378 matches
-
tehnică de a reda vorbirea și gîndurile personajelor accentuează tendința spre o situație narativă personală, folosirea frecventă a vorbirii indirecte și relatarea gîndurilor accentuează tendința către o situație narativă auctorială 433. Atît relatarea gîndurilor, cît și vorbirea indirectă ca "discurs narat" pot dezvălui diferite grade ale rezumatului (auctorial) și ale condensării. Relatarea vorbirii și descrierea acțiunii sînt deseori combinate, așa cum se poate vedea în expresiile "Spunea el adesea" sau "ar spune el", care erau întrebuințate foarte frecvent de Thackeray și de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ceea ce nu s-a omis. 7.1.3. De la nume la pro-nume Retragerea naratorului auctorial este evidentă în reducerea și mai ales în absența discursului auctorial specific, cum ar fi referirile naratorului auctorial la el însuși, comentariile lui la evenimentele narate, referirile la trecut, viitor și așa mai departe. Manifestările pur funcționale ale naratorului auctorial, regizarea dialogului, conferirea de nume personajelor sînt menținute cel mai mult. Reducerea elementului auctorial în referirea la un personaj afectează, mai întîi, adjectivul ce exprimă compasiunea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în capitolul despre perspectivă. Adesea este imposibil de determinat dacă o anumită afirmație este concepută ca expresie a opiniei mediului auctorial sau personal. În narațiunile aperspectivale limita nu poate stabili deloc. În general, se poate spune că numărul de opere narate aperspectival scade vizibil atunci cînd situația narativă predominantă se apropie de situația narativă personală. Narațiunile cu situație narativă personală sînt de regulă mai clar perspectivizate, fără îndoială, însă o diferențiere absolut lipsită de ambiguitate a convingerilor personale de cele auctoriale
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
la persoana întîi, acela al naratorului la persoana întîi periferic. Acest tip de narator se distinge de naratorul la persoana întîi aproape autobiografic din faza ce urmează pe cercul tipologic, în primul rînd prin poziția sa în relație cu întîmplările narate. El este localizat la periferia întîmplărilor narate și rolul său este acela al unui observator, al unui martor, biograf, cronicar, dar nu cel al eroului care se află în centrul evenimentelor. Acest rol permite, de asemenea, formele cele mai variate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
persoana întîi periferic. Acest tip de narator se distinge de naratorul la persoana întîi aproape autobiografic din faza ce urmează pe cercul tipologic, în primul rînd prin poziția sa în relație cu întîmplările narate. El este localizat la periferia întîmplărilor narate și rolul său este acela al unui observator, al unui martor, biograf, cronicar, dar nu cel al eroului care se află în centrul evenimentelor. Acest rol permite, de asemenea, formele cele mai variate de participare la acțiune, inclusiv împletirea destinelor
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
persoana întîi periferic, distingîndu-l prin urmare de naratorul la persoana întîi autobiografic, care este în același timp personaj principal, aflîndu-se în centrul acțiunii, și narator. Cea mai importantă funcție a naratorului periferic la persoana întîi este intermedierea sau subiectivizarea evenimentelor narate. Semnificația reală a narațiunii nu se află în natura personajului principal și a lumii acestuia luate în sine, ci mai degrabă în modul în care sînt ele percepute de la o anumită distanță de către un narator care observă, trăiește și evaluează
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
gîndul că plecaseră; deși, în ciuda celor întîmplate, țineam foarte mult la ei501. Cu toate că aceasta este o formă narativă de tip relatare, cititorul nu vizualizează eul narator, ci pe cel care trăiește. Această orientare spre un Aici și Acum al evenimentelor narate este facilitată de faptul că nu se face nici o referire explicită la procesul narativ însuși. Cititorul, oricum, se vede transferat într-un mod și mai direct pe scena întîmplărilor, prin limitarea punctului de vedere al naivului, credulului tînăr David. Privirea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
la personaje de persoana a treia, nici cu referire la însuși naratorul la persoana întîi"503. Un număr semnificativ de exemple contrazic această teză. Dorrit Cohn a demonstrat în mod apăsat și convingător existența stilului indirect liber sau a monologului narat, așa cum preferă ea să-l numească atunci cînd mai degrabă întîmplările mentale decît exprimările verbale sînt reprezentate în acest mod al discursului în narațiunile la persoana întîi 504. Ea citează următorul fragment din romanul Lupul de stepă al lui Hermann
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
dintre narațiunea la persoana întîi și narațiunea la persoana a treia, 133-134, 136, 156-157 dinamica alternanței formelor narative, v. dinamică narativă dinamică narativă, 116, 120, 125-127 dinamizare a situației narative, 30, 86, 109 și schematizare, 126 discours-histoire, v. fable discurs narat, 279 dislocare temporală, v. schimbare temporală distanțarea naratorului de personaje, 168 a eului narativ de eul care trăiește, 163, 165 distanță a experienței, 173-174 distanță narativă, 153-155, 166, 155, 288, 297, 309-311, 313, 318 în romanul epistolar, 310 Dual Voice
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
328-344 și începutul narativ, 252 și situație narativă auctorială, 121, 128 și situație narativă la persoana întîi, 131-193 trecere la situația narativă auctorială, 277-294 situație narativă, de la auctorială la personală, 277-294 fluctuație a situației narative, 272 skaz, 34, 223 spațiu narat, 185-186, 192 v. și prezentarea spațiului spirit al narațiunii, 39-40, 42-43 stereotipizare, 264, 335 stil indirect liber, 33, 54, 68-70, 72, 97, 103, 114-11, 117-118, 144, 165, 171-172, 178, 184, 201, 206-207, 209, 217, 251, 262-265, 271, 273-277, 282-292, 320-328
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
text Eu-Tu" și "text El", 221, 233 texte narative texte non-narative, 113, 116, 222, 279 texte, "comentative" și narative, 55, 73-75, 78-80, 108 dialogate, 278 narative, 278 timp narativ, v. timpuri timpuri, ale "lumii discutate" (referențiale) și ale "lumii narate", 62-81 forme temporale progresive (expanded tenses), 244 tipare de percepție, 194 tip ideal, 23, 30-31, 92, 105-107, 112296, 307, 317 titluri de capitole, 54, 72-81 comentative și narative, 72-81 în romanul epistolar, 77 transferul punctului de vedere, 34, 149 transmitere
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pp. 23-144, în care Booth discută nevoia de realism, de obiectivitate, de "Artă pură" și "Rolul încrederii" în naratologie. 433 Pentru o discuție despre expresia "relatare a gîndurilor", vezi Stanzel, Die typischen Erzählsituationen, 146-147. W. Günther numește vorbirea indirectă "vorbire narată". Vezi Günther, Probleme der Rededarstellung, Marburg, 1928, 3, 55 și 81. 434 Vezi John A. Lester, Jr., "Thackeray's Narrative Technique", PMLA 69 (1954), 404-405. 435 Vezi Secțiunea 3.2.1. 436 Hemingway, A Moveable Feast, Harmondsworth, 1966, 58. Vezi
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
interesează pe critic doar în măsura în care își trec unul altuia dreptul și îndatorirea de a nara. În primele două volume criticul urmărește consecvent mișcarea convențiilor de verosimil în ficțiune, între polul social și cel psihologic, ca și mecanismul grație căruia forul narat se mișcă între un Olimp transcendent - în modelul de roman numit doric: Mara, Baltagul, Rusoaica, Enigma Otiliei, Scrinul negru sau Moromeții - și profunzimile interiorității - modelul ionic: romanele ciclului Hallipa, Adela, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Ioana, Jocurile
MANOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
albastră, Stai, că trag! Dar virtuțile omului de teatru trebuie căutate în altă parte. Un bun povestitor se arată a fi I. în istorisirile lui pentru copii - reeditate, multe dintre ele -, pline de tot felul de pățanii și năzdrăvănii. Întâmplările narate conțin învățături, spre luare-aminte. Așa, în Meșterul Strică (1937), „roman pentru tineret”, Poveștile unchiului meu (1938), Guguță în vacanță (1942), „roman de aventuri” în versuri, Un cățel, un purcel și-un băiețel (1947). Pasionat de născocirile tehnicii, experimentând el însuși
IORDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287598_a_288927]
-
mai ales la ecoul stârnit de acestea în structuri psihice aparent rudimentare. Dacă în nuvele se dovedise interesat mai ales de detaliul psihologic, în cele dintâi romane, Singurătatea lucrurilor (1968) și Dincolo de aproape (1971), autorul mizează doar pe spectaculosul faptelor narate, pe coincidențele neverosimile. Ambele romane sunt structurate în jurul câte unei obsesii ajunse blestem: dorința de înavuțire sau obstinația unei femei de a se împlini în plan erotic. Și într-un caz, și în altul, personajele par simple marionete mânuite de
GEORGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287225_a_288554]
-
facilă a jongleriilor sale verbale. Consecințele unei astfel de atitudini se arată însă catastrofale, ajungând până la distrugerea vieții unor creduli. În Pământ și păianjeni (1969), care reia și nuvela Pădurea, publicată în 1967, G. folosește o altă optică asupra întâmplărilor narate. Materialul epic este minim, în schimb implicațiile faptelor relatate constituie preocuparea principală. S-a vorbit chiar de o manieră narativă „dislocantă”, care ignoră aproape cu totul desfășurarea obiectivă a evenimentelor, oprindu-se asupra unui gest sau cuvânt ce ar comporta
GHEORGHIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287241_a_288570]
-
adesea dramatică, dintre Unu și Multiplu, căutarea unității sub amețitoarea diversitate a formelor, „foamea de Unu” generează alegoriile narative care sunt, în prima parte a vieții poetului, baladele, iar în cea de-a doua emblemele simbolice descrise cu suprimarea acțiunii narate. Ideea platonică, arhetipul permanent presimțit, permanent căutat, permanent refuzat se manifestă în reluarea câtorva motive poetice obsedante: motivul iluziei - al descoperirii că orice aparență este iluzie, inclusiv propria aparență; al suprimării iluziei ca suprimare de sine; motivul metamorfozelor, al trecerii
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
necunoscut; un lung poem în patru cărți în hexametri, cu un titlu grecesc (poate în stilul lui Prudențiu), Nerecunoscătorii (Acharistoi), adică „dușmanii harului”. Titlul se referă la pelagieni și la faptul că ei refuză harul ce vine de la Dumnezeu; este narată apoi istoria pelagianismului și condamnarea acestuia de către papi și sinoade; apoi Prosperus atacă semipelagianismul; poemul respectă cu strictețe normele de prozodie și metrică ce nu mai corespundeau de-acum deloc celor din limba vorbită. E interesant că augustinistul Prosperus a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
folosit un text biblic anterior versiunii lui Ieronim și și-a luat mai multe libertăți decât Iuvencus pentru că uneori sintetizează narațiunea iar alteori o dezvoltă. E interesant și faptul că Ciprian, în anumite momente, schimbă tipul de vers în funcție de situația narată: rugăciunea lui Moise după traversarea Mării Roșii, cântarea israeliților în preajma fântânii din deșert și aceea a lui Moise pe patul de moarte nu sunt în hexametri, care au un ritm eroic, narativ, ci în metru liric. Poetul îl imită mai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
dar în manuscris ne-a parvenit anonimă, de aceea această atribuire a fost pusă recent la îndoială. A fost scrisă după 535, adică după moartea lui Fulgențiu și aparține genului povestirilor hagiografice al căror protagonist este un episcop. Alegerea episoadelor narate e destul de interesantă din punct de vedere al personalității protagonistului, cu atât mai mult cu cât lipsește, aproape cu desăvârșire, în schimb, relatarea unor miracole. Dacă această biografie este autentică, Ferrando ar fi fost încă din tinerețe în preajma lui Fulgențiu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
epoci de declin feudal și de apogeu al fanariotismului în Țările Române. Cronicarul prezintă faptele onest, detaliat, fără comentarii inutile, fără elanuri și efuziuni lirice. Vremurile, pe care le înregistrează cu anume culoare ochiul unui martor aflat adesea în mijlocul evenimentelor narate, nu predispun la entuziasm. Ceremonia înscăunării fanariotului (remanierea divanului domnesc, slujba de la Mitropolie și ospățul tradițional) ori, dimpotrivă, sosirea firmanului de mazilire a domnului alcătuiesc laturile unui ritual ce exclude orice element de surpriză. Tarele vremii - războaie, năvăliri tătărești, biruri
LETOPISEŢUL ANONIM AL MOLDOVEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287785_a_289114]
-
mesajului, piesele atrag și rețin atenția în mod diferit de la o lucrare la alta, prin rigoarea uneori excesivă a demonstrației, prin vigoarea limbajului dramatic, prin controlul permanent exercitat asupra componentei lirice și prin robustețea caracterelor care se implică în întâmplările narate. Nu poate trece însă neobservat un anume schematism păgubitor pentru flexibilitatea destinelor omenești investigate, după cum restricția deliberată în ce privește rimele, folosite în perechi care să nu se repete pe toată întinderea textului, se răsfrânge cu un efect similar asupra tehnicii poetice
LUCA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287860_a_289189]
-
Poetul a folosit un text biblic anterior versiunii lui Ieronim și și-a luat mai multe libertăți decît Iuvencus, uneori sintetizînd narațiunea, iar alteori dezvoltînd-o. E interesant și faptul că Ciprian, în anumite momente, schimbă tipul de vers în funcție de situația narată: rugăciunea lui Moise după traversarea Mării Roșii, cîntarea israeliților în preajma izvorului din deșert și aceea a lui Moise pe patul de moarte nu sînt în hexametri, care au un ritm eroic, narativ, ci în metru liric. Poetul îl imită mai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în manuscris ne-a parvenit anonimă, motiv pentru care această atribuire a fost pusă recent la îndoială. A fost scrisă după 535, adică după moartea lui Fulgențiu, și aparține genului povestirilor hagiografice al căror protagonist este un episcop. Alegerea episoadelor narate e destul de interesantă din punctul de vedere al personalității protagonistului, cu atît mai mult cu cît lipsesc aproape cu desăvîrșire povestirile despre miracole. Dacă această biografie este autentică, Ferrando a fost încă din tinerețe în preajma lui Fulgențiu și l-a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a exemplarității. Odată povestit, destinul individual își arogă virtuțile pildei, iar idiosincrasia devine prototip. Transformarea aceasta e interesantă în sine, pentru că în ea se află, de fapt, virtuțile terapeutice ale povestirii. După ce și-a enunțat și exhibat unicitatea, individualitatea, destinul narat se poate consola cu gîndul reprezentativității sale. E de ca și cum un ins se desprinde o clipă din mulțime, afirmîndu-și diferența, doar pentru a se întoarce în secunda următoare în rîndurile celorlalți. Firește, povestea transformării lui Donald în Deirdre McCloskey nu
O cronică identitară by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17132_a_18457]