240 matches
-
față de situația vizată de problemă, astfel încât ea nu va mai fi considerată ca atare. • Terapia strategică, al cărei reprezentant principal este J. Haley (1976), are ca idei mai semnificative: - în sistemul familial sunt importante ierarhia și puterea, cine deține controlul; - neajutorarea, incompetența și boala determină poziția de putere în familie; - simptomele individuale reflectă ceea ce se întâmplă în unitatea familială, în relațiile dintre membrii săi, fiind mai degrabă metafore ale disfuncționalității sistemului familial (vezi 10.3.); - familiile și indivizii lor au resurse
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
1991); 35% dintre bărbații violenți au fost martori când mama lor era bătută de către tată (Straus, 1980). Copiii care sunt martori la violența dintre părinți dezvoltă aceleași simptome, ca și cum ar fi fost maltratați ei înșiși. Sentimentele de oroare, rușine și neajutorare sunt chiar mai puternice decât la victimele violenței sau la agresori, deoarece copii simt că nu pot face nimic pentru a împiedica molestarea celor pe care îi iubesc. Copilul abuzat și neglijat Atunci când vorbim despre violență asupra copilului, ne referim
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
competiției interindividuale exacerbate, concomitent cu dezvoltarea coparticipării elevilor la viața colectivului din care fac parte. Toți acești factori de ambianță sporesc încrederea elevului în forțele proprii, în colectivul în care trăiește și se dezvoltă, reduc insatisfacțiile, disconfortul, sau impresia de neajutorare și de insecuritate, în general acel fond de tensiune nervoasă care facilitează acțiunea unor factori frustranți. Dar, evitarea și atenuarea efectelor unor frustrații puternice implică și luarea unor măsuri de protecție individuală, destinate sporirii rezistenței și toleranței individuale la frustrare
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
fost unul dintre primii teoreticieni care au dezvoltat termenul de „neliniște” ca o „variabilă intermediară” (care nu poate fi cunoscută direct prin observare, ci numai indirect prin consecințele sau antecedentele ei). Dintre acestea, R.S. Lazarus (op. cit., p. 184-189), menționează: a) „neajutorarea” (sau neputința) persoanei în fața pericolului sau frustrării; b) „iminența, pericolului”. În legătură cu prima condiție, D. Mechanic arată: „Într-o oarecare măsură, individul are nevoie de unelte capabile să facă față situației dificile. Pericolul depinde de felul în care o persoană se
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
silindu-și subordonații să arunce la gunoi rezultatele a nenumărate ore de muncă susținută. Clientul meu, frustrat, exasperat, împotmolit în opt proiecte aflate încă în lucru, a demisionat opt luni mai tîrziu. Impactul șefilor dificili este amplificat de sentimentul de neajutorare pe care ni-l induce poziția lor de autoritate. Ne este teamă de repercursiuni, în caz că am lua atitudine împotriva comportamentului lor supărător, iar frica se poate dovedi mai puternică și mai apăsătoare decît neplăcerile pe care le suferim din cauza lor
[Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
cei de la care posibilii noștri viitori angajatori vor dori să obțină recomandări. Este relativ ușor să te simți prins în capcană, fără nici alternativă și fără să ai la cine apela. Cu toate acestea, poți să elimini acest sentiment de neajutorare și să-ți recapeți controlul asupra fericirii și a viitorului tău, cu ajutorul unei serii de strategii adecvate și a atitudinii potrivite. în această carte vom prezenta o mare varietate de șefi răi, precum și modalitățile eficiente de a le face față
[Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
rechinii agresivi, el se aseamănă mai mult cu un coral care așteaptă răbdător ca lucrurile să ajungă la el. Dacă un șef agresiv te determină să fii defensiv și mediocru, șeful pasiv te face să acumulezi frustrare și sentimente de neajutorare. Incapacitatea sa de a lua decizii esențiale îiar uneori chiar simpleț încetinește la maximum mersul lucrurilor și poate să-ți pună piedici în calea succesului personal. Iată cîteva din simptomele șefilor cu personalități pasive: Amînarea luării deciziilor pînă în ultima
[Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
frecvente greșeli. într-un sens foarte realist, renunțăm la putere. Desigur, procedăm astfel în mod involuntar. De fapt, majoritatea oamenilor sînt complet inconștienți de ceea ce se petrece cu adevărat. Singurul lucru pe care îl percepem este sentimentul de neputință, de neajutorare care survine ca rezultat. A deține controlul asupra vieții personale înseamnă a lua decizii proprii și a nu lăsa pe alții să hotărască în locul nostru. Ori de cîte ori renunțăm la puterea noastră de a face alegeri, cedăm controlul. Renunțarea
[Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
destinului tău și îți sporește încrederea în propriile hotărîri. Cu siguranță, abordarea situației din perspectiva de victimă te conduce tot spre întrebări de tipul „De ce... ?”, însă, departe de a-ți conferi senzația de putere, acestea îți vor induce senzația de neajutorare. „De ce mi se întîmplă numai mie așa ceva?”, „De ce sînt întotdeauna singurul care lucrează peste program?”, „De ce nu-i pasă șefului de ceea ce vreau eu?”, „De ce nu poate să-i dea altcuiva de făcut asta?”. Cu cît vei începe să realizezi
[Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
animal înfrânt, ca și un om înfrânt cu "armele" sale naturale are la dispoziție o perioadă de timp de etalare a semnalelor de supunere, deci de acceptare a înfrângerii. Registrul de manifestări care semnalează acceptarea înfrângerii s-a construit pe neajutorarea specifică vârstei copilăriei, deoarece adoptarea acestui tip de comportamente solicită îndurare și ajutor: Omul dispune de o serie de semnale de liniștire care inhibă agresivitatea și activează comportamentul de ajutorare. În această categorie intră plânsul, văietatul, lăsarea capului în jos
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
Ca și tăcuta Emilia, cu siguranță, are destule dorințe care nu au fost rostite, cu toate că sunt diferite de cele ale eroinei din Povestirea cavalerului.81 Sunt multe voci în Povestirile din Canterbury, dar sunt și multe tipuri de tăcere, de la neajutorarea Emiliei până la 78 Ibidem, p. 219. 79 Ibidem, p. 220. 80 Geoffrey Chaucer, op. cit., p. 390. 81 Priscilla Martin, op. cit., p. 220. 38 oportunismul lui Mai, de la rezerva fermecătoare și căutată a stareței până la zgârcenia diacului de a rosti mai
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
supune, dominare masculină ce este pervertită însă și preluată de mama sa în scopuri malefice.” 766 Chaucer încearcă să realizeze o fuziune între idealul de viață creștină și cel al unei femei, căreia îi atribuie trăsăturile specifice pietății: rugăciunea, credința, neajutorarea în fața unor evenimente pe care nu le poate controla, pasivitatea, supunerea. Trimiterile la imaginea Fecioarei Maria abundă în cadrul povestirii, deoarece Constanța rămâne imaginea obedienței desăvârșite, a blândeții și a purității. Adevărata putere în povestire este a divinității, dar se manifestă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
complet această emoție, putem remarca faptul că invidia nu se manifestă în stare pură. Amestecată cu mânia, cu snobismul, cu ura, cu tristețea și/sau cu nefericirea, această descurajantă și epuizantă stare sufletească "ne conferă sentimentul întunecat și apăsător de neajutorare permanetizată" (Epstein, 2008, p. 137). Adeseori, în spatele invidiei se află resentimentul o emoție apropiată de mânie, de dispreț, provocată de o situație care lezează simțul dreptății. Avem tendința să îmbrăcăm invidia ostilă în haina dorinței de dreptate, atitudine desigur mult
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
comunismului și cei imediat următori: climatul de anxietate, insecuritate și nesiguranță; sindromul de neîncredere în oameni și în instituții, dezorienatrea privind identitatea colectivă (din acei ani datează grava deteriorare a identității colective țărănești); generalizarea sentimentelor de pesimism, apatie, pasivitate și neajutorare și ancorarea în imagini nostalgice ale trecutului (Sztompka, 2000) Invoc aici conceptul de traumă colectivă datorită eficacității lui în explicarea vidului de identitate pe care l-a experimentat populația din ruralul românesc după 1989 și dificultăților pe care le-a
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
s-a produs fixarea, de obicei acesta fiind o stare de insuficientă maturizare. Astfel, depresia este explicată prin apariția unor frustrări grave în perioada 0-1 an, corespunzătoare stadiului oral de dezvoltare, ceea ce determină fixația la nivelul acestui stadiu precum și redobândirea neajutorării specifice copilului aflat în această fază a dezvoltării. Autoacuzarea întâlnită în depresie este explicată prin mecanismul identificării inconștiente cu o anumită persoană care în trecut a fost iubită. Cum fixația se produce la nivelul stadiului oral, stadiu în care copilul
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
sursele externe de întărire, el nu va reuși să atingă scopuri pe termen lung constituindu-se un cerc vicios în care neatingerea scopurilor determină depresie, starea de depresie conducând la neatingerea scopurilor. 8.6.4. Modelele social-cognitive asupra depresiei Teoria neajutorării învățate O altă teorie explicativă asupra depresiei a fost elaborată în 1975, avându-l ca autor pe Martin E.P. Seligman 179. Teoria lui Seligman se bazează pe experimente cu animale, în special experimente cu câini, desfășurate în laboratorul său și
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
traversa cutia dintr-o parte în alta în care câinii au eșuat, aceștia dezvoltă o anumită pasivitate în noile situații de învățare a evitării șocurilor și chiar o reducere semnificativă a performanței. Acest fapt a fost explicat prin așa-numita "neajutorare învățată". Autorul consideră că teoria neajutorării învățate poate avea o largă aplicabilitate și în cazul oamenilor, în special pentru explicarea tulburării depresive la aceștia. Astfel, simpla observație asupra persoanelor depresive remarcă tendința acestora de a generaliza din înregistrarea unui singur
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
alta în care câinii au eșuat, aceștia dezvoltă o anumită pasivitate în noile situații de învățare a evitării șocurilor și chiar o reducere semnificativă a performanței. Acest fapt a fost explicat prin așa-numita "neajutorare învățată". Autorul consideră că teoria neajutorării învățate poate avea o largă aplicabilitate și în cazul oamenilor, în special pentru explicarea tulburării depresive la aceștia. Astfel, simpla observație asupra persoanelor depresive remarcă tendința acestora de a generaliza din înregistrarea unui singur eșec într-o situație specifică la
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
oamenilor, în special pentru explicarea tulburării depresive la aceștia. Astfel, simpla observație asupra persoanelor depresive remarcă tendința acestora de a generaliza din înregistrarea unui singur eșec într-o situație specifică la mai multe situații, eșecul determinând sentimente de inadecvare și neajutorare. Seligman consideră că neajutorarea este generată de credința potrivit căreia nu este important ce vom face pentru că rezultatele vor fi aceleași, adică rezultatul nu este contingent cu răspunsul. Autorul acestei teorii compară expunerea la șocuri inevitabile cu pierderile traumatice care
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
explicarea tulburării depresive la aceștia. Astfel, simpla observație asupra persoanelor depresive remarcă tendința acestora de a generaliza din înregistrarea unui singur eșec într-o situație specifică la mai multe situații, eșecul determinând sentimente de inadecvare și neajutorare. Seligman consideră că neajutorarea este generată de credința potrivit căreia nu este important ce vom face pentru că rezultatele vor fi aceleași, adică rezultatul nu este contingent cu răspunsul. Autorul acestei teorii compară expunerea la șocuri inevitabile cu pierderile traumatice care adesea precipită depresia (Wolman
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
expunerea la șocuri inevitabile cu pierderile traumatice care adesea precipită depresia (Wolman, 1990)180. Depresia este considerată a se naște ca rezultat al incapacității persoanei depresive de a controla în trecut evenimentele stresante și aversive și care generează sentimente de neajutorare. Aceste sentimente nu vor rămâne specifice pentru un anumit eveniment, ci vor fi generalizate și asupra altor evenimente Au fost realizate experimente analoage cu studenți care au fost expuși la zgomote inevitabile sau în sarcini de rezolvare a unor anagrame
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
unor anagrame nerezolvabile, aceștia înregistrând eșec sau întârziere în a rezolva sarcinile la care au fost supuși. În cazul oamenilor, expunerea repetată la evenimente aversive și a căror control sau anticipare nu poate fi monitorizat de către persoană duce la învățarea neajutorării care se exprimă prin deficite ale imboldului motivațional, deficite emoționale (anxietate, depresie) cu implicații psihosomatice, deficite de gândire. Cercetările actuale relevă că în cazul situațiilor incontrolabile oamenii nu cedează devenind apatici ori neinteresați, ci se comportă ca niște oameni de
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
că în cazul situațiilor incontrolabile oamenii nu cedează devenind apatici ori neinteresați, ci se comportă ca niște oameni de știință în abordarea realității, depun rezistență, testează ipoteze, se implică cognitiv sau încearcă un control secundar al evenimentelor, fără să învețe neajutorarea. Teoria neajutorării reformulată atribuțional La trei ani după elaborarea inițială a teoriei (1978), datorită evoluției cercetărilor s-au constatat anumite inconveniente ale teoriei ceea ce a stârnit cercetări mai amănunțite, astfel că Abramson, Seligman și Teasdale 181 au reformulat teoria. S-
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
cazul situațiilor incontrolabile oamenii nu cedează devenind apatici ori neinteresați, ci se comportă ca niște oameni de știință în abordarea realității, depun rezistență, testează ipoteze, se implică cognitiv sau încearcă un control secundar al evenimentelor, fără să învețe neajutorarea. Teoria neajutorării reformulată atribuțional La trei ani după elaborarea inițială a teoriei (1978), datorită evoluției cercetărilor s-au constatat anumite inconveniente ale teoriei ceea ce a stârnit cercetări mai amănunțite, astfel că Abramson, Seligman și Teasdale 181 au reformulat teoria. S-a pornit
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
au constatat anumite inconveniente ale teoriei ceea ce a stârnit cercetări mai amănunțite, astfel că Abramson, Seligman și Teasdale 181 au reformulat teoria. S-a pornit de la paradoxul legat de vină în depresie. Dacă teoria susține că depresia are la bază neajutorarea și perceperea noncontingenței dintre comportamentul individului și rezultat, este mai dificil de explicat care este cauza faptului că în depresie majoritatea persoanelor se autoblamează și se simt responsabile pentru evenimentele negative. Reformularea teoriei include câteva aspecte din domeniul psihologiei sociale
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]