417 matches
-
-i spune lasă impresia că a fost pregătit cu grijă dinainte. Nici un cuvânt obscur sau greoi. Nici o metaforă neobișnuită. Tulburat este în continuare. Nu așa și-a imaginat întrevederea. Dar el nu a fost școlit să discute orice subiect pe negândite. La ei în casă, literatura nu s-a aflat niciodată la loc de cinste. Nici n-avea cum. Studiul este apanajul nobililor. Factorul semnificativ al statutului și reputației lor. Până și un împărat e judecat după elocvența sa, și mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
înalții oficiali se arătaseră cu toții dinadins mulțumiți de răspunsurile lui. Acesta era felul în care se purtau japonezii cu ceilalți. Dacă v-ați dat seama de acest lucru, eu nu mai am nimic de spus. Pe chipul misionarului înflori pe negândite un zâmbet amar. Dar dacă tot v-ați dat seama, atunci de ce mai construiți galionul? Senior Velasco, noi chiar vrem să facem negoț cu Nueva España pentru că vasele care vin din Luzon, din Macao și din țările Europei se opresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ajunsese să însemne pentru el ceea ce înseamnă cochilia pentru melc. Acum era smuls cu sila din cochilia sa. Poate... poate că am să pier în timpul acelei lungi călătorii și n-am să mă mai întorc niciodată aici în vale. Pe negândite, teama că s-ar putea să nu-și mai vadă niciodată copiii și soția îi întunecă sufletul. Apele liniștite ale golfului pe care pluteau puzderie de luntre oglindeau siluetele munților. Pe mal erau stive de cherestea. De pretutindeni se auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Yozō, căpetenia supușilor săi: — Mulțumesc. O să mergi cu mine? Răsucind între degete un pai, Yozō încuviință încet din cap. Mai mare cu trei ani decât samuraiul, Yozō avea deja prin păr fire albe. Privindu-le, samuraiul își aduse aminte pe negândite că Yozō îl învățase în tinerețe cum să se poarte cu caii sau cum să întindă capcane pentru iepuri. Tot acest servitor al său îi dăduse și primele lecții de înot și îi pusese prima oară pușca în mână. Yozō
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
soției sale care se străduia să-și stăpânească emoția. Samuraiul zâmbi silit și își plecă adânc capul către Gonshirō pe care îl ținea în brațe o slujnică și către Kanzaburō care stătea lângă ei. În acel moment se întrebă pe negândite cât de schimbați aveau să fie cei doi copii ai săi în ziua când avea să se întoarcă înapoi în vale din țara aceea îndepărtată. Unchiul îi strigă tare să aibă grijă de el. Samuraiul strânse hățurile. Cerul era senin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
se așternu o expresie de uluială nespusă, de parcă ar fi fost loviți din senin. Niște ostași ca ei care nu aveau voie să-l vadă nici măcar pe Stăpân urmau să-l întâlnească pe regele Spaniei. Adevărat? Lăsați pe mine! Pe negândite Velasco ajunsese să creadă că minciunile lui nu erau deloc minciuni, ci fapte care aveau să se împlinească în realitate. Nu, aceasta nu era o minciună. Era ținta, era țelul pe care el trebuia să-l împlinească în fapt. Velasco
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
zbengui cu piciul ăsta că n-o să vă mai ajungă curtea. Cum îl cheamă? vor să știe copiii. Nu știu, la asta n-am avut răgaz să mă gândesc. Dar, dați-i voi un nume. Bună idee! însă, luați pe negândite, nepoții nu știu ce să spună. O ramură a mărului s-a lăsat în jos. Probabil ca să vadă mai bine vițelul. La fel a făcut și o creangă de gutui, și una a părului... Mugurii lor mângâie obrajii catifelați ai copiilor. Ce-
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
covorul năzdrăvan din poveste. O poartă departe, departe, acolo unde nu ajungi nici cu pasul, nici cu privirea și nici cu gândul. Uneori, doar cu închipuirea. Căci numai cu ea poți călători atât de departe și, totuși atât de aproape. Negândit de aproape. „Na-ni, na-ni, somn ușor!” pare a cânta, din niște strune nevăzute, vântul. „Na ni, na-ni, somn ușor!” șoptesc din frunze prietenii de taină ai fetiței. Sus, sub streașină, ghidușii n-au astâmpăr. Vor s-o
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
numai tăcerea ne poate elibera - într-o măsură totuși indecisă - de asemenea paradoxuri. Dar poți întâlni, din punctul de vedere al lui Kant, o a doua situație absurdă. Ea intervine atunci când lucrul în sine ar fi socotit inexistent și de negândit ca atare. Câtă vreme nu afectează nimic, nu se manifestă și nu se arată în nici un fel, el nu există în nici un fel. Cum va răspunde Kant acestui scepticism radical? Este adevărat, nu putem cunoaște ceva decât ca fenomen, obiect
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
fi gândit. În alt loc, vorbind despre cele patru specii ale nimicului, Kant observă că lucrul în sine înseamnă altceva decât nihil negativum, „un obiect vid fără concept“. Căci afec tează totuși simțurile, reprezintă sursa inepuizabilă a unor fenomene. De negândit ar fi doar „obiectul vid fără concept, nihil negativum“. Cu exemplul lui Kant: „figura rectiliniară a două laturi“, care, imposibilă fiind, nu poate fi nici măcar imaginată. Să înțelegem de aici că am putea gândi cu privire la orice? Sigur, putem gândi orice
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Vasilescu, Editura Univers, București, 1996, p. 33.</ref> Singurul loc de întâlnire ar fi doar „vocea imaterială ce pronunță enumerarea lor“, ne-locul ca atare al limbajului. Iar acesta din urmă, „etalându-se, nu deschide niciodată decât un spațiu de negândit“. Cred că aici Foucault este un pic dator unei logici bivalente. Pe de o parte, constată obișnuința noastră de a gândi doar ceea ce se supune unei ordini, „milenara noastră practică a Aceluiași și a Diferitului“. Pe de altă parte, sesizează
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
descrie ceva monstruos, monstruozitatea se strecoară în „acel alb interstițial care separă ființele unele de altele“. Nu aș consimți la acest mod de a judeca lucrurile, deși poate fi avut în vedere. Desigur, Borges aduce în față ceva realmente de negândit. Orice clasificare eșuează în fața celor pe care le propune universul însuși. Spune singur de altfel că „nu există clasificare a universului care să nu fie arbitrară și conjecturală; pricina este foarte simplă: nu știm ce este universul“<ref id="200
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cititorul. În fond, ce poți aștepta atunci când ți se spune cum se împart animalele pentru o privire complet străină? Nicidecum un criteriu logic, după care întregul să se distribuie până la ultima sa parte. Viziunea exotică face totuși dreptate celor de negândit, adică celor absurde, află un mod de a spune ceea ce este de nespus. Iar absurdul poate fi regăsit altfel, cu imaginație și cu bună dispoziție. Sau cu acea frumusețe a privirii ce recapătă o neașteptată inocență. Borges nu aduce în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
că numai tăcerea ne poate elibera - întro măsură totuși indecisă - de asemenea paradoxuri. Dar poți întâlni, din punctul de vedere al lui Kant, o a doua situație absurdă. Ea intervine atunci când lucrul în sine ar fi socotit inexistent și de negândit ca atare. Câtă vreme nu afectează nimic, nu se manifestă și nu se arată în nici un fel, el nu există în nici un fel. Cum va răspunde Kant acestui scepticism radical? Este adevărat, nu putem cunoaște ceva decât ca fenomen, obiect
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
fi gândit. În alt loc, vorbind despre cele patru specii ale nimicului, Kant observă că lucrul în sine înseamnă altceva decât nihil negativum, „un obiect vid fără concept“. Căci afec tează totuși simțurile, reprezintă sursa inepuizabilă a unor fenomene. De negândit ar fi doar „obiectul vid fără concept, nihil negativum“. Cu exemplul lui Kant: „figura rectiliniară a două laturi“, care, imposibilă fiind, nu poate fi nici măcar imaginată. Să înțelegem de aici că am putea gândi cu privire la orice? Sigur, putem gândi orice
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
și Mircea Vasilescu, Editura Univers, București, 1996, p. 33.</ref> Singurul loc de întâlnire ar fi doar „vocea imaterială ce pronunță enumerarea lor“, nelocul ca atare al limbajului. Iar acesta din urmă, „etalânduse, nu deschide niciodată decât un spațiu de negândit“. Cred că aici Foucault este un pic dator unei logici bivalente. Pe de o parte, constată obișnuința noastră de a gândi doar ceea ce se supune unei ordini, „milenara noastră practică a Aceluiași și a Diferitului“. Pe de altă parte, sesizează
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
descrie ceva monstruos, monstruozitatea se strecoară în „acel alb interstițial care separă ființele unele de altele“. Nu aș consimți la acest mod de a judeca lucrurile, deși poate fi avut în vedere. Desigur, Borges aduce în față ceva realmente de negândit. Orice clasificare eșuează în fața celor pe care le propune universul însuși. Spune singur de altfel că „nu există clasificare a universului care să nu fie arbitrară și conjecturală; pricina este foarte simplă: nu știm ce este universul“<ref id="200
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cititorul. În fond, ce poți aștepta atunci când ți se spune cum se împart animalele pentru o privire complet străină? Nicidecum un criteriu logic, după care întregul să se distribuie până la ultima sa parte. Viziunea exotică face totuși dreptate celor de negândit, adică celor absurde, află un mod de a spune ceea ce este de nespus. Iar absurdul poate fi regăsit altfel, cu imaginație și cu bună dispoziție. Sau cu acea frumusețe a privirii ce recapătă o neașteptată inocență. Borges nu aduce în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
mal totdeauna am căutat stoluri /nu mă tem să cad din cer/ pistruii de pe nas de la o vreme sunt triști tu ești tot eu timpul nu bate de două ori cărări mă vindec de unghiurile drepte fac avioane din cuvintele negândite și-mi dau drumul dragostea m-a atins cu mâna de sus și pot merge la râu peștișorul de aur privește cu milă din acvariu nu am nevoie de castele sau de vreun prinț prăpădit povestea mea s-a înecat
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
și-acum de comuna voastră, de voi toți și de Lung. Ce mai face Lung?”, iar ultima cu încheierea: „Mă gândeam în vara asta, care e pe terminate, să petrec cu voi o săptămână, dar concediul mi-a zburat pe negândite”. „Poate se jenează, gândi. Au trecut șapte ani, dar nu pentru că ne-a uitat n-a mai venit pe aici; dacă ar fi așa nu ne-ar fi scris. Și întotdeauna e drăguț cu tata când acesta merge la oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
miracol, la fel și pentru alții (aidoma și mie, câteodată, care scriu aceste rânduri) secrete refugii în tinerețe. Aceste performanțe aparțin bineînțeles spiritului, arătându-și dominația, în timp ce materia își continuă drumul ei în nimicnicie... „Ce dimineață frumoasă, Keti!” spusei pe negândite, ca o reacție firească la lumina frunzelor de primăvară, și, deodată, mă surprinsei așteptându-i răspunsul, dar vorba ei nu se ivi. Eram singur. Mă simțeam mult prea singur, domnul Pavel nu putea să umple acest gol, era o singurătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ce am de făcut. A venit timpul să pornesc. Am pornit-o pe chei spre locul de îmbarcare. Dintr-un impuls i-am telefonat amicei mele Martina, să-i mai spun o dată la revedere. Cu totul pe neașteptate, și pe negândite, mi se pare absolut firesc să zbor cu clasa întâi. De curând au fost comise în cartierul meu mai multe crime ale căror victime au fost poponari. Ei bine, s-ar putea spune că suntem în plin sezon de ucidere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
să-mi povestești... Nu, nu. Mai bine să auzi și să știi cu cine Îți pui În joc gologanii. CÎnd m-am Întors la mine acasă, am fost Înștiințat că locuința fusese expropriată de guvern, o dată cu toată averea mea. Pe negîndite, mă transformasem Într-un cerșetor. Am Încercat să fac rost de un loc de muncă. Am fost refuzat. Singurul lucru de care puteam face rost era o sticlă de vin vărsat, la cîteva centime. E o otravă lentă, care Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mai putea publica rubrica permanentă. — Nu vor să aibă necazuri, și Îi Înțeleg. — Și ce-ai să faci? — Am să mă Îmbăt, deocamdată. Miquel abia dacă a băut o jumătate de pahar, Însă eu am dughit aproape toată sticla, pe negîndite și pe stomacul gol. Era aproape miezul nopții cînd m-a cuprins un somn de neînvins și m-am prăbușit pe sofa. Am visat că Miquel mă săruta pe frunte și mă acoperea cu o pătură. CÎnd m-am trezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și am recunoscut imaginea țintuită de zid. Era o copie identică a fotografiei pe jumătate arse pe care un necunoscut o lăsase pe tejghea, În librărie. În fotografie, Julián și Penélope, adolescenți, zîmbeau către o viață ce le scăpase pe negîndite. Lama pumnalului străpungea pieptul lui Julián. Am Înțeles atunci că nu Laín Coubert sau Julián Carax lăsase acea fotografie ca pe o invitație. Fusese Fumero. Fotografia fusese o momeală otrăvită. Am ridicat mîna să smulg cuțitul, dar atingerea Înghețată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]