249 matches
-
mult sau mai puțin previzibile. Între acestea, cele mai probabile sînt mistificarea, trucarea comunicării dialogale, și, în sens opus, exhibarea ei cu certă plăcere pe scena astfel creată. Personaje cu gustul reprezentației, animate de un spirit propriu histrionic, ludic sau narcisiac renunță cu ușurință la scutul invizibil vulnerabil, în plus al intimității dialogului. "Teatralizarea epicului", cum i-a spus Vasile Popovici (autor, mai tîrziu, și al Lumii personajului), situație cu vii aderențe în comunicarea de toate zilele, interpretabilă sociologic, numește această
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
André Gide și, în mod diferit, specific, Marcel Proust. Teoria formulată sub învelișul metaforei cercetează mai ales genul de personaj construit în aria inovată structural a noului tip literar. "Istorii" ale solitudinii și solilocviului, confesiuni care pun în scenă naturi narcisiace, egolatre, romanele "celibatului" caută partea imaterială a existenței, tentînd acea construcție "en creux", în golurile, adîncimea, negativul vieții diurne. Nu cu totul invizibile în romanele clasice, care au fost însă ale reliefului faptic, ale acțiunii și inițiativei plenare, "transparențele interioare
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
pe o temă dată, recognoscibilă, formă de intertextualitate declarată care, manifestînduse la nivelul "istoriei" conținute în hipotext, poate implica și textul de gradul al doilea care este libretul operei La Traviata. Le putem, de asemenea, considera legate de o proiecție narcisiacă, ludică, a scriitorului, care pune în scenă un personaj numit "Camil", considerat un reflex al numelui conținut în titlu ("camelii"): "Camil citește La Dame aux camélias". Acesta, asemenea lui Armand Duval, frecventează o tînără de sănătatea căreia este foarte îngrijorat
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
aceea voită, exersată de scriitor) se organizează în mai multe nivele ale "coerenței". Dacă am putea vorbi de structura obsedantă, cum a făcut Charles Mauron vorbind despre "metaforele obsedante" și "mitul personal" al Autorului, aceasta ar fi, întîi, proiecția sinelui, narcisiacă, la nivelul onomastic (Camil, "camelii"). Mai departe, în componentele tematice ale pseudo-personajului din manuscris: o deficiență senzorială (indecizia face ca notele să varieze, sub acest aspect, între cecitate și surzenie, dar conțin și o subită soluție a infirmității, prin operație
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
22 aprilie vreau cheia și apartamentul. În prag i-am repetat: În seara de 22 aprilie dorm la mine acasă. Nu?" 22 aprilie, ziua de naștere a lui Camil Petrescu, după calendarul vechi, corespunzînd mai cunoscutei 9 aprilie, este invocată narcisiac și în jurnalul propriu, publicat sub titlul Note zilnice: "Nelly Sterian îi explica (soțului ei, n. n.) serios și amuzat: Pe Kuki l-am avut cu adevărat într-o dimineață de Sf. Gheorghe. Camil ne invitase pe noi, pe Leni și
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Thierry Laget, "posedă același spirit. El este, astfel, aproape predestinat să se îndrăgostească de o Carmen care este creația sa. Odette pe care o cunoaștem nu este adevărata Odette de Crécy, ci personajul inventat de Swann." (s.n.) Într-o postură narcisiacă (ludică), avantextul camilpetrescian figurează relația cu scrierea și opera Dama cu camelii (La Traviata): "Camil citește "La Dame aux camélias"". Bruioanele nu vor da naștere la un roman (ne aflăm în fața unui proiect de roman "nerealizat", cf. Florica Ichim, Camil
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
merge mai departe și susține că dacă nu apare cuvântul, imaginea corpului nu structurează simbolismul subiectului, făcând din acesta un "debil ideativ relațional". Imaginea corpului ar fi organizată după trei modalități: cea statică, permițând copilului să se simtă într-o narcisiacă și spațio-temporală; cea funcțională, stenică, vizând împlinirea dorinței; imaginea erogenă, corespunzând dorinței spre o altă ființă umană și deschizând calea spre împărtășirea plăcerii. Relația dintre "mulgător" și "muls(ă)" (diferența de gen a elementului pasiv este non-pertinentă) este tratată aici
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
Emigrarea (despărțirea de "solul natal", ruperea de cadrul juridic al cetățeniei române fiind pasul definitiv) rămân virtuale, constituie o lume (făcută) posibilă prin antrenament: cel trans-idiomatic în cazul poeziei, cel în apele Ciricului în cazul evadării. Căutarea drumului spre configurația narcisiacă specifică ne arată cât de complexă este potrivirea cuvintelor atunci când nu recurgi la simpla translație de termeni, când nu te lași închis în cușca "termeneuticii" disciplină rebarbativă, la modă prin anii 90 în diverse catedre "francophone", al cărei nume este
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
care-l lega de Fanaryași). De exemplu, aș putea căuta exemple pentru "integrarea reușită a factorului narcisic în viața pulsională în cursul unei mișcări evolutive de maturare", aș putea găsi (sau dacă nu inventa pentru el) tehnici vizând realizarea regăsirii narcisiace la modul "vicariant și factice". Dacă nu o fac, este pentru a nu da apă la moara de locuri comune și de măcinat vânturi a diverșilor "psihocritici". Ar mai fi un argument: când Freud a introdus conceptul de narcisism în
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
chiar cu Freud, este posibil ca Greenson să fi agravat boala pacientei sale (depresia) în nebunie prin transferul propriei patologii. Este părerea romancierului, dar și a psihanalistului Michel Schneider: întâlnirea a două patologii (toxicomanie plus sindrom de abandon și nevroză narcisiacă) poate genera o nebunie de proporții ce n-a exclus schimbul de simptome. Marilyn a devenit purtătoare de cuvinte, iar Greenson purtător de imagini. Conflictul ireductibil dintre cuvinte și imagini există în fiecare dintre noi și pare a fi adevăratul
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
les autres, poetul pare mai întâi a întoarce spatele... antioptzecist!, exteriorității: "Vine fotograful, vine portretistul./ Acesta nu sunt eu/ și aceasta nu e lumea pe care-o visam!" (Ceea ce flacăra nu știe). Rezultatul este, în ordinea strictă a aparenței, regia narcisiacă a unui spectacol identitar în care se mizează în special pe măști, travestiuri, reflectări speculare și alți topoï ai pluralității. Suntem avertizați, de altfel, că ne aflăm în fața unui (supra)autor/ regizor autosuficient, care nu mai are nevoie de alte
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pânza apei hohotind s-a rupt/ și-n alb cutremur s-a deschis afundul/ din amintiri priveam la râul supt/ și mă privea cu ochi de sticlă prundul" (Narcis). Evanescența, iată, prin urmare, riscul major al acestui gen de reflectare narcisiacă, asumat însă fără preget într-un discurs care se va focaliza, cu aceeași obstinație, pe aceeași retorică grandilocventă a eului hiperbolizat, având acces la celest ("dar ridicând genunchiul nestins în alte sfere") și demiurgic ("poetul în haine de purpură"). Într-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de felină/ și aurul din copitele cailor/ ce m-au adus până la voi./ Carul negru al copilăriei,/ crucifixul, urechile de cristal,/ cu scrâșnet, perfect vertical,/ în după-amiaza Mesiei,/ care suntem noi". Cum nici reproșul cu mult mai direct dintr-o narcisiacă Întrupare nu se adresează, în subtext, decât umanului care, grație cuceririlor hipertehnicii, se crede semizeu: "Boala, necuviința,/ v-au îngropat până la genunchi/ în pământul putreziciunii./ Zbor negru,/ puterea șarpelui,/ genunchii avizi de victorie". Cum se poate cu ușurință observa din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
îndeaproape de "Ulmu și Boroda/ ce beau whisky îndoit cu soda"), o meditație despre Ultimul ban a lui Ioan Hurjui, o erotică ceremonioasă marca Cezar Ivănescu, având drept țintă, în parodia rezultată, Părul cel mai lung din lume, un autoportret narcisiac, Ca-ntr-o oglindă, al Indirei Spătaru etc. Plecând însă de la un astfel de pretext, Dumitru Spătaru chiar dă impresia, în cele mai reușite dintre "amicalele" care încheie Caii ninsorilor, că vede lumea în maniera autorilor vizați. În numeroase alte
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
să am aceeași părere pe Calea Victoriei și pe Bulevard? La persoana a III-a, Caragiale declară că "posedă secretul de a-și cîștiga vrăjmași noi și de a-și pierde prietenii vechi" (ceea ce se va dovedi că este adevărat), adăugînd narcisiac că e "bestie lacomă de lucruri delicate". Ego-ul și-l surprinde printr-o înșiruire de negații contrazise flagrant în final: "Eu nu sunt un erou, eu sunt un burghez; eu sunt [...] meschino comediante; eu am apucat școlile din vechime; eu
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
textele vechi despre personajele mitice care ne-au alimentat prejudecățile și clișeele culturale. Mitul lui Narcis este legat prin tradiție de narcisism, un concept psihanalitic ce și-a atașat un înțeles uzual, destul de des cu o conotație moralizatoare. O persoană narcisiacă se cufundă în iubirea de sine și nu se interesează decît de persoana sa. Narcis cel din mit a murit pentru că nu s-a recunoscut; și nici nu a luat oglinda drept ceea ce este: o graniță între realitate și ficțiune
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
săracă pe lângă lingvistică. Simptom revelator. Al cui? Mai întâi, al supraevaluării limbajului de către omul cuvântului. Istoria trăită a speciei sugerează un: "La început a fost Imaginea". Istoria scrisă spune: "La început a fost Cuvântul". Logocentrism logic: limbajul onorează limbajul. Tautologie narcisiacă și publicitate corporativă care ne-au dezechilibrat conștiința faptului uman. Nu-i ușor pentru un om cu cap să admită că "omul a început cu picioarele" (Leroi-Gourhan) mersul biped și mobilitatea zinjantropulului; și că apariția subiectului este inseparabilă de cea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
activism și crize, societatea a rămas cufundată în confuzie identitară și tristețe, iar tinerii s-au orientat spre ei înșiși, direcție vizibilă și în principala formă de "evadare", muzica: introspecția rock-ului progresiv, nihilismul punk și esența stilului de viață narcisiac, disco.674 Acum identifică John Fiske și apariția fenomenului "fandom", ca selecție din repertoriul divertismentului produs și distribuit către mase a unor genuri, narațiuni și performeri, remodelându-le în "cultura de masă intens plăcută și satisfăcătoare, care e și asemănătoare
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
pentru care se duce azi o bătălie câștigată în multe locuri, este, prin excelență, anti-familia. O umanitate care ar evolua spre cel de la treilea sex este una sofistică în absolut, căci înseamnă familie pentru moartea speciei, epuizată într-o iubire narcisiacă, cel mult pasională. Căsătoria între bărbați și între femei, în măsura în care nu poate avea ca resort decât iraționalitatea pasiunii, nu este, in concreto, o căsătorie, ci o "condamnare radicală a căsătoriei", "profund legată de pasiunea pentru război", observă Denis de Rougemont
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cazul Terezei, este vorba de cățelușa Karenin, bolnavă de cancer, de la care Tomas și Tereza au învățat iubirea lor, iubirea de aproape, iubire necondiționată. Iubirea de aproape, în căsătoria sacră, apare ca idilă, fără nimic romantic în ea, fără pasionalitate narcisiacă. Aceasta trebuie să fi fost iubirea dintre Adam și Eva în Paradis, înainte de păcat. Privindu-și chipul în apele Paradisului, Adam nu se descoperea ca "om", ca Narcis. Asta se-ntâmplă în iubirea animalelor: "Nostalgia Paradisului e dorința omului de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fără farfaslâcuri, fără brizbrizuri, fără șoapte, culise ori underground. Ce fel de autor și cititor sunt eu, știu cu siguranță - dar este mai onest nu ca eu să spun ce sunt (întrucât ar fi, oricum am lua-o, un act narcisiac crescândă, ci alții să spună ce cred ei că sunt eu. SECRETUL ADRIANEI Selma și Thomas Adriana BABEȚI Sună ca un film de amor, dar între cei doi din titlu nu-i nici o legătură. Sau, dacă ar fi vreuna, atunci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
puternic, dar și o victorie a secolului trecut, XX, care a repurtat mari victorii În sfera socialului, de la lupta sindicală până la drepturile femeii! -, azi sună cumva deplasat, dacă nu chiar „rușinos”, să te Încarci numai cu „gloria individualității”. Noțiuni ca narcisiac, egotist, megaloman sau autist social se agață de cei care par a persifla sau ignora lupta pentru binele comun. Azi Îți trebuie o bună doză de curaj ca să afirmi că nu-ți pasă de soarta Africanilor din centrul continentului lor
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
este. Și-apoi, după ce am Înțeles cât de cât ceva, am fost și insolent, am vrut adică să „mă văd”, să „fiu”, să „reînviu” În pasta amestecată și În liniile desenului meu epic. Și-apoi, după ce am fost curios și narcisiac, am vrut să acced la cea mai Înaltă treaptă a omului social, după preot, se’nțelege, sau după mag sau profet, cum vreți - preotul nu este și un profet cu fața Întoarsă spre trecut? -, aceea de pedagog: nu să-i
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
minuțioasei cărți, i-aș sugera domnului Theodor Codreanu câteva gânduri de completare: astfel, descompunerea (putrefacția) este un simbol alchimist, o poartă (sau o condiție) necesară înălțării la cer. De asemenea, oglinda nu admite doar un aspect reflexiv și un spirit narcisiac, ci și un element religios. Ambivalența simbolisticii oglinzii (laic și profan) pretinde similitudinea dintre creația naturală care e o imagine în oglindă a naturii divine. Oglinda spune adevărul "Cuique suum reddit" și "Întoarce fiecăruia ce-i dă". Complexul bacovian, așa cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
să emită puncte de vedere proprii, diferite de "încadrările" anterioare: "Pentru mine unul, însă, lucrurile nu sunt deloc clare. Sunt nedumerit în legătură cu unele amănunte, care, pentru alții, pot să nu reprezinte nicio însemnătate (...) Dacă ar fi vorba de o conștiință narcisiacă propriu-zisă, poate că Bacovia ar fi trebuit să găsească altceva" (op. cit., p. 103) afirmație ce continuă strălucit ideea conform căreia ar exista două tipuri de narcisism: patogen și creator. În ce măsură narcisismul bacovian este unul evident creator sau dimpotrivă, cititorul avizat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]