780 matches
-
uitat. Orișicât, deputații de pe lista PE trebuie să facă scandal, că altfel se ling pe bot de mandate. Chipurile, Blaga și Boc doar au întinat nobilele idealuri ale democrat-liberalismului, ei sunt adevărații... bla, bla, bla. Ce să-i faci?, e nasol să aterizezi, de la salariul de 15.000 euro pe lună la salariul de profesor recent tăiat de alt democrat liberal. Sigur, tu o să-mi spui acum că faza cu austeritatea n-a decis-o Băsescu, ci Boc. Iar eu, în
Ziare, la zi: În Gândul, CTP sugerează că ar fi homosexual () [Corola-journal/Journalistic/27992_a_29317]
-
am arătat niște foi, tu constant o să... și singur ai recunoscut, tu vei rămâne, care este fraza?, „utecistul tocilar” sau care este? Este o frază care apare constant în search pe forum, asta ești, asta e ce rămâne? Adică ăla nasol, extrag din Ungureanu ce mă enervează, cum extrag din Bogdan Chirieac că nu-mi place cravata și, prin urmare, toată viața el o să fie tipul ăla cu cravata nasoală. Mihai-Răzvan Ungureanu: Dar cred că nici Bogdan, nici eu nu căutăm
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
search pe forum, asta ești, asta e ce rămâne? Adică ăla nasol, extrag din Ungureanu ce mă enervează, cum extrag din Bogdan Chirieac că nu-mi place cravata și, prin urmare, toată viața el o să fie tipul ăla cu cravata nasoală. Mihai-Răzvan Ungureanu: Dar cred că nici Bogdan, nici eu nu căutăm, Andrei, dă-mi voie, dă-mi voie Bogdan să spun ceva în numele nostru, iartă-mi... dar cred că nici Bogdan, nici eu nu căutăm unanimități și cred că suntem
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
Spune... Andrei Gheorghe: Nu, mă... Mihai-Răzvan Ungureanu: Spune... Andrei Gheorghe: Poftim? Mihai-Răzvan Ungureanu: Spune. Andrei Gheorghe: Bombăneam la chestia asta, la obsesia asta europeană. Mihai-Răzvan Ungureanu: Nu cenzura. Andrei Gheorghe: România și Europa. Dar nu știu dacă nu te simți nasol uneori ... Mihai-Răzvan Ungureanu: Unde? Andrei Gheorghe: Cu toate stereotipurile astea antipatice despre români? Sau în zonele acelea nu se conversează așa cum vorbim noi? Mihai-Răzvan Ungureanu: Știi ce este interesant? Noi niciodată nu am scăpat de stereotipuri, dar niciodată. De 300
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
avea trenul? - Cam cinci vagoane, atașate la un alt marfar - În orice caz, mai erau și alte vagoane. Iar ăia care ne păzeau stăteau În cămăruțele alea pentru frânat de la capătul vagonului. Nu era prea bine pentru ei. Era și nasol, nu aveai nici cum să te odihnești acolo. Ți-am mai spus, Leipzig are o gară enormă care În mare parte era deja bombardată... Am auzit vorbind, de data asta doi feroviari nemți, amândoi bătrâni, care spuneau: „Ai auzit, au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
era la fel. Ăsta era și un mare avantaj, pentru că, practic, noi nu mergeam noaptea: schimburile se făceau În timpul zilei. În Germania, ulterior, nu mai era același lucru. Ziua era de acum scurtă, pentru că era iarnă și iarna era foarte nasol. După câteva săptămâni bune ne-am trezit că, de fapt, ce făceam noi? Goleam niște hale enorme de minereu și jos se turna ciment. Nu aveam idee de ce, până ne-am lămurit: se făcea o fabrică de avioane sub pământ
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
De asemenea, pentru ei fusese o chestiune de mândrie personală. Interviul s-a încheiat, iar eu m-am aplecat să trec pe sub o panglică Nu Se Trece Pe Aici a SpecOps ca să ajung unde mă aștepta Boswell. - I-o chestie nasoală ca dracu’, Thursday. Turner, pune-o la curent. Boswell ne-a lăsat să ne vedem de treabă și a plecat să-și caute ceva de mâncare. - Dacă-ți dai seama cum s-au scos indivizii, a murmurat Paige, care era
Cazul Jane Eyre () [Corola-journal/Journalistic/5906_a_7231]
-
un film de protecția muncii e mană cerească. Iar Prima are audiențe de doi lei, asa ca si salariul e o shaorma la mâna a doua. Au dat și like labeunu că poate îi verifica Bobby și să nu iasă nasol. Sunt și prieteni cu propagandiști ai lui Băsescu, dintre dei mai ticăloși, Adrian Halpert gen Nicio problemă . Nu sunt acuze, doar evidente care cred că trebuie enunțate. Mi-au solicitat actorașii un spagat. Se face. În seara asta. Va fi
Mircea Badea, reacție pe Facebook după ce a văzut parodia Mondenii by Cristina Alexandrescu () [Corola-journal/Journalistic/82338_a_83663]
-
își pun ceva în cap, păi, aia fac, domne. Mașini, videouri, totul. Îți zic, oameni mai harnici și mai hotărâți ca ăștia nu există, domne, pur și simplu nu există, nici măcar nemții... - Da, comentă altcineva, sunt tari, da’ ce viață nasoală duc... muncesc toată ziua, și în pauza de masă muncesc. Nu știu să se distreze, și atunci... la ce bun toată priceperea și seriozitatea lor, dacă nu se distrează niciodată? - Mhm, spuse un tip palid și transpirat, da’ sunt tari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
acolo? Zise fata. - Eu! Un lup! - Un lup? Și ce faci acolo? - M-a aruncat un vânător în fântână! Ajutor! Fata se îngrozi. Era membră în asociația pentru protecția și paza animalelor și mai avusese de-a face cu cazuri nasoale - păsări ținute în colivii, iepuri în cuști -, dar ăsta era de-a dreptul oribil! Un lup aruncat în fântână! Dădu niște telefoane și, în curând, la locul faptei mișunau și se agitau diverși camarazi de-ai ei cu scări, sfori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
privire de control, văzând nimic mai puțin decât patru puști la vreo 12-13 ani care chinuiau un pisoi: îl trăgeau de coadă, dădeau cu un băț în el, îl aruncau în fața unor maidanezi osoși, iar îl trăgeau de coadă etc. Nasol lucru. Îmi era clar că trebuia să intervin. Mi-am pus pardesiul, am înfundat în buzunare cheile, portofelul, șase pachete de țigări și două brichete și am pornit pe scări în jos. Locuind la etajul unu, am ajuns în stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
din spatele unei clădiri de cărămidă, fără ferestre, scuturată din temelii de o muzică puternică. CÎnd ies afară, pare că sînt minus treizeci de grade și cam asta este și temperatura neliniștii lui Wakefield. Este sigur că Înăuntru Îl așteaptă ceva nasol. — Ăsta este fostul liceu, Îi explică Maggie. După ce a fost abandonată, clădirea a fost preluată de artiști. Împinge ușa și se trezesc Într-o aulă mare și plină de fum, În care o mulțime de oameni dansează pe muzică bluegrass
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
tot orașul și au luat cu asalt hotelul unde stăteau delegații, pentru a nu-i lăsa să ajungă la reuniune. Oameni revoltați! Gaze lacrimogene! Reporterii se calcă pe picioare la locul răscoalelor și unii dintre ei se regăsesc la capătul nasol la bastoanelor. Purtătorul de cuvînt al unui grup francez pacifist Își expune obiectivele: — SÎntem aici ca să Împiedicăm dispariția camembertului! Oricît ar fi de greu de crezut, Wakefield Îl recunoaște pe tip. Magazinul lui, cea mai fină prăvălie de brînzeturi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de asta. Este uimitor cît de multe lucruri nu știu oamenii. Ai auzit vreodată de porumb modificat genetic? Băiatul are un rînjet foarte potrivit vîrstei sale și miroase dulce a sac de dormit, lipsă de dușuri și tinerețe. — Și e nasol porumbul ăsta modificat genetic? Îl ațîță Wakefield. Băiatul Întoarce capul a exasperare. — Scuză-mă, insistă Wakefield, dar ce este, mai exact, imperialismul cultural? Băiatul Întoarce ochiul lui sănătos către Wakefield. — E atunci cînd copiii indieni se joacă cu Mickey Mouse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
când sunam de la Londra și întrebam de Anna, mama îmi răspundea ceva de genul „A, Anna s-a dus la Glastonbury“ sau „Anna e în Lisdoonvarna“ sau „Anna s-a angajat la un bar din Santorini“. Și erau zile - zile nasoale - când mama răspundea „De unde dracu’ să știu eu ce mai face Anna? În fond, nu sunt decât nenorocita de maică-sa“. Anna avea serviciu cu intermitențe. De obicei la restaurante. Dar niciodată slujbele astea nu păreau să țină mult. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
cu tărie în chestia asta. Și poate că într-o bună zi aveam să-mi urmez propriul sfat și să trec la fapte. Vedeți voi, cu toate că credeam cu sinceritate că asta era cea mai bună metodă de rezolvare a situațiilor nasoale, niciodată nu avusesem curajul să mă comport în consecință. Eram maestră în evitarea sarcinilor neplăcute. Aș fi putut să mă ocup de amânarea problemelor întregii Irlande. Căpitan Claire Webster, fostă Walsh, amânătorșef, la raport, domnule! Mottoul meu era „întotdeauna lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
răspuns. Dar nu asta e problema. Se pare că n-are decât un singur pulover. Și nici o pereche de șosete. Și cu cât îți spun mai puține despre chiloții lui, cu-atât mai bine. —Mamă, am făcut eu. Sună cam nasol. — A, nu, nu e chiar așa nasol, m-a asigurat Laura. E nebun după mine. Crede că sunt superbă. Ceea ce-mi prinde bine la ego. Deci doar faceți sex? am întrebat-o intrigată. Adică nu vorbiți deloc? — Nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
pare că n-are decât un singur pulover. Și nici o pereche de șosete. Și cu cât îți spun mai puține despre chiloții lui, cu-atât mai bine. —Mamă, am făcut eu. Sună cam nasol. — A, nu, nu e chiar așa nasol, m-a asigurat Laura. E nebun după mine. Crede că sunt superbă. Ceea ce-mi prinde bine la ego. Deci doar faceți sex? am întrebat-o intrigată. Adică nu vorbiți deloc? — Nu prea, m-a lămurit ea. Sincer, n-avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
era o chestiune de atitudine. În clipa aia mă simțeam bine. Mă simțeam bine fiindcă Adam mă făcea să mă simt bine. Dar oare conta cine mă făcea să mă simt bine? Nu era mai bine decât să te simți nasol? —Adam, noi plecăm. Vii? Blonda cea frumușică apăruse lângă Adam. Nu, Melissa, încă nu. Dar ne vedem mâine, bine? a zis Adam. Era limpede că nu era deloc bine. Melissa părea furioasă foc. — Dar... am crezut... nu vii la petrecere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
vopsim părul, nu facem decât să nuanțăm culorile și șuvițele naturale), OK, datorită nuanțatorului urechile și părul meu aveau acum culori coordonate. Dar presupun că, dacă ar fi trebuit să-mi vopsesc urechile, aș fi obținut o chestie mult mai nasoală decât castaniul strălucitor și bogat pe care îl obținusem acum. Nu accept pentru urechile mele nici nuanța abanos sau prună uscată. În nici un caz! Duminică seara, pe la șapte și jumătate, m-am pregătit de plecare. Eram pe cale să mă arunc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
care îi făceam o favoare ieșind cu el. Și-acum mi-a dat papucii, a zis plângând Laura. Nu mi-a mai lăsat nici o șosetă. Iar n-o să mai știu nici un nume de la Top of The Pops. Doamne, asta-i nasol! am spus eu clătinând din cap cu resemnare. Ascultă, mi-a spus Laura pe un ton tragic. Trebuie să închid. O să întârzii la serviciu. Vorbim mai târziu. Și a închis. Ce ziceți de chestia asta?! Probabil că Laura crezuse c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de parc-aș fi nimerit în discuția altcuiva. Sau ca și când James ar fi decis, din proprie inițiativă, să schimbe canalul. Eu eram în continuare vârătă până-n gât în vechea conversație, aia despre James care mă părăsise, și mă simțeam foarte nasol din cauza asta. Dar James sărise la o nouă conversație, una despre ceva complet diferit. M-am strofocat să-l prind din urmă. —James, ce naiba se petrece aici? l-am întrebat nedumerită. —Ce vrei să spui? mi-a replicat el deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
acum și Holly cinci luni. Recunosc că am avut eu însămi oareșce prejudecăți legate de pulovere, și îmi este rușine acum, pentru că în urmă cu vreo patru ani Garv m-a ajutat să-mi schimb viața. Ajunsesem la un moment nasol de cumpănă (mai multe amănunte mai târziu), și Garv a fost extraordinar de drăguț. Mi-a găsit chiar și un loc de muncă la firma de asigurări unde lucra - mai întâi la camera de corespondență, apoi am fost promovată la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
tunsorilor. E obligatoriu să mă tund și n-am dreptul să mă pronunț: trebuie să arăt la modă. De obicei, sunt niște tunsori pretențioase și înfoiate, care îmi frâng inima. McArthur a pus stăpânire pe sufletul meu, ceea ce e destul de nasol. Dar să pună stăpânire și pe păr...) Oricum, după această vizită, Rachel a început să dea telefoane și le-a spus tuturor celor de acasă despre dulapul cu bunătăți. A urmat o explozie de telefoane din Irlanda. Se apucase Rachel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
era cam cu un cap mai înaltă decât Leon. Avea picioare lungi, un piept bogat, o cascadă de păr des, șuvițat, și piele strălucitoare, bronzată uniform. —Salutare, a spus. —Salutare, am răspuns. Precaut, Leon m-a întrebat: —E o petrecere nasoală, este? Hm... —Ești între prieteni, a spus Aidan. Spune lucrurilor pe nume. —În regulă. E oribilă. —Ooh, a oftat Dana și și-a ventilat decolteul. Hai să circulăm, i-a spus lui Leon. Cu cât începem mai repede, cu atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]