825 matches
-
la un agnosticism asemănător, dar pentru el necunoscutul deveni izvor de cutremurare și prilej de adâncire religioasă". 77 Ibid., p. 164. 78 Această trăsătură este subliniată în contextul unei sugestive paralele pe care Blaga o face între naturalism și impresionism: "Naturalistul redă de fapt media unor impresii, impresionistul reține pura, singura impresie". Ca atare, primul "își compune lucrurile din impresii care durează" și "redă natura cel puțin sub aspectul ei de maximă constanță", pe când cel de-al doilea reține "impresia cea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
cumva ideea lui Blaga, precizăm că el folosește aici chiar termenul de "construcție a unei medii teoretice" (s.n.). Credem că prin aceasta autorul încearcă să sugereze faptul că așa cum vom vedea în ultimul subcapitol al acestor Preliminarii despre Zeitgeist și naturaliștii sunt în căutarea unor principii ultime, la care nu se poate ajunge pe cale pur experimentală. Blaga vorbește în acest sens despre "realități substanțiale": materie, atom, putere, legi obiective etc. De altfel, anterior Blaga îi așezase chiar și pe impresioniști sub
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
bogat de date revelatoare pentru mentalitățile românului vechi, pentru înțelegerea modului în care acesta se raporta la Dumnezeu, la reprezentările mitologice, natură, societate, obiecte - într-un cuvînt, la lume. Vom da argumente suplimentare după o scurtă digresiune. în anul 1735, naturalistul Charles Linné propunea o tipologie a speciei umane compusă din șase tipuri: omul sălbatic, omul american, omul asiatic, omul european, omul african și teratologia, care îi cuprindea pe monștri și pe devianți, unde intrau pigmeii, oamenii-lup și oamenii cu coadă
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
vîrstele sale "obiective", înclinațiilor timpurii pentru "romanesc", pentru istorii extraordinare, sau pentru lirism, de care realismul va expurga discursul epic. Fiecare din aceste trăsături îl depărtează mai mult sau mai puțin de garanția credibilității. Putem asocia, așadar, programului realist (și naturalist) expresia împotrivirii față de ceea ce a fost considerat "romanescul" literar. Verosimilul, credibilitatea imaginii asupra lumii înfățișate sînt corelate cu impersonalitatea viziunii, cu o omnisciență rece, fără alunecări emoționale. "Romanescul" se studiază încă, pentru că în opoziție cu acest registru, care a căpătat
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
imaginii și a temelor expozițiunii (făcînd un loc în lumea textului fotografiilor, "obiectelor analogice"replici vizuale în sine, "còpii"-, muzeelor, colecțiilor, expozițiilor, motive care presupun, toate, etalarea, deplierea imaginilor care înmagazinează fragmente de "real"), poeticianul francez asociază romanului realist și naturalist un model structural corespunzînd dispozitivului fotografic. Orice "încăpere" ajunge să funcționeze ca o cameră sensibilă, de luat vederi, "în toate sensurile cuvîntului", împrumutînd structura (spațiul închis, obiectivul, placa sensibilă metaforă, adesea, pentru procesul privirii și al "înregistrării", obturatorul, sursa luminoasă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
frați se încinge o luptă crâncenă, hangiul este legat și în lumina unei lumânări, cu mințile pierdute, începe să cânte popește, în timp ce fratele său îl privește lung de pe laviță și se clatină în ritmul cântecului. Considerat "scriitorul cel mai zolist, naturalistul nostru prin excelență", I.L. Caragiale, în nuvela În vreme de război înfățișează un domeniu "curat psihologic" ( G. Călinescu ). Tema acestei nuvele este obsesia (Șerban Cioculescu) și urmărește alienarea ființei în situații tensionate. Deși primește o scrisoare prin care este anunțat
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
e decât foarte explicabil, de vreme ce filosofii au fost invitați să participe la schimbarea lumii. Li s-au adăugat repede istorici, sociologi, antropologi, pentru a nu mai vorbi de politologii înșiși, interesați să explice mai bine resorturile vieții publice. Medici, psihologi, naturaliști au pus la lucru, cu un beneficiu practic indiscutabil, alte inițiative. Concluzii importante, de care istoricii nu mai pot face abstracție în explicarea unor atitudini, fapte, episoade obscure, s-au impus. Mecanismele puterii, resorturile opiniei publice, miturile din care se
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
iluminismul transilvan, de altfel, un grup de munteni au înjghebat la Brașov Societatea literară (1821), pe temeiul căreia avea să crească (1827) o alta, anonimă, socotită de Xenopol ca "strămoșul Academiei Române". Atunci a apărut la Iași Societatea de medici și naturaliști (1830), prima de acest fel de la noi, din trunchiul căreia avea să se desprindă mai târziu Societatea științifică și literară (1888). Crearea Academiei Române era expresia aceluiași spirit, care asocia exigențele culturii cu nevoia unei solidarități de breaslă, într-un moment
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
care Darío voia să o reprezinte. Or, Darío nu știa nimic despre aceste așteptări, America Latină era după trei secole de izolare în sânul monarhiei catolice, se vedea deodată proiectată într-o lume dominată de o modernă putere coloniala europeană, cu naturaliștii săi, cu comercianții și cu propriile lor interese, prejudecăți și idealuri. America Latină apare în conștiința europeană ca entitate independența, are deja dublă amprenta: distanță-diferență și exotism, poartă sigiliul unei alterități radicale. Poate că la începutul secolului al XX-lea putem
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
mecanism acționat de natură. Lipsit de suflet, de inimă, nefericitul și ghinionistul dobitoc mai este oare capabil să sufere măcar? Și chiar de-ar suferi puțin, cum ar putea să-l miște pe însuși regele creației, din vârful piramidei sale? Naturaliștii secolului al XXI-lea i-au dat o lovitură monstruoasă omului piramidal, decretând că arborele vieții, în al cărui vârf a strălucit atâta timp steaua omenirii, este o idee bună de aruncat la haine vechi. Acest arbore este, în realitate
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
se datorează vânătorilor. Unul dintre aceștia, Charles-Georges Leroy, care organiza vânătorile regale de la Versailles și de la Marly, contemporan și tovarăș al lui Diderot, Helvetius, Condillac și Buffon, se bazează pe propriile sale observații pentru a-l contrazice pe un mare naturalist, autor al Istoriei naturale, în ce privește inteligența animalelor. Discipol al lui Descartes, Buffon privește animalele ca pe niște simple automate. Lipsite de gândire și judecată, animalele au, cu siguranță, "conștiința existenței lor actuale, dar nu o au și pe cea a
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
ales, prin caracterul scenic al demersului epic, prin extraordinara concizie în stil și prin capacitatea de asimilare artistică a principiilor estetice naturaliste, reprezentate în literatura universală de opera lui Emil Zola. „I.L.Caragiale este, după Delavrancea, scriitorul cel mai zolist, naturalistul nostru prin excelență-. Nuvela „În vreme de războiurmărește un caz psihologic, în contextul unui mediu social în care setea de înavuțire veștejește spiritele. I.L.Caragiale face parte din așa numita dinastie teatrală a caragialiștilor. Dotat cu un extraordinar spirit de
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
fiziologie. Degradarea muzei, redusă la femeia care pozează sau la femeia de serviciu, se conturează în mai multe române, cum ar fi L'Œuvre de Zola, Fort comme la mort de Maupassant, Manette Solomon de Goncourt. Muză devine vulgara la naturaliști și înțepenita la simboliști. La naturaliști, mitul Muzei și al inspirației este demitizat prin tratarea grotesca a cuplurilor de artiști cu femei care nu-i înțeleg și mărturisește despre o profundă neînțelegere între sexe. Femeia, incarnare a Naturii, este proscrisa
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
care pozează sau la femeia de serviciu, se conturează în mai multe române, cum ar fi L'Œuvre de Zola, Fort comme la mort de Maupassant, Manette Solomon de Goncourt. Muză devine vulgara la naturaliști și înțepenita la simboliști. La naturaliști, mitul Muzei și al inspirației este demitizat prin tratarea grotesca a cuplurilor de artiști cu femei care nu-i înțeleg și mărturisește despre o profundă neînțelegere între sexe. Femeia, incarnare a Naturii, este proscrisa din universul artei, chiar și atunci când
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Românul realist și naturalist al secolului următor confirmă această evoluție, personajul primind un statut și o identitate tot mai complexă, în permanență evoluție. Balzac a individualizat tipul 75 și a tipizat individul, cum declara în prefață la La Comédie humaine. "Naturaliștii nu abstrag însă din lumea reală ori naturală anumite tipuri ce ar izbuti să atingă cel mai înalt numitor comun; ei caută individualul. A studia natură în tot ceea ce are ea anormal, excepțional, uneori periferic, dar mai ales in aspectele
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
ce ar izbuti să atingă cel mai înalt numitor comun; ei caută individualul. A studia natură în tot ceea ce are ea anormal, excepțional, uneori periferic, dar mai ales in aspectele sale sumbre, sordide (desigur, ne-tipice) e o pasiune a naturaliștilor" [Husar, p.119]. În comparație cu "monomaniile" personajelor balzaciene, românele din jumătate a doua a secolului al XIX-lea sunt mai puțin tipizate și mai complexe. Vom constata în literatura perioadei cercetate o individualizare mult mai nuanțată a personajelor, acestea nu mai
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
élégante et spirituelle est Parisienne" [p.IX]. Fiind de acord, în principiu, cu fiecare dintre aceste epitete, vom observa, la o analiză mai atentă a componentelor acestei formule, relativitatea lor, în pofida adverbului cu semnificație categorica réellement. În ciuda atașamentului realiștilor și naturaliștilor, portretul Parizienelor în românul secolului al XIX-lea nu insistă asupra prozopografiei; el este, de regulă, foarte vag, reprezentând o ființă vaporoasa, purtând amprenta unui tablou impresionist: "Mme Arnoux părut. Comme elle se trouvait enveloppée d'ombre, îl ne distingua
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
regizată și interpretată de ea) în cadrul unei macroficțiuni literare, o ficțiune de gradul ÎI înscrisă într-o ficțiune de gradul I, o punere în abis puternic contaminată de "teatral": coliziunea dramatică, cadrarea scenei, temporalitatea legată, mișcarea spațială. Interpretarea românului realist/naturalist că teatru duce la lectură textului că "text al spectacolului". Fiecare scenă romanesca miniaturizează în felul său teatrul existenței în care Pariziana își trăiește propriul eu că spectacol prin construcții ludice de sine. Am incercat sa intelegem modurile în care
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
apud, Banu, 2004, p.225]. Acest lucru este valabil mai ales când este vorba de un personaj atât de complex și misterios cum este Pariziana, care, ca o adevarată actrița, exploatează din plin aparențele, ocaziile, situațiile și decorul. Programul realist/naturalist își propune să dezvăluie veritabilă natură a lucrurilor. C.Seassau [p.76] observa că Zola, ca și personajele sale, este fascinat mai mult de ceea ce realitatea ascunde decât de realitate în sine. Philippe Hamon semnalează în studiul monografic Le Personnel
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
permite elucidarea mecanismelor secrete ale intrigii românești. 2.1.1. Modelul dramatic al românului modern Legăturile literaturii secolului al XIX-lea cu teatrul sunt multiple și complexe. Contrar scriitorilor din secolele clasice (cu excepția lui Voltaire), romanticii și unii realiști și naturaliști din secolul al XIX-lea sunt și autori dramatici sau lansează proiecte dramatice. Exemplar în acest sens este Hugo, iar în jumătatea a doua se cunosc preocupările teatrale ale lui Baudelaire, Flaubert și Villiers, dineul autorilor "șuierați" (Zola, Daudet, Flaubert
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
pentru descifrarea lumii: "Le théâtre devient vision du monde" [Bury, p.81]. Metaforă teatrului revine frecvent în românul secolului al XIX-lea pentru a denunța ipocrizia societății care ascunde sub aparențele de onestitate diferite ticăloșii. Acesta este laitmotivul românului realist/naturalist, care are ca obiectiv să pătrundă și să dezvăluie realitățile în profunzime. Lumea esențelor se transformă în lumea aparentelor, este vorba despre o nouă percepere a lumii fondată pe "predicatele înșelăciunii și falsității" [v.Giacetti, p.123]. Relațiile sociale, locurile
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
care iese dincolo de interiorul burghez spre spații scenice largi, cum ar fi mină, orașul, piața, halele, gară etc. Aceste reflecții demonstrează că teatrul spre care tinde Zola nu este doar al dramaturgului, ci și al regizorului [Levbarg, p.128]. Pentru naturaliști, observă Gérard Gengembre [p.151], teatrul are o înaltă valoare simbolică, funcționând că o metaforă a societății, reprezentată sub formă de drame și tablouri, deoarece estetică naturalismului este mai întâi de toate una a dramatizării. După 1880, tentativă teatrului naturalist
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
refuză chiar să joace această comedie 220. Pariziana înlocuiește pasiunea cu ambiții și capricii 221. Dragostea modernă nu mai este un foc mistuitor, este o construcție bine montată și libera în opțiuni 222. Marile iubiri nu fac parte din arsenalul naturaliștilor. Zola și Maupassant au descris femeile în raporturile lor cu bărbatul sau cu bărbații: fie tatăl, soțul, amantul sau fiul lor. La Zola și Maupassant semnificațiile personajului feminin sunt sexualitatea și alteritatea 223. Dragostea este reprezentată de naturaliști că un
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
din arsenalul naturaliștilor. Zola și Maupassant au descris femeile în raporturile lor cu bărbatul sau cu bărbații: fie tatăl, soțul, amantul sau fiul lor. La Zola și Maupassant semnificațiile personajului feminin sunt sexualitatea și alteritatea 223. Dragostea este reprezentată de naturaliști că un șiretlic al speciei feminine, care neagă toată valoarea sentimentului amoros, pentru a-l readuce la o manifestare a instinctului genezic; aceasta concepție se integrează perfect noii poetici a românului, elaborată contra romanescului. Pentru romancieri, căsătoria devine nucleu de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
element fundamental 374. Alături de cercetările de biomecanica privind corpul actorului în spațiul scenei, Meyerhold operează cu conceptul de stilizare, dominant în gândirea sa375. Tratată într-o manieră idealizata de romantici, pasiunea se impune deseori în toată brutalitatea în românul realist/naturalist din jumătatea a doua a secolului al XIX-lea. Corpul, neglijat până atunci, iese din umbră și primește consistentă și densitate în românele naturaliștilor. Căutând să completeze o elipsa a textelor clasice și romantice, realismul se interesează de sfera intimă
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]