307 matches
-
care oricine îl capătă din momentul în care realizează că e prins într-o carcasă mediatică ce ajunge să țină loc de realitate. Pe scurt, ne-am deprins să privim cuvintele ca pe o mască al cărei rost e disimularea narcisică. Vorbele mint, iar cei care le vîntură seamănă suspiciune. De aceea, decît un ipocrit cu pretenții de orator mai bine un alexic care tace și face. A patra cauză privește efectul de sterilizare a limbii sub presiunea ideologiei dominante: pe
Sfîrăitul oratoriei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7010_a_8335]
-
grinzi, pe-o masă joasă, lutul galben ca într-o carte veche, cum închide în foaia vetrei stinse-o rugăciune. O apă limpede O apă limpede, parcă de veacuri, nu vine îngerul s-o tulbure și nici măcar nu mă aplec narcisic spre fața mea să văd cum mai arată. De-ar fi măcar un semn de răzbunare din partea nu știu cui, să-arunce piatra să facă cercuri, să se-ntâmple ceva nimic, un ochi albastru, neclintit, nu cel din întunericul fântânii la care căutam
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/12891_a_14216]
-
va refuza, asemeni lui Peter Pan, să îmbătrânească, purtând asemeni clownilor peste care timpul refuză să treacă pecetea de ruj roșu pe buze. Insistența cu care camera relevă numeroase gros planuri cu Aglaja la 5 ani evocă ceva din pasiunea narcisică a albumului cu fotografii. Aglaja privește lumea și se îmbată cu imaginile ei, relativ mustrătoare observă și infidelitățile părinților, asistă și la giugiulelile lor, la certurile lor și evident la numerele lor de circ. Pentru mama ei se roagă, mai
Circul și nostalgia by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4077_a_5402]
-
singur, în ilegalitate cerând, în 1924, la injoncțiunea Internaționalei comuniste, un statut federal pentru România abia reunită; MR Paraschivescu însuși visează la un asemenea stat federal, cu precizarea: "evident, ar fi de preferat ca acest Stat să fie socialist!" (dar narcisicul politic va mai spune, de-a lungul Jurnalului, o liotă de alte extravaganțe și nebunii...). Pe 16 decembrie 1941, e demnă de interes o înfruntare cu "tovarășul" George Macovescu: "o discuție în timpul căreia el a apărat punctul de vedere al
Jurnalul lui M. R. Paraschivescu by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/12112_a_13437]
-
le ignore, tot teama de data aceasta de propria anihilare îl împinge să-și investigheze istoria emoțională și să-și reintegreze încetul cu încetul dorințe și gânduri, atitudini, senzații și sentimente jignite, împinse în zona de umbră sub influența aspirațiilor narcisice ale Celuilalt. Dorință și Lege se concentrează asupra tribulațiilor Eului, ce pornește de la un stadiu marcat de ignorarea propriei persoane și supunerea față de o cultură oprimantă, asimilată din fragedă copilărie și ajunge la o revoltă care îi dă forța să
Prin labirintul ființei by Michaela Gulea () [Corola-journal/Imaginative/15501_a_16826]
-
se însoțește cu schimbarea funcției nu numai a imaginarului, ci și a limbajului: acesta nu mai este aservit ipocriziilor unei reacții de apărare îndreptate spre mascarea emoției sau spre corectarea ei, ba chiar a înlocuirii acesteia prin ceea ce convine așteptărilor narcisice ale "zeului" său. Limbajul va fi solicitat să numească secretele (dorințe, fantasme etc.), - considerate bulversante sau rușinoase în ochii Stăpânului -, să formuleze pasiunile "intolerabile", să participe la proiectul pe care Eul se hotărăște să-l asume și să-l desăvârșească
Prin labirintul ființei by Michaela Gulea () [Corola-journal/Imaginative/15501_a_16826]
-
propriile puteri, luîndu-se în mîini și transfigurîndu-se într-un spirit clarvăzător. În literă, Ecce homo se vrea a fi scoaterea finală a măștii, amestec de autoportret și de comentariu al propriilor cărți. În spirit însă, izbește emfaza trufașă cu care narcisicul își laudă virtuțile. Ecce homo e o mostră de filotimie în ditirambi vanitoși, un volum mustind de exaltarea arțăgoasă a unui cabotin superior. O colecție de hiperbole care atrag prin excesul nuanțelor și amuză prin neclintita siguranță de sine, în
Gheara leului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3836_a_5161]
-
confuzia încercată la aflarea veștii că omul căruia îi datora intrarea in extremis la facultate era torționarul lui Pătrășcanu, din toate aceste detalii se încheagă o pouvoir spirituel care, în lipsa unei premise numinoase, s-ar reduce la o convențională evocare narcisică. Senzația pe care ți-o lasă volumul e că piedicile menite s-o oprească pe poetă au fost tocmai pîrghiile de care s-a folosit pentru a merge mai departe. Atunci cînd era la un pas să renunțe, tocmai atunci
Puterea indirectă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2812_a_4137]
-
care imită perfect viul fără a fi vie - frumoasă parabolă a artei care trăiește prin acest transfer misterios de energie creatoare. Însă te poți întreba care era conținutul afectiv pe care Pygmalion îl oferea Galateei? Propriul suflet, printr-un reflex narcisic. Din acest punct de vedere, Galateea era cu adevărat sufletul perfect, sufletul pereche, în deplină cunoaștere emoțională. În plus, Pygmalion nu trebuia să înlocuiască nimic, pentru că înainte de a prinde viață, forma era lipsită de orice conținut. În cazul de față
Pygmalion și Galateea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5103_a_6428]
-
de vedere, Galateea era cu adevărat sufletul perfect, sufletul pereche, în deplină cunoaștere emoțională. În plus, Pygmalion nu trebuia să înlocuiască nimic, pentru că înainte de a prinde viață, forma era lipsită de orice conținut. În cazul de față, în beția sa narcisică, Ledgard uită că există un conținut, o identitate despre care nu știe mare lucru și nu poate aprecia în ce măsură s-a dizolvat. Există memoria pe care cu o bună intuiție încearcă să o blocheze prin prizonieratul în cușca aurită a
Pygmalion și Galateea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5103_a_6428]
-
în planul imaginii o rețetă a succesului comercial urmărit de filmele de serie B din cinematograful american. Episodul median al filmului este plin de remarci asupra artei cinematografice, lăsând la o parte dimensiunea obsesivă a imaginii, fiecare actor fiind legat narcisic de un mai mult sau mai puțin vizibil camera eye. „Stories only exist in stories. Whereas life goes by without the need to turn into story” spune Munro. Cinematografia își este suficientă, își este propriul material, viața poate fi lăsată
Omul cu camera by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5371_a_6696]
-
a fost mai mare pe malul Dîmboviței decît pe cel al lui East River - ceea ce, oricum am lua-o, nu e normal. Date fiind însă circumstanțele excepționale, cînd America are cu totul alte probleme decît să pună pansamente pe bășicările narcisice ale cutărei țări îndepărtate, cvasi-tăcerea de aici s-a situat în sfera firescului. Nu și în România, însă. Aud că un distins intelectual a ajuns să someze un partid să ia atitudine împotriva blasfemiei, altul, cu impecabil trecut democratic, vede
Trista viață a naționalistului de nicăieri by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15722_a_17047]
-
improvizația ar putea continua la nesfârșit, pentru că tânărului de douăzeci de ani și un pic pe nume Dani (Marian Adochiței) este deja pe multitasking și comută de pe o frecvență pe alta destul de repede, iar între pauze, când nu este absorbit narcisic de propriul discurs, balele-i curg din gură, iar privirea i se fixează în gol. Nu este singur, în jurul său, fiecare pe orbita lui, gravitează toți prietenii săi drogați, Yuma (Lana Moscalciuc), Ovidiu (Dragoș Ștefan), Cristi (Dan Telehoi), Ada (Mirela
Călătorii într-o curte interioară by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7047_a_8372]
-
Jim este un băiat frumos, longilin, cu o finețe care nu trece neremarcată. Eva este mai degrabă posesoarea unei frustrări, rezultat al competiției de frumusețe care se angajează între ea și colegele ei, camera ei virtuală fiind plină de dulcegării narcisice, de o policromie de acadea. Emily este față docila, înconjurată de dragostea părinților că învelișul unui cocon prin care nu răzbat cacofoniile vieții care se viețuiește. Față are ceva debil, o neîndemânare și o ingenuitate spontane, iar camera ei virtuală
Suflete pierdute într-o cameră virtuală by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5878_a_7203]
-
îi repugnă homosexualului cu aceeași intensitate cu care îi displace o înjurătură spusă pe șleau. Umori simandicoase dornice de preocupări subțiri, aceștia sunt protagoniștii Castelelor din Spania. În intimitate însă, natura pederastă a lui Sirin își dezvăluie fibra vanitoasă de narcisic care așteaptă să fie flatat, admirat și dominat. Voluptatea pe care o resimte în fața bărbatului care îl domină, violența dulce provocată de membrul erectil îi inspiră stări de abandon feminin. Castele în Spania e o carte fără femei, mustind de
Warme Brüder by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3183_a_4508]
-
de la un moment dat. La un nivel al lecturii, citim Ceață pe Tamisa ca o poveste a confruntării autorilor. Hans vrea să salveze, rescriind, secvențe pe care cenzura interioară a înaintașului le-a îndepărtat. Cheia este Cezar, cel care reface, narcisic, istoria unei lumi ce-i aparține de drept numai lui. Din viitor, Hans descoperă suferința ca realitate. Ca adevăr. Arhivând lumea pentru a cunoaște totul, omul viitorului decide să fie liber, gest posibil numai prin triumful realității istorice împotriva ficțiunii
Textualism vintage by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3604_a_4929]
-
vechi prieteni, Francis și Marie, o destramă. Există însă o anumită suveranitate în felul în care Nicolas gestionează acest ménage à trois, suveranitatea propriei sale frumuseți și ea scapă într-o frază purtând marca aceleiași delicioase ambiguități, a unui răsfăț narcisic: „cine mă iubește mă urmează.” Vraja se destramă când Marie și Francis își declară dragostea - se destramă în regimul certitudinii, și aici filmul lui Dolan devine interesant. Iubirile rezistă doar în regimul ambiguității, al incertitudinii, al imaginarului, farmecul survine din
Chagrins d’amour by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5846_a_7171]
-
îi spune băiatului cu care se află că va urma un sărut prin simpla survolare a scenei sărutului între prietena sa și celălalt băiat. Însă emoția nu se află acolo, ci doar înregistrarea unei secvențe. Apropierea de Sophie are ceva narcisic, de autoreflectare, de cunoaștere a sa prin contemplarea unei imagini diferențiate într-o oglindă ștearsă. Aici Joe Wright introduce analiza psihologică a cazului pe care-l construiește, iar subtilitățile din Remușcare (2007) cu aceeași Saoirse Ronan pot fi regăsite la
Hanna cu inima de gheață by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5388_a_6713]
-
pe deplin un poet în istoria literară a ultimilor 30 de ani. Fapt e că ediția de față oferă o fațetă mai puțin văzută a poeziei lui Gheorghe Pituț, relansând un model șaptezecist, un orfic și un orfevru, în dizarmonicul, narcisicul, milenaristul peisaj poetic actual. Ne-a surprins nu numai naturalețea cu care Gheorghe Pituț respectă sofisticata tehnică a sonetului, ci și polifonica, proteica, sculpturala lui muzicalitate. Ne aflăm în fața unui poet-cărturar, cu depline puteri asupra limbajului, fără complexe "în fața limbii
Sonetele lui Gheorghe Pituț by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/13766_a_15091]
-
nu este autentică, este teribilism; iar el își întâlnește o altă vârstă, adolescența, în persoana competitorului său. Gru disprețuișete copilăria ca vârstă a inocenței, dar comportamentul său o reeditează distorsionat, printr-o combinație de domnul Goe cu copilul savant, întors narcisic în cochilia sa pentru a ieși de acolo spasmodic, cu violențe și bizarerii. Cum spuneam, ticăloșia lui Gru este falsă, este o dublă formă de camuflaj a unui eroism întors pe dos și a unei traume. Emoționantă în film este
Magnificii ticăloși cu suflete de aur by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6068_a_7393]
-
talentul, nici sensibilitatea cultivată nu sunt suficiente, iar estetismul măștilor nu mai mai trădează nici un „adevăr poetic” valid; lipsesc din Cobalt și mișcările surprinzătoare ale inteligenței artistice care fac diferența la poeții manieriști. Avem în schimb multă poză studiată, gesticulații narcisice, simulări elegante ale suferinței, cu un deget dus visător la tîmpla înclinată para la posteridad. Experimentele tipografice din texte sunt gratuite, unele versuri sînt afectate de edulcorări diabetice: „Nu vom sfîrși în nici un paradis/în nici un infern dragostea mea”, „Toate
Damnarea glossy by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3074_a_4399]
-
autorul Disconfortului în cultură. O simplă enumerare a însușirilor din care e alcătuit portretul lui Freud e grăitoare în privința masacrului din paginile volumului: medic incompetent, de rea-credință, ambițios, arghirofil, opac la critici, superstițios, ciclotimic, depresiv, cocainoman, mincinos, falsificator, plagiator, propagandist, narcisic, tată incestuos. În măsura în care garnitura nu ajunge, ea poate continua: „Vedem aici un Freud la care suferințele fizice se transformă în unele psihice, de la furunculul de pe scrot la migrenele recurente, de la miocardită la tabagismul pătimaș, de la deficiențele sexuale la deranjamentele intestinale
Omul cu canapeaua by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5363_a_6688]
-
e fină, mersul lejer, totul e la el strategie și nu pulsiune. A o cîștiga pe Desdemona face parte din această extraordinară diplomație care consistă în a poseda și gloria militară și simbolurile aristocratice. Desdemona e un trofeu. O satisfacție narcisică. Ceea ce contează nu e atît actul, cît victoria căsătoriei. Aici intervine mutația radicală propusă de Șerban: cuplul nu e fundat pe o împlinire erotică, ci pe o promisiune, pe o dublă proiecție, căci fiecare e pentru celălalt o întruchipare a
Un Otello neașteptat spectacol pus în scenă de Andrei Șerban la Opera din Paris by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12934_a_14259]
-
Deprins în familie, simțul ridicolului se exercită asupra oricărui triumfalism solemn, începînd cu legionarii („frate-meu era foarte sensibil la ridicolul lor”) și Carol II. Pentru M. Ivănescu, vanitatea publică, inclusiv cea auctorială, și rigorismul etic sînt expresii ale inautenticității narcisice. Nu cred, precum Liiceanu, că avem de-a face la el cu o „privire amorală și artistă” asupra comunismului. E o privire uman-prea umană, venită nu numai din „înșurubarea tenace în propriul destin individual”, și aplicată nu numai comunismului. Filozoful
Măștile adevărului poetic by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4766_a_6091]
-
devenind tari, atrăgătoare și neașteptat de fecunde. I-am citit cartea cu conștiința că văd un poet dîndu-și jos masca și spunînd adevărul despre arta lui. E ca și cum Ilie Constantin, ajuns la o vîrstă cînd cruțarea de sine și vanitățile narcisice sunt neavenite, își întocmește o fișă clinică de verosimilă înfățișare umană. Este uimitor să vezi cum, într-o epocă în care artele au fost surclasate de explozia tehnicii, mai sunt poeți care nu se sfiesc să-și privească meșteșugul ca
Dicteu din înalt by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6355_a_7680]