7,852 matches
-
colorat al întâmplărilor din copilărie. Creangă ar avea două tipuri de cititori: cei care gustă întâmplările "realiste și banale" și cei care înțeleg că sub ele se ascund "tipare pline de gravitate". "Pactul" despre care e vorba se stabilește între Narator (instanță superioară eului biografic I.C.!) și "cititorul ideal", care înțelege subterfugiile textului. Cu o naivitate (totuși) simpatică Mircea Moț explică, didactic, care e "esența literaturii" ("e important să reținem deosebirile esențiale dintre adevărul vieții și minciuna romanescă, substanță a operei
Creangă și bâtă de aur by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12511_a_13836]
-
evidentă era semnificația pe care el a întrevăzut-o și alții nu: "încă două elemente nu credeam că pot fi trecute cu vederea în lectura fragmentului....". Așa că ne întrebăm, retoric: o fi oare Mircea Moț cel care vorbește? Sau un Narator omnipotent i-a preluat cuvântarea, privându-l de luciditate, de simțul ridicolului și de controlul propriului text?
Creangă și bâtă de aur by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12511_a_13836]
-
senin să fie batjocorit, trișat și chiar să înfunde pușcăria în urma înscenării de asasinat la care ar fi fost părtaș, pusă la cale tot de Mârzea. Nu se împotrivește în nici un fel năpăstuirilor, nu se dezvinovățește, nu recurge la ceea ce naratorul numește în final ,prerogativa noastră cea mai de preț: apărarea propriei persoane, voința de a fi, voința de putere". Dar... nu există cumva și o... altă putere?", se întreabă la sfârșit naratorul, aruncând astfel o punte către ceea ce pare a
Cealaltă putere by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/11407_a_12732]
-
năpăstuirilor, nu se dezvinovățește, nu recurge la ceea ce naratorul numește în final ,prerogativa noastră cea mai de preț: apărarea propriei persoane, voința de a fi, voința de putere". Dar... nu există cumva și o... altă putere?", se întreabă la sfârșit naratorul, aruncând astfel o punte către ceea ce pare a fi tema romanului care urmează, ultimul din tetralogie. Vom vedea. Mai mult decât alte scrieri ale lui Breban Puterea nevăzută are nevoie de un cititor antrenat și ambițios. El va trebui să
Cealaltă putere by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/11407_a_12732]
-
Ferapont, primul frate Ferapont și, pur și simplu, Ferapont de pe coperta unu sau patru. Dar cine este Ferapont? Cine este Anatol? Cine este bărbatul cu glugă sau necunoscutul? Dar femeia cu pălărie galbenă? Cine este domnișoara Barnovski sau meșterul Bitinski? Naratorul fiind Atichin Volinad, personajele se construiesc ca multiple ipostazieri ale sale, măști interschimbabile, haine personificate pe care și le aruncă pe sine în spectacolul în care joacă rolul de păpușar și de păpușă în același timp. Nici autoironia și parodierea
Poetul în ultimii 25 de ani by Raluca Ciochină () [Corola-journal/Journalistic/11428_a_12753]
-
și mai rău. Dacă intervențiile personajelor, lăsând de dorit sub mai multe aspecte (particularizare moral-psihologică, reliefarea unui cod comportamental, un eventual umor, cât de firav) se desfășoară, așa zicând, sub umbrela lor (atâta le duce capul, atâta exprimă), fragmentele aparținând naratorului îl caracterizează, nolens-volens, pe autor. Fără a confunda cele două instanțe, ar fi totuși o indulgență excesivă să ștergem orice responsabilitate din dreptul prozatorului cu numele trecut pe copertă. Am notat resursele de umor și expresivitate ale oratorilor de pe strada
Romanul peltea by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11432_a_12757]
-
cîțiva ani de zile, romanul Degete mici este o poveste retro, cu iz mitteleuropean (are dreptate Simona Sora în prefața cărții) în care nostalgia se îmbină cu ironia și un umor fin, abia sesizabil. Ca scriitură (umorul discret din intervențiile naratorului, sentimentalismul ironic, atenția acordată detaliilor, obiectelor care compun universul casnic, caracterul non-eroic al personajelor și al faptelor) proza lui Filip Florian aduce, la nivelul acestui roman, cu cea a lui Daniel Vighi, chiar dacă pe alocuri se simt germenii unei ironii
Tonurile minore ale istoriei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11450_a_12775]
-
pe săptămînă, fetița a cunoscut prea multe - dragostea, matematicile, drobul de Paște, tocurile cui și cele pătrate, durerile facerii, șoferia, divorțul" (p. 49). Oarecum paradoxal, deși nu este, cîtuși de puțin, un roman autobiografic, Degete mici are un personaj memorabil: naratorul însuși. Departe de prototipul naratorului omnisicient din secolul al XIX-lea, acesta este un om obișnuit, care nu își ascunde crizele de ulcer și tentativele eșuate de a se lăsa de fumat, dar nici preocupările stilistice sau incertitudinile în ce privește informațiile
Tonurile minore ale istoriei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11450_a_12775]
-
prea multe - dragostea, matematicile, drobul de Paște, tocurile cui și cele pătrate, durerile facerii, șoferia, divorțul" (p. 49). Oarecum paradoxal, deși nu este, cîtuși de puțin, un roman autobiografic, Degete mici are un personaj memorabil: naratorul însuși. Departe de prototipul naratorului omnisicient din secolul al XIX-lea, acesta este un om obișnuit, care nu își ascunde crizele de ulcer și tentativele eșuate de a se lăsa de fumat, dar nici preocupările stilistice sau incertitudinile în ce privește informațiile legate de personajele sale. Autoironia
Tonurile minore ale istoriei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11450_a_12775]
-
vorbește". Talentul lui Liviu Bleoca stă, așadar, în protocolul și tonalitatea povestirii, în înscenarea textului. Cîteva gesturi precise, perfect stăpînite, un ritm bun și puțin umor sînt destul pentru a atrage atenția și a cîștiga, aproape instantaneu, simpatia cititorului. Căci naratorul lui Liviu Bleoca este direct, dezinvolt, detașat și autoironic, mai degrabă ridicol și jucat naiv decît patetic și dramatic, gata oricînd să-ți istorisească, alert însă fără a neglija detaliile, întîmplări, în fond, banale, de viață, scene cotidiene sau amintiri
Proză scurtă și exactă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11451_a_12776]
-
încărcate cu o brumă de nostalgie. Povestirile par scenarii de scurt-metraje, secvențe ale unei intruziuni clandestine în medii anonime, fără istorie, marginale și letargice. Mircea Mihăieș vorbește inspirat în prefață de ,un Levant ale cărui mize existențiale tind spre zero." Naratorul dă viață acestui mediu, dar nu îi și relevă misterele: există mereu senzația că ceva scapă. Este însă numai efectul spunerii, al vocii povestitorului care știe ce, cum și, mai ales, cît anume să spună pentru a păstra un minim
Proză scurtă și exactă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11451_a_12776]
-
compun volumul glisează mereu dinspre vîrsta senectuții spre tinerețe, de la nordul rece al prezentului spre un sud al tinereții părăsit pe nesimțite și aproape uitat, într-o privire cuprinzătoare a vieții trăite: șanse ratate, mici ritualuri, momentele de maximă intensitate. Naratorii seamănă cu scafandrii care se scufundă în fluviul timpului și scot la lumină misterele propriilor existențe. Coeziunea volumului o dau așadar temele, iar diversitatea - construcția epică. Barnes recurge la tot ce a putut învăța de la marii săi maeștri și face
Puncte cardinale by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/11467_a_12792]
-
propriilor existențe. Coeziunea volumului o dau așadar temele, iar diversitatea - construcția epică. Barnes recurge la tot ce a putut învăța de la marii săi maeștri și face un tur de forță: fiecare narațiune are alt subiect și fiecare subiect reclamă alt narator, altă perspectivă narativă. Nici o povestire nu seamănă cu cealaltă, iar ordinea lor lasă să se ghicească o arhitectură gîndită îndelung și realizată la detaliu și finețe. Deschiderea și închiderea cărții se realizează prin două proze perfecte, veritabile capodopere. Colivia de
Puncte cardinale by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/11467_a_12792]
-
la vîrsta senectuții, dar cu prezență de spirit și vioiciune intacte îi scrie lui Julian Barnes după ce a început să îi citească scrierile. Dincolo de miza autoreferențială, te cucerește umorul și ironia unui personaj feminin fermecător. Liniștea revine la persoana I, naratorul este un compozitor la vîrsta senectuții, care meditează asupra vieții și artei sale, în preajma morții, căreia îi așteaptă semnele și le descifrează. Scrisă impecabil, în cheie muzicală, Liniștea are totodată un substrat simbolic, vizibil prin cîteva elemente presărate pe parcurs
Puncte cardinale by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/11467_a_12792]
-
își expune doctrina ,eretic" îndeosebi în Tratatele despre manechine, tonurile parodice, grotesc-comice, alternând cu cele aparent serioase, toate exprimând sensurile profunde ale unei metafore. Pregătindu-le în cel dintâi prin explicitarea relației conținut-formă și a creației-evaziune dintr-un plictis paralizant, naratorul își începe propriu-zis prelegerile relatând ex abrupto susținerile tatălui despre creatorul-spirit, materie și creație. Respingând categoric monopolul Demirgului asupra creației, acordă tuturor spiritelor acest privilegiu și implicit dreptul de a fi demiurgi. întrucât fertilitatea, forța vitală și capacitatea de seducție
Bruno Schulz, precursorul by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/11528_a_12853]
-
și într-o formă tot atât de imprecisă. Celelalte texte, cuprinse în volumul intitulat generic Manechinele, extind ilustrările nu numai aparent narative asupra spațiului și timpului care găzduiesc și asistă generativ aceleași procedee de mitologizare a unei realități aparținând primei vârste a naratorului. Realitate percepută precumpănitor senzorial, asemenea unei lumi de senzații, impresii și halucinații într-o poetică a visului-visare, interferează armonios, câteodată și contrapunctic, asprimile ambianței palpabile cu digresiunile lejere ale închipuirii. Avem doar de-a face, cum s-a mai spus
Bruno Schulz, precursorul by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/11528_a_12853]
-
registrele de la o situație la alta, personajele sale sînt vii, au autenticitate, iar identitatea lor este întărită de particularități culturale și de limbaj care le fac ușor recognoscibile. Viața, cu sau fără ghilimele, satului Lindenfeld este văzută din perspectiva unui narator omniscient care coboară în permanență unghiul de percepere a realității la nivelul tuturor personajelor sale. La o privire globală asupra imposturii care se pune la cale de către angajații lui Otto von Romanoff, totul pare absurd, cinic, mecanic, lipsit de orice
Lindenfeld on my mind by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11555_a_12880]
-
și valori dintre cele mai diferite. Între momentul morții și cel al nașterii, pe firul cronologic parcurs invers, povestea medicului care are cîte o identitate pentru fiecare etapă a existenței sale se derulează ca într-un peisaj suprarealist în mișcare. Naratorul e vocea interioară a lui Tod Friendly - John Young - Hamilton de Souza - Odilo Unverdorben (această din urmă ipostază fiind cea ,reală"), care, paradoxal, are discernămînt, înregistrează percepțiile și sentimentele corpului gazdă (horribile dictu!), dar nu poate interveni cu nimic în
În sens invers by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11549_a_12874]
-
pantofi și costume" ca pe o simfonie, doamna Lilith Noimann și copilul cu glas de adult, care scrie lozinci pe trotuar (,un mic monstru cu apucături nu tocmai curate") - acestea sînt personajele din Tălpi. Șotronul, aflate în interiorul sau, cum spune naratorul în alt loc, în conștiința lui Bikinski: sînt creațiile acestuia, reale și fantastice, pendulînd între lumea orașului și aceea din mintea și simțurile lui Bikinski, între reperele de pe drumurile bine trasate și coșmarul personajului central. Bikinski este ceea ce teoria literaturii
Roman burlesc by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/11587_a_12912]
-
Le vede țopăind pe suprafața de beton la câțiva metri distanță. Nu, nu sunt ciori. Sunt două păsări răpitoare, ceva între șoim și vultur, păsări de mare altitudine. Îl cercetează cu ochi mărunți, sfredelitori. Clonțurile acviline strălucesc metalic" (p. 100). Naratorul o așteaptă pe Ea, o ființă feminină fără identitate, care, când sosește, povestește parcă o viziune ilustrată de Florin Pucă: "M-au păscut tot felul de primejdii, continuă ea. Și chiar aici, nu departe, când urcam dealul, am rămas înmărmurită
Postmodernismul de peste Prut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11605_a_12930]
-
bicicletă o bufniță și un liliac. Bufnița ședea cocoțată din urmă, iar liliacul, gârbovit peste ghidon, pedala nebunește la vale, venind peste mine" (p. 101). Acestea sunt episoade ale imaginarului oniric desprinse chiar din proza care dă titlul volumului: în timp ce naratorul vede mari păsări mergând pe jos, amenințător, Ea, iubita, vede mari păsări mergând pe bicicletă. Viziuni onirice ale unei neliniști inexplicabile sunt și celelalte proze: Mii de nopți, Unghia neagră, Vârtelnița morții, Vidra în apele cerului, cele mai ample și
Postmodernismul de peste Prut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11605_a_12930]
-
prin inserturile de fantastic) și demistificare (prin analiza rațională, distructivă, a ficțiunilor misterioase). Rezultatul este un produs narativ postmodern, cu un moderat caracter ludic. Cubul de zahăr, niciodată perisabil sau dizolvabil, e un fel de obiect magic, ce trece de la narator (prozatorul însuși, așa cum se prezintă în prima secvență a cărții) la personajele sale. El reprezintă "dulceața vieții", puterea salvatoare și protectoare în împrejurări dramatice. Nucleul romanului îl alcătuiesc straniile întâmplări, databile prin 1980, din satul Bahuseni, situat la marginea codrilor
Postmodernismul de peste Prut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11605_a_12930]
-
înseamnă fractură, indeterminare, fragmentarism la nivelul scenelor, dar un secvențialism, de data aceasta, din fericire, mult mai bine controlat. Epicul rămâne în continuare doar un pretext narativ, e banal sau te lasă mai degrabă indiferent. În general, discursul confesiv al naratorului e declanșat de o seară ratată, o întoarcere de la o petrecere, o discuție anume... Nu detaliile sau cadrul exact și complet îl interesează pe Adrian Buz, el are nevoie doar să-și poată "înscena" textul. Un epic ceva mai complicat
Pojghița cuvintelor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11646_a_12971]
-
grămadă de bani la jocul de cărți - vrea să o cumpere pe Ilinca de la mama ei "pe un preț monstruos ca fapta însăși". Cei doi se iau la bătaie chiar în casa Arnotenilor, după care îi cer prietenului lor comun (naratorul) să le fie martor la o răfuială "pe calea armelor". Cursul evenimentelor pare ireversibil, și totuși martorul reușește să-l oprească: Îmi fu mai ușor decît aș fi crezut să împiedic ieșirea pe teren". Pe Pașadia îl amenință cu "darea
DUELUL LA ROMÂNI (urmare din nr. trecut) by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11656_a_12981]
-
vreuna să-i atragă atenția, interesul lui e exclusiv sexual; adulterul se întâmplă firesc, e îndreptățit, o necesitate chiar; amanta nu are un profil anume, e doar o altă femeie, cam proastă și mereu avidă de "sexuit", cum se exprimă naratorul, nu emite pretenții, se mulțumește cu ce i se dă, iar dacă nu, își caută, la rându-i, în altă parte. Subiectul preferat al lui Dumitru Ungureanu acesta este, numai că problema nu o constituie tema adulterului, ci lipsa de
Cum se dezbracă o femeie by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11716_a_13041]