450 matches
-
trăsături și alte trăsături nominale (trăsături de definitudine, de exemplu), grupurile nominale sunt înzestrate cu o trăsătură neinterpretabilă de temporalitate (uT)26. Verificarea acestei trăsături se face prin procedeul de ACORD introdus în §II.2.1. Astfel, definițiile structurale ale nominativului și acuzativului sunt cele din (36) și, respectiv, (37), iar Filtrul de caz din gramatica GB este rescris în forma condiției din (38). (36) The nature of nominative case Nominative case is an instance of an uninterpretable Tense feature (uT
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
2004: 496) (38) Argument Tense Condition An argument must bear T (uT or iT). (Pesetsky și Torrego 2004: 501) Punând în oglindă definițiile din (36) și (37), observăm că între cele două cazuri structurale nu există nicio diferență; diferența dintre nominativ și acuzativ rezultă din faptul că că grupurile nominale se angajează în relații cu centre funcționale diferite, după cum se va arăta în secțiunea următoare. 2.5.2 Structura domeniului vP și evacuarea VP Lucrând în paradigma decompozițională propusă de Hale
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
vP] are aceeași compoziție de trăsături ca obiectul DP din poziția de complement al V, cu excepția faptului că trăsătura uT este încă activă (i.e. procesul de atribuire a cazului n-a avut loc). Această trăsătură se va șterge și atribuirea nominativului va avea loc în aceeași manieră ca atribuirea acuzativului, odată cu inserarea în derivare a centrului TS din domeniul flexiune, care machează temporalitatea principală a enunțului. 2) Atunci când complementul lui V este un obiect propozițional, procesul de satisfacere a trăsăturilor centrului
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
a atribui cazul acuzativ argumentului lor intern se traduce prin natura defectivă a trăsăturilor ale centrului TO; în structura inergativă, [e] notează complementul nul al centrului V (v. nota 28): (53) Structura propozițiilor inacuzative (adaptată la română: atribuire postverbală a nominativului; ridicare obligatorie a verbului la I, notat aici ca TS(ubject) după Pesetsky și Torrego 2004) [TsP ajungej TS[u] [vP Mariai[uT, i] [ToP ti TO[u: defectiv EPP] [VP tj ti] (54) Structura propozițiilor inergative (adaptată la română
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
verbului la I, notat aici ca TS(ubject) după Pesetsky și Torrego 2004) [TsP ajungej TS[u] [vP Mariai[uT, i] [ToP ti TO[u: defectiv EPP] [VP tj ti] (54) Structura propozițiilor inergative (adaptată la română: atribuire postverbală a nominativului; ridicare obligatorie a verbului la I, notat aici ca TS(ubject) după Pesetsky și Torrego 2004) [TsP latrăj TS[u] [vP câinele[uT, i] [ToP [DP ei][uT, i] TO[u: EPP] [VP tj ti] În concluzie, înzestrarea centrului TO
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
proiectat în mod uniform (vP > TOP > VP); în situația particulară a românei, acest centru este înzestrat cu o trăsătură EPP, care asigură în mod uniform ocuparea [Spec, TOP]29 și deci extracția sistematică a complementului lui V. Rezultate de reținut • nominativul și acuzativul, cazuri structurale, se atribuie de către centre diferite; atribuirea acuzativului are loc în domeniul lexical și precedă atribuirea nominativului • nominativul se atribuie în mod liber în poziție postverbală în română Relevanța faptelor examinate Relevanță sincronică • atribuirea postverbală a nominativului
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
care asigură în mod uniform ocuparea [Spec, TOP]29 și deci extracția sistematică a complementului lui V. Rezultate de reținut • nominativul și acuzativul, cazuri structurale, se atribuie de către centre diferite; atribuirea acuzativului are loc în domeniul lexical și precedă atribuirea nominativului • nominativul se atribuie în mod liber în poziție postverbală în română Relevanța faptelor examinate Relevanță sincronică • atribuirea postverbală a nominativului conduce la ideea că deplasarea subiectului în poziție preverbală este un tip de deplasare A-bar (dictată de factori pragmatici
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
asigură în mod uniform ocuparea [Spec, TOP]29 și deci extracția sistematică a complementului lui V. Rezultate de reținut • nominativul și acuzativul, cazuri structurale, se atribuie de către centre diferite; atribuirea acuzativului are loc în domeniul lexical și precedă atribuirea nominativului • nominativul se atribuie în mod liber în poziție postverbală în română Relevanța faptelor examinate Relevanță sincronică • atribuirea postverbală a nominativului conduce la ideea că deplasarea subiectului în poziție preverbală este un tip de deplasare A-bar (dictată de factori pragmatici, nu
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
nominativul și acuzativul, cazuri structurale, se atribuie de către centre diferite; atribuirea acuzativului are loc în domeniul lexical și precedă atribuirea nominativului • nominativul se atribuie în mod liber în poziție postverbală în română Relevanța faptelor examinate Relevanță sincronică • atribuirea postverbală a nominativului conduce la ideea că deplasarea subiectului în poziție preverbală este un tip de deplasare A-bar (dictată de factori pragmatici, nu de factori gramaticali), confirmându-se astfel ipoteza din Cornilescu (2000); subiectul preverbal în română este deci poziționat în periferia
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
acestei forme păstrează trăsăturile de temporalitate; astfel, forma de gerunziu prezintă trăsături de temporalitate, însă acestea sunt instanțiate în domeniul C, nu în domeniul flexionar; TP nu se proiectează, însă prezența trăsăturilor de temporalitate în structura propoziției gerunziale permite atribuirea nominativului. Opțiunea de păstrare a trăsăturilor în domeniul C explică de ce gerunziul se ridică în mod sistematic la C: pentru verificarea trăsăturii nonfinit. Într-o formulare informală, se poate spune că trăsătura nonfinit este "tare" în română și trebuie verificată în
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
P. stângăØ [N. propozițional S V X] În analiza românei este important de reținut că, spre deosebire de majoritatea celorlalte limbi romanice, româna nu a evoluat spre o topică gramaticalizată SVO; diagnosticele sintactice prezentate în capitolul anterior (§III) au arătat că atribuirea nominativului în română este postverbală, iar subiectele preverbale sunt periferice (NB. cel mai bun argument vine dinspre propoziția infinitivală; întrucât complementizatorul infinitival amalgamează proiecțiile FORCE și FIN, nu poate genera o periferie stângă, subiectul propoziției infinitivale fiind sistematic postverbal). În §3
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
într-o permantă competiție • ceea ce adâncește într-o oarecare măsură enigma este și faptul că, spre deosebire de franceză (de exemplu), care a evoluat către tipul sintactic SVO, româna nu a evoluat către acest tip sintactic - ci, din contră, atribuirea postverbală a nominativului este liberă, și în limba veche, și în limba modernă; astfel, dispariția gramaticii V2 din română are o cauză diferită (de franceză, de exemplu, unde structurile cu subiect topicalizat și verb deplasat în C au fost reanalizate ca structuri canonice
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
în terminologia din Chomsky 1995) - gerunziul propozițional satisface această trăsătură prin deplasare V-la-C - infinitivul propozițional satisface această trăsătură prin intermediul complementizatorului (cu origine prepozițională) a - complementizatorul infinitival a amalgamează centrele FIN0și FORCE0și nu permite generarea unei periferii stângi • poziția constituenților atribuirea nominativului în poziție postverbală este liberă în română; subiectele preverbale sunt deplasate în periferia stângă propozițională de altfel, distribuția constituenților preverbali prin raportare la elementele funcționale din domeniul flexionar arată că aceștia ocupă poziții marcate informațional (topic, focus) în periferia stângă
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
B.V. Tiparul s-a executat sub comanda nr. 3810 / 2015 la Tipografia Editurii Universității din București 1Topica relativ liberă a constituenților argumentali rezultă dintr-o "conspirație" a mai mulți factori, dintre care cei mai importanți sunt următorii: atribuirea liberă a nominativului în poziție postverbală, dublarea clitică a obiectului direct și indirect, marcarea diferențială a obiectului direct. 1 Asupra analizei gerunziului, în cazul căruia encliza era aproape generalizată (v. Niculescu 2014; Nicolae și Niculescu 2015, 2016), ne vom opri în §III (româna
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
tota en Juan AUX.PERF.3SG vedea.INF tot DEF Juan '(lit.) Pe care film spui că nu l-a văzut pe tot Juan' (catalană; Gallego 2012) 22 Este general acceptat faptul că centrul T (din domeniul flexionar IP) atribuie nominativul (v. Stan 2005: cap. 11 pentru română). 23 "There have been attempts to attribute a semantic value to the structural cases NOM and ACC, most famously by Jakobson ([1936]1984). For the most part, these efforts have been unsuccessful, since
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Torrego 2011: 67, n. 16). 24 Evident, situația în care substantivele atribuie acuzativ este rară; toate formele tind către armonie categorială; dualitatea categorială se rezolvă diacronic (v. evoluția diacronică a supinului la Dragomirescu 2013a). 25 Disocierea atribuirii acuzativului de atribuirea nominativului este o chestiune empirică indiscutabilă, indiferent de analiza teoretică adoptată. Am ales să preluăm ipoteza de analiză prezentată de Pesetsky și Torrego (2001, 2004, 2007, 2011), întrucât considerăm că surprinde cel mai bine vacuitatea semantică a cazurilor structural (v. Stan
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
formei infinitivului (e.g. bătu-l-ar / bată-te-ar pentru bate-l-ar / bate-te-ar; crească-ar pentru crește-ar etc.). 82 Coreferința dintre cliticul reflexiv inerent (-te) și pronumele personal tu semnalează că tu este subiectul real (în nominativ) al propoziției imperative. 83 Atât marcarea diferențială prin pe, cât și dublarea clitică sunt caracteristici care arată că obiectul direct nu este extrapropozițional (i.e. o specie de Hanging Topic Left Dislocation), ci este inclus structura propoziției și ocupă specificatorul unei
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
apartenenței, în sistemul gramatical al limbii, la o clasă de morfeme (dezinențe) verbale: -Ø/-i/-ă ( lupt-Ø/lupț-i/lupt-ă). Aceeași rădăcină luptse caracterizează prin împletirea sensului lexical, ‘luptă’ cu sensul lexico-gramatical ‘substantiv’, dacă flectivul -ă dezvoltă în text sensul gramatical ‘nominativ’, prin apartenența, în sistemul gramatical al limbii, la clasa de dezinențe substantivele -ă/-e (o lupt-ă/ unei lupt-e). Prin urmare, unitatea fonetică-lexicală luptă reprezintă două cuvinte, omonime, care se diferențiază între ele, în primul rând, prin sensul lor lexico-gramatical, constituit
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
interdependență dar și de dependență unidirecțională: • sensul lexical, care reprezintă nucleul semantic central; • sensuri lexico-gramaticale de gradul I: ‘verbalitate’, ‘substantivitate’ etc.; • sensuri lexico-gramaticale de gradul II: ‘tranzitivitate’, la verbe, ‘gen masculin’ etc., la substantive etc.; • sensuri gramaticale, de tip categorial: ‘nominativ’, la substantive, ‘prezent’, la verbe etc., sau de tip sintactic: ‘subiect’, ‘predicat’ etc. Sensurile lexico-gramaticale de gradul I reflectă apartenența cuvântului la una din clasele gramaticale ale vocabularului, deci, apartenența la clasele lexico-gramaticale ale limbii, numite în general părți de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Accentul anulează omonimia dintre prezent și perfectul simplu la persoana a III-a a indicativului prezent, la verbe de tipul I de flexiune: cântă (prezent)/cânt° (perfectul simplu). Topica anulează omonimia nominativ-acuzativ în flexiunea substantivului determinat prin articol definit: Studentele (nominativ) iubesc studenții (acuzativ) / Studenții (nominativ) iubesc studentele (acuzativ). Verbele semiauxiliare 8 exprimă - modalitatea: „Am fost totdeauna surprins că nu pricep curent limba arabă. Trebuie s-o fi uitat.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 65), - aspectul: „S-asculte orice gură ce-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și perfectul simplu la persoana a III-a a indicativului prezent, la verbe de tipul I de flexiune: cântă (prezent)/cânt° (perfectul simplu). Topica anulează omonimia nominativ-acuzativ în flexiunea substantivului determinat prin articol definit: Studentele (nominativ) iubesc studenții (acuzativ) / Studenții (nominativ) iubesc studentele (acuzativ). Verbele semiauxiliare 8 exprimă - modalitatea: „Am fost totdeauna surprins că nu pricep curent limba arabă. Trebuie s-o fi uitat.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 65), - aspectul: „S-asculte orice gură ce-ar vrea ca să mă râdă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care se realizează diversificarea „obiectelor” denumite: Costin cel mic/Costin cel mare; Tudor de azi/Tudor de ieri. CLASE FLEXIONARE DE SUBSTANTIVETC "CLASE FLEXIONARE DE SUBSTANTIVE" Gramatica tradițională distribuie substantivele limbii române în trei declinări, având în vedere terminația de nominativ singular nearticulat și într-o relativă corespondență cu diferențierea după gen. Declinarea I: substantive feminine terminate în -ă (casă, țară), -ea (stea), -à (mușamà), -i (zi) și substantivele masculine terminate în ă (popă, papă, pașă, tată, agă), -ea (beizadea, prâslea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de caznumăr. (vo.I, pp.87-89) Dintr-o perspectivă similară, pe baza raportului dintre clasa morfologică a substantivului și desfășurarea flexiunii, Paula Diaconescu 10, a identificat patru tipuri de flexiune, cu diferite subclase, diferențiate prin opoziția de dezinențe singular/plural, nominativ. Cele patru tipuri de flexiune se disting între ele prin numărul temelor omonime și prin raporturile dintre ele în declinarea nearticulată a substantivelor, la cazurile nominativ, acuzativ, genitiv și dativ (cele mai generale), singular și plural. Tipul I de flexiunetc
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
patru tipuri de flexiune, cu diferite subclase, diferențiate prin opoziția de dezinențe singular/plural, nominativ. Cele patru tipuri de flexiune se disting între ele prin numărul temelor omonime și prin raporturile dintre ele în declinarea nearticulată a substantivelor, la cazurile nominativ, acuzativ, genitiv și dativ (cele mai generale), singular și plural. Tipul I de flexiunetc "Tipul I de flexiune" Substantivele prezintă două (trei) forme în desfășurarea opozițiilor dezinențiale; se cuprind aici substantivele feminine din declinarea I și o parte din declinarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
CATEGORIEI DETERMINĂRIITC "MORFEMELE CATEGORIEI DETERMIN|RII" Opoziția din interiorul categoriei determinării se exprimă prin morfeme specifice: morfemul Ø și articolul (articolul nehotărât și articolul hotărât). Morfemul Ø marchează nedeterminarea (sau determinarea Ø), atât la singular cât și la plural, la nominativul și acuzativul substantivelor: „La-nceput pe când ființă nu era, nici neființă,/ Pe când totul era lipsă de viață și voință (...) Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă? ” (M. Eminescu, I, p. 132), „S-a stins viața falnicei Veneții,/N-auzi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]