să Îi văd pe Linda sau pe Michael, deși la el nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
dispare din ceainărie, clopoțelul deasupra ușii de la intrare vestindu-i ieșirea. El se întreabă dacă nu cumva a făcut ceva rău, dar nu se poate gândi la nimic. Nu i s-a părut supărată. Părea fericită. Se întoarce la colegiu năucit, dar jubilând. Pe la jumătatea drumului, își aduce aminte de jucătorii de crichet și mărește pasul până când ajunge în camera sa. A doua zi, se duce la colegiul lui Star, să-i lase un bilet. Când i-l dă, portarului îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și cu credință în milostenia cerească. Noi nici nu putem fi decât oameni, și numai în Dumnezeu avem nădejde să ne poarte de grijă, dacă soarta ne-a aruncat aici și ne-a oropsit... Apostol Bologa se sculase în picioare, năucit, și lăsase capul în pământ, ca nu cumva vorbele preotului să-l lovească în obraz. Urechile însă îi vuiau, și înțelesul răspunsului i se învîrtea în creieri ca un sfredel. ― De aceea tu să faci cum te îndreaptă Dumnezeu și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]