247 matches
-
Omul stă drept numai pentru a-și ascunde lui însuși cât este de gârbovit înlăuntru. Plictiseala: a nu mai avea cumpăt în timp. Inima e locul în care noaptea se-ntîlnește cu dorința de-a muri, spre a se întrece-n nesfârșire... Nici mările, nici cerul, nici Dumnezeu și nici lumea toată nu sânt un univers. Numai irealitatea muzicii... Uitarea tămăduiește pe toți, afară de acei ce au conștiința conștiinței lor, fenomen de luciditate care te așază paralel spiritului, într-o ultimă dedublare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ce se întâmpla cu el? A refuzat categoric, știa că sălile albe și culoarele și halatele albe și zâmbetele stereotipe sau chiar calde ale surorilor ar fi fost inutile și s-ar fi simțit într-o cușcă monstruoasă, lipsit de nesfârșirea trotuarelor pe care continua să le străbată. Fuma în neștire și întorcea pe toate fețele tot ce se întâmpla și ce nu se întâmpla și tot ce se întâmplase, convins că îi este foarte dor de acea femeie, de parcă nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
un orb ar fi putut să vadă. Omul de care depindea soarta a trei mari imperii și a mai multor țări sau principate mărunte de pe cuprinsul Europei iubea. ținea strâns în brațe femeia. O iubea între cer și pământ, în nesfârșirea albă a dăruirii de sine. Și mai era ceva în expresia bărbatului, ceva care, în mod inexplicabil, neașteptat, îl tăie drept în inimă. O fulgerare de diamant. O tăietură fină, surprinzător de profundă. Și durerea îl făcu să geamă. Privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
melancolie imperială se așeză atunci ca o coroană grea pe capul lui Napoleon. Și, în acele ceasuri lungi de tăcere îmbufnată, vedea lucrurile într-o cu totul altă lumină decât atunci când zărise, pentru prima oară, întinderea arămie a stepei. Doar nesfârșire aspră, neprimitoare, presărată cu rare fire uscate de vegetație. Undeva, în față, întrezărise dosul unor cai dispărând la orizont. Atunci râsese cu satisfacție. Patrulele de cazaci se temeau, fugeau mâncând pământul din calea lui. Acum priveliștea aceea revenea ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
naiv, Pescărușii de la malul mării, Gruia Novac crede că „și-a dobândit dreptul de a se pierde în lumea vitalistă eternă“. În versurile stângace ale lui Nicolae Pandelaș, din volumul Superlativul vulnerabil, descifrează „o muzicalitate canonică, cu o incantație sugerând nesfârșirea“. Pe Dumitru D. Palade, autorul unui volum de versuri artificioase, Atât cât se poate, îl consideră „un cerebral care cerne totul prin sita melancolicului“ și „își taie singur cărări noi“. Un roman bombastic și prolix de Marian Constandache, Guvernatorul giruietelor
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
singure. În loc de asta, ca și cum ai fuma zece țigări deodată; În timp ce bei și whisky; În timp ce ești și antrenat Într-un episod sexual cu alte trei sau patru persoane; În timp ce auzi formații de muzică; În timp ce primești notații științifice - astfel engagé la capacitate... nesfârșirea, presiunea așteptărilor moderne. Lal strigă: — Vai de mine! Așa ceva este intolerabil! Intolerabil! De ce mi se aruncă pe cap așa o pedeapsă! — Toarnă-i un coniac doctorului Lal, Margotte. Nu beau! Nu beau! Pe fondul Întunecat al bărbii dinții erau Încleștați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
nici la doi pași. Fiecare luptător putea vedea doar până la omul de lângă el. Comenzile se auzeau șoptit, propagate parcă printr-o perdea de pâslă. Se auzea, vag, câte un nechezat de cal. Clinchetele de arme se pierdeau și ele În nesfârșirea ceții. Tropote se apropiau, apoi se depărtau și dispăreau În neant. Ceva, totuși, se mișca. Porunci treceau din om În om. În fiecare grup apăruseră luptători cu semnul scutului și spadei, purtând arcuri mari și câte trei tolbe de săgeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Ordinului Cuceritorilor. Îngenuncheară negustori, ieniceri, iscoade, spioni, cerșetori. La capătul pieței mai rămăseseră doar războinicii lui Midhat, călări, dar și aceștia descălecară și căzură În genunchi. Dincolo de acea mare de oameni Învinși, Oan-san văzu malul mării și freamătul valurilor. O nesfârșire de spumă care Îl despărțea de ținuturile Dobrogei și de curgerea majestuoasă a Dunării. Și de Moldova, unde se afla trecutul și viața lui parcă uitată. Trebuia să reziste și să facă exact ceea ce tradițiile acestui colț de lume Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Într-un moment crucial pentru soarta țării. Sau pentru soarta unei persoane de mare importanță pentru familia căpitanului Oană. - Ce vești, Cosmin? se auzi glasul Erinei, care se apropiase abia după ce mesagerul părăsise tabăra. Căpitanul ridică privirile deasupra ei, spre nesfârșirea câmpiei. Aveau drum lung până la Prut, și de acolo până la Murgeni. O privi tăcut și intens, ca și cum ar fi vrut s-o ferească de propriile lui cuvinte. Dar nu mai era timp pentru amânări. Întreaga Moldovă murea puțin câte puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
SIMULTAN Ne cronometråm respirațiile inspirațiile mai ales așteptând nesfârșirea så ne invite la valsul solemn O îmbråțișare simultanå în sine O chemare și un råspuns Eu Și lumina
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1625]
-
să trimită către un segment bine definit al tradiției vizuale sau literare. Francez, Bob Morane locuiește în apartamentul său londonez, de unde se avântă spre a descifra enigme ce evocă gramatica lui Sherlock Holmes. Spiritul galic este mobilizat spre a întâlni nesfârșirea Vestului american, căci Bob Morane redă indie nilor amenințați de rapacitatea capitaliștilor veroși demni ta tea originară. În fine, tot Bob Morane este cel care întrevede, ca printr-o viziune modelată de textul lui Conan Doyle, maiestatea terifiantă a unei
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
M-AȘ ROTI... M-aș roti, m-aș roti ca în horă, Pe străbunul pământ, m-aș roti Preaslăvind ipostaza de-a fi, Sub rotirea trecândă prin oră; M-aș roti, m-aș roti legănat În a zborului clipă fugară, Nesfârșirea, fărâmă să-mi pară Peste dânsa-n rotiri proiectat; M-aș roti, m-aș roti însemnând Timp și spațiu prin văzduh înainte, Să găsesc pentru toate cuvinte Prin rotiri, tot mereu luminând...
M-A? ROTI... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83832_a_85157]
-
bob de rouă și raporturile de timp la o picătură de vreme, în ce limitare microscopică s-ar pierde milioanele de îndeletniciri ale oamenilor, în ce părere de timp simțământul de bucurie! În acești atomi de spațiu și timp, câtă nesfârșire...! Cadrul și atmosfera... bineînțeles romantice! CEZARA: Ce alegem pentru noi? IERONIM: Liniștea. Ce zici de-o barcă pe un fluviu larg... Larg și liniștit, pe undele căruia să coborâm încet, așteptând marea? CEZARA: Așteptând marea... Nu-i rău! REGIZORUL: Perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Zadarnic încerci să-mi cuprinzi mâna! Du-te înapoi. Drag îmi vei rămâne și mereu depărtat. Și-mi voi purta mereu umbra amăgitoare prin spațiul neguros al timpului. Du-te, Făt-Frumos! IERONIM: Am să rătăcesc, fără popas și mâhnit, în nesfârșirea sufletului meu. Blestemul e mai tare decât mine! FRUMOASA FĂRĂ CORP: Ți-am spus că așa va fi! Plătim cu lungi tristeți orice părere de bucurie. (se depărtează) Totuși, nu uita, luna-nfrumusețează lumea pentru dragostea noastră! (dispare) IERONIM: Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
poezia Noi a lui Octavian Goga, prin care ne inițiază în misterul absolutului cântului românesc: "Privighetori din alte țări/ Vin doina să ne-asculte". Sau finalul din poezia lui Lucian Blaga, Cântăreții bolnavi: Răni ducem izvoare/ deschise sub haină./ Sporim nesfârșirea/ c-un cântec, c-o taină". Iată interdicția lui Hafiz adresată celor cred că-i pot descifra misterul inefabilului din gazelurile sale: Nu-ți pune istețimea ca să-nțelegi ce-am spus, Căci pana-mi are-o taină și scrie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un singur dor, Strigoii, dar mai ales în Luceafărul, unde profilul spiritual al personajelor, orizontul lor de gândire este exprimat prin perspective spațiale adecvate. Palatul cu bolțile înalte și sumbre formează cadrul simțământului vag încă, dar totuși înalt al Cătălinei; nesfârșirea parcursă fulgerător de luceafăr în drumul său spre Demiurg plasticizează supramăsura patimii și natura superioară a lui Hyperion; dimpotrivă, ungherul întunecat din palat, unde pajul oprește prima oară prințesa, este pe măsura sentimentului celor doi fericiți pământeni, în contrast cu tot înaltul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
micului tipar în general valoare primordială în univers. Ca și la Eminescu, la poetul din Lancrăm totul se petrece pe plan cosmic. Un element, un fapt cu rezonanță de nemărginire transmută lucrurile printr-o magie rară în peisajul albastru al nesfârșiri: "Inima tresare și răspunde-n Ursa Mare"; ".Oaspeți suntem/ în tinda luminii/ cu cerul vecini"; S-a întors, ah! în lume-o stea/ mi-s arse mâinile de ea"; În seara aceea ceva se schimbase nespus/ aici-n pământeana epocă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
întrece sacrificiul la care sunt supuse Antigona și Ifigenia. Pentru Omar Khayyam totul este nimicnicie. Oamenii sunt jucării de care timpul se amuză și apoi le sfarmă și le preschimbă în cenuși spulberate de-a lungul veșniciei: O clipă-n nesfârșirea neantului, și-o clipă Din dulcele vieții gustăm și-apoi, nimic. Sus neclintiți stau aștrii, iar caravana-n pripă Pornește spre tărâmul eternului Nimic. Khayyam, cel care poseda o erudiție universală, afirmă că taina universului rămâne de nepătruns. Învăț în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un moment de depășire senină a suferinței și mizeriei acestei existențe unde absurditate și "noroi este totul". Astfel, refugiul în natură îl face pe poet să uite nu numai lumea, dar și pe sine însuși, pierzându-și identitatea într-o nesfârșire devenită o pură încântare fără nume: "În necuprins se-neacă al meu gând. Și ce-ncântare să naufragiez în vasta mare..." Neliniștea shakespeariană se află simbolizată înainte de toate în tragedia Hamlet. Această neliniște a incertitudinii inițiată de suspiciunea că unchiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
partea a doua evoluției liricii sale, a condamnat absurdul unei vieți a durerii și a tăcerii din partea cerului: "Răni ducem, izvoare,/ Ascunse sub haină". Se adaugă absurdul tăcerii demiurgului, astfel încât noi rămânând o taină într-o taină mai mare: "Sporim nesfârșirea c-un cântec, c-o taină", absurd evocat și de Arghezi, care ar fi voit să-l "pipăie" pe Dumnezeu și să "urle, convins în fine este!" Până și un mare optimist, iubitor al vieții și al Creației în general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
umană. Prima împunsătură fu deosebit de curbată, o curbă lungă care nu se observa decât dacă mergeai spre ea, ca în Bărăgan, când apare orizontul și în sfârșit poți să-l atingi cu mâna, dar din care se naște o altă nesfârșire, din fața căreia orizontul se retrage. Așa și curba noastră, doar că ducea greșit. De la est la sud, pe când ea trebuia să fie de la vest la nord. "E clar, zise baba după ce pipăi atentă urma cusăturii. Nu mai văd! Mi-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Profesorii puneau clătinarea lor oglindită în retrovizoarele uriașe pe seama nețărmuritelor intersecții ale destinelor care puteau tulbura pe oricine, darămite pe niște gunoaie cu ochi de pe marginea liniei. Singura care saluta ca o oligofrenă, atât Luna, Soarele, umbrele, vidul, fluierele și nesfârșirea de trenuri, era Any Palade. Se închipuia muză a fiecărui mecanic de locomotivă, fie din trecut sau din viitor. Ce i-ar fi garat monstrul de fier la picioare pentru că ea era Any Palade și nimic mai mult! Stoian și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
DE VOI ÎNVINGE... Edemic vis sculptat în roci de gând, Să-l rup aș vrea din locul fără clint Din ne-ndurata clipă picurând Făr-a-ncerca mereu să mă mai mint; Cum s-au mințit sub mistica privire A nesfârșirii, plină de mister, Acei ce dorm de veci prin cimitire Și-așteaptă liniștiți, s-ajungă-n cer... Nu vis! Ajunge rana înșelării Și neputința de-a clădi în gol, Pe frământarea delirând a mării, Pe care-mi dai nepământesc ocol; Mă lasă
DE VOI ?NVINGE... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83778_a_85103]
-
Poezia este pentru mine cântecul de sirenă, ce m-a urmărit și mă urmărește, zorii, scăldându-se ca pruncii În lacrimi de fericire! Poezia este cea care mă ajută să evadez din sclavia voinței, iar spiritu-mi poate hoinări liber pe nesfârșirile albastre, căutându-și drumul spre adevăratele origini, spre o lume neștiută Încă, lepădându-și pe țărmul vieții trupu-i cu iz nociv de lut! Marele Creator mi-a dăruit un talant și multă vreme n-am știut cum să-l fac
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
începuturilor lumii. Grădina Paradisului cu Adam și Eva - știu și eu? -, era un imn închinat frumuseții trupului omenesc, masculin și feminin, și o laudă Naturii sublime - indiferentă, frumoasă și crudă. Îți dădea un sentiment îngrozitor al nemărginirii spațiului și al nesfârșirii timpului. Pentru că pictase pomi pe care îi văd în fiecare zi în jurul meu, cocotieri, smochini indieni, poinciane cu florile stacojii, cei ce dau perele avocado. De atunci încoace i-am văzut altfel, de parcă ar fi existat în ei un spirit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]