458 matches
-
în Starea spirituală a vremii noastre (Die geistige Situation der Zeit, 1931), Husserl în Criza științelor europene (Die Krisis der europäischen Wissenschaften, 1936), Horkheimer și Adorno în Dialectica iluminismului (Dialektik der Aufklärung, 1947), și-au conceput opera apărută din criza nihilistă. Fenomenul numit "critica civilizației" nu s-a limitat totuși la mediul cultural de limbă germană, ci s-a manifestat în toată Europa: el a apărut în Franța lui Valéry (La Crise de l'esprit, 1919) și Julien Benda (La Trahison
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
pentru care Broch se îndepărtează definitiv de Nietzsche constă în primatul eticii asupra esteticii pe care acesta intenționează să-l impună, modificând în același timp și funcția artei: dacă la Nietzsche, aceasta este o funcție a vieții concepute în mod nihilist ca pură voință de putere, la el devine în schimb expresie și deschidere a adevărului. În timp ce pentru Nietzsche "adevărul", dacă mai este deja legitim să vorbim despre adevăr, este acel "tip de eroare", acea ficțiune necesară ca strategie de supraviețuire
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
devenirii. Este vorba despre un experiment estetico-metafizic ce ar vrea să se proiecteze dincolo de nihilism. Fapt este că, dincolo de aceste aspirații postnihiliste ale sale, Benn rămâne alături de Jünger, Heidegger și Carl Schmitt printre cei care au experimentat în profunzime destinul nihilist al secolului XX și care au încercat să deschidă căi și perspective pentru a i se sustrage. Capitolul 10 Nihilismul european în istoria ființei: Heidegger și Nietzsche Toate adevărurile duc spre un singur adevăr dar potecile sunt întrerupte. "Îmi privesc
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
și a cauzelor sale mai profunde, el o ia pe un alt drum, deschizând o polemică cu Jünger. El este convins, firește, că scrierile lui Jünger nu merită să fie considerate în același mod cu "actele de arhivă ale mișcării nihiliste"178, dar consideră că sugestiva descriere literară a nihilismului trasată de Jünger nu permite o analiză filozofică profundă a maladiei. Și aceasta întrucât, în descrierea jüngeriană, nici metafizica nietzscheană a voinței de putere, nici realizarea sa în tehnica înțeleasă ca
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
a avut mai ales meritul de a fi adus la lumină conexiunile structurale dintre gnoza antică și existențialismul și nihilismul contemporane, și de a fi utilizat modelul de gândire gnostic drept cheie de interpretare pentru a înțelege criza existențială și nihilistă a omului de astăzi. Jonas realizează o reconstrucție istorică aprofundată a gnozei antice, derivând de aici un profil tipologic, pentru a arăta în ce mod confruntarea cu paradigma gnostică eliberează problemele puse de nihilism și de existențialism din temnița absurdului
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
unor gânditori ca Jean-Paul Sartre și Albert Camus a adus o contribuție decisivă la tematizarea și înțelegerea existenței umane. În scrierile lui Sartre, de exemplu, unde conceptul de nihilism nu este folosit ca atare, se remarcă pretutindeni prezența unei atitudini nihiliste explicite, uneori aproape ostentative. Acest lucru este valabil mai ales pentru scrierile din perioada existențialistă. În Ființa și neantul (1943) ale cărei intuiții sunt pregătite și însoțite de o copioasă producție literară, în cadrul căreia se distinge prin atmosfera nihilistă evocată
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
atitudini nihiliste explicite, uneori aproape ostentative. Acest lucru este valabil mai ales pentru scrierile din perioada existențialistă. În Ființa și neantul (1943) ale cărei intuiții sunt pregătite și însoțite de o copioasă producție literară, în cadrul căreia se distinge prin atmosfera nihilistă evocată romanul filozofic Greața (1938) nimicul și negativitatea se află în centrul argumentării, având o funcție determinantă în efortul de a defini libertatea radicală a existenței umane. Aceasta din urmă, în măsura în care este liberă, nu poate fi condiționată de vreo determinare
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
transformă în lipsă de ființă, așadar în nimic. Concluzia lui Sartre este coerentă: omul este o pasiune inutilă. Apare aici, deși neexplicitat, motivul nihilismului gnostic. Cel care în schimb are pe deplin prezentă structura gnostică subîntinsă propriei reflecții existențialiste și nihiliste este Camus. Această conștiință nu surprinde dacă avem în vedere faptul că în teza de licență Metafizică creștină și neoplatonism (1936), unde în centrul argumentării se află figurile lui Plotin și Augustin, Camus se ocupase de gnoză și îi dedicase
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
Natura lumii este indiferența absolută, iar datoria filozofului este cel puțin să fie asemănător naturii lumii 201. Noi invocăm haosul și moartea abătute asupra acestui univers și le aplaudăm venirea.202 Viitorul va spune că adevărații clarvăzători erau anarhicii și nihiliștii 203. Principiul în jurul căruia gravitează motivele reflecției sale apăsătoare și disperate ar putea fi definit ca "defetism filozofic": indiferență absolută față de ceea ce este existent, ros de cariul decadenței, opoziția inflexibilă față de orice ideal, respingerea apodictică a oricărei transcendențe și ordini
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
Schmitt Profanul ia în râs soluțiile filozofului pentru că nu îi cunoaște problemele. Spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în cultura franceză, cel puțin în cazul unor gânditori precum Camus, Bataille și mai ales Cioran, care se complac în spleen-ul lor nihilist, nu putem spune același lucru despre gânditorii de pe celălalt mal al Rinului. Desigur, marii teoreticieni germani ai nihilismului Benn, Jünger, Heidegger s-au aplecat atât de mult asupra experienței nihiliste încât adesea această propensiune le-a fost reproșată ca o
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
mai ales Cioran, care se complac în spleen-ul lor nihilist, nu putem spune același lucru despre gânditorii de pe celălalt mal al Rinului. Desigur, marii teoreticieni germani ai nihilismului Benn, Jünger, Heidegger s-au aplecat atât de mult asupra experienței nihiliste încât adesea această propensiune le-a fost reproșată ca o vină. De fapt, gândirea lor este determinată în profunzime de voința de a depăși, sau cel puțin de a exorciza, criza și negativitatea a căror expresie o reprezintă o astfel
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
care l-a determinat să deschidă cutia nihilismului. Capitolul 14 Nihilism, posthistoire, sfârșit al istoriei: Kojève, Gehlen Adevărul este în istorie, dar istoria nu este adevărul. În cursul secularizării a cărei dinamică este revelată în opera lui Carl Schmitt neutralizarea nihilistă a valorilor atacă și înțelegerea istoriei, înțeleasă ca orizont al acțiunii umane care se înalță între trecut și viitor cuprinzând dezvoltarea treptată a evenimentelor. În filozofiile moderne ale istoriei născute din secularizarea unor motive sacre la Bossuet (Discurs despre istoria
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
și disperat și veleități individuale și umanitare 239. Dincolo de aceste ocurențe istorico-terminologice, cultura italiană a adus contribuții importante la analiza nihilismului în plan teoretic. În anii '60 și '80 ai secolului XX s-a înregistrat o adevărată înflorire a literaturii nihiliste, apărută concomitent cu gândirea lui Nietzsche și Heidegger. Așa s-a născut o amplă dezbatere în care s-a afirmat exigența unei critici filozofice a actualității și în care au intervenit gânditori de diferite orientări precum Pareyson, Caracciolo, Severino, Sini
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
sale, având convingerea însă că asimilarea teoretică a fenomenului deschide drumul depășirii sale. Această ultimă exigență explică legarea constantă fie la Pareyson, fie la Caracciolo de problematica sacrului și religiosului, în care se întrevede o cale de ieșire din formele nihiliste ale modernității. Școala lui Pareyson a dat naștere însă și unei interpretări opuse nihilismului, care a ajuns să dea tonul dezbaterii: cea a lui Gianni Vattimo. Acesta nu a recuzat nihilismul drept un rău al culturii noastre, ci a susținut
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
aceasta din urmă nu este încă îndeajuns de nihilistă, nu a renunțat încă la voința de a impune un sens lucrurilor, și că nu știe încă să le accepte în devenirea lor nepervertită. Vattimo a situat cu toate acestea conștiința nihilistă, astfel înțeleasă, în orizontul gândirii sale și nu a ezitat să se numească apologet al nihilismului. Acesta și-a declarat în consecință propria "vocație nihilistă" și a salutat în mod coerent fenomenele nihiliste ale culturii contemporane ca evenimente pozitive. Intervenind
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
încă să le accepte în devenirea lor nepervertită. Vattimo a situat cu toate acestea conștiința nihilistă, astfel înțeleasă, în orizontul gândirii sale și nu a ezitat să se numească apologet al nihilismului. Acesta și-a declarat în consecință propria "vocație nihilistă" și a salutat în mod coerent fenomenele nihiliste ale culturii contemporane ca evenimente pozitive. Intervenind în acest sens în dezbaterea filozofică asupra unor teme precum criza gândirii dialectice (Aventurile diferenței, 1980), moartea subiectului (Dincolo de subiect, 1981), cultura postmodernă (Sfârșitul modernității
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
Vattimo a situat cu toate acestea conștiința nihilistă, astfel înțeleasă, în orizontul gândirii sale și nu a ezitat să se numească apologet al nihilismului. Acesta și-a declarat în consecință propria "vocație nihilistă" și a salutat în mod coerent fenomenele nihiliste ale culturii contemporane ca evenimente pozitive. Intervenind în acest sens în dezbaterea filozofică asupra unor teme precum criza gândirii dialectice (Aventurile diferenței, 1980), moartea subiectului (Dincolo de subiect, 1981), cultura postmodernă (Sfârșitul modernității, 1985) el a focalizat în mod progresiv o
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
al incomensurabilității. Așa au apărut teoretizarea unor operațiuni, atitudini și practici culturale de ruptură, precum "fragmentarea" și "regionalizarea" formelor de cunoaștere, "decanonizarea", sau abandonul "canoanelor" tradiționale și "hibridizarea" sau contaminarea genurilor 240. Toate acestea au fost afirmate revendicând o predispoziție nihilistă. Dacă, așa cum vrea gândirea slabă, acceptăm devenirea lucrurilor cu docilitate, fără să o răstălmăcim și nici transcende, atunci nihilismul întunecat și nostalgic, care apare când se cultivă încă memoria și nostalgia valorilor pierdute, se dezagregă și se deschide, cu Nietzsche
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
necesității, Milano 1980), Il giogo (Jugul, 1989), Tautótes (1995) și La Gloria (2001), în care este reluat vastul proiect speculativ al primelor opere sistematice cu intenția de a expune într-un mod încă și mai riguros, ca alternativă la alienarea nihilistă a Occidentului, structura adevărului ființei din punctul de vedere al necesității unui astfel de adevăr. Iar în ceea ce privește problema nihilismului și a tehnicii, importantă este și interpretarea lui Leopardi căreia Severino i-a dedicat nu mai puțin de două cărți: Il
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
un nivel ontologic mai radical în raport cu structurile devenirii istorice identificate de Hegel, Marx, Nietzsche și de psihanaliză. O astfel de structură inconștientă poate fi pusă în relație, în esența sa, cu decizia că ființarea nu este nimic. Iar acest act nihilist de voință este atribuit tuturor formelor și etapelor gândirii occidentale, în măsura în care ceea ce le apropie pe toate este credința în devenire, sau convingerea că toate lucrurile se află și evoluează în timp. Credința că "totul curge și nimic nu rămâne" (pánta
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
sensul fundamental al nihilismului este de a nimici lucrurile, persuasiunea că ființarea nu este nimic, și este acțiunea călăuzită și stabilită de această persuasiune 245. Începând cu Parmenide, Occidentul rămâne pentru Severino în interiorul orizontului unui astfel de nihilism. Mai mult, nihiliste ar fi toate civilizațiile, toate popoarele și religiile, instituțiile sociale, masele și indivizii care și-au păstrat credința în devenire. În civilizația occidentală, odată cu tehnica, o asemenea credință ar ajunge la forma sa mai înaltă și la răspândirea sa cea
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
tehnica, o asemenea credință ar ajunge la forma sa mai înaltă și la răspândirea sa cea mai profundă și de neînlăturat. De fapt, acolo unde nu doar gândirea, ci și modul de a acționa al omului este călăuzit de convingerea nihilistă că lucrurile nu sunt nimic în sensul că pot fi derivate din nimic și readuse la nimic, sau fabricate și distruse, nihilismul ajunge la gradul său maxim de realitate. Dar tehnica este tocmai acest lucru, din moment ce presupune că lucrurile pot
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
filozofice de la Platon la Husserl. Iar declinul valorilor imuabile nu este numai un proces de tip sociologico-cultural, ci își are cauza în alegerea metafizico-nihilistă a devenirii. În acest sens, reținând sensul precis în care Severino susține că civilizația occidentală este nihilistă și termenii în care acesta îi critică manifestările, trebuie să spunem că o bună parte din atenția pe care operele sale au suscitat-o se bazează pe un echivoc. Acesta constă în faptul de a crede că el vorbește despre
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
trebuie înțeles ca ieșirea din nimic și întoarcerea la acesta, ci ca apariția și dispariția a ceea ce este etern. Dacă noi îngăduim ca această structură necesară și incontestabilă să vină la lumină în gândirea și în spunerea noastră, atunci credința nihilistă în devenirea ființărilor, adică voința obstinată de a locui în timp, așadar în afara necesității, și de a separa ființarea de ființa sa, va apărea aceasta este teza severiniană drept forma cea mai profundă de alienare, drept răul cel mai radical
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
un punct nevralgic al conștiinței critice și a autoreprezentării culturale a vremii noastre, nihilismul a provocat reacții și tentative de a-l depăși. Mai ales în planul moralei și al eticii abundă de acum eforturile care vizează depășirea condiției noastre nihiliste și neajunsurile ce derivă de aici251. Cu toate acestea, tocmai pe planul moral și etic este valabilă, astăzi mai mult ca niciodată, constatarea făcută de sociologul Niklas Luhmann: Paradigm lost. Am pierdut paradigmele tradiționale de orientare. Iar această variație asupra
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]