219 matches
-
înmormântare la turanici sunt mormintele tumulare-la moartea nomazilor, caii erau sacrificați și depuși alături de ei. După Wilhelm de Rubruk, nomazii turanici așezau statui de piatră pe morminte (tumuli). În perioada îndelungată în care triburile nomade turcice au sălășluit în teritoriile nord-dunărene extra-carpatice, ele au stabilit legături cu populația autohtonă, românească. Pe de altă parte, pătrunderea călăreților nomazi turanici în regiunile de la nordul Dunării de Jos a provocat mari perturbații în evoluția normală a societății locale (românești). Caracterul prădalnic al migrației (năvălirii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a turanicilor nomazi s-au produs doar sub presiunea unor factori externi, în urma izgonirii lor din pășunile bogate de către alți nomazi sau refugierii în statele creștine vecine (de pildă, cumanii s-au retras în Ungaria). Înainte de invazia mongolă, în teritoriile nord-dunărene nu se înregistraseră forme de viață sedentară, urme arheologice (morminte) lipsesc. Natura raporturilor dintre români și turanici s-a modificat, în secolul al XIII-lea, când echilibrul de forțe era schimbat în defavoarea nomazilor. Dintre ei, cumanii au trebuit să accepte
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Astfel, într-o cuvântare panegirică, Manuel Holobolos susținea că autoritatea legitimă a împăratului Mihail VIII Paleologul ar fi fost recunoscută și de "insulele (teritoriile) paristriene", regiunile de la gurile Dunării. El mai susținea că "pământul nemărginit al dacilor", adică ținuturile românești nord-dunărene, ar fi fost "plin de faima victoriilor împăratului", dar aceste elogii erau în afara realității. În vremea lui Mihail VIII, Bizanțul nu mai deținea controlul politic la nordul Dunării, doar câteva fortificații izolate, stăpânirea reală fiind preluată de către mongoli. Cu toate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-lea Am văzut mai sus (capitolul IX) cum a evoluat organizarea politică între sfârșitul secolului al X-lea și începutul secolului al XIII-lea. Care erau structurile politice românești în prima jumătate a acestui secol ? În perioada aceasta, societatea românească nord-dunăreană se afla într-un stadiu arhaic de organizare politică, caracterizat printr-o multitudine de formațiuni politice prestatale .Aceste alcătuiri politice purtau numele de "țări" (lat. "terra"), aflate în toate regiunile locuite de români. Țările românești din secolul al XIII-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
extindere sau contracție, în funcție de conjunctură. Țările acestea cneziale sau voievodale erau înzestrate cu instituții proprii, aveau o organizare politică, militară și bisericească. De pildă, un izvor bizantin (Ioan Stavrakios) vorbește despre luptele dintre vlaho-bulgari și bizantini și rolul organismelor politice nord-dunărene, "micile domnii" (cnezate) sau "stăpâniri" în luptele din sudul Dunării. Apoi, avem mențiune despre Țara fiilor lui Bâlea cneazul (vestul Transilvaniei), o "țară" condusă de o familie cnezială, unde se afla o episcopie, așadar era o țară întinsă. Deducem din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Cele mai numeroase știri referitoare la românii din secolul XIII se datorează structurilor lor militare și acțiunilor lor desfășurate autonom sau prin raporturi cu alte puteri, ca manifestări ale organismelor politice românești. Concret, prima înregistrare în izvoarele scrise a românilor nord-dunăreni este legată de participarea unei formații militare românești, alături de cumani, la luptele dintre vlahi (Asănești) și bizantini (după Nicetas Choniates, FHDR, III). Nu mult după aceasta, românii din sudul Transilvaniei, alături de sași, secui și pecenegi, participau la expediția comitelui Ioachim
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
impunea tot mai mult emirul Mamai, un nou Nogai, colaborator al lui Abd Ullah, la sfârșitul secolului al XIV-lea. Dacă cele două regate catolice, Ungaria și Polonia, au fost direct implicate în acțiunea de îndepărtare a Hoardei din regiunile nord-dunărene este dificil de precizat. După informații din cronici, ajungem la presupunerea că la alungarea mongolilor au contribuit forțele locale românești (din Moldova) și cele ale cnejilor Koriatovici din Podolia (dincolo de Nistru). Conform letopisețelor ruso-lituaniene (vezi mai sus), românii din Moldova
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
A., Un atestat străromânesc la Capidava, în Pontica, Constanța, III, 1970, p. 255-274. Rădulescu A., Bitoleanu I., Istoria Dobrogei, Constanța, 1988. Rădulescu A., Harțuchi M., Cimitirul feudal timpuriu de la Castelu, Constanța, 1967. Rămureanu I., Mișcarea audienilor în Dacia pontică și nord-dunăreană (sec. IV-V), în B.O.R., 1978, nr. 9-10, p. 1053-1070. Idem, Mitropolia Vicinei și rolul ei în păstrarea ortodoxiei în ținuturile românești, în vol. De la Dunăre la Mare. Mărturii istorice și monumente de artă creștină, Galați, 1977, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
manière à ne rien diminuer dans leș revenus que Să Hôtesse a tiré de la Valachie et de la Moldavie" (s. Ven.C.)161. Și, desigur, pentru a sublinia importanța pe care o acordă recuperării de către Poartă Otomană a celor două provincii nord-dunărene, Palin a susținut că regele Suediei confirmase Rusiei "la possession de la plus belle pârtie de Șes possessions, dans l'espoir qu'elle rendra à l'Empire Ottoman leș siennes..." (s. Ven.C.)162. Diplomatul suedez a avut, totuși, delicatețea să
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
sine a românilor (într-o primă fază a formulei etnice, apoi a celei naționale a identității colective) a fost constituit de prelungitele dispute istoriografice dintre cărturarii români și cei maghiari și austrieci. Miza disputei a fost originea, etnogeneza și continuitatea nord-dunăreană a românilor după retragerea aureliană din 271-275 e.n. S. Mitu (1997) conchide că prin luările de poziție ale Școlii Ardelene, care își găsesc încununarea în tăioasele reacții critice ale lui Petru Maior, putem vorbi despre nașterea unei adevărate "tradiții a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
răspîndi- tă în mileniile Vll-V î.e.n. Dar un năzdrăvan din zonă a cărui latrinitate ținea să iasă ca păduchele în frunte a tăiat-o scurt: semnele de pe tăblițe nu sînt o formă de scriere! Așa da cultură la neamul mioritic nord-dunărean. Și un altul cu mintea țuguiată ca un stei a mai constatat că datările stratigrafice ar fi eronate. Iar un țîvlitor din cele școli pretinse academice ne zicea cu multă condescendență că tăblițele de la Tărtăria ar fi urmele unor negustori
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
primise factorii civilizației latine (materiale și spirituale) − și o populație în mare parte transformată, pe cale de a se afirma ca o nouă etnie. Granița Dunării joacă în continuare un rol decisiv: niciodată în chip real provincie a imperiului bizantin, zona nord-dunăreană rămâne totuși în contact direct cu cea sud-dunăreană datorită factorului lingvistic, a celui etnic și, nu în ultimul rând, a celui religios. Fără a suporta din partea centrului de putere, destul de îndepărtat de altfel (Constantinopolul), presiuni instituționale sau militare, populația nord-dunăreană
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
nord-dunăreană rămâne totuși în contact direct cu cea sud-dunăreană datorită factorului lingvistic, a celui etnic și, nu în ultimul rând, a celui religios. Fără a suporta din partea centrului de putere, destul de îndepărtat de altfel (Constantinopolul), presiuni instituționale sau militare, populația nord-dunăreană rămâne un timp nediferențiată de cea sud-dunăreană. Atât invazia slavilor din secolul VI, cât și cea din secolul IX acaparează decisiv teritoriul propriu-zis balcanic, abandonând etnia vlahilor nord-dunăreni și acordându-i astfel șansa să evite slavizarea (Brezeanu, Romanitatea orientală 66-74
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de putere, destul de îndepărtat de altfel (Constantinopolul), presiuni instituționale sau militare, populația nord-dunăreană rămâne un timp nediferențiată de cea sud-dunăreană. Atât invazia slavilor din secolul VI, cât și cea din secolul IX acaparează decisiv teritoriul propriu-zis balcanic, abandonând etnia vlahilor nord-dunăreni și acordându-i astfel șansa să evite slavizarea (Brezeanu, Romanitatea orientală 66-74, 172-95). Dunărea rămâne o graniță pe care o vizează în schimb puterea maghiară și politica de prozelitism a papalității. Deschiderea înspre zona de la sudul și estul Carpaților pornind
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Traian apărea în istoriografia externă nu doar în baza unor redescoperiri istorice (referințe la cuceririle romane), ci și a tradiției locale − mențiune care va apărea mai târziu și în letopisețul lui Ureche. Conștiința latinității menținea însă etnia așa-numiților vlahi nord-dunăreni, a românilor, în atenția cercurilor de influență ale imperiului bizantin și a politicii lui generale (Brezeanu, Identități și solidarități medievale 106-37). Or, secolul XIV lăsase deja în urmă schismele, dar și efemerul Imperiu latin de la Constantinopol. Aceeași conștiință religioasă și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ortodoxe, mentalitățile și structurile majore ale imaginarului au fost mai curând împrumuturi decantate în timp îndelungat, realizate prin contacte între nordul și sudul Dunării, decât transferarea lor, după vreun program sistematic al centrului constantinopolitan de asimilare a teritoriilor. Așezarea vlahilor nord-dunăreni alături de statele ortodoxe a fost o alegere care respecta tradiția religioasă, dar și tradiția conștiinței istorice, aceea a apartenenței la o familie de etnii individualizate în imperiul bizantin sau în marginea acestuia, moștenitor de drept (o chestiune discutabilă) al celui
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Bizanț", după ce școlile de bizantinologie europene au depășit descriptivismul și faza idilizării Constantinopolului (încă insuficient cunoscut pe atunci), întrebarea anterioară își poate găsi totuși răspunsul. Documentele oficiale, corespondența religioasă și istoriografia românească demonstrează că instituțiile bizantine, dar și formațiunile statale nord-dunărene au fost direct interesate, în contextul regional al secolului XIV, (mai ales) de rezistența politică în plan diplomatic atunci când s-au pus bazele tinerelor "țări". Însăși expresia consacrată prin acord general, de "politică anti-otomană", include pe lângă ideea adiacentă de "anti-păgână
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
rezultatelor comunicate oficial) și a drepturilor opoziției de a se exprima verbal și În scris. Situația mult mai dificilă a României În comparație cu Bulgaria Îl determina pe Ethridge să propună un set de soluții care să amelioreze viața politică din țara nord-dunăreană: Încurajarea regelui, Încurajarea inițiativelor locale, Încurajarea unei crize politice care să ducă la formarea unui guvern „mai acceptabil”, exprimarea nemulțumirilor față de represiune, manifestarea interesului față de legea electorală În scopul desfășurării alegerilor libere. CÎt privește atitudinea față de URSS, Ethridge credea că
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
sine a românilor (într-o primă fază a formulei etnice, apoi a celei naționale a identității colective) a fost constituit de prelungitele dispute istoriografice dintre cărturarii români și cei maghiari și austrieci. Miza disputei a fost originea, etnogeneza și continuitatea nord-dunăreană a românilor după retragerea aureliană din 271-275 e.n. S. Mitu (1997) conchide că prin luările de poziție ale Școlii Ardelene, care își găsesc încununarea în tăioasele reacții critice ale lui Petru Maior, putem vorbi despre nașterea unei adevărate "tradiții a
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]