339 matches
-
împreună de patruj-nouă de ani ! ? Stăm. Ursuz, mut, rău de clanță, da, după ce-am închis prăvălia, s-a băgat el la fabrică să avem și noi o pensie la bătrânețe ? Și când îl vedeam la amiază cum vine, ditamai namila, în salopeta aia albastră a lui, și se mai și scărpina pe mâini, făcuse-o urticărie de la chimicalele-alea, dar-ar dracu-n ele : și lapte-a băut, și ce n-a făcut, da de râia aia n-a scăpat
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
caporal cu o figură de șarpe, Îl ignorăm și nu pare foarte feri cit, ne promite niște nopți plăcute după ce se face Împărțirea pe baterii și se face iar distribuția În dormitoare. SÎntem repartizați pe baterii, locotenentul nostru e o namilă prietenoasă, nu vorbește mult, nu pare o bestie isterică obsedată de disciplină. Ni-l prezintă pe caporalul bateriei noastre. Un tip ațos, cu un aer grav, care cred că i se trage de la chipul osos. Ne explică lucruri care țin
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pe urmele lui Tom. Când ajunseră la albia lungă de nisip pe care coborâse Adam în mare, toți începură să se dezbrace în grabă. — Zet n-o să înoate spre țărm? întrebă Emma. — N-o să poată observa țărmul. Uită-te la namilele alea de valuri și la stâncile astea. Cum crezi că le poate înfrunta? Emma nu înotase de dimineață, laolaltă cu ceilalți. Dar acum începu să se dezbrace, așezându-și haina și vesta și ceasul și pantalonii pe un bolovan. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Gabriel, dulce Gabriel, urmă George, ridicând paharul. — Noroc... răspunse Gabriel, încurcată, roșind de plăcere, zâmbind și ridicând la rândul ei paharul. Deveni brusc evident că Ruby se afla în cameră. Probabil că intrase în urma lui George și se așezase; o namilă de spectator tuciuriu, pe un scaun, lângă perete. — Ia te uită cine-i aici, exclamă Alex, dar nu-i spuse lui Ruby să părăsească încăperea. — Eu cer ca George să plece, strigă Brian. Pleacă, ieși afară, du-te! — Vă aflați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în apă, așa cum calculase el. Zăcea în cumpănă, imens ca o balenă, chiar pe muchea bazinului. George își spuse: „Și-a pierdut cunoștința, probabil că s-a lovit în cădere, nu se poate scula de jos“. Gemând, se repezi spre namila culcată pe dalele de piatră și, cu piciorul, îl împinse pe filozof în bazinul cu apă fierbine, gâlgâietoare, învăluit în aburii lăptoși. George rămase un moment uluit de brusca dispariție. Apa fierbinte îi împroșca picioarele și vaporii îi orbeau ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Așa stând lucrurile, nu se putea ca tocmai viețuitoarele să scape interesului omului. Se spune că, tare demult, în preistorie, aflându-se la vânătoare, un om a fost atacat chiar de fiara pe care voia să o răpună. Era o namilă mare și fioroasă, pe care povestitorul anonim a numit-o urs. Prins în labele puternicului animal, bietul om nu mai știa ce să facă pentru a se desprinde și a împunge fuga. Nu a reușit, însă, decât să bage brațul
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
câteva ori, cu ultimele puteri, după care s-a făcut moale și a rămas în nemișcare. După ce și-a tras sufletul și și-a oblojit cum s-a priceput rana de la mâna stângă, vânătorul s-a apucat să despice trupul namilei. A scos mai întâi măruntaiele. Auzind fâlfâit de aripi, a ridicat privirile către copacul de care se lovise fiara. Acolo, pe o creangă, stătea șoimul care îi salvase viața. A tăiat o bucată din inima ursului, alta din ficatul acestuia
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
Mai încet nu știi să bați? ― Scuzați, n-am știut că... ― Pe cine cauți dumneata? ― Nu stă aici domnișoara... domnișoara... cum îi spune?! Buimăcit de surpriza că nimerisem în altă parte, cât și de săpuneala pe care mi-o trăsese namila de femeie, am avut un lapsus penibil de memorie. Nu-mi aminteam numele Mihaelei. ― Cată-ți de drum, băiețele, că aici nu stă nici o domnișoară. Și femeia, privindu-mă cu dispreț, îmi trânti ușa în nas. ― Ce-a mai fost
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
consemnez visul de azi noapte. La un moment dat, am auzit un lătrat furios. În clipa următoare, a apărut un câine, mare cât un vițel și cu părul întunecat. M-am crezut pierdut. Cum să mă lupt cu o asemenea namilă? Am reușit să-mi fac cruce cu limba în gură și am închis ochii așteptând. Dar, spre surprinderea mea, n-a urmat nimic. Au trecut, astfel, câteva clipe care mi s-au părut o veșnicie. In cele din urmă, am
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
apropie de mine: "Domnul comandant vă invită în cabina piloților". Pentru prima oară pătrund într-o asemenea cabină, cu aparate extrem de complicate, la care mă uit intimidat. Pentru mine, zborul ține, încă, de miracol. Nu pricep cum reușește o asemenea namilă de metal să plutească desupra norilor. Probabil, e greu să faci, într-o singură generație, saltul de la păzirea vacilor și de la uimirea cu care m-am uitat la primul automobil apărut în Lisa la călătoria cu un Airbus, când ai
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
aud un fel de...geamăt și freamăt de lăstari și frunze...” Doar n-o fi - doamne ferește - vreun...” N-am apucat să-mi duc gândul la capăt, că în fața mea - ridicat în două labe și molfăind de zor - ședea o namilă cât malul! Era un urs! Un urs adevărat, care îndată ce m-a văzut și-a înfipt ochii în mine și nu mă mai slăbea...S-a oprit din molfăit. „Acum se repede la mine!!!” mi-am zis eu îngrozit, tremurând
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
ridica,în sus, asemeni unui armăsar înspăimântător, lăsând partea din spate,în poziție aproape verticală,întreg acel măiestrit aranjament de metal, care,în totalitatea sa, purta denumirea de tractor de mare putere. Nu rareori îl forța, accelerându-i motorul, până ce namila sta în fund, pe partea din spate, dansând un fel de sârba pe loc după care, ostenit, cădea ca o ființă care aproape nu-și mai poate trage răsuflarea. Câte unul îi atrăgea atenția, cât în glumă, cât în serios
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
bun-simț. Pe Voicea justețea răspunsului îl întărâtă. Sângele i se urcă în cap și, amenințător, luă de jos o găleată plină. - Dă-mi-o ! Cu demnitate, bătrânul îi întoarse spatele și-i arătă lui Voicea doar ceafa cu cârlionți cărunți. Namila ridică găleata deasupra capului și, furios, o răsturnă în creștetul moșului, îndesându-i-o ca pe o glugă. Agitând ca o găină tăiată brațele scurte, bătrânul se zbătu și dădu să se întoarcă dar, înecat, se prăbuși în iarbă. Beat
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
lătrând. Mergeau cu ochii în sus, halucinați, imitând păsările și vântul și frunzele. Puțin le păsa de orice în afară de oile cărora li se adresau cu o uluitoare lașitate. Pe unul dintre ei l-am auzit cum încerca să lingușească o namilă de berbec care își proptise botul în pământ la câțiva pași de mine : „Hai mă, Cerbule !...“, îi spunea. Apoi o voce a răsunat de departe, acoperind vacarmul : „Vacile, măăă !... Feriți, că le omoară...“. Atunci păstorii-militari s-au pornit să scoată
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mai vroia să vadă, ar fi spus, niște epave care se târau trăind oricum. Treptat, ar fi început chiar să neglijeze treburile azilului. Dominic a povestit că un somnambul se trezise într-o noapte în pumnii lui Francisc. "Și are namila un pumn, că bietul om a fugit până la poartă. Parcă îi luase foc reumatismul în oase", râse el. "Lasă asta", interveni Călugărul, fiindcă își adusese aminte o întîmplare din viața lui care le putea fi, eventual, de folos în lămurirea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în așa fel încît să provoace valuri. Jocul ăsta a durat câtva timp, după care șalupa s-a apropiat și am fost cules din barcă de un pescar bătrân care semăna foarte bine cu Profetul. Pe țărm, mă aștepta o namilă de om, având un halat impecabil și imaculat pe care am recunoscut monograma elegantă de pe halatul lui Aristide. S-a recomandat "Francisc" și mi-a făcut semn să-l urmez. Coridoarele azilului erau pustii, dar auzeam șoapte în spatele ușilor. La
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
m-a ajutat să îndrăznesc. Poate credea că mă chemase Bătrânul. Mi-am luat, deci, inima în dinți și am continuat să înaintez spre el străduindu-mă să par cât mai degajat. Spre marea mea bucurie, când m-am apropiat, namila s-a dat la o parte fără să mă întrebe nimic, făcîndu-mi loc. Apoi a pornit după mine ca un însoțitor politicos. Eram uimit, totul se întîmpla ca și cum eram așteptat. Întorcând capul, m-am uitat de câteva ori la Francisc
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-l reped. Apoi m-am gândit că. n-avea rost să mă cobor la o confruntare cu el. Riscam să mă enervez și n-aș mai fi avut nici o plăcere înlăuntru. M-am conformat deci și i-am întors spatele namilei cu oarecare ostentație, ca să vadă că nu mai eram cel dinainte. Eram și emoționat. Dacă totuși Bătrânul... Îmi bătea inima când am pătruns în sală, de parcă atunci intram prima oară. Deodată, am încremenit. Pe fotoliul de răchită al Bătrânului se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
îi provoca arsuri la stomac. Îl asocia cu tatăl său. — Ce-ai făcut, Gus? Ai semnat câteva scrisori? Am concediat pe cineva. — Zău? Mare scofală! Pe cine? Pe unul dintre fochiști? Ți-aduci aminte că ți-am vorbit despre o namilă scrântită, unul pe care l-a angajat măgarul acela de Gonzalez? — A, da. Pe el? Doamna Levy începu să se rostogolească pe planșeta de gimnastică. — Păcat că n-ai văzut și tu ce-a făcut în birou. A atârnat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
tale. Uite cum arată sveterul meu, monstru dezgustător ce ești. Numai un nimic împopoțonat ca tine poate fi văzut purtând așa ceva. Ar trebui să ai un pic de rușine, sau măcar mai mult gust la îmbrăcăminte. — Creatură oribilă ce ești! Namilă uriașă! — Va trebui cu siguranță să-mi petrec câțiva ani în spitalul de nas, gât și urechi, ca să mă vindec după mi-ai făcut, spuse Ignatius pipăindu-și urechea. Să te aștepți să primești note de plată exorbitante de la medici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
la Orpheum peste două ore. Ignatius porni demn în lungul străzii Common. George își puse cele două pachete în compartimentul pentru chifle și se așeză pe marginea trotuarului. Ce ghinion să se întâlnească tocmai cu un prieten al lui Mancuso! Namila aia de vânzător îl avea serios la mână. Privi furios spre cărucior. Acum, pe lângă pachete, îi mai căzuse pe cap și hardughia asta mare pentru crenvurști. Ignatius aruncă banii casierului și se năpusti pur și simplu în sala Orpheum, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
abil unu la altu’ și zic: „Ăău, ce mai spectacol trăsnet am avut la deschidere. Tii! Zău c-a fost o deschidere mare.“ Îmi pare tare rău că sabotaju’ s-a spart în capu’ lu’ Darlene, da’ cân’ am văzut namila aia mare n-am putu’ să rezist! Știam eu c-o să facă vrun fel de esplozie la Bucuria Nopții. Tii! Chiar că ne-a terminat. — Ai noroc că nu te-au luat pulițaii și pe tine pen’că lucrai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
targă. Om namo Nârâyana! Cu lacrimi În ochi, am văzut cum pleacă ambulanța. Rămăsesem singur În curtea aia, mi-era frig, nimeni nu părea să aibă habar de venirea mea acolo, iar eu nici măcar nu știam unde mă aflu. Două namile s-au ivit din clădirea principală și m-au ridicat de parcă nu cîntăream mai mult decît un creion. Aici bolnavii nu erau tratați cu mănuși. Mantra lui Vișnu nu avea să-mi fie de mare ajutor. Aveam În buzunar niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mai vroia să vadă, ar fi spus, niște epave care se târau trăind oricum. Treptat, ar fi început chiar să neglijeze treburile azilului. Dominic a povestit că un somnambul se trezise într-o noapte în pumnii lui Francisc. „Și are namila un pumn, că bietul om a fugit până la poartă. Parcă îi luase foc reumatismul în oase”, râse el. „Lasă asta”, interveni Călugărul, fiindcă își adusese aminte o întâmplare din viața lui care le putea fi, eventual, de folos în lămurirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în așa fel încât să provoace valuri. Jocul ăsta a durat câtva timp, după care șalupa s-a apropiat și am fost cules din barcă de un pescar bătrân care semăna foarte bine cu Profetul. Pe țărm, mă aștepta o namilă de om, având un halat impecabil și imaculat pe care am recunoscut monograma elegantă de pe halatul lui Aristide. S-a recomandat „Francisc” și mi-a făcut semn să-l urmez. Coridoarele azilului erau pustii, dar auzeam șoapte în spatele ușilor. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]