214 matches
-
renunță să mai pronunțe cuvîntul întreg ai cu-cu mva ca-ca-ca-ca a vrut să spună cartea, dar a optat pentru un cuvînt mai la-nde...gură vo-vo-lumul?"), Nineta Gusti (buruienoasă la vorbă, dar o persoană tristă, care a murit în mizerie, neconsolată de faptul că a părăsit-o Beligan), Dorina Done (mereu bine dispusă, tonică, dar care a murit destul de devreme, prin ...suicid!), genialul Șt. Ciubotărașu (despre care aflăm că după ce s-a mutat, cînd bea un pahar în plus, se ducea
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
vieții religioase a existat o perioadă de abundență lacrimală, la fel s-a întîmplat și în istoria vieții literare. De la romantism pînă la ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, lacrima a fost unul din termenii frecvenți în limbajul suferinței. Neconsolat de pierderea Elenei Negri, Alecsandri plînge cu anii: „Trecutau ani de lacrimi, și mulți vor trece încă”. înstrăinat, G. Crețeanu își udă „pîinea în lacrimi”, care sînt multe, „rîuri”. Romanțele din epoca posteminesciană au, de asemenea, o „hidrografie” bogată. Nu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și suferința sapient și demn asumată. "Doliile, spunea undeva Renan, fac mai mult decât triumfurile, căci ele impun datorii și determină efortul colectiv." Acum, când poporul nostru a fost silit să asume atâtea sacrificii, când atâtea dolii ne lasă etern neconsolați, gândurile unor oameni din alt veac despre suferința regeneratoare ne reconfortează. Am putea spune, împreună cu Pârvan, că "am fost ca și un lan de grâu copt peste care a căzut grindina". Fie acesta un prilej de severă meditație, de adâncire
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
va constitui cea mai amplă parte a poemului, avem din nou prefigurată imaginea acelei societăți medievale cizelate și elaborate, de această dată accentul căzând pe ritualul iubirii curtenești. O astfel de dragoste nu poate dura, de aceea cavalerul se simte neconsolat în ciuda intenției binevoitoare a naratorului de a-l sprijini în durerea resimțită acut, și plânge pierderea femeii iubite pe un ton elegiac („Eu cel prin moarte văduvit,/ De fericire jefuit,/ Suflet stingher, surpat, urând/ Zilele, nopțile la rând!/ Viața-mi
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
această transcendere a ființei iubite, angelizarea, eterizarea ei, ridicarea pe un piedestal al perfecțiunii morale și al frumuseții absolute: „Cea mai frumoasă și mai bună,/ Desăvârșirilor cunună”668. Pierderea acestei minuni, prin moartea care răpește femeia iubită, duce la tânguirea neconsolată și tragică a îndoliatului cavaler, ce se simte, după edenica existență alături de Dalba, lipsit de orice reper, de orice sprijin, nu mai poate da un sens propriei existențe. Donna angelicata care era Dalba dispare și odată cu plecarea ei se pierde
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
compară durerea sunt Sisif și Tantal, amândoi chinuindu-se pentru eternitate în iad. Durerea pierderii iubitei pare comparabilă cu supliciul celor damnați.”670 Man in Black (cavalerul în negru) trimite și la poezia lui Dante, care se simte cu totul neconsolat în absența Beatricei. Naratorul se trezește din reveria sa, cu povestea nefericiților eroi ovidieni în mână, cea care anticipase narațiunea de mai târziu, conferindu-i poemului o structură simetrică, și face un crez din a transpune în versuri, cât mai
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
mai tânăr Concert Maestru al Filarmonicii ieșene. Pasiunea sa nesfârșită pentru muzică, talentul și dăruirea neobosită acordată studiului nu cred că mai trebuie amintite aici, tot așa cum pierderea ireparabilă suferită de familie și colegi e, omenește vorbind, indescriptibilă și de neconsolat. Altceva aș vrea să evoc acum. Într-un interviu acordat unui cotidian național cu câteva zile înainte de dispariția sa tragică, Adrian spunea că "vioara și motocicleta seamănă. Pentru amândouă îți trebuie nervii tari, talent, dedicație; ele pot fi vii în
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
cruntă e nudă, însă frumusețea voalată de ceva ce o depășește încearcă și ea să găsească drumul spre cuvînt. "Mi se întîmplă, totuși, să fiu mai puțin tranșant: nașterea îmi apare atunci ca o calamitate fără de care aș fi rămas neconsolat". (NN) Dacă Cioran este în așa măsură locuit de gustul paradoxului, e și pentru mobilitatea hermeneutică și polisemia pe care le comportă acesta, așezînd principiul contradicției în miezul său și făcînd să explodeze unitatea monolitică a logicii aristotelice. Fizica cuantică
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
un raport în care subiectul ar fi perfect detașat și neutru în fața unui obiect de studiu pasiv, ci ca o relație infinit mai complexă și nuanțată de întrepătrunderi și influ ențe reciproce. În citatul de mai sus, cuplul opozitiv calamitate / neconsolat nu anulează vanitatea intrinsecă a vieții, dar introduce privirea subiectivității, singura capabilă să altereze modul în care o suportăm. În această estetică a distanței față de sine, de Dumnezeu, de lume, pe care o practică Cioran, accentul personal al ambiguității sale
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Pablito, fratele și sufletarul Marinei, mort chiar în ziua în care Picasso era coborît în mormînt (se otrăvise cu o lună înainte), tatăl Marinei, "uriașul fragil", fiul fără personalitate al ilustrului tată, mort doi ani mai tîrziu, Marie Walter, muza neconsolată a demiurgului,spînzurată de tavanul garajului ei, consoarta ultimilor ani, Jacqueline, trăgîndu-și un glonț în tîmplă, Dora Maar, amanta ce-l idolatrizase, murind curînd în mizerie, în mijlocul pînzelor Lui, pe care refuzase să le vîndă, să fie numai ale ei
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
osîndit la 10 ani muncă silnică. Altă dramă, la Maenza: Rudolf, artist flautist, face ore de muzică cu Berta, dulcea lui soțioară, artistă harpistă. Toate bune, pînă cînd îngerașul lor de copilă moare. Moare de durere și mama Berta. Rudolf, neconsolat, începe să se cam deranjeze la cap și, de fiecare aniversare a moartei Berta, umple camera de flori și cîntă. Flautului răspunzîndu-i harpa Bertei, înfiorată de fantoma ei. O aniversare, două, trei. La a treia, Rudolf este găsit mort, cu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
i-a respins iubirea, ceea ce a determinat-o pe zeița celestă, capricioasă și răzbunătoare, să trimită Taurul ceresc să-l omoare pe trufașul rege și pe fratele lui, Enkidu. Acesta din urmă a murit și, îndurerat, Ghilgameș l-a plâns; neconsolat, a plecat să caute nemurirea. A renunțat de a căuta nemurirea, s-a întors în cetatea sa pe care a condus-o până la adânci bătrâneți. Ghilgameș, erou semilegendar, are la bază un personaj istoric real, un rege viteaz din Uruk
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
decadente încât Jean de Palacio face din ea un "mit privilegiat" (mythe privilégié)"391 este recuperată în pictura simbolistă. O serie de acte crude prezidează acest lirism, pierderea lui Euridike și moartea lui Orfeu, fie în varianta în care acesta neconsolat de pierderea femeii iubite se sinucide, fie în aceea în care este ucis de menade. Legat de pierderea lui Euridike avem pictura lui Charles de Soucy, Orfeu și Euridike (1922), intens dramatizată, cu o notă ușor artificială, deloc străină sensibilității
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
damnatio capitis cu feminitatea este clar subliniată în ambele tablouri, fecioarele crude contemplând obiectul venerației lor, le chef coupé, pe care și-l aproprie hieratic. Alexandre Séon, elevul lui Puvis de Chavannes, ne înfățișează un Orfeu la marginea unei stânci, neconsolat de pierderea iubitei sale. Pictorii simboliști-decadenți găsesc în Orfeu emblema unei melancolii fără leac, cât și posibilitatea de a sublima în artă întreaga suferință a celui care a pierdut orice rațiune de a exista. Totodată, Orfeu apare ca un efeb
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]